1 Şi s-a întâmplat că Limhi şi poporul lui s-au întors în oraşul lui Nefi şi au început să locuiască în ţară iarăşi în pace.

2 Şi s-a întâmplat că, după multe zile, lamaniţii au început iarăşi să fie aţâţaţi în mânie împotriva nefiţilor şi au început să treacă graniţele ţării din vecinătate.

3 Acum, ei nu îndrăzneau să-i ucidă, din cauza jurământului pe care ei îl făcuseră lui Limhi; dar i-au lovit peste obraz şi au fost duri cu ei; şi au început să pună poveri grele pe spinările lor şi să-i mâne ca pe un măgar prost—

4 Da, toate acestea s-au întâmplat pentru ca să poată fi împlinit cuvântul Domnului.

5 Şi acum, suferinţele nefiţilor erau mari şi nu era nici o posibilitate ca ei să se elibereze din mâinile lor, căci lamaniţii îi înconjuraseră din toate părţile.

6 Şi s-a întâmplat că poporul a început să se plângă regelui din cauza suferinţelor lor; şi oamenii au început să dorească să meargă la luptă împotriva lor. Şi ei l-au mâhnit foarte mult pe rege din cauza plângerilor lor; de aceea, el le-a dat voie să facă aşa cum doreau.

7 Şi ei s-au adunat iarăşi laolaltă şi şi-au pus armurile şi au pornit împotriva lamaniţilor ca să-i alunge afară din ţara lor.

8 Şi s-a întâmplat că lamaniţii i-au învins şi i-au mânat înapoi şi au ucis pe mulţi dintre ei.

9 Şi acum, a fost o mare jale şi plângere printre poporul lui Limhi, văduva jelind după bărbatul ei, fiul şi fiica după tatăl lor, iar fraţii după fraţii lor.

10 Acum, erau foarte multe văduve în ţară şi ele plângeau foarte tare în fiecare zi, căci o mare frică de lamaniţi venise asupra lor.

11 Şi s-a întâmplat că plânsul lor fără oprire le-a aţâţat mânia celor care rămăseseră din poporul lui Limhi împotriva lamaniţilor; şi s-au dus iarăşi la luptă, dar au fost iarăşi mânaţi înapoi, suferind o mare pierdere.

12 Da, ei s-au dus din nou, chiar şi a treia oară, şi au suferit în acelaşi fel; iar cei care nu au fost ucişi s-au întors iarăşi în oraşul lui Nefi.

13 Şi ei s-au umilit chiar plecându-se în ţărână, supunându-se jugului sclaviei, supunându-se la lovituri şi să fie mânaţi de colo-colo şi împovăraţi după dorinţa duşmanilor lor.

14 Şi ei s-au umilit chiar până în adâncurile umilinţei; şi L-au implorat cu putere pe Dumnezeu; da, chiar ziua întreagă L-au implorat pe Dumnezeul lor ca El să-i salveze din suferinţele lor.

15 Şi acum, Domnul a fost încet în a le auzi strigătul, din cauza nedreptăţilor lor; cu toate acestea, Domnul a auzit strigătele lor şi a început să înmoaie inimile lamaniţilor, aşa încât ei au început să uşureze povara lor; totuşi, Domnul nu a găsit potrivit să-i elibereze din sclavie.

16 Şi s-a întâmplat că ei au început să prospere treptat în ţară şi au început să crească grâne mai din abundenţă, precum şi turme şi cirezi, încât nu au suferit de foame.

17 Acum, era un mare număr de femei, mai multe decât erau bărbaţi; de aceea, regele Limhi a poruncit ca fiecare bărbat să contribuie la îngrijirea văduvelor şi a copiilor acestora pentru ca ei să nu sufere de foame; şi au făcut aceasta din cauza numărului mare al celor care au fost ucişi.

18 Acum, poporul lui Limhi a stat unit ca un singur trup, atât de mult cât a fost posibil şi şi-au asigurat grânele lor şi turmele lor;

19 Iar regele însuşi nu risca să iasă în afara zidurilor oraşului, decât dacă lua cu el garda sa, de teamă ca nu cumva să cadă în mâinile lamaniţilor.

20 Şi el a făcut ca poporul său să păzească ţara zi şi noapte pentru ca prin orice mijloace să-i prindă pe preoţii aceia care fugiseră în pustiu şi care răpiseră pe fiicele lamaniţilor şi care făcuseră ca o distrugere aşa de mare să vină asupra lor.

