Martiriul: profetul şi-a pecetluit mărturia cu propriul sânge

„A fost mare, în viaţă şi după moarte, în ochii lui Dumnezeu şi ai poporului său.”

Din viaţa lui Joseph Smith

Iarna şi primăvara anilor 1843–1844 au fost o perioadă de mare tensiune în Nauvoo, duşmanii lui Joseph Smith intensificându-şi eforturile de a-l distruge pe el şi Biserica. Ştiind că slujirea sa muritoare se va încheia în curând, profetul se întâlnea deseori cu membrii Cvorumului celor Doisprezece Apostoli pentru a-i instrui şi a le da cheile preoţiei necesare conducerii Bisericii. Aceste pregătiri au culminat cu o adunare cu apostolii şi cu alţi câţiva asociaţi apropiaţi în luna martie 1844. În acest consiliu extraordinar, profetul i-a însărcinat pe Cei Doisprezece să conducă Biserica după moartea sa, explicând că el le conferise toate rânduielile, autoritatea şi cheile necesare pentru a face aceasta. „Trec povara şi responsabilitatea conducerii acestei Biserici de pe umerii mei pe umerii voştri”, a declarat el. „Acum, îndreptaţi-vă umerii şi fiţi bărbaţi; pentru că Domnul urmează să mă lase să mă odihnesc puţin.”¹

La 10 iunie 1844, Joseph Smith, care era primarul oraşului Nauvoo, şi consiliul oraşului Nauvoo au ordonat distrugerea publicaţiei Nauvoo Expositor şi presa care o tipărea. Nauvoo Expositor era un ziar anti-mormon care îl defăima pe profet şi pe ceilalţi sfinţi şi cerea anularea cartei oraşului Nauvoo. Oficialii oraşului se temeau că această publicaţie avea să ducă la acţiuni din partea gloatelor. Ca urmare a acţiunii, întreprinse de primar şi de consiliul oraşului, autorităţile din Illinois au înaintat o acuzaţie de revoltă, neîntemeiată, împotriva profetului, fratelui său Hyrum şi a altor oficiali ai oraşului Nauvoo. Guvernatorul statului Illinois, Thomas Ford, a ordonat să fie judecaţi în Carthage, Illinois, unde era administraţia ţinutului şi le-a promis protecţie. Joseph ştia că, dacă ar fi mers în Carthage, viaţa sa ar fi fost în mare pericol din partea gloatelor care îl ameninţau.

Crezând că gloatele îi doreau doar pe ei, Joseph şi Hyrum au hotărât să plece spre Vest pentru a-şi apăra viaţa. La 23 iunie, ei au traversat fluviul Mississippi, dar mai târziu, în acea zi, fraţi din Nauvoo l-au găsit pe profet şi i-au spus că trupele urmau să invadeze oraşul dacă el nu se preda autorităţilor din Carthage. Profetul a acceptat să facă aceasta, sperând să-i satisfacă atât pe oficialii guvernamentali, cât şi pe gloate. La 24 iunie, Joseph şi Hyrum Smith şi-au luat rămas bun de la familiile lor şi au călărit cu alţi oficiali ai oraşului Nauvoo spre Carthage, predându-se de bunăvoie oficialilor ţinutului Carthage în ziua următoare. După ce fraţii fuseseră eliberaţi pe garanţie pentru învinuirea iniţială, ei au fost învinovăţiţi în mod fals de trădare împotriva statului Illinois, arestaţi şi închişi în închisoarea Carthage în aşteptarea unei audieri. Vârstnicii John Taylor şi Williard Richards, singurii membri ai Celor Doisprezece care nu erau în misiune, li s-au alăturat de bunăvoie.

