Pasul 3

Încrederea în Dumnezeu

Principiu Cheie Hotărâţi să vă lăsaţi voinţa şi viaţa în grija lui Dumnezeu, Tatăl Veşnic, şi a Fiului Său, Isus Hristos.

Pasul 3 este pasul hotărâtor. În timpul primilor doi jl. paşi, ne-am trezit şi am înţeles ce nu puteam face singuri şi ce aveam nevoie ca Dumnezeu să facă pentru noi. Apoi, în pasul 3, ni s-a arătat singurul lucru pe care noi îl puteam face pentru Dumnezeu. Am putut lua hotărârea de a ne deschide sufletul în faţa Sa şi a ne pune întreaga viaţă – trecută, prezentă şi viitoare – şi voinţa cu privire la viaţa noastră în mâinile Sale. Pasul 3 a implicat libertatea de a alege. A fost cea mai importantă alegere pe care am făcut-o vreodată.

Vârstnicul Neal A. Maxwell, din Cvorumul Celor Doisprezece, a spus următoarele despre această importantă hotărâre: „Supunerea propriei voinţe este, cu adevărat, singurul lucru personal pe care îl putem depune la altarul lui Dumnezeu. Este o doctrină greu de pus în practică, dar este adevărată. Multele alte lucruri pe care noi le dăm lui Dumnezeu, oricât de frumos ar fi gestul nostru, sunt, de fapt, lucruri pe care El ni le-a dat sau ni le-a împrumutat deja. Dar, când noi începem să ne supunem, lăsând ca voinţa proprie să fie sorbită de voinţa lui Dumnezeu, atunci noi Îi dăm cu adevărat ceva” („Insights from My Life”, Ensign, august 2000, p. 9).

Preşedintele Boyd K. Packer, din Cvorumul Celor Doisprezece, a descris hotărârea sa de a-şi încredinţa voinţa lui Dumnezeu şi libertatea pe care i-a adus-o această hotărâre: „Poate cea mai mare descoperire din viaţa mea, fără îndoială cel mai măreţ angajament, a venit când, în cele din urmă, am avut încredere în Dumnezeu într-atât, încât să-I împrumut sau să-I cedez libertatea mea de alege – fără a fi obligat sau fără a se face presiune asupra mea, fără vreo constrângere, ca simplu individ, de unul singur, fără vreun gând ascuns, aşteptând nimic altceva decât acest privilegiu. Într-un sens, figurativ vorbind, a da libertatea de a alege, acest dar preţios despre care scripturile spun limpede că este esenţial pentru viaţa însăşi, şi a spune «Voi face aşa cum mă vei îndruma» înseamnă, de fapt, a învăţa că, procedând astfel, tu ai o libertate de a alege şi mai mare” (Obedience, Brigham Young University Speeches of the Year [7 decembrie 1971], p. 4).

Când am început pasul 3, ne-am confruntat cu adevărul că recuperarea era mult mai mult rezultatul eforturilor Domnului decât al eforturilor noastre. El a făcut minunea când L-am invitat în vieţile noastre. Pasul 3 a însemnat hotărârea de a-I permite lui Dumnezeu să ne vindece şi să ne mântuiască. A însemnat hotărârea de a-I permite să ne îndrume vieţile, fără a uita, desigur, că El ne respectă întotdeauna libertatea de a alege. Astfel, noi am hotărât să ne punem vieţile în mâinile Lui continuând să urmăm acest program de recuperare concentrat pe aspectul spiritual.

Când am participat la primele adunări de recuperare, poate am simţit că se face presiune asupra noastră sau chiar că suntem forţaţi de alţii să mergem acolo dar, pentru a începe pasul 3, a trebuit să hotărâm să acţionăm singuri. Am înţeles că hotărârea de a ne schimba vieţile în măsură atât de mare trebuia să ne aparţină. Nu era vorba despre ce au făcut părinţii noştri, ce făceau acum sau ce voiau ei. Nici nu era vorba despre ce gândeau, simţeau, făceau sau nu făceau soţii, soţiile, familiile sau prietenii noştri. Am văzut că trebuia să vrem să nu consumăm substanţele de care devenisem dependenţi oricare ar fi fost părerile sau alegerile altora. Voinţa noastră era temelia solidă pe care se sprijinea balanţa recuperării. Citind Cartea lui Mormon, am descoperit confirmarea convingătoare a pasului 3 în Alma 5:13: „Ei s-au umilit şi şi-au pus nădejdea în Dumnezeul cel Viu şi Adevărat”.

