Să ne antrenăm mușchii spirituali
Așa cum cititul și învățatul despre mușchi nu sunt suficiente pentru a întări musculatura, cititul și învățatul despre credință fără faptul de a acționa nu sunt suficiente pentru a întări credința.
Sunt recunoscător pentru binecuvântarea de a avea un trup fizic, care este un dar minunat de la Tatăl nostru Ceresc. Trupul nostru are peste 600 de mușchi.1 Mulți mușchi trebuie să fie antrenați pentru a putea fi în stare să realizeze activitățile noastre zilnice. Putem depune mult efort mintal citind și învățând despre mușchii noștri, dar, dacă noi credem că acest lucru îi va face mai puternici, vom fi foarte dezamăgiți. Mușchii noștri devin mai puternici numai când îi folosim.
Mi-am dat seama că acest lucru este valabil și în cazul darurilor spirituale. Și acestea trebuie folosite pentru a le dezvolta. Darul spiritual numit credință, de exemplu, nu este doar un sentiment sau o stare de spirit; este un principiu al acțiunii care apare frecvent în scripturi asociat verbului a exercita2. Așa cum cititul și învățatul despre mușchi nu sunt suficiente pentru a întări musculatura, cititul și învățatul despre credință fără faptul de a acționa nu sunt suficiente pentru a întări credința.
Când aveam 16 ani, fratele meu cel mai mare, Ivan, care, la acea vreme, avea 22 de ani, s-a întors într-o zi acasă și a împărtășit familiei câteva vești. El hotărâse să fie botezat în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Părinții noștri l-au privit sceptici și îmi aduc aminte că nu înțelegeam în totalitate ce se întâmpla. După aproximativ un an, el ne-a mai oferit alte vești surprinzătoare: hotărâse să slujească în calitate de misionar al Bisericii, ceea ce însemna că aveam să nu-l mai vedem doi ani. Părinții mei nu au fost încântați de aceste vești; totuși, am văzut la el o hotărâre clară, care sporea admirația mea față de el și de hotărârea pe care o luase.
După câteva luni, în timp ce Ivan slujea în misiune, am avut ocazia să planific o vacanță alături de câțiva colegi de școală. Voiam să sărbătorim sfârșitul anilor noștri de liceu și să petrecem câteva zile la plajă.
Am scris o scrisoare fratelui meu misionar în care menționam planurile mele pentru vacanța de vară. Mi-a răspuns scriindu-mi că orașul în care slujea era pe drumul către destinația mea. Am hotărât că ar fi o idee bună să merg și să-l vizitez. Abia mai târziu am aflat că misionarii nu pot fi vizitați de membrii familiei.
Am făcut toate pregătirile. Îmi aduc aminte că stăteam în autobuz gândindu-mă la distracția de care aveam să am parte alături de Ivan în acea zi frumoasă și însorită. Aveam să luăm micul dejun, să vorbim, să ne jucăm în nisip, să facem plajă – ce timp minunat aveam să petrecem împreună!
Când autobuzul a ajuns în stație, l-am văzut pe Ivan stând lângă un alt tânăr, amândoi în cămăși albe și cu cravată. Am coborât din autobuz, ne-am îmbrățișat și mi l-a prezentat pe colegul său. Fără a mai irosi niciun minut, i-am spus fratelui meu planurile mele pentru acea zi, dar nu știam ce planificase Ivan. S-a uitat la mine, a zâmbit și mi-a spus: „Desigur! Însă, mai întâi trebuie să facem câteva lucruri. Vrei să vii cu noi?”. Am fost de acord, gândindu-mă că voi avea destul timp să mă bucur de plajă după aceea.
În acea zi, timp de peste 10 ore, am mers pe străzile orașului cu fratele meu și colegul său. Am zâmbit toată ziua oamenilor. Am salutat oameni pe care nu-i văzusem niciodată în viața mea. Am vorbit cu toată lumea, am bătut la ușile străinilor și am vizitat oameni pe care fratele meu și colegul său îi învățau.
În timpul unei astfel de vizite, fratele meu și colegul său au predat despre Isus Hristos și planul salvării. Dintr-o dată, Ivan a făcut o pauză și s-a uitat la mine. Spre surprinderea mea, m-a rugat politicos să-mi împărtășesc părerea despre ceea ce se preda. În cameră s-a făcut liniște și toată lumea se uita la mine. Cu o anumită dificultate, mi-am găsit, în cele din urmă, cuvintele și mi-am împărtășit sentimentele despre Salvator. Nu știam dacă ceea ce am împărtășit a fost corect sau nu. Fratele meu nu m-a corectat niciodată; dimpotrivă, mi-a mulțumit că mi-am împărtășit gândurile și sentimentele.
