Pasul 1

Onestitatea

Principiu Cheie Recunoaşteţi că dumneavoastră, singuri, nu aveţi puterea de a vă înfrânge dependenţele şi că nu mai sunteţi stăpâni pe viaţa dumneavoastră.

Mulţi dintre noi ne creăm dependenţe din curiozitate. Unii dintre noi începem din cauza unei nevoi justificabile de a ne administra un medicament prescris de medic sau ca un act deliberat de revoltă. Mulţi încep să meargă pe această cale de când abia trec de vârsta copilăriei. Oricare ar fi motivul pentru care începem şi situaţia noastră, descoperim, în scurt timp, că dependenţa a uşurat nu numai durerea fizică. Ea a stimulat sau a amorţit sentimente dureroase sau stări de tristeţe. Ea ne-a ajutat să evităm problemele cu care ne confruntam – sau cel puţin aşa am crezut. O vreme, ne-am simţit eliberaţi de teamă, griji, singurătate, descurajare, regret sau plictiseală. Dar, pentru că viaţa este plină de situaţii care duc la acest fel de sentimente, am recurs la dependenţa noastră din ce în ce mai des. Totuşi, cei mai mulţi dintre noi nu am recunoscut sau admis că ne pierdusem capacitatea de a ne opune şi de a ne abţine, singuri. Aşa cum a observat vârstnicul Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece: „Dependenţa renunţă mai târziu la libertatea de a alege. Prin mijloace chimice, cineva se poate, în sensul strict al cuvântului, deconecta de la propria voinţă” (în Conference Report, octombrie 1988, p. 7; sau Ensign, noiembrie 1988, p. 7).

Rareori oamenii prinşi în capcana comportamentelor dependente admit că sunt dependenţi. Pentru a nega gravitatea stării noastre şi pentru a evita să fim descoperiţi noi şi consecinţele alegerilor noastre, am încercat să minimalizăm importanţa comportamentului nostru sau să îl ascundem. Noi nu am înţeles că, înşelându-i pe alţii şi pe noi înşine, am alunecat mai adânc în dependenţele noastre. Pe măsură ce neputinţa noastră în faţa dependenţei creştea, mulţi dintre noi au dat vina pe familie, prieteni, conducătorii Bisericii şi chiar pe Dumnezeu. Ne-am cufundat într-o stare de izolare tot mai mare, îndepărtându-ne de alţii, în special de Dumnezeu.

Când noi, consumatorii dependenţi, am recurs la minciună şi tăinuire, sperând să ne scuzăm pe noi înşine sau să învinovăţim pe alţii, am devenit mai slabi din punct de vedere spiritual. Cu fiecare act de necinste, noi ne legăm pe noi înşine cu „funii de in” care, în scurt timp, devin dure ca lanţurile (vezi 2 Nefi 26:22). Apoi, vine timpul când suntem puşi faţă în faţă cu realitatea. Nu ne mai puteam ascunde dependenţa spunând încă o minciună sau afirmând „Nu este chiar atât de rău!”.

O persoană iubită, un medic, un judecător sau un conducător religios ne-a spus adevărul pe care nu-l mai puteam nega – dependenţa ne distrugea viaţa. Când ne-am examinat cu onestitate trecutul, am înţeles că nimic din ce am încercat singuri nu a dat rezultate. Am recunoscut că dependenţa devenise şi mai mare. Am înţeles cum dependenţa ne furase orice sentiment al demnităţii şi cât de mult ne afectase relaţiile cu ceilalţi. În acest moment, am făcut primul pas către eliberare şi vindecare prin faptul că am găsit curajul să recunoaştem că nu ne confruntam doar cu o problemă sau un obicei rău. În cele din urmă am recunoscut adevărul că nu mai eram stăpâni pe vieţile noastre şi că aveam nevoie de ajutor pentru a ne înfrânge dependenţa. Lucrul uimitor cu privire la această înţelegere onestă a înfrângerii noastre a fost că recuperarea a început în sfârşit.

Profetul Amon din Cartea lui Mormon a explicat limpede adevărul pe care noi l-am descoperit când am fost, în sfârşit, oneşti cu noi înşine:

„Eu nu mă laud pentru propria mea putere şi nici pentru propria mea înţelepciune; ci iată, bucuria îmi este plină, da, inima îmi este încărcată de bucurie şi mă voi bucura de Dumnezeul meu.

