Scripturi
Eter 10


Capitolul 10

Un rege îl urmează pe celălalt—Unii dintre regi sunt drepţi, iar alţii sunt ticăloşi—Atunci când dreptatea predomină, poporul este binecuvântat şi prosperă în Domnul.

1 Şi s-a întâmplat că Şez, care era un urmaş al lui Het—căci Het pierise de foame, la fel ca şi toată casa lui, în afară de Şez—de aceea Şez a început să reconstruiască iarăşi un popor distrus.

2 Şi s-a întâmplat că Şez şi-a adus aminte de distrugerea strămoşilor săi; şi el a construit un regat drept; căci el şi-a adus aminte de ceea ce Domnul făcuse, aducându-l pe Iared şi pe fratele lui peste adâncuri; şi el a călcat pe căile Domnului; şi el a zămislit fii şi fiice.

3 Şi fiul lui cel mai mare, al cărui nume era Şez, s-a răzvrătit împotriva lui; cu toate acestea, Şez a fost lovit de mâna unui tâlhar din cauza bogăţiilor lui foarte mari, ceea ce iarăşi i-a adus pace tatălui lui.

4 Şi s-a întâmplat că tatăl lui a zidit multe oraşe pe întinderea ţării, iar poporul a început iarăşi să se împrăştie pe toată faţa ţării. Iar Şez a trăit până la o vârstă nespus de înaintată; şi el l-a zămislit pe Riplachiş. Şi el a murit, iar Riplachiş a domnit în locul lui.

5 Şi s-a întâmplat că Riplachiş nu a făcut ceea ce era drept în ochii Domnului, căci el a avut multe neveste şi concubine şi a pus pe umerii oamenilor ceea ce era greu de dus; da, el a luat de la ei biruri grele; iar cu aceste biruri el a zidit multe clădiri spaţioase.

6 Şi şi-a ridicat un tron foarte frumos; şi a zidit multe temniţe şi cel care refuza să plătească birurile era aruncat în temniţă; şi pe acela care nu era în stare să plătească birurile l-a aruncat el în temniţă; şi a făcut ca aceştia să muncească fără întrerupere pentru întreţinerea lor; şi pe aceia care refuzau să muncească el i-a trimis la moarte.

7 De aceea, el a înfăptuit toate lucrările lui frumoase, da, chiar şi aurul lui fin el a făcut să fie purificat în temniţe; şi tot felul de meşteşuguri fine a pus el să fie făcute în temniţe. Şi s-a întâmplat că el a îndurerat poporul cu curviile şi cu lucrurile lui abominabile.

8 Iar după ce el a domnit timp de patruzeci şi doi de ani, poporul s-a ridicat în răzvrătire împotriva lui; şi iarăşi a început să fie război în ţară, într-atât, încât Riplachiş a fost ucis, iar urmaşii lui au fost alungaţi afară din ţară.

9 Şi s-a întâmplat că după mulţi ani, Morianton (el fiind un urmaş al lui Riplachiş) a adunat laolaltă o oştire de exilaţi şi s-a dus şi a avut o bătălie cu poporul; şi el a câştigat putere peste multe oraşe; şi războiul a devenit foarte dureros şi a durat mulţi ani; şi el a câştigat putere peste toată ţara şi s-a instaurat rege peste toată ţara.

10 Şi după ce el s-a instaurat rege, el a uşurat suferinţa poporului, prin care el a câştigat favoruri în ochii poporului, iar ei l-au uns pe el ca să fie regele lor.

11 Şi el a făcut dreptate poporului, dar nu şi lui însuşi, din cauza multelor sale curvii; de aceea el a fost alungat din prezenţa Domnului.

12 Şi s-a întâmplat că Morianton a zidit multe oraşe, iar poporul a devenit nespus de bogat sub domnia lui, atât în ceea ce priveşte clădirile, cât şi aurul şi argintul şi cultivarea de grâne, creşterea de turme şi cirezi şi astfel de lucruri care le-au fost date lor.

13 Iar Morianton a trăit până la o vârstă foarte înaintată şi apoi el l-a zămislit pe Chim; iar Chim a domnit în locul tatălui său; şi el a domnit timp de opt ani, iar tatăl lui a murit. Şi s-a întâmplat că Chim nu a domnit în dreptate, din care cauză el nu a fost favorizat de către Domnul.

14 Iar fratele lui s-a ridicat în răzvrătire împotriva lui, după care l-a luat pe el în robie; iar el a rămas în robie până la sfârşitul zilelor sale; şi el a zămislit fii şi fiice în robie, iar la bătrâneţe l-a zămislit pe Levi; şi apoi a murit.

