„36. Crearea de unități noi, modificarea unităților și denumirea unităților noi”, Manual general – Slujirea în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (2024).
„36. Crearea de unități noi, modificarea unităților și denumirea unităților noi”, Manual general.
36.
Crearea de unități noi, modificarea unităților și denumirea unităților noi
36.0
Introducere
Membrii Bisericii fac parte din congregații, în funcție de domiciliu (vedeți Mosia 25:17-24). Aceste congregații sunt necesare pentru organizarea și realizarea lucrării Bisericii sub autoritatea corespunzătoare a preoției. Conducătorilor congregațiilor le sunt date chei ale preoției pentru a autoriza înfăptuirea de rânduieli ale preoției. Congregațiile ajută, de asemenea, membrii să-și întărească credința unul altuia în timp ce-L preaslăvesc pe Dumnezeu, își însușesc învățăturile lui Isus Hristos și slujesc.
Congregațiile Bisericii (denumite, de asemenea, unități) sunt țărușii, districtele, episcopiile și ramurile. Ele sunt create, modificate sau închise doar în funcție de necesități.
Conducătorii lucrează pentru a mări tăria spirituală a membrilor înainte de a propune crearea unei unități noi sau modificarea limitelor teritoriale ale unei unități. Unități noi trebuie create doar când unitățile existente sunt suficient de puternice.
Pentru sprijin în Statele Unite și Canada, sunați la 1-801-240-1007. În afara Statelor Unite și Canadei, sunați la biroul zonal.
36.1
Crearea sau modificarea țărușilor și districtelor
Țărușii sunt creați din districte sau prin divizarea țărușilor existenți. Președintele de țăruș sau cel de misiune poate propune crearea unui țăruș nou. Întâi, el se asigură că acesta va îndeplini cerințele minime arătate în tabelul de mai jos.
Cerințe minime pentru crearea unui țăruș
Numărul de membri (activi și mai puțin activi) |
2.000 |
---|---|
Numărul de deținători ai Preoției lui Melhisedec activi, plătitori de zeciuială integrală, capabili să slujească în poziții de conducere |
150 |
500 | |
100 | |
Numărul de episcopii |
5 |
Districtele sunt create din ramuri dintr-o misiune sau dintr-un țăruș existent. Nu există un număr minim de membri sau de ramuri necesar pentru crearea unui district.
Districtul trebuie să aibă nivelul de tărie necesar unui țăruș cel puțin șase luni înainte ca președintele de misiune să poată propune ca acesta să fie făcut țăruș.
Limitele teritoriale ale unui țăruș sau ale unui district urmează limitele teritoriale ale unităților din cadrul său. Pentru a propune modificarea limitelor teritoriale ale țărușului sau districtului ori transferarea unei unități într-un țăruș sau district învecinat, președinții de țăruși sau cei de misiuni implicați planifică și coordonează recomandarea.
Președintele de țăruș sau cel de misiune începe noua propunere la „Propuneri privind limitele teritoriale și conducerea”. Dacă nu poate folosi sistemul online, el poate să descarce formularele tipărite apăsând pe link.
Aprobarea privind modificările propuse pentru țăruș vine din partea Primei Președinții și a Cvorumului celor Doisprezece. În general, luarea unei hotărâri poate dura până la opt săptămâni de la primirea unei propuneri complete.
36.2
Crearea sau modificarea episcopiilor și ramurilor din țăruși
Episcopiile și ramurile din țăruși sunt create din unități existente. Președintele de țăruș poate propune crearea unei episcopii noi sau unei ramuri noi în cadrul țărușului. Întâi, el se asigură că noua unitate va îndeplini cerințele minime arătate în tabelele de mai jos.
Cerințe minime pentru crearea unei episcopii sau ramuri în cadrul unui țăruș
Episcopie |
Ramură | |
---|---|---|
Numărul de membri (activi și mai puțin activi) | Episcopie 250 | Ramură 20 |
Numărul de deținători ai Preoției lui Melhisedec activi, plătitori de zeciuială integrală, capabili să slujească în poziții de conducere | Episcopie 20 | Ramură 4 |
Episcopie 100 | Ramură Nu există un minim | |
Episcopie 20 | Ramură Nu există un minim |
Președintele de țăruș poate propune transformarea unei ramuri într-o episcopie când unitatea îndeplinește cerințele minime și după ce el a identificat un candidat care poate sluji în calitate de episcop.
Președintele de țăruș poate propune realinierea limitelor geografice ale episcopiilor și ramurilor sau desființarea acestora când acest lucru reprezintă o nevoie clară.
Președintele de țăruș începe noua propunere la „Propuneri privind limitele teritoriale și conducerea”. Dacă nu poate folosi sistemul online, el poate să descarce formularele tipărite apăsând pe link.
Aprobarea privind modificările propuse privind episcopia sau ramura vine din partea Primei Președinții. În general, luarea unei hotărâri poate dura până la șase săptămâni de la primirea unei propuneri complete.