În după amiaza zilei de 27 iunie 1844, micul grup de sfinţi stătea tăcut şi neconsolat în închisoare. Unul dintre bărbaţi l-a rugat pe vârstnicul Taylor, care avea o voce frumoasă de tenor, să le cânte. Imediat glasul său s-a înălţat. „Un biet drumeţ îndurerat adesea calea mi-a ţinut. Să îl ajut m-a implorat, să îl refuz nu am putut.”² Vârstnicul Taylor a povestit, mai târziu, că imnul „se potrivea cu sentimentele noastre din acel moment pentru că spiritele ne erau deprimate, întunecate şi triste.”³

Imediat după ora cinci după-amiaza, un grup mare de agresori au atacat închisoarea, trăgând cu pistolul în bărbaţii dinăuntru. În câteva minute, fapta nebunească s-a realizat. Hyrum Smith a fost împuşcat primul şi a murit aproape imediat. Vârstnicul Richards, miraculos, a fost rănit doar superficial; şi vârstnicul Taylor, deşi rănit grav, a supravieţuit şi, mai târziu, a devenit al treilea preşedinte al Bisericii. Profetul Joseph a fugit spre fereastră şi a fost împuşcat mortal. Profetul restaurării şi fratele său, Hyrum, îşi pecetluiseră mărturiile cu sângele lor.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Dumnezeu l-a apărat pe Joseph Smith până când misiunea lui pământeană a fost încheiată.

În luna augsut 1842, Joseph Smith spunea: „În prezent, am sentimentul că, întrucât Domnul Atotputernic m-a apărat până astăzi, El va continua să mă păzească, prin credinţa şi rugăciunile unite ale sfinţilor, până când voi împlini în întregime misiunea mea în această viaţă şi voi stabili foarte ferm dispensaţia plenitudinii preoţiei în ultimele zile, astfel încât toate puterile pământului şi ale iadului nu o vor putea birui niciodată.”⁴

În luna octombrie 1843, profetul spunea: „Eu provoc toată lumea să distrugă lucrarea lui Dumnezeu; şi profeţesc că nu vor avea niciodată putere să mă omoare până când lucrarea mea nu este împlinită şi eu nu sunt pregătit să mor.”⁵

În luna mai 1844, profetul spunea: „Dumnezeu mă va apăra până când misiunea mea va fi terminată.”⁶

În luna iunie 1844, profetul spunea: „Nu consider că viaţa mea este preţioasă. Sunt gata să mă sacrific pentru acest popor, căci ce pot face duşmanii noştri? Doar să omoare trupul şi, atunci, puterea lor se va sfârşi. Staţi neclintiţi, prietenii mei; niciodată să nu vă temeţi. Nu căutaţi să vă salvaţi vieţile, pentru că cel căruia îi este teamă să moară pentru adevăr, va pierde viaţa veşnică. Menţineţi-vă cu credinţă până la sfârşit şi vom fi înviaţi şi vom deveni asemănători Dumnezeilor şi vom domni în împărăţii celestiale, principate şi stăpâniri veşnice.”⁷

În zorii zilei de 27 iunie 1844, în închisoarea Carthage, Joseph Smith, într-o scrisoare adresată Emmei Smith, scria în grabă: „Sunt foarte resemnat cu soarta mea, ştiind că sunt justificat şi am făcut tot ce se putea face. Transmite dragostea mea copiilor şi tuturor prietenilor mei…; şi cu privire la acuzaţia de trădare, ştiu că nu am comis niciuna şi că ei nu pot proba nimic de felul acesta, astfel încât să nu ai teamă că ni se poate întâmpla vreun rău din acest motiv. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Amin.”⁸

Înainte de moartea sa, Joseph Smith a conferit celor Doisprezece Apostoli fiecare cheie şi putere a preoţiei pe care Dumnezeu o pecetluise asupra lui.