Când am făcut acest pas, am simţit că eram înspăimântaţi de necunoscut. Ce avea să se întâmple dacă ne umileam şi ne puneam, complet, viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu? Pentru mulţi dintre noi, copilăria fusese foarte grea şi ne era îngrozitor de teamă să nu devenim din nou la fel de vulnerabili cum fuseserăm când eram copii mici. Experienţele din trecut ne convinseseră că luarea unui angajament definitiv era aproape imposibilă, dată fiind nebunia care ne înconjura în această lume. Văzusem prea multe angajamente încălcate. Noi înşine încălcasem prea multe. Cel mai bun lucru pe care îl puteam face era să încercăm ceea ce ne sugerau prietenii noştri de recuperare: „Nu le consumaţi! Mergeţi la adunări! Cereţi ajutor!”. Cei care au făcut paşii recuperării înaintea noastră ne-au invitat să trăim experienţa acestui nou mod de viaţă. Ei au aşteptat cu răbdare să devenim dornici să-I deschidem uşa lui Dumnezeu, chiar şi numai puţin.

Domnul ne face aceeaşi invitaţie: „Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

La început, eforturile noastre erau pline de nerăbdare şi întreruperi. Ofeream Domnului încrederea noastră şi, apoi, o retrăgeam. Ne îngrijoram că El avea să fie nemulţumit de nehotărârea noastră şi avea să-Şi retragă sprijinul şi dragostea. Dar El nu a făcut acest lucru.

Treptat, noi am permis Domnului să dovedească puterea Sa de vindecare şi faptul că, urmând calea Sa, eram în totală siguranţă. În cele din urmă, am înţeles, fiecare în parte, nu numai că trebuia să renunţăm la dependenţele noastre, ci trebuia să ne încredinţăm întreaga voinţă şi viaţă lui Dumnezeu. Făcând astfel, am constatat că era răbdător şi ne accepta eforturile şovăielnice de a ne încrede în El în toate lucrurile.

Capacitatea noastră de a rezista ispitei se bizuie acum pe supunerea noastră permanentă în faţa voinţei Domnului. Recunoaştem faptul că avem nevoie de puterea ce ne-a fost pusă la dispoziţie prin ispăşirea Salvatorului şi începem să simţim acea putere în noi, întărindu-ne împotriva următoarei ispite. Învăţăm să acceptăm viaţa în condiţiile stabilite de Domnul.

Aşa cum a spus vârstnicul Maxwell, această supunere faţă de Domnul este o doctrină grea. Ne cere să ne consacrăm voinţei Sale la începutul fiecărei zile şi, uneori, în fiecare oră şi chiar în fiecare clipă. Când suntem dornici să facem acest lucru, găsim harul sau puterea de a face ceea ce nu puteam să facem singuri.

Supunerea continuă faţă de voinţa lui Dumnezeu ne va reduce greutăţile şi va da mai mult sens vieţii noastre. Lucrurile mărunte, ca blocarea traficului, nu mai sunt motive de enervare. Nu ne mai este teamă de creditorii noştri. Ne asumăm responsabilitatea pentru faptele noastre. Noi îi acceptăm şi îi tratăm pe alţii aşa cum ne-ar plăcea să fim trataţi, aşa cum Salvatorul ne-ar trata pe noi toţi. Ochii noştri, minţile noastre şi inimile noastre se deschid, în cele din urmă, pentru a accepta adevărul că viaţa muritoare este grea şi că va avea, întotdeauna, potenţialul de a ne aduce tristeţi şi necazuri, dar şi fericire.