36.3
Crearea sau modificarea ramurilor din misiuni
Președintele de misiune poate propune crearea de ramuri noi în cadrul misiunii. Nu există un număr minim de membri necesar pentru crearea unei ramuri într-o misiune. Totuși, ramurile noi trebuie să aibă, în general, cel puțin patru deținători ai preoției. Cel puțin unul trebuie să fie deținător al Preoției lui Melhisedec activ, plătitor de zeciuială integrală.
Președintele de misiune începe noua propunere la „Propuneri privind limitele teritoriale și conducerea”. Dacă nu poate folosi sistemul online, el poate să descarce formularele tipărite apăsând pe link.
Președinția zonei poate da aprobarea finală sau respinge propunerea președintelui de misiune de:
-
a crea și denumi o ramură nouă în cadrul misiunii;
-
a închide o ramură în cadrul misiunii;
-
a modifica limitele teritoriale ale unei ramuri din cadrul misiunii dacă modificarea nu afectează un țăruș, un district sau o altă misiune.
Președinția zonei trebuie să trimită propunerea aprobată sediului central al Bisericii pentru a fi procesată înainte ca ramura să poată fi creată sau modificată în sistemele Bisericii.
Președinția zonei poate recomanda, dar nu poate oferi aprobarea finală a propunerii unui președinte de misiune de:
-
a transfera o ramură într-un alt țăruș, district sau o altă misiune;
-
a modifica denumirea unei ramuri existente în cadrul misiunii;
-
a modifica limitele teritoriale ale unei ramuri din cadrul misiunii dacă modificarea va afecta un țăruș, un district sau o altă misiune;
-
a crea sau modifica, în cadrul unei misiuni, o ramură pentru tineri adulți necăsătoriți sau adulți necăsătoriți; pentru membri care vorbesc o altă limbă decât limba care se vorbește în unitatea lor; pentru membri care folosesc limbajul semnelor; pentru membri care sunt în centre de îngrijire, programe de tratament sau în închisoare; sau pentru membri care servesc în cadrul forțelor armate.
În aceste situații, membrii președinției zonei analizează propunerea și, dacă o recomandă, o trimit spre aprobare. Aprobarea privind modificările propuse privind ramura vine din partea Primei Președinții. În general, luarea unei hotărâri poate dura până la șase săptămâni de la primirea unei propuneri complete.
36.4
Denumirea unităților Bisericii
Denumirea unei unități trebuie să ajute la identificarea ei de către cei care locuiesc în zonă. În general, denumirile unităților existente nu trebuie modificate.
Dacă denumirea unei unități trebuie modificată din cauza modificării limitelor teritoriale, președintele de țăruș sau cel de misiune începe noua propunere, folosind sistemul online, la „Propuneri privind limitele teritoriale și conducerea”. Dacă nu poate folosi sistemul online, el poate să descarce formularele tipărite apăsând pe link.
Doar Prima Președinție poate aproba aceste propuneri.
Președințiile de zone pot aproba propuneri de creare și denumire de ramuri noi în cadrul misiunilor (vedeți 36.3).
36.4.1
Denumirea țărușilor și districtelor
Primul cuvânt din denumirea țărușului sau districtului este unul dintre următoarele:
-
orașul în care se află sediul central al țărușului sau districtului;
-
un alt oraș din țăruș sau district care este bine cunoscut de membri;
-
un reper geografic din cadrul limitelor teritoriale ale țărușului sau districtului.
În Statele Unite și Canada, al doilea cuvânt este statul sau provincia în care se află țărușul sau districtul. În alte țări, al doilea cuvânt este, de obicei, numele țării.
Când în același oraș se află mai mulți țăruși sau mai multe districte, primul cuvânt este o caracteristică identificatoare din cadrul limitelor teritoriale ale unității. Unele caracteristici identificatoare permise în ceea ce privește denumirile țărușilor și districtelor sunt prezentate mai jos:
-
punctele cardinale (nord, sud, est sau vest);
-
comunitatea sau cartierul;
-
un reper geografic.
Unele caracteristici identificatoare care nu sunt permise în ceea ce privește denumirile țărușilor și districtelor sunt prezentate mai jos:
-
alte indicații cardinale (de exemplu, sud-vest);
-
numele de oameni.
Când numele unui oraș este la fel ca cel al statului, provinciei sau județului, acesta nu este repetat în denumire. De exemplu:
-
Țărușul Muntele Taylor, Idaho Falls, nu Țărușul Muntele Taylor, Idaho Falls, Idaho;
-
Țărușul Azteca, México City, nu Țărușul Azteca, México City, México.
36.4.2
Denumirea episcopiilor și ramurilor
Episcopia sau ramura este denumită după o caracteristică identificatoare din cadrul limitelor sale teritoriale. Unele caracteristici identificatoare permise în ceea ce privește denumirile episcopiilor și ramurilor sunt prezentate mai jos:
-
orașul;
-
comunitatea sau cartierul;
-
strada;
-
denumirea unui parc;
-
denumirea unei școli;
-
un reper geografic.
Unele caracteristici identificatoare care nu sunt permise în ceea ce privește denumirile episcopiilor și ramurilor sunt prezentate mai jos:
-
punctele cardinale (de exemplu, est sau nord-vest);
-
numele de oameni;
-
denumirile bazate pe un singur reper (de exemplu, Temple View, Mountain View sau River View);
-
combinarea a două denumiri pentru a crea o denumire nouă.