Wilford Woodruff, al patrulea preşedinte al Bisericii, îşi amintea: „[Joseph Smith] a petrecut ultima iarnă a vieţii sale, cam trei sau patru luni, cu Cvorumul celor Doisprezece învăţându-i. Nu erau doar câteva ore în care le slujea învăţându-i rânduielile Evangheliei; el a petrecut zi după zi, săptămână după săptămână şi lună după lună, învăţându-i pe ei şi pe alţi câţiva lucrurile împărăţiei lui Dumnezeu.”⁹

Wilford Woodruff a spus despre adunarea ţinută de Joseph Smith cu apostolii, în luna martie 1844: „Îmi amintesc ultima cuvântare pe care [Joseph Smith] ne-a ţinut-o înaintea de moartea sa… El a stat în picioare în jur de trei ore. Camera era plină ca de un foc mistuitor, faţa lui era clară ca chihlimbarul şi era îmbrăcat cu puterea lui Dumnezeu. El ne-a explicat îndatoririle noastre. El ne-a explicat plenitudinea acestei măreţe lucrări a lui Dumnezeu; în remarcile sale către noi, el a spus: «Îmi fuseseră pecetluite asupra capului meu fiecare cheie, fiecare putere, fiecare principiu al vieţii şi al salvării pe care Dumnezeu le-a dat vreodată vreunui bărbat care a trăit vreodată pe faţa pământului. Şi aceste principii şi această preoţie şi putere aparţin acestei măreţe şi ultimei dispensaţii pe care Dumnezeu din ceruri a început să o stabilească pe pământ. Acum», a spus el, adresându-se Celor Doisprezece, «am pecetluit asupra capetelor voastre fiecare cheie, fiecare putere, fiecare principiu pe care Domnul le-a pecetluit pe capul meu». Şi, continuând, el a spus, «Am trăit atât de mult – până în prezent – am fost în mijlocul acestui popor şi în această mare lucrare şi muncă de mântuire. Am dorit să trăiesc, ca să văd acest templu construit. Dar n-am să trăiesc să-l văd terminat; dar voi îl veţi vedea – îl veţi vedea»…

După ce ni s-a adresat în acest mod, el a spus: «Eu vă spun că greutăţile acestei împărăţii sunt acum pe umerii voştri; trebuie să duceţi această responsabilitate în toată lumea şi, dacă nu o faceţi, veţi fi condamnaţi».”¹⁰

Membri ai Cvorumului celor Doisprezece au consemnat: „Noi, Cei [Doisprezece]… am fost prezenţi la un consiliu care a avut loc, în ultima parte a lunii martie care a trecut [1844], în oraşul Nauvoo…

În acest consiliu, Joseph Smith părea oarecum abătut şi şi-a luat libertatea să-şi deschidă inima faţă de noi… «Iubiţi fraţi, Domnul mi-a ordonat să grăbim lucrarea în care suntem angajaţi… Un eveniment important este pe punctul de a avea loc. Ar putea fi faptul că duşmanii mei mă vor omorî. Şi, în caz că o vor face, şi eu nu v-am conferit cheile şi puterea care sunt asupra mea, ele vor fi pierdute de pe pământ. Dar, dacă pot reuşi să vi le confer, atunci nu are importanţă dacă devin victimă în mâna ucigaşilor, dacă Dumnezeu va permite aceasta, şi eu pot pleca din această viaţă cu toată plăcerea şi satisfacţia, ştiind că lucrarea mea este realizată şi că este pusă temelia pe care împărăţia lui Dumnezeu urmează a se ridica în această dispensaţie a plenitudinii timpurilor.