În fiecare zi, ne înnoim supunerea faţă de Domnul şi voinţa Sa. Aceasta este ceea ce vrem să spunem cei mai mulţi dintre noi când afirmăm: „Fiecare zi pe rând”. Am hotărât să renunţăm la voinţa proprie şi la căutarea sinelui care au stat la baza dependenţelor noastre şi să ne bucurăm de alte 24 de ore de calm şi tărie care izvorăsc din încrederea pe care ne-am pus-o în Dumnezeu şi în bunătatea, puterea şi dragostea Sa.

Paşi de urmat

Participaţi la adunările de împărtăşanie; revedeţi şi reînnoiţi legămintele botezului

Realizarea pasului 3 şi încrederea în Dumnezeu în toate lucrurile s-ar putea asemăna cu folosirea unei noi perechi de ochelari şi vederea tuturor lucrurilor cu ochi noi. Luând hotărârea de a vă lăsa voinţa în grija lui Dumnezeu, veţi începe să simţiţi alinarea şi bucuria pe care le aduc căutarea şi împlinirea voinţei Tatălui Ceresc.

Botezul şi adunarea de împărtăşanie simbolizează dragostea dumneavoastră faţă de Isus Hristos şi supunerea faţă de El. Legământul dumneavoastră de a lua numele Său asupra dumneavoastră, de a vă aminti totdeauna de El şi de a ţine poruncile Sale „pentru ca să [puteţi] avea totdeauna Spiritul Său cu [dumneavoastră]” (Moroni 4:3; vezi, de asemenea, Moroni 5:2; D&L 20:77, 79).

Discutaţi cu episcopul sau preşedintele de ramură despre dependenţa dumneavoastră şi luaţi hotărârea de a urma voinţa lui Dumnezeu. Faceţi tot ce puteţi pentru a participa la adunarea de împărtăşanie în fiecare săptămână. În timp ce preaslăviţi, ascultaţi cu atenţie rugăciunile de împărtăşanie şi gândiţi-vă la darurile pe care Tatăl Ceresc vi le oferă. Apoi, reînnoiţi-vă angajamentul de a accepta şi urma voinţa Sa cu privire la viaţa dumneavoastră luând din împărtăşanie, dacă episcopul sau preşedintele de ramură vă dau permisiunea.

Pe măsură ce recuperarea dumneavoastră progresează, veţi constata că doriţi din ce în ce mai mult să vă aflaţi printre aceia care cinstesc sacrificiul Salvatorului. Veţi începe să simţiţi realitatea faptului că „niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Luca 1:37).

Hotărâţi să vă încredeţi în Dumnezeu şi să vă supuneţi Lui; schimbaţi ce puteţi să schimbaţi; acceptaţi ce nu puteţi să schimbaţi

Aceste cuvinte – adaptate după o rugăciune rostită de Reinhold Niebuhr, cunoscută sub numele de „Rugăciunea păcii sufleteşti” – vă pot ajuta să hotărâţi să vă încredeţi în Dumnezeu şi să vă supuneţi Lui: „Dumnezeule, dă-mi pacea sufletească să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea să cunosc diferenţa”.

Puteţi accepta cu pace sufletească realitatea ce vă înconjoară în prezent când vă încredeţi în capacitatea lui Dumnezeu de a vă ajuta. Puteţi accepta cu pace în suflet că, deşi nu puteţi avea controlul asupra alegerilor şi acţiunilor altora, puteţi hotărî cum veţi acţiona dumneavoastră în fiecare situaţie cu care vă veţi confrunta.

Puteţi hotărî, curajoşi, să vă încredeţi în Tatăl dumneavoastră din Cer şi să acţionaţi potrivit voinţei Lui. Vă puteţi pune voinţa şi viaţa în grija Sa. Puteţi hotărî să faceţi ceea ce cere El şi să ţineţi poruncile Sale.

Este posibil să nu puteţi schimba unele lucruri în viaţa dumneavoastră, dar vă puteţi schimba dorinţa de a vă încrede în Dumnezeu şi de a vă supune Lui. Pe măsură ce veţi învăţa să vă încredeţi în El, veţi vedea că planul Său există pentru ca dumneavoastră să urmaţi ceea ce Alma a numit „marele plan al fericirii” (Alma 42:8). Veţi învăţa că, şi atunci când treceţi prin suferinţe şi greutăţi, „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28) şi ţin poruncile Sale (vezi, de asemenea, D&L 90:24; 98:3, 100:15; 105:40).