21 Căci ei doreau să-i prindă pe aceştia ca să-i poată pedepsi; căci ei veniseră în ţara lui Nefi noaptea şi luaseră cu ei grânele lor şi multe din lucrurile lor preţioase; de aceea, ei s-au pus să-i aştepte.

22 Şi s-a întâmplat că nu a mai fost nici o tulburare între lamaniţi şi poporul lui Limhi, chiar până când Amon şi fraţii săi au venit în ţară.

23 Iar regele, fiind în afara porţilor oraşului împreună cu garda lui, l-a descoperit pe Amon şi pe fraţii lui; şi crezând că erau preoţi de-ai lui Noe, a ordonat ca aceştia să fie prinşi, legaţi şi aruncaţi în închisoare. Şi dacă ar fi fost preoţi de-ai lui Noe, el ar fi pus ca ei să fie omorâţi.

24 Dar când a aflat că nu erau, ci că ei erau fraţii săi şi că veniseră din ţara lui Zarahemla, el s-a umplut de o bucurie nespus de mare.

25 Acum, regele Limhi trimisese înainte de venirea lui Amon un număr mic de oameni ca să caute ţara lui Zarahemla; dar ei n-au putut s-o găsească şi s-au pierdut în pustiu.

26 Cu toate acestea, ei au găsit o ţară care fusese populată; da, o ţară care era acoperită cu oase uscate; da, o ţară care fusese populată şi care fusese distrusă; şi ei, presupunând că aceasta era ţara lui Zarahemla, s-au întors în ţara lui Nefi, ajungând la graniţele ţării cu numai câteva zile înainte de venirea lui Amon.

27 Şi au adus cu ei o cronică, chiar o cronică a poporului ale căror oase le găsiseră; şi era gravată pe plăci de metal.

28 Şi acum, Limhi era iarăşi plin de bucurie aflând din gura lui Amon că regele Mosia avea un dar de la Dumnezeu prin care el putea tălmăci asemenea inscripţii; da, şi Amon, de asemenea, s-a bucurat.

29 Şi totuşi Amon şi fraţii lui erau plini de întristare pentru că atât de mulţi din fraţii lor fuseseră ucişi;

30 Şi, de asemenea, pentru că regele Noe şi preoţii lui făcuseră ca poporul să facă atât de multe păcate şi nedreptăţi împotriva lui Dumnezeu; şi au mai jelit din cauza morţii lui Abinadi; şi, de asemenea, din cauza plecării lui Alma şi a poporului care plecase cu el, care formaseră o biserică a lui Dumnezeu prin tăria şi puterea lui Dumnezeu şi prin credinţă în cuvintele care fuseseră spuse de către Abinadi.

31 Da, ei au jelit plecarea lor căci ei nu ştiau încotro fugiseră. Acum, ei ar fi vrut bucuroşi să se unească cu ei, căci ei înşişi intraseră într-un legământ cu Dumnezeu ca să-L slujească şi să-I ţină poruncile.

32 Şi acum, de la venirea lui Amon, regele Limhi, de asemenea, a intrat într-un legământ cu Dumnezeu, la fel ca şi mulţi din poporul lui, ca să-L slujească şi să-I ţină poruncile.

33 Şi s-a întâmplat că regele Limhi, precum şi mulţi din poporul lui voiau să fie botezaţi; dar nu era nimeni în ţară care să aibă autoritate de la Dumnezeu. Iar Amon a refuzat să facă lucrul acesta, considerând că era un slujitor nevrednic.

34 De aceea, ei nu s-au unit la acel timp într-o biserică, aşteptând Spiritul Domnului. Acum, ei doreau să devină la fel ca şi Alma şi fraţii lui, care fugiseră în pustiu.

35 Ei doreau să fie botezaţi ca o mărturie şi o dovadă că erau dornici să-L slujească pe Dumnezeu cu toată inima lor; cu toate acestea, ei au prelungit timpul; iar o relatare a botezului lor va fi dată mai departe.

36 Şi acum, toată preocuparea lui Amon şi a poporului lui, precum şi a regelui Limhi şi a poporului lui, era să se elibereze din mâna lamaniţilor şi din sclavie.