Da, ştiu că eu sunt nimic; iar în ceea ce priveşte puterea mea, sunt slab; de aceea, nu mă voi îngâmfa din cauza mea, ci mă voi îngâmfa din cauza Dumnezeului meu, căci în puterea Lui pot eu să fac toate lucrurile” (Alma 26:11–12).

Paşi de urmat

Fiţi dornic să vă abţineţi

Chiar dacă dependenţele oamenilor sunt diferite, unele adevăruri, cum este acesta, nu se schimbă niciodată – nimic nu începe fără ca persoana să vrea să înceapă. Eliberarea de dependenţă şi curăţirea încep cu o mică scânteie a voinţei. Oamenii spun că indivizii încep, în cele din urmă, să dorească să se abţină când durerea pe care o provoacă problema devine mai mare decât durerea pe care o provoacă soluţia. Aţi ajuns în acest punct? Dacă nu aţi ajuns şi continuaţi să fiţi dependenţi, veţi ajunge, cu siguranţă, în acel punct pentru că dependenţa este progresivă. Ca o boală degenerativă, ea îţi mănâncă puterea de a funcţiona normal.

Singurul lucru necesar pentru a începe recuperarea este dorinţa de a înceta participarea la acea dependenţă. Dacă dorinţa dumneavoastră este mică şi neînsemnată astăzi, nu vă faceţi griji. Va creşte!

Unii oameni recunosc necesitatea de a se elibera de dependenţă, dar nu doresc încă să înceapă. Dacă vă aflaţi în această situaţie, poate puteţi începe să vă recunoaşteţi lipsa de dorinţă şi să vă gândiţi la costurile dependenţei dumneavoastră. Puteţi face o listă cu ce este important pentru dumneavoastră. Priviţi la familia dumneavoastră şi la relaţiile sociale, la relaţia dumneavoastră cu Dumnezeu, la tăria dumneavoastră spirituală, la capacitatea de a-i ajuta şi binecuvânta pe alţii, la sănătatea dumneavoastră. Căutaţi, apoi, contradicţia dintre crezurile şi speranţele dumneavoastră şi comportamentul dumneavoastră. Gândiţi-vă cum faptele dumneavoastră vă subminează valorile. Vă puteţi ruga ca Domnul să vă ajute să vă vedeţi pe dumneavoastră şi viaţa dumneavoastră aşa cum vă vede El – cu întregul dumneavoastră potenţial divin – şi ceea ce riscaţi continuându-vă dependenţa.

Recunoaşterea a ceea ce pierdeţi complăcându-vă în dependenţa dumneavoastră vă poate ajuta să găsiţi dorinţa de a vă opri. Dacă puteţi găsi chiar şi cea mai mică dorinţă, veţi putea începe să faceţi primul pas. Şi, pe măsură ce veţi parcurge paşii acestui program şi veţi vedea schimbările care se produc în viaţa dumneavoastră, dorinţa dumneavoastră va creşte.

Renunţaţi la mândrie şi căutaţi umilinţa

Mândria şi onestitatea nu pot coexista. Mândria este o iluzie şi este un element esenţial al tuturor dependenţelor. Mândria distorsionează adevărul despre lucruri aşa cum au fost, aşa cum sunt şi aşa cum vor fi. Este un obstacol major în calea recuperării dumneavoastră. Preşedintele Ezra Taft Benson a definit mândria:

„Mândria este un păcat greşit înţeles…

Cei mai mulţi dintre noi cred că mândria este egoism, îngâmfare, înfumurare, aroganţă sau lăudăroşenie. Toate acestea sunt elemente ale păcatului, dar miezul sau esenţa lipseşte totuşi.

Trăsătura esenţială a mândriei este duşmănia – duşmănia faţă de Dumnezeu sau duşmănia faţă de semenii noştri. Duşmănie înseamnă «ură, ostilitate sau opoziţie». Este puterea prin care Satana doreşte să domnească asupra noastră.

Mândria este, în esenţă, competitivă. Noi ne concentrăm toată voinţa împotriva voinţei lui Dumnezeu. Când mândria noastră se opune lui Dumnezeu, aceasta se face în spiritul «cum voiesc eu, nu cum voieşti Tu»…

Voinţa noastră în competiţie cu voinţa lui Dumnezeu va permite dorinţelor, poftelor şi pasiunilor să se manifeste fără înfrânare (vezi Alma 38:12; 3 Nefi 12:30).