Studiu şi înţelegere

Următoarele scripturi v-ar putea ajuta să faceţi pasul 3. Folosiţi aceste scripturi şi întrebări pentru a medita, a studia şi a scrie. Aduceţi-vă aminte să fiţi onest în ceea ce consemnaţi şi să menţionaţi situaţii exacte.

În armonie cu voinţa lui Dumnezeu

„Împăcaţi-vă cu voinţa lui Dumnezeu şi nu cu voinţa diavolului şi a trupului; şi aduceţi-vă aminte, după ce v-aţi împăcat cu Dumnezeu, că numai în şi prin harul lui Dumnezeu puteţi să fiţi salvaţi” (2 Nefi 10:24).

• Gândiţi-vâ la ce înseamnă sâ vâ trăiţi viaţa în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Gândiţi-vâ la modul în care puterea Sa dătătoare de forţâ se poate face simţitâ în viaţa dumneavoastră când vâ întoarceţi spre El. Ce sentimente aveţi în legătură cu faptul de a-L lăsa pe Dumnezeu sâ vâ îndrume viaţa?

• Ce vâ împiedică sâ-L lâsaţi sâ vâ îndrume viaţa?

Supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu

„Poverile care erau puse asupra lui Alma şi a fraţilor lui s-au făcut uşoare; da Domnul i-a întărit pe ei pentru ca să-şi poată purta poverile cu uşurinţă, iar ei s-au supus cu bucurie şi cu răbdare voinţei Domnului” (Mosia 24:15).

• Domnul ar fi putut îndepărta cu uşurinţâ poverile lui Alma şi ale poporului său; dar El i-a întărit pentru ca sâ-şi poarte „poverile cu uşurinţâ”. Observaţi că ei nu s-au plâns, ci s-au supus cu bucurie şi răbdare voinţei Domnului. Scrieţi despre umilinţa de care este nevoie pentru ca, deşi doreşti sâ fii alinat imediat, sâ voieşti sâ ţi se uşureze poverile treptat.

• Ce înseamnă a te supune lui Dumnezeu? Cum vâ supuneţi dumneavoastră?

• Ce sentimente aveţi cu privire la faptul de a te supune, din proprie voinţă şi cu răbdare, momentului hotărât de Domnul?

• Cum puteţi câştiga curajul de a continua să încercaţi până când vă eliberaţi de poverile dumneavoastră?

Postul şi rugăciunea

„Ei au postit şi s-au rugat adeseori şi au devenit din ce în ce mai puternici în umilinţa lor şi din ce în ce mai întăriţi în credinţa în Hristos pentru umplerea sufletelor lor de bucurie şi consolare, da, chiar până la purificarea şi sfinţirea inimilor lor, care sfinţire vine datorită supunerii inimilor lor în Dumnezeu” (Helaman 3:35).

• Acest verset descrie un popor ai cărui oameni îşi supun inimile lui Dumnezeu. Cum poate să vă întărească postul capacitatea de a vă supune inima lui Dumnezeu şi de a vă abţine de la dependenţă?

• Gândiţi-vă la importanţa rugăciunii în momentele în care sunteţi ispitit şi scrieţi despre modul în care rugăciunea vă va mări umilinţa şi vă va întări credinţa în Hristos.

• Cât de puternică este dorinţa dumneavoastră de a vă supune inima lui Dumnezeu şi de a nu o supune dependenţei în momentul în care sunteţi ispitit?

Umilirea în faţa lui Dumnezeu

„El i-a eliberat pentru că ei s-au umilit în faţa Lui; şi pentru că ei L-au implorat cu putere, El i-a eliberat din sclavie; şi astfel lucrează Domnul cu puterea Sa în toate cazurile printre copiii oamenilor, întinzându-şi braţul îndurării Sale către aceia care şi-au pus încrederea în El” (Mosia 29:20).