15 Şi s-a întâmplat că Levi a slujit în robie după moartea tatălui său timp de patruzeci şi doi de ani. Şi el a purtat război împotriva regelui ţării, în urma căruia a căpătat regatul pentru el însuşi.

16 Şi după ce a căpătat regatul pentru el însuşi, el a făcut ceea ce era drept în ochii Domnului; iar poporul a prosperat în ţară; iar el a trăit până la o vârstă înaintată şi a zămislit fii şi fiice; şi el, de asemenea, l-a zămislit pe Corom, pe care l-a uns rege în locul său.

17 Şi s-a întâmplat că şi Corom a făcut ceea ce era bun în ochii Domnului în toate zilele sale; şi el a zămislit mulţi fii şi fiice; şi după ce a văzut multe zile, el s-a dus, la fel ca restul pământului; iar Chiş a domnit în locul lui.

18 Şi s-a întâmplat că şi Chiş, de asemenea, a murit, iar Lib a domnit în locul lui.

19 Şi s-a întâmplat că Lib, de asemenea, a făcut ceea ce era bun în ochii Domnului. Şi în zilele lui Lib şerpii cei veninoşi au fost distruşi. De aceea, ei s-au dus în ţara de la miazăzi ca să vâneze mâncare pentru poporul ţării, căci ţara era acoperită de animale de-ale pădurii. Şi Lib însuşi a devenit, de asemenea, un mare vânător.

20 Şi ei au zidit un oraş mare lângă partea cea îngustă a ţării, lângă locul unde marea desparte ţara.

21 Şi ei au păstrat ţara de la miazăzi ca un loc sălbatic ca să aibă vânat. Şi întreaga întindere a ţării de la miazănoapte a fost acoperită de locuitori.

22 Şi ei au fost nespus de harnici; şi ei au vândut şi au cumpărat şi au făcut negoţ unul cu altul pentru ca să capete câştig.

23 Şi ei au lucrat din tot felul de minereuri şi au făcut aur şi argint şi fier şi aramă şi tot felul de metale; şi ei le-au săpat din pământ; de aceea, ei au făcut movile mari de pământ ca să capete minereuri de aur şi de argint, de fier şi de cupru. Şi ei au făcut tot felul de lucrări frumoase.

24 Şi ei au avut mătăsuri şi ţesături fine; şi ei au făcut tot felul de veşminte ca să-şi acopere goliciunea.

25 Şi ei au făcut tot felul de unelte ca să cultive pământul, atât ca să are, cât şi ca să semene şi să culeagă şi să plivească, precum şi, de asemenea, să treiere.

26 Şi ei au făcut tot felul de unelte cu care au făcut animalele lor să muncească.

27 Şi ei au făcut tot felul de arme de război. Şi ei au lucrat tot felul de lucruri de o lucrătură foarte neobişnuită.

28 Şi niciodată nu a putut vreun popor să fie mai binecuvântat decât erau ei şi mai prosper prin mâna Domnului. Şi ei au fost într-o ţară care era aleasă mai presus decât toate ţările, căci aşa spusese Domnul.

29 Şi s-a întâmplat că Lib a trăit mulţi ani şi a zămislit fii şi fiice; şi el, de asemenea, l-a zămislit pe Hartom.

30 Şi s-a întâmplat că Hartom a domnit în locul tatălui său. Şi după ce Hartom a domnit douăzeci şi patru de ani, iată, regatul i-a fost luat. Şi el a slujit mulţi ani în robie, da, şi anume tot restul zilelor sale.

31 Şi el l-a zămislit pe Het, iar Het a trăit în robie toate zilele sale. Şi Het l-a zămislit pe Aaron, iar Aaron a trăit în robie toate zilele sale; iar el l-a zămislit pe Amnigada, iar Amnigada, de asemenea, a trăit în robie toate zilele sale; şi el l-a zămislit pe Coriantum şi Coriantum a trăit în robie toate zilele sale; şi el l-a zămislit pe Com.

32 Şi s-a întâmplat că Com a alungat jumătate din regat; iar el a domnit peste jumătate din regat timp de patruzeci şi doi de ani; şi el s-a dus să se bată împotriva regelui Amghid; şi ei s-au bătut timp de mulţi ani, timp în care Com a căpătat putere asupra lui Amghid şi a căpătat putere asupra restului regatului.

33 Iar în zilele lui Com au început să fie tâlhari prin ţară; şi ei au adoptat planurile vechi şi au făcut jurăminte după felul celor din vechime şi au căutat iarăşi să distrugă regatul.

34 Acum Com a luptat mult împotriva lor; cu toate acestea, el nu a dominat asupra lor.