Cei mândri nu pot accepta ca autoritatea lui Dumnezeu să le îndrume vieţile (vezi Helaman 12:6). Ei îşi concentrează toate percepţiile lor despre adevăr împotriva marii cunoaşteri a lui Dumnezeu, toate capacităţile lor împotriva puterii preoţiei a lui Dumnezeu, toate realizările lor împotriva măreţelor lucrări ale Sale” (în Conference Report, aprilie 1989, p. 3-4; sau Ensign, mai 1989, p. 4).

Pe măsură ce deveniţi dornici să vă abţineţi şi să recunoaşteţi că vă confruntaţi cu probleme, mândria dumneavoastră va fi înlocuită treptat de umilinţă.

Recunoaşteţi-vă problema; căutaţi ajutor; participaţi la adunări

Când ne complăceam în dependenţele noastre, noi ne minţeam pe noi înşine şi pe ceilalţi. Dar nu ne puteam păcăli singuri cu adevărat. Pretindeam că eram bine, eram sfidători şi ne găseam scuze dar, undeva în adâncul nostru, ştiam. Lumina lui Hristos continua să ne amintească. Ştiam că alunecam în jos, pe o pantă alunecoasă, către tristeţi mai mari şi mai mari. Negarea acestui adevăr ne-a solicitat un efort atât de mare, încât a fost o mare uşurare ca, în cele din urmă, să recunoaştem că aveam o problemă. Brusc, am lăsat să apară o mică breşă prin care să se strecoare speranţa. Când am ales să recunoaştem în sinea noastră că aveam o problemă şi am devenit dornici să căutăm sprijin şi ajutor, am permis acelei speranţe să crească. Am fost apoi pregătiţi să facem următorul pas: participarea la o adunare de recuperare.

Este posibil ca nu toate persoanele să aibă posibilitatea să participe la adunările unui grup de asistenţă sau la adunări de recuperare. Dacă nu puteţi participa la o adunare de recuperare, puteţi urma totuşi fiecare pas, cu modificări minore, lucrând împreună cu episcopul dumneavoastră sau un consilier de specialitate, ales cu multă grijă.

Dacă aveţi posibilitatea să participaţi la adunările de recuperare, veţi constata că acestea vă sunt utile din cel puţin două motive. Primul, în cadrul acestor adunări veţi studia anumite principii ale Evangheliei care, dacă le aplicaţi, vă vor ajuta să vă schimbaţi comportamentul. Preşedintele Boyd K. Packer, din Cvorumul Celor Doisprezece, ne-a învăţat: „Studiul doctrinelor Evangheliei va îmbunătăţi comportamentul mai repede decât ar putea studiul comportamentului să îmbunătăţească acel comportament. Preocuparea faţă de un comportament nedemn poate duce la un comportament nedemn. Acesta este motivul pentru care subliniem cu atâta tărie studiul doctrinelor Evangheliei” (în Conference Report, octombrie 1986, p. 20; sau Ensign, noiembrie 1986, p. 17). Al doilea, aceste adunări vă oferă prilejul de a fi împreună cu alte persoane care caută să se vindece şi împreună cu cei care au păşit deja pe această cale şi sunt dovada vie a eficienţei ei. În cadrul acestor adunări de recuperare, veţi găsi înţelegere, speranţă şi sprijin.

Studiu şi înţelegere

Studierea scripturilor şi a declaraţiilor conducătorilor Bisericii vă va ajuta să începeţi recuperarea. Studiul vă va mări capacitatea de a înţelege şi vă va ajuta să învăţaţi.

Pentru studiul personal, realizat prin rugăciune, pentru a scrie despre experienţa pe care o trăiţi şi pentru discuţiile în cadrul grupului, puteţi folosi scripturile, declaraţiile şi întrebările care urmează. Gândul că v-aţi putea înfăţişa în scris experienţa ar putea să vă sperie, dar scrisul constituie un instrument puternic care ajută în procesul recuperării. Vă va oferi timp să reflectaţi; vă va ajuta să vă concentraţi gândurile; vă va ajuta să vedeţi şi să înţelegeţi problemele, gândurile şi comportamentele de care este însoţită dependenţa dumneavoastră. Scriind, veţi avea şi o consemnare a gândurilor dumneavoastră. Pe măsură ce veţi parcurge paşii, veţi putea să vă măsuraţi progresul. Deocamdată, fiţi doar onest şi sincer în timp ce vă notaţi gândurile, sentimentele şi impresiile.

