1 Şi acum s-a întâmplat că în cea de a unsprezecea lună al celui de-al nouăsprezecelea an, în cea de a zecea zi a lunii, oştirile lamaniţilor au fost văzute apropiindu-se de ţara lui Amoniha.

2 Şi iată, oraşul fusese reconstruit, iar Moroni îşi stabilise o oştire lângă graniţele oraşului şi ei au aruncat pământ de jur-împrejur ca să-l apere de săgeţile şi de pietrele lamaniţilor; căci iată, ei se luptau cu pietre şi cu săgeţi.

3 Iată, eu am spus că oraşul lui Amoniha fusese reconstruit. Vă spun vouă, da, că a fost reconstruit în parte; şi pentru că lamaniţii îl distruseseră odată, din cauza nedreptăţii poporului, ei au presupus că acesta iarăşi ar fi o pradă uşoară pentru ei.

4 Dar iată cât de mare a fost dezamăgirea lor; căci iată, nefiţii săpaseră un mal de pământ de jur-împrejurul lui, care era atât de înalt, încât lamaniţii nu puteau să-şi arunce pietrele lor şi săgeţile lor către ei cu efect şi nici nu puteau să năvălească asupra lor decât prin locul de intrare.

5 Acum, la timpul acesta, căpitanii-şefi ai lamaniţilor erau foarte miraţi datorită înţelepciunii nefiţilor în pregătirea locurilor de adăpost.

6 Acum, conducătorii lamaniţilor au presupus, din cauza numărului lor mare, da, au presupus că ei trebuia să fie privilegiaţi să năvălească asupra lor aşa cum făcuseră până atunci; da, şi, de asemenea, se pregătiseră cu scuturi şi cu platoşe; şi, de asemenea, se pregătiseră cu veşminte de piele, da, veşminte foarte groase ca să-şi acopere goliciunea.

7 Şi fiind astfel pregătiţi, ei au presupus că puteau uşor să-i cucerească şi să-i supună pe fraţii lor la jugul sclaviei, să-i ucidă şi să-i măcelărească după plăcerea lor.

8 Dar iată, spre mirarea lor foarte mare, ei erau pregătiţi pentru ei într-un fel care nu mai fusese cunoscut niciodată printre copiii lui Lehi. Acum, ei erau pregătiţi pentru lamaniţi ca să se lupte după felul instrucţiunilor lui Moroni.

9 Şi s-a întâmplat că lamaniţii sau amalichiaţii erau nespus de miraţi de felul pregătirii lor pentru război.

10 Acum, dacă regele Amalichia ar fi venit jos, afară din ţara lui Nefi, în fruntea oştirii sale, poate că el i-ar fi făcut pe lamaniţi să-i atace pe nefiţi la oraşul lui Amoniha; căci iată, lui nu-i păsa de sângele poporului său.

11 Dar iată, Amalichia nu a venit jos el însuşi ca să se lupte. Şi iată, căpitanii-şefi ai lui nu au îndrăznit să-i atace pe nefiţi la oraşul lui Amoniha pentru că Moroni schimbase conducerea treburilor printre nefiţi într-atât, încât lamaniţii au fost dezamăgiţi în locurile lor de refugiu şi nu au putut să năvălească asupra lor.

12 De aceea, s-au retras în pustiu şi şi-au luat tabăra şi au mărşăluit către ţara lui Noe, presupunând că acesta era următorul loc, cel mai bun pentru ei ca să năvălească împotriva nefiţilor.

13 Căci ei nu ştiau că Moroni fortificase ori zidise forturi de siguranţă pentru fiecare oraş în toată ţara de jur-împrejur; de aceea, au mărşăluit înainte către ţara lui Noe, cu o mare hotărâre; da, căpitanii-şefi ai lor au înaintat şi au depus jurământ cum că vor distruge poporul acelui oraş.

14 Dar iată, spre mirarea lor, oraşul lui Noe, care până atunci fusese un loc slab, devenise acum puternic prin mijloacele lui Moroni, da, chiar mai puternic decât oraşul lui Amoniha.

15 Şi acum, iată, aceasta era înţelepciune din partea lui Moroni; căci el a presupus că ei ar fi înfricoşaţi la oraşul lui Amoniha; şi cum oraşul lui Noe fusese până atunci cea mai slabă parte din ţară, de aceea, ei au vrut să mărşăluiască într-acolo ca să se lupte; şi astfel, a fost în acord cu dorinţele lui.