Pe umerii Celor Doisprezece trebuie să rămână responsabilitatea conducerii acestei Biserici de acum înainte până când voi veţi numi alţii care să vă urmeze. Duşmanii voştri nu vă pot omorî pe toţi deodată iar, dacă unul dintre voi ar fi omorât, voi vă puteţi aşeza mâinile asupra altora şi completa cvorumul vostru. Astfel aceste chei şi această putere pot să fie perpetuate pe pământ»…

Niciodată nu vom uita sentimentele sale sau cuvintele spuse de el cu această ocazie. După ce a vorbit astfel, el a continuat să se plimbe prin cameră, spunând: «Deoarece am transferat povara de pe umerii mei, mă simt uşor ca o plută. Simt că sunt liber. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru această eliberare».”¹¹

Parley P. Pratt, membru al Cvorumului Celor Doisprezece, scria: „Acest om mare şi bun a fost inspirat, înainte de moartea sa, să-i cheme pe Cei Doisprezece laolaltă, din timp în timp, şi să-i instruiască în toate lucrurile cu privire la împărăţie, rânduieli şi guvernarea de către Dumnezeu. El menţiona, deseori, că el punea baza, dar rămânea ca Cei Doisprezece să termine construirea împărăţiei lui Dumnezeu… El spunea, «Nu ştiu de ce; dar, datorită unor motive, sunt constrâns să grăbesc pregătirile mele şi să confer Celor Doisprezece toate rânduielile, cheile, legămintele şi rânduielile de pecetluire ale preoţiei şi astfel să fixez un model pentru toate lucrurile cu privire la sanctuar [templu] şi înzestrările care se fac înăuntrul lui».

Făcând aceasta, el se bucura foarte mult; deoarece, spunea el, Domnul este pe punctul să pună povara pe umerii voştri şi să mă lase să mă odihnesc puţin şi, dacă mă omoară, continua el, împărăţia lui Dumnezeu va înainta, pentru că am terminat acum munca ce îmi fusese dată, încredinţându-vă vouă toate lucrurile pentru clădirea împărăţiei potrivit viziunii cereşti şi a modelului care mi-a fost arătat din cer.”¹²

Brigham Young, al doilea preşedinte al Bisericii a spus: „Joseph ne-a conferit toate cheile şi puterile aparţinând apostolatului, pe care el însuşi le-a deţinut înainte de a muri şi niciun om sau grup de oameni nu se poate interpune între Joseph şi Cei Doisprezece în această lume sau în lumea care va veni. Deseori, Joseph a spus Celor Doisprezece: «Eu am pus temelia şi voi trebuie să clădiţi deasupra, pentru că pe umerii voştri se sprijină împărăţia».”¹³

Profetul Joseph Smith şi fratele său, Hyrum, au fost mari, în viaţă şi după moarte, prin mărturiile lor despre Evanghelie.

După cum este consemnat în Doctrină şi legăminte 135:1–6, John Taylor, în timp ce slujea ca membru în Cvorumul Celor Doisprezece, a scris: „Pentru a pecetlui mărturia acestei cărţi şi a Cărţii lui Mormon, anunţăm martiriul lui Joseph Smith, profetul, şi al lui Hyrum Smith, patriarhul. Ei au fost împuşcaţi în închisoarea din Carthage, la 27 iunie 1844, în jurul orei cinci după amiază, de către răufăcători înarmaţi – cu feţele vopsite în negru – între 100 şi 200 de persoane. Hyrum a fost împuşcat primul şi a căzut uşor, exclamând: Sunt un om mort! Joseph a sărit pe fereastră şi a fost împuşcat mortal în încercarea sa, exclamând: O, Doamne, Dumnezeul meu! Ei au fost, amândoi, împuşcaţi, într-un mod brutal, după ce au murit şi amândoi au primit patru gloanţe.

John Taylor şi Willard Richards, doi dintre Cei Doisprezece, au fost singurele persoane în cameră, în momentul acela; primul a fost rănit într-un mod sălbatic cu patru gloanţe, dar s-a vindecat între timp; al doilea, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, a scăpat, fără a avea măcar o gaură în îmbrăcămintea sa.