În denumirea episcopiei sau ramurii se folosește denumirea unei singure caracteristici identificatoare. Dacă sunt mai multe episcopii sau ramuri cu aceeași denumire, se adaugă un număr în denumire, cum ar fi Episcopia Preston 1 și Episcopia Preston 2.
Denumirea episcopiei sau ramurii trebuie să fie în limba zonei. Dacă limba nu folosește alfabetul latin, în cerere trebuie inclusă o traducere cu caractere latine.
36.5
Implementarea modificărilor propuse
36.5.1
Modificări privind țărușul și districtul
Scrisoarea de aprobare privind crearea sau închiderea unui țăruș sau district menționează, în general, data la care vor fi făcute modificările. Această dată nu poate fi anunțată până când autoritatea generală desemnată nu discută detaliile cu președintele de țăruș sau cu cel de misiune. Modificările propriu-zise nu pot fi anunțate înainte de conferința țărușului sau districtului.
Președintele de țăruș sau cel de misiune înștiințează sediul central al Bisericii sau biroul zonal după ce au fost făcute modificările.
36.5.2
Modificări privind episcopia și ramura
După ce președintele de țăruș sau cel de misiune primește aprobare pentru modificări privind episcopia sau ramura, el are, în general, 90 de zile pentru a prezenta modificările pentru a fi susținute de membri. Dacă el are nevoie de mai mult de 90 de zile, cere permisiune la Biroul Primei Președinții.
Președinții de țăruși sau de misiuni implementează propunerea în LCR după ce modificările au fost făcute. Pentru ajutor în Statele Unite și Canada, sunați la 801-240-6243 sau trimiteți un e-mai la oiservices@ChurchofJesusChrist.org. Pentru ajutor în afara Statelor Unite și Canadei, contactați biroul zonal. Hărțile și unitățile nu sunt actualizate până nu sunt înregistrate de sediul central al Bisericii.
36.6
Programul unității de bază
Biserica a elaborat Programul unității de bază pentru a fi folosit în cadrul unor ramuri mici sau adunări autorizate mici ale membrilor, cunoscute drept grupuri (pentru mai multe informații despre grupuri, vedeți 37.7). Președinția zonei poate autoriza folosirea Programului unității de bază în grupurile sau ramurile în care există oricare dintre următoarele condiții:
-
Biserica este în etapele sale de început;
-
membrii sunt risipiți din punct de vedere geografic;
-
numărul membrilor este mic și conducerea tocmai începe să se dezvolte;
-
membrii au nevoi lingvistice speciale;
-
membrii sunt în cadrul forțelor armate (vedeți 38.9.4 pentru motive pentru care ar putea fi creat un grup pentru membri militari);
-
membrii sunt în centre de îngrijire, programe de tratament sau în închisoare.
Președințiile zonelor și alți conducători subliniază faptul că unitățile care folosesc Programul unității de bază nu trebuie să extindă prea repede organizațiile, adunările și programele. Conducerea este dezvoltată cel mai bine atunci când resursele Bisericii sunt în echilibru cu circumstanțele și nevoile membrilor.
Conducătorii împărtășesc, de asemenea, următoarele principii grupurilor și ramurilor care folosesc Programul unității de bază:
-
căutați inspirație de la Spirit pentru a ști ce să faceți și cum să faceți;
-
predați doctrina și principiile de bază ale Evangheliei;
-
ajutați membrii 1) să înțeleagă și să primească rânduielile esențiale ale preoției și 2) să facă și să țină legămintele asociate.
Aceste unități pot desfășura adunări ale Bisericii într-o casă, într-o clădire închiriată sau într-o clădire deținută de Biserică (vedeți 35.3). Președinția misiunii, țărușului sau districtului poate oferi informații privind obținerea și întreținerea unui loc de întruniri pentru grup sau ramură.
Dacă grupul sau ramura are foarte puțini membri, ei desfășoară doar o adunare de împărtășanie și o adunare de predare a Evangheliei pentru toți membrii. Pentru a învăța din Evanghelie, membrii folosesc scripturile și Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică. Dacă scripturile nu au fost încă traduse în limba pe care membrii o vorbesc, membrii folosesc manualul Gospel Fundamentals (Principiile de bază ale Evangheliei) pentru a învăța din Evanghelie. Pe măsură ce Biserica crește, vor fi puse la dispoziție mai multe traduceri ale scripturilor, imnurilor, cântecelor și revistelor Bisericii.
Pe măsură ce unitatea crește, conducătorii Bisericii trebuie să organizeze un cvorum al vârstnicilor și o Societate de Alinare (vedeți 8.3.3 și 9.3.2). Pe măsură ce numărul membrilor și al potențialilor conducători crește, președintele de ramură poate organiza cvorumuri ale Preoției aaronice și organizații ale Tinerelor Fete, Societății Primare și Școlii de duminica (vedeți 10.3, 11.3.2, 12.3.2 și 13.2.2).