Încercuit de ispite

„Sunt încercuit, din cauza ispitelor şi a păcatelor care mă stăpânesc atât de uşor.

Iar atunci când doresc să mă bucur, inima mea geme din cauza păcatelor; cu toate acestea, eu ştiu în cine mi-am pus nădejdea.

Dumnezeul meu a fost sprijinul meu; El m-a condus prin suferinţele din pustiu; şi El m-a apărat de apele de mare adâncime.

El m-a umplut pe mine cu iubirea Lui, chiar până la mistuirea totală a trupului meu” (2 Nefi 4:18–21).

• Vă simţiţi înconjurat sau prins în capcană? Când vă simţiţi astfel cel mai des?

• Ce situaţii sau sentimente v-au slăbit într-atât încât aţi cedat devenind dependent?

• Când Nefi s-a simţit copleşit, în cine şi-a pus nădejdea? Ce puteţi face pentru a avea mai multă încredere în Domnul?

„Eu ştiu că omul nu este nimic”

„Şi s-a întâmplat că au trecut multe ore până când Moise şi-a regăsit forţa lui naturală de om; şi el şi-a spus: Acum, datorită acestui fapt, eu ştiu că omul nu este nimic, lucru pe care niciodată nu mi l-am închipuit” (Moise 1:10).

• Cum s-a descris Moise pe sine în comparaţie cu Dumnezeu?

• Cum poate un copilaş să aibă o valoare infinită şi, în acelaşi timp, să fie nimic în comparaţie cu părinţii lui?

• Ce înseamnă că sunteţi nimic când nu aveţi ajutorul lui Dumnezeu?

• Ce înseamnă că aveţi o valoare infinită?

• Scrieţi despre modul în care recunoaşterea faptului că sunteţi neputincios să vă depăşiţi singur dependenţa vă poate determina să vă recunoaşteţi nimicnicia şi să deveniţi ca nişte copilaşi.

Flămânzi şi însetaţi

„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi” (Matei 5:6).

„Şi sufletul meu flămânzea; şi am îngenuncheat înaintea Făcătorului meu şi am strigat către El în rugăciune fierbinte şi implorare pentru sufletul meu; şi cât e ziua de lungă L-am implorat; da, iar atunci când veni noaptea, eu încă îmi ridicam glasul ca să ajungă la ceruri” (Enos 1:4).

• Din aceste două scripturi, aflăm că sufletele noastre pot flămânzi. V-aţi simţit vreodată gol pe dinăuntru, chiar dacă, fizic, nu vă era foame? Ce provoacă acel gol?

• Cum vâ poate ajuta foamea de lucruri ale Spiritului sâ fiţi mai onest?

Onestitatea

„Unii pot considera că acea calitate a caracterului cunoscută sub numele de onestitate este un subiect banal. Dar eu o consider însăşi esenţa Evangheliei. Fără onestitate, vieţile noastre… se vor dezintegra în urâciune şi haos” (Gordon B. Hinckley, „We Believe in Being Honest”, Ensign, octombrie 1990, p. 2).

• Scrieţi despre situaţiile în care aţi minţit şi aţi încercat sâ ascundeţi de dumneavoastrâ înşivâ şi de ceilalţi dependenţa pe care o aveţi. În ce fel a dus acest comportament la „urâciune şi haos”?

Umilinţa

„Pentru că voi sunteţi forţaţi să fiţi umili, binecuvântaţi sunteţi voi; căci omul uneori, dacă este forţat să fie umil, atunci caută pocăinţă; şi acum, cu siguranţă, oricine care se pocăieşte, acela va găsi milă; iar acela care va răbda până la sfârşit, acela va fi salvat” (Alma 32:13).

• Scrieţi despre condiţiile care v-au obligat sâ fiţi umil şi sâ câutaţi pocâinţa. Ce speranţâ vâ dâ Alma? Cum puteţi gâsi sau primi aceastâ speranţâ?

Plăcuţi Domnului

„Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, Dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi” (Proverbe 12:22).

• Pentru a scrie râspunsurile la aceste întrebâri a fost nevoie de un nivel ridicat de onestitate din partea dumneavoastrâ cu privire la dumneavoastrâ. Care este legâtura dintre acest pasaj din scripturi şi acest fel de onestitate? Cum puteţi deveni plâcut Domnului?