Joseph Smith, profetul şi văzătorul Domnului, a făcut pentru salvarea oamenilor din această lume mai mult decât orice om care a trăit în ea, cu excepţia unică a lui Isus… În scurtul timp de douăzeci de ani, el a făcut să apară Cartea lui Mormon, pe care a tradus-o prin darul şi puterea lui Dumnezeu, şi prin intermediul lui, s-a publicat pe două continente; a trimis plenitudinea Evangheliei nepieritoare, conţinută de ea, în cele patru colţuri ale pământului; a făcut să apară revelaţiile şi poruncile care compun această carte, Doctrină şi legăminte, şi multe alte documente şi instrucţiuni înţelepte în folosul copiilor oamenilor; a adunat multe mii de sfinţi din zilele din urmă, a stabilit un oraş mare şi a lăsat o faimă şi un nume care nu pot pieri. A fost mare, în viaţă şi după moarte, în ochii lui Dumnezeu şi ai poporului său; şi, ca cei mai mulţi dintre unşii Domnului din timpurile străvechi, a pecetluit misiunea şi lucrările sale cu propriul lui sânge; şi la fel a făcut şi fratele său, Hyrum. În viaţă nu au fost despărţiţi şi în moarte nu au fost separaţi!

Când Joseph s-a dus în Carthage pentru a se preda oficialităţilor potrivit pretinselor cerinţe ale legii, cu două sau trei zile înainte de asasinarea sa, el a spus: «Mă duc ca un miel la masacru; dar sunt calm ca o dimineaţă de vară; am o conştiinţă liberă de orice păcat faţă de Dumnezeu şi faţă de toţi oamenii. Voi muri nevinovat şi se va spune despre mine – a fost omorât cu sânge rece». În aceeaşi dimineaţă, după ce Hyrum fusese gata să meargă – să spunem noi la masacru? Da, pentru că aşa a fost – el a citit următorul paragraf, spre sfârşitul capitolului al doisprezecelea din Eter, Cartea lui Mormon, şi a îndoit pagina în acest loc:

Şi s-a întâmplat că eu m-am rugat Domnului ca El să le dea neamurilor har, pentru ca ei să poată avea caritate. Şi s-a întâmplat că Domnul mi-a spus: Dacă ei nu au caritate, nu are importanţă pentru tine, tu ai fost credincios; de aceea veşmintele tale vor fi curăţate. Şi deoarece tu ai văzut slăbiciunile tale, tu vei fi întărit într-atât, încât tu vei sta în locul pe care l-am pregătit în locaşurile Tatălui Meu. Şi acum, eu… îmi iau rămas bun de la neamuri; da, şi, de asemenea, de la fraţii mei pe care îi iubesc, până când ne vom întâlni înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, unde toţi oamenii vor şti că veşmintele mele nu sunt pătate cu sângele vostru. [Eter 12:36–38.] Testatorii sunt acum morţi şi testamentul lor este în vigoare.

Hyrum Smith împlinise patruzeci şi patru de ani în februarie 1844 şi Joseph Smith treizeci şi opt de ani în decembrie 1843; de aici înainte numele lor vor fi înregistrate printre martirii religiei; şi cititorii din fiecare naţiune îşi vor aminti că, pentru apariţia Cărţii lui Mormon şi a acestei cărţi a Bisericii, Doctrină şi legăminte, pentru salvarea lumii corupte, a fost necesar cel mai bun sânge din secolul al nouăsprezecelea; şi că, dacă focul poate distruge un copac verde pentru slava lui Dumnezeu, cât de uşor va arde copacii uscaţi pentru a purifica via de corupţie. Ei au trăit pentru slavă; ei au murit pentru slavă; şi slava este răsplata lor veşnică. Din veac în veac, numele lor vor fi transmise urmaşilor ca pietre preţioase pentru cei sfinţiţi.”¹⁴

Joseph Smith şi-a îndeplinit misiunea lui pământeană şi a pecetluit mărturia sa cu sângele lui.

