Conferința generală
Bucurați-vă de darul cheilor preoției
Conferința Generală, aprilie 2024


Bucurați-vă de darul cheilor preoției

Cheile preoției guvernează modul în care preoția lui Dumnezeu poate fi folosită pentru a duce la împlinirea scopurilor Domnului și a-i binecuvânta pe toți cei care acceptă Evanghelia restaurată.

Dragi frați și surori, aceasta este o zi istorică pentru președintele Dallin H. Oaks și pentru mine. Cu 40 de ani în urmă, pe 7 aprilie 1984, noi am fost susținuți în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. De atunci, ne-am bucurat de fiecare conferință generală în parte, inclusiv de aceasta. Am fost încă o dată binecuvântați cu o revărsare sacră a Spiritului. Sper că veți studia în rânduri repetate mesajele de la această conferință în lunile următoare.

Când m-am născut eu, existau șase temple în funcțiune în Biserică – câte unul în St. George, Logan, Manti și Salt Lake din Utah; precum și în Cardston, Alberta din Canada; și în Laie din Hawaii. Două temple mai vechi funcționaseră o perioadă scurtă în Kirtland, Ohio, și Nauvoo, Illinois. Pentru că cea mai mare parte a Bisericii s-a mutat în vest, sfinții au fost obligați să lase cele două temple în urmă.

Templul Nauvoo a fost distrus de un foc declanșat de un piroman. A fost reconstruit mai târziu și dedicat de președintele Gordon B. Hinkley. Templul Kirtland a fost desacralizat de dușmani ai Bisericii. Mai târziu, Templul Kirtland a fost dobândit de Comunitatea lui Hristos, care l-a deținut mulți ani.

Luna trecută, noi am anunțat că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a cumpărat Templul Kirtland, împreună cu câteva locuri istorice importante din Nauvoo. Apreciem foarte mult discuțiile cordiale și de interes comun pe care le-am avut cu respectivii conducători ai Comunității lui Hristos care au condus la acest acord.

Imagine
Templul Kirtland.

Templul Kirtland are o importanță deosebită în restaurarea Evangheliei lui Isus Hristos. Mai multe evenimente care au avut loc acolo au fost profețite de milenii și au fost esențiale pentru ca Biserica restaurată a Domnului să-și îndeplinească misiunea din zilele din urmă.

Cel mai important dintre aceste evenimente a avut loc în duminica Paștelui din 3 aprilie 1836. În acea zi, Joseph Smith și Oliver Cowdery au trăit experiența unei serii de vizite remarcabile. Mai întâi, a apărut Domnul Isus Hristos. Profetul a consemnat: „Ochii [Salvatorului] erau ca flacăra focului; părul de pe capul Lui era alb ca zăpada curată; înfățișarea Sa era mai strălucitoare decât soarele; și glasul Său era ca sunetul vuietului unor ape mari”.

În timpul acestei apariții, Domnul Și-a declarat identitatea. El a spus: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă; Eu sunt Acela care trăiește, Eu sunt Acela care a fost ucis; Eu sunt avocatul vostru pe lângă Tatăl”.

Isus Hristos a declarat apoi că El acceptase templul drept casă a Sa și a făcut această promisiune uluitoare: „Eu Mă voi manifesta poporului meu cu îndurare în această casă”.

Această promisiune importantă se aplică fiecărui templu dedicat din zilele noastre. Vă invit să cugetați la ce înseamnă promisiunea Domnului pentru dumneavoastră personal.

După apariția Salvatorului, a apărut Moise. Moise i-a conferit lui Joseph Smith cheile pentru adunarea lui Israel și întoarcerea celor zece triburi.

Când această viziune a luat sfârșit, „Elias a apărut și a încredințat dispensația Evangheliei lui Avraam” lui Joseph.

Apoi, a apărut profetul Ilie. Apariția sa a împlinit promisiunea lui Maleahi că, înainte de a Doua Venire, Domnul avea să trimită pe Ilie pentru a „întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor”. Ilie i-a încredințat apoi cheile puterii de pecetluire lui Joseph Smith.

Importanța readucerii acestor chei pe pământ de către trei mesageri cerești sub îndrumarea Domnului nu poate fi niciodată supraevaluată. Cheile preoției constituie autoritatea și puterea președinției. Cheile preoției guvernează modul în care preoția lui Dumnezeu poate fi folosită pentru a duce la împlinirea scopurilor Domnului și a-i binecuvânta pe toți cei care acceptă Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos.

