Scripturi
Iacov 3


Capitolul 3

Cei cu inima pură primesc cuvântul plăcut al lui Dumnezeu—Dreptatea lamaniţilor este mai mare decât cea a nefiţilor—Iacov avertizează împotriva imoralităţii, lascivităţii şi oricărui păcat. Circa 544–421 î.H.

1 Dar iată eu, Iacov, aş dori să vă spun vouă, celor care sunteţi cu inimile pure. Priviţi către Dumnezeu cu fermitatea minţii şi rugaţi-vă la El cu credinţă mare, iar El vă va consola în suferinţele voastre şi vă va lua apărarea şi va trimite dreptate asupra acelora care caută să vă distrugă.

2 O, voi toţi cei care sunteţi cu inimile pure, ridicaţi-vă capul şi primiţi cuvântul plăcut al lui Dumnezeu şi ospătaţi-vă din dragostea Lui; căci voi puteţi să faceţi aceasta, dacă minţile voastre sunt neclintite, în vecii vecilor.

3 Dar vai, vai de voi, cei care nu sunteţi cu inimile curate, care sunteţi murdari în această zi în faţa lui Dumnezeu; căci dacă nu vă pocăiţi, ţara este blestemată din cauza voastră; şi lamaniţii, care nu sunt murdari ca voi şi totuşi sunt blestemaţi cu un blestem dureros, vă vor asupri chiar până la distrugere.

4 Şi repede va veni timpul când, dacă nu vă pocăiţi, ei vor stăpâni ţara moştenirii voastre, iar Domnul Dumnezeu îi va conduce pe cei drepţi afară dintre voi.

5 Iată, lamaniţii, fraţii voştri, pe care îi urâţi din cauza murdăriei lor şi a blestemului care a venit asupra pielii lor, sunt mai drepţi decât voi; căci ei nu au uitat porunca Domnului care a fost dată tatălui nostru—cum că ei trebuie să aibă o singură nevastă şi că nu trebuie să aibă nici o concubină şi că nici o curvie nu trebuie să existe printre ei.

6 Şi acum, ei sunt atenţi să ţină această poruncă; prin urmare, pentru că sunt atenţi în ţinerea acestei porunci, Domnul Dumnezeu nu-i va distruge, ci va fi milos cu ei; şi într-o zi, ei vor deveni un popor binecuvântat.

7 Iată, bărbaţii lor îşi iubesc nevestele şi nevestele lor îşi iubesc bărbaţii; şi bărbaţii şi nevestele îşi iubesc copiii; iar necredinţa şi ura lor faţă de voi sunt din cauza nedreptăţii strămoşilor lor; prin urmare, cu cât sunteţi voi mai buni decât ei în ochii Marelui Creator al vostru?

8 O, fraţii mei, mă tem că, dacă nu vă pocăiţi de păcatele voastre, pielea lor va fi mai albă decât a voastră atunci când veţi fi aduşi împreună cu ei în faţa tronului lui Dumnezeu.

9 Prin urmare, vă dau o poruncă, ce este cuvântul lui Dumnezeu, ca să nu mai rostiţi injurii împotriva lor din cauza întunecimii pielii lor; şi nici nu trebuie să rostiţi injurii împotriva lor din cauza murdăriei lor; ci trebuie să vă amintiţi de propria voastră murdărie şi să vă aduceţi aminte că murdăria lor a venit din cauza strămoşilor lor.

10 Prin urmare, trebuie să vă aduceţi aminte de copiii voştri, cum le-aţi îndurerat inimile din cauza exemplului vostru dat în faţa lor; şi, de asemenea, aduceţi-vă aminte că, din cauza murdăriei voastre, puteţi să-i aduceţi pe copiii voştri la distrugere, iar păcatele lor să se adune pe capul vostru în ultima zi.

11 O, fraţii mei, ascultaţi de cuvintele mele; îviaţi înzestrările sufletelor voastre; scuturaţi-vă, ca să vă puteţi trezi din somnul morţii; şi depărtaţi-vă de chinurile iadului ca să nu deveniţi îngerii diavolului şi să fiţi aruncaţi în acel lac de foc şi pucioasă care este cea de a doua moarte.

12 Şi acum eu, Iacov, am spus multe alte lucruri către poporul lui Nefi, avertizându-i împotriva imoralităţii, lascivităţii şi oricărui alt fel de păcat, spunându-le care sunt urmările groaznice ale acestora.

13 Şi nici a suta parte din întâmplările acestui popor, care a început să fie numeros, nu poate fi scrisă pe aceste plăci; dar multe din întâmplările lor sunt scrise pe plăcile mai mari, războaiele şi conflictele lor şi domnia regilor lor.

14 Aceste plăci sunt numite plăcile lui Iacov şi au fost făcute de mâna lui Nefi. Şi astfel pun capăt vostirii acestor cuvinte.