Brigham Young a declarat: „Deşi duşmanul a avut puterea să-l omoare pe profetul nostru, adică, a omorât trupul său, Joseph, cu siguranţă, a îndeplinit tot ceea ce a plănuit să îndeplinească în timpul vieţii sale. Eu ştiu în mod precis că el a făcut astfel.”¹⁵

Brigham Young, de asemenea, a spus: „Cine l-a salvat pe Joseph Smith din mâinile duşmanilor săi până în ziua morţii sale? Dumnezeu l-a salvat; Joseph a fost aproape de moarte de nenumărate ori, astfel încât, în măsura îngăduită cunoştinţelor umane, nu putea exista posibilitatea ca el să fie salvat. Când a fost în închisoare în Missouri şi nimeni nu se aştepta ca el să scape vreodată din mâinile lor, eu am avut credinţa lui Avraam şi le-am spus fraţilor că, aşa cum Domnul trăia, el va scăpa din mâinile lor. Deşi el profeţise că nu va trăi peste vârsta de 40 de ani, cu toate acestea noi, toţi, nutream speranţa că avea să fie o falsă profeţie şi că urma să-l ţinem pentru totdeauna cu noi. Credeam că prin credinţa noastră se va anula profeţia lui, dar greşeam – în cele din urmă, el a căzut ca martir pentru religia sa. Am spus că acum este în regulă; acum mărturia are putere deplină; el a pecetluit-o cu sângele său.”¹⁶

Wilford Woodruff a mărturisit: „Obişnuiam să am anumite sentimente cu privire la moartea sa şi la modul în care i-a fost luată viaţa. Simţeam că, dacă… Joseph ar fi putut să-şi îndeplinească dorinţa, ar fi condus pionierii pe drumul spre Munţii Stâncoşi. Dar, de atunci, m-am împăcat în întregime cu faptul că ceea ce s-a întâmplat a fost conform programului lui Dumnezeu, că i s-a cerut, în calitatea sa de conducător al acestei dispensaţii, ca el să pecetluiască mărturia sa cu sângele său şi să meargă de aici în lumea spiritelor, deţinând cheile acestei dispensaţii, pentru a deschide misiunea care acum se realizează pe calea predicării Evangheliei «spiritelor din închisoare».”¹⁷

Joseph F. Smith, al şaselea preşedinte al Bisericii a spus: „Ce ne învaţă martiriul [lui Joseph şi al lui Hyrum Smith]? Marea lecţie că «unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut» (Evrei 9:16) pentru a avea valabilitate. Şi mai mult, că sângele martirilor este, cu adevărat, sămânţa Bisericii. Domnul a îngăduit sacrificiul pentru ca mărturia acestor bărbaţi virtuoşi şi neprihăniţi să fie o mărturie împotriva unei lumi vicioase şi nedrepte. Şi, în afară de acestea, ei au fost exemple de dragostea minunată despre care vorbeşte Mântuitorul: «Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi». (Ioan 15:13.) Ei au manifestat această dragoste minunată faţă de sfinţi şi faţă de lume; deoarece ei, amândoi, au înţeles şi şi-au exprimat convingerea, înainte de a începe călătoria spre Carthage, că merg spre moartea lor… Curajul lor, credinţa lor, dragostea lor pentru oameni au fost fără margini şi ei au dat tot ce au avut pentru poporul lor. Asemenea devotament şi dragoste au lăsat, fără îndoială, în minţile acelora care s-au bucurat de tovărăşia Spiritului Sfânt, convingerea că aceşti oameni adevăraţi şi buni erau, într-adevăr, slujitorii autorizaţi ai Domnului.