16 Şi iată, Moroni îl numise pe Lehi să fie căpitan-şef peste oamenii din acel oraş; şi era acelaşi Lehi care se luptase cu lamaniţii în valea de la răsăritul râului Sidon.

17 Şi acum iată, s-a întâmplat că atunci când lamaniţii au aflat că Lehi comanda oraşul, ei au fost iarăşi dezamăgiţi, căci se temeau nespus de mult de Lehi; cu toate acestea, căpitanii-şefi ai lor juraseră cu jurământ să atace oraşul; de aceea, ei şi-au adus oştirile.

18 Acum iată, lamaniţii nu au putut să pătrundă în forturile lor de refugiu prin nici o altă cale decât pe la intrare, din cauza înălţimii malului care fusese ridicat şi al adâncimii şanţului care fusese săpat de jur-împrejur în afara intrării.

19 Şi astfel au fost nefiţii pregătiţi să-i distrugă pe cei care încercau să se caţere ca să intre în fort pe orice altă cale, aruncând pietre şi săgeţi către ei.

20 Astfel, ei au fost pregătiţi, da, o ceată de oameni dintre cei mai puternici ai lor, cu săbiile şi cu praştiile lor, ca să-i doboare pe toţi cei care ar încerca să vină la locul lor de siguranţă pe la locul de intrare; şi astfel erau ei pregătiţi să se apere împotriva lamaniţilor.

21 Şi s-a întâmplat că atunci, căpitanii lamaniţilor şi-au adus oştirile în faţa locului de intrare şi au început să se lupte cu nefiţii ca să intre în locul lor de refugiu; dar iată, ei au fost goniţi înapoi din când în când într-atât, încât au fost măcelăriţi într-un măcel imens.

22 Acum, când au văzut că nu puteau obţine putere asupra nefiţilor la trecătoare, au început să sape sub malurile de pământ pentru ca să poată obţine o trecere spre oştirile lor, pentru ca să poată avea o şansă egală ca să se lupte; dar iată, în aceste încercări au fost ciuruiţi de pietrele şi de săgeţile care erau aruncate către ei; şi în loc ca ei să umple şanţurile împingând în jos malurile de pământ, acestea s-au umplut cu trupurile lor ucise şi rănite.

23 Astfel, nefiţii au avut toată puterea asupra duşmanilor lor; şi astfel, lamaniţii au încercat să-i distrugă pe nefiţi până când toţi căpitanii-şefi ai lor au fost ucişi; da, şi mai mult de o mie de lamaniţi au fost ucişi în timp ce, pe de altă parte, nu a fost nici un singur suflet dintre nefiţi care să fi fost ucis.

24 Aproape cincizeci au fost răniţi, care fuseseră expuşi la săgeţile lamaniţilor prin trecătoare, dar ei au fost apăraţi de scuturile şi de platoşele lor şi de coifurile lor într-atât, încât rănile le erau la picioare, multe fiind foarte grave.

25 Şi s-a întâmplat că atunci când lamaniţii au văzut că toţi căpitanii-şefi ai lor au fost ucişi, ei au fugit în pustiu. Şi s-a întâmplat că s-au reîntors în ţara lui Nefi ca să-l informeze despre marea lor pierdere pe regele lor, Amalichia, care era un nefit prin naştere.

26 Şi s-a întâmplat că el a fost nespus de mânios pe poporul său pentru că nu-şi împlinise dorinţa asupra nefiţilor; el nu îi subjugase pe ei la jugul sclaviei.

27 Da, a fost foarte mânios şi L-a blestemat pe Dumnezeu, precum şi pe Moroni, jurând cu un jurământ că îi va bea sângele; şi aceasta, pentru că Moroni ţinuse poruncile lui Dumnezeu, pregătindu-se pentru siguranţa poporului său.

28 Şi s-a întâmplat că, pe de altă parte, poporul lui Nefi i-a mulţumit Domnului, Dumnezeului lor datorită puterii Lui fără de egal, salvându-i pe ei din mâinile duşmanilor lor.

29 Şi astfel s-a terminat cel de-al nouăsprezecelea an al domniei judecătorilor asupra poporului nefiţilor.

30 Da, şi a fost o pace neîntreruptă printre ei, precum şi o mare prosperitate în Biserică datorită atenţiei şi sârguinţei pe care ei le-au arătat cuvântului lui Dumnezeu, care a fost vestit către ei de către Helaman şi Şiblon şi Corianton şi Amon şi fraţii lui, da, şi de către toţi cei care fuseseră rânduiţi de ordinul sfânt al lui Dumnezeu, fiind botezaţi spre pocăinţă şi fiind trimişi ca să predice poporului.