În timpul acelor ore petrecute împreună, fratele meu și colegul său nu au petrecut niciun minut predându-mi mie personal o lecție, însă am dobândit mai multă cunoaștere decât în toate conversațiile mele anterioare cu el. Am fost martor la modul în care expresiile fețelor oamenilor se schimbau pe măsură ce primeau lumină spirituală în viața lor. Am văzut cum unii dintre ei au găsit speranță în mesajele împărtășite și am învățat să slujesc altora și să uit de mine și de dorințele mele. Am făcut ceea ce Salvatorul ne-a învățat: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine”3.
Privind în urmă, îmi dau seama că mi-am întărit credința în acea zi, deoarece fratele meu mi-a dat ocazia să o pun în practică. Am pus-o în practică atunci când am citit din scripturi, când am căutat oameni cărora să le predăm, când am depus mărturie, când am slujit altora și așa mai departe. N-am ajuns să facem plajă în acea zi, dar inima mea a fost scăldată în lumină din cer. Nu am văzut nici măcar un bob de nisip de la plajă, dar mi-am simțit credința crescând asemenea unui grăunte de muștar.4 Nu mi-am petrecut ziua însorită ca turist, dar am avut parte de experiențe minunate și, fără să-mi dau seama, am fost misionar – chiar fără a fi membru al Bisericii!
Ocazii de a ne întări mușchii spirituali
Datorită restaurării Evangheliei, putem ajunge să înțelegem cum ne ajută Tatăl nostru Ceresc să dezvoltăm daruri spirituale. Este mult mai probabil ca El să ne ofere ocazii să dezvoltăm acele daruri decât să ni le acorde fără să depunem efort spiritual și fizic. Dacă suntem în acord cu Spiritul Său, vom învăța să identificăm aceste ocazii și, apoi, să acționăm potrivit lor.
Dacă noi căutăm să avem mai multă răbdare, s-ar putea să fim nevoiți să punem în practică acest lucru în timp ce așteptăm un răspuns. Dacă vrem să avem mai multă dragoste față de aproapele nostru, putem să o dezvoltăm stând lângă un chip nou la Biserică. La fel este și cu credința: când ne vin îndoieli în minte, încrederea în promisiunile Domnului va fi necesară pentru a le depăși. Astfel, ne folosim mușchii spirituali și îi dezvoltăm pentru a fi o sursă de tărie în viața noastră.
Probabil că nu va fi ușor la început și s-ar putea să devină chiar o mare provocare. Cuvintele Domnului, rostite prin profetul Moroni, sunt valabile și pentru noi, astăzi: „Și dacă oamenii vin la Mine, Eu le voi arăta slăbiciunea lor. Eu le dau oamenilor slăbiciune pentru ca ei să fie umili; iar harul Meu este destul pentru toți oamenii care se umilesc în fața Mea; căci dacă ei se umilesc în fața Mea și au credință în Mine, atunci Eu voi face ca lucrurile slabe să devină puternice pentru ei”5.
Sunt recunoscător pentru fratele meu Ivan, care nu numai că mi-a împărtășit Evanghelia, ci și, indirect, m-a invitat să trăiesc potrivit acesteia și să-mi recunosc slăbiciunile. El m-a ajutat să accept invitația Învățătorului: „Vino și urmează-Mă”6 – să fac aceleași lucruri pe care Salvatorul le-a făcut, să caut lucrurile pe care Salvatorul le-a căutat și să iubesc la fel cum ne iubește Salvatorul. După mai multe luni, după experiența mea misionară, am hotărât să fiu botezat și să slujesc în misiune.
Fie ca noi să acceptăm invitația președintelui Russell M. Nelson și să venim cu atenție la Salvator7, identificând acei mușchi care au nevoie de mai multă activitate spirituală și începând să-i antrenăm! Aceasta este o cursă pe distanță lungă, un maraton, și nu un sprint, așa că nu uitați acele activități spirituale mici, dar constante, care vor întări acei mușchi spirituali importanți. Dacă vrem să ne întărim credința, atunci să facem lucruri care necesită credință.
Îmi depun mărturia că suntem copii ai unui Tată Ceresc iubitor. Fiul Său, Isus Hristos ne iubește. El a venit în această lume pentru a ne arăta calea și, apoi, Și-a dat viața în mod voluntar pentru a ne da speranță. Salvatorul ne invită să urmăm exemplul Său perfect, să ne exercităm credința în El și în ispășirea Sa și să ne dezvoltăm toate darurile spirituale cu care am fost binecuvântați. El este calea. Aceasta este mărturia mea, în numele lui Isus Hristos, amin.