Acest martiriu a fost întotdeauna o sursă de inspiraţie pentru oamenii Domnului. I-a ajutat în încercările lor personale; le-a dat curaj să urmeze un drum drept, să cunoască adevărul şi să trăiască potrivit lui şi acest martiriu trebuie să fie totdeauna o amintire sacră pentru sfinţii din zilele din urmă care au învăţat adevărurile mari pe care Dumnezeu le-a revelat prin intermediul slujitorului său, Joseph Smith.”¹⁸

George Albert Smith, al optulea preşedinte al Bisericii, a declarat: „Joseph Smith şi-a îndeplinit misiunea şi când a sosit momentul în care era faţă în faţă cu moartea, el a spus: «Mă duc ca un miel la masacru; dar sunt calm ca o dimineaţă de vară. Am o conştiinţă liberă de orice păcat faţă de Dumnezeu şi faţă de toţi oamenii. Dacă îmi vor lua viaţa, voi muri nevinovat, şi sângele meu va striga din pământ pentru răzbunare, şi se va spune despre mine, «A fost omorât cu sânge rece» [vezi D&L 135:4.] Lui nu i-a fost teamă să stea înaintea scaunului plăcut de judecată al Tatălui nostru şi să răspundă pentru faptele făcute în trup. Lui nu i-a fost teamă să facă faţă acuzaţiei adusă împotriva lui, şi anume, că el înşela oamenii şi proceda nedrept faţă de ei. Lui nu i-a fost teamă de rezultatul misiunii din viaţa sa şi de triumful final al lucrării despre care ştia că era de origine divină şi pentru care şi-a dat viaţa.”¹⁹

Gordon B. Hinckley, al cincisprezecelea preşedinte al Bisericii, a mărturisit: „Atât de sigur era [Joseph Smith] de cauza pe care o conducea, atât de sigur era de chemarea divină care i-a fost dată, încât el le-a pus mai presus de valoarea propriei sale vieţi. Având previziunea morţii sale apropiate, el s-a predat singur celor care urmau să-l dea, fără apărare, în mâinile gloatei. El a pecetluit mărturia sa cu sângele vieţii sale.”²⁰

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Cu puţin timp înainte ca Joseph şi Hyrum Smith să fie omorâţi, vârstnicul John Taylor a cântat „Un biet drumeţ îndurerat” (pagina 559). Citiţi sau cântaţi cuvintele imnului (Imnuri,nr. 22), şi gândiţi-vă ce legătură există între ele şi viaţa profetului Joseph Smith. De ce era potrivit acest imn în acele condiţii?
Recapitulaţi declaraţiile care mărturisesc că Joseph Smith a conferit cheile preoţiei Celor Doisprezece Apostoli (paginile 561–564). De ce credeţi că apostolii simţeau că era important să mărturisească despre experienţele lor? Care este mărturia dumneavoastră despre modul în care se face succesiunea la preşedinţia Bisericii?
Studiaţi relatarea lui John Taylor despre martiriul lui Joseph şi Hyrum Smith (paginile 564–566). Cum aţi putea susţine declaraţia că Joseph Smith „a făcut pentru salvarea oamenilor din această lume mai mult decât oricare alt om care a trăit în ea, cu excepţia unică a lui Isus”? Înainte de a merge la închisoarea Carthage, Hyrum a citit din Eter 12:36–38 şi a îndoit pagina. Cum se aplică acest pasaj lui Joseph şi Hyrum? Care sunt sentimentele dumneavoastră când vă gândiţi la sacrificiile făcute de Joseph şi Hyrum pentru mărturiile lor despre Isus Hristos?
Citiţi mărturiile profeţilor din zilele din urmă de la paginile 566–568. Ce cuvinte de recunoştinţă şi mărturie puteţi adăuga la mărturiile lor?

Scripturi suplimentare: Evrei 9:16–17; D&L 5:21–22; 98:13–14; 112:30–33; 136:37–40

mob at Carthage Jail — În după-amiaza zilei de 27 iunie 1844, o gloată a atacat închisoarea din Carthage, Illinois, omorându-i pe profetul Joseph Smith şi pe Hyrum Smith.

Joseph teaching — Wilford Woodruff îşi amintea că profetul „a petrecut ultima iarnă a vieţii sale, cam trei sau patru luni, cu Cvorumul celor Doisprezece învăţându-i… El a petrecut zi după zi, săptămână după săptămână şi lună după lună”.