• Ce vă împiedică să-L „imploraţi cu putere” pe Dumnezeu pentru a vă elibera potrivit voinţei Sale?

• Ce v-a împiedicat să căutaţi, în trecut, acest fel de eliberare?

• În ce moduri puteţi învăţa să aveţi încredere în Dumnezeu?

• Umilirea este o hotărâre pe care o luaţi singur. Satana ar putea încerca să vă facă să credeţi că, deşi Dumnezeu i-a ajutat pe alţii, El nu vă va ajuta pe dumneavoastră pentru că sunteţi neputincios şi fără speranţă. Daţi-vă seama că aceasta este o minciună!! Adevărul este că sunteţi un copil al lui Dumnezeu. Cum vă poate ajuta această cunoaştere să fiţi umili?

Alegerea de a începe recuperarea

„Aş vrea ca voi să fiţi umili, supuşi şi blajini; gata de a răspunde la ruga altora; plini de îngăduinţă şi răbdare îndelungată; să fiţi temperaţi în toate lucrurile; să fiţi sârguincioşi în ţinerea poruncilor lui Dumnezeu tot timpul; să cereţi orice lucruri de care aveţi nevoie atât spirituale, cât şi vremelnice; întotdeauna întorcând mulţumiri lui Dumnezeu pentru orice lucru primiţi” (Alma 7:23).

• Pasul 3 reprezintă o opţiune. Recuperarea are loc prin puterea lui Dumnezeu, dar numai după ce alegeţi să căutaţi ajutorul Său. Hotărârea pe care o luaţi deschide canalele prin care puterea Sa se poate revărsa în viaţa dumneavoastră. Gândiţi-vă la faptul că umilinţa, răbdarea, blândeţea şi altele sunt, toate, opţiuni. Ultima calitate menţionată în scripturi este recunoştinţa. Cum vă ajută recunoştinţa să fiţi umil?

• Ce alte însuşiri a inclus Alma în această listă?

• Care dintre aceste însuşiri vă lipsesc?

• La îmbunătăţirea căreia puteţi lucra astăzi? Ce puteţi face acum pentru a începe?

Deveniţi ca un copil

„Omul prin firea lui este un duşman al lui Dumnezeu şi a fost de la căderea lui Adam şi va fi în vecii vecilor, dacă el nu se supune chemărilor Spiritului Sfânt şi înlătură omul firesc şi devine un sfânt prin Ispăşirea lui Hristos Domnul şi devine ca un copil, ascultător, blând, umil, răbdător, plin de dragoste, dornic să se supună tuturor lucrurilor pe care Domnul are grijă să i le trimită, tot aşa cum un copil se supune tatălui său” (Mosia 3:19).

• Mulţi dintre noi au trăit experienţa tratamentului lipsit de dragoste din partea părinţilor sau tutorilor legali şi să devii „ca un copil” este greu, chiar înspăimântător. Dacă aveţi probleme nerezolvate cu un părinte, ce puteţi face pentru a vă separa sentimentele faţă de părinte de sentimentele faţă de Dumnezeu?

• Deşi aţi putea avea probleme de rezolvat cu părinţii pământeni, puteţi avea încredere în Tatăl Ceresc şi în Salvator care sunt părinţi desăvârşiţi. De ce vă puteţi încrede în Tatăl Ceresc şi în Salvator când vă puneţi viaţa în mâinile Lor?

Comuniunea cu Dumnezeu

„[Isus] a îngenuncheat, şi a început să Se roage, zicând: «Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta»” (Luca 22:41–42).

• În această rugăciune, Salvatorul Şi-a arătat dorinţa de a se supune Tatălui. El Şi-a exprimat dorinţele dar, apoi, a împlinit cu umilinţă voinţa Tatălui Său. Gândiţi-vă la binecuvântarea de a putea să-i spuneţi lui Dumnezeu sentimentele dumneavoastră. Cum vă ajută cunoaşterea faptului că El vă înţelege ezitarea, durerea sau oricare alt sentiment să spuneţi „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta” şi să fiţi convins de aceasta?