Este important de menționat că, înainte de organizarea Bisericii, mesageri cerești au încredințat Preoția aaronică și Preoția lui Melhisedec profetului Joseph și i-au dat cheile pentru ambele preoții. Aceste chei i-au dat lui Joseph Smith autoritatea de a organiza Biserica în anul 1830.

Apoi, în 1836, conferirea, în Templul Kirtland, a acestor trei chei suplimentare ale preoției – anume, cheile adunării lui Israel, cheile Evangheliei lui Avraam și cheile puterii de pecetluire – a fost esențială. Aceste chei l-au autorizat pe Joseph Smith – și pe toți președinții Bisericii Domnului care au urmat – să-l adune pe Israel de ambele părți ale vălului, să-i binecuvânteze pe toți copiii de legământ cu binecuvântările lui Avraam, să pună pecetluirea ratificatoare asupra rânduielilor și legămintelor preoției și să pecetluiască familii pentru eternitate. Puterea acestor chei ale preoției este infinită și uimitoare.

Gândiți-vă cum ar fi diferită viața dumneavoastră dacă cheile preoției nu ar fi fost restaurate pe pământ. Fără cheile preoției, nu ați fi putut fi înzestrați cu puterea lui Dumnezeu. Fără cheile preoției, Biserica ar putea fi doar o importantă organizație de propovăduire și ajutor umanitar, dar nimic mai mult. Fără cheile preoției, niciunul dintre noi nu ar fi avut acces la rânduielile și legămintele esențiale care ne leagă etern de cei dragi ai noștri și ne permit, în cele din urmă, să trăim alături de Dumnezeu.

Cheile preoției deosebesc Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă de orice altă organizație de pe pământ. Multe alte organizații pot și vă fac viața mai bună aici, în viața muritoare. Dar nicio altă organizație nu poate și nu vă va influența viața după moarte.

Cheile preoției ne dau autoritatea de a da toate binecuvântările promise lui Avraam fiecărui bărbat și fiecărei femei care își țin legământele. Prin munca în templu aceste binecuvântări alese sunt disponibile tuturor copiilor lui Dumnezeu, indiferent unde sau când au trăit sau trăiesc ei acum. Să ne bucurăm întrucât cheile preoției sunt din nou pe pământ.

Vă invit să vă gândiți cu atenție la următoarele trei declarații:

  1. Adunarea lui Israel este dovada că Dumnezeu îi iubește pe toți copiii Săi de pretutindeni.

  2. Evanghelia lui Avraam este o altă dovadă că Dumnezeu îi iubește pe toți copiii Săi de pretutindeni. El îi invită pe toți să vină la El – „negri și albi, sclavi și liberi, bărbați și femei… toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”.

  3. Puterea de pecetluire este dovada divină a cât de mult îi iubește Dumnezeu pe toți copiii Săi de pretutindeni și cât de mult dorește ca fiecare dintre ei să aleagă să se întoarcă acasă la El.

Cheile preoției restaurate prin profetul Joseph Smith fac posibil ca fiecare bărbat și femeie care își țin legămintele să se bucure de incredibilele privilegii spirituale personale. Și referitor la aceasta, sunt multe de învățat din istoria sacră a Templului Kirtland.

Rugăciunea de dedicare a Templului Kirtland rostită de Joseph Smith este un ghid privind modul în care templul ne împuternicește, pe dumneavoastră și pe mine, să facem față încercărilor vieții în aceste ultime zile. Vă încurajez să studiați acea rugăciune, consemnată în Doctrină și legăminte, secțiunea 109. Acea rugăciune de dedicare, care a fost primită prin revelație, ne învață că templul este „o casă de rugăciune, o casă de post, o casă de credință, o casă de învățare, o casă de slavă, o casă a ordinii, o casă a lui Dumnezeu”.

Această listă de însușiri este mai mult decât o descriere a templului. Este o promisiune cu privire la ce se va întâmpla celor care slujesc și preaslăvesc în casa Domnului. Ei se pot aștepta să primească răspunsuri la rugăciune, revelație personală, o mai mare credință, tărie, alinare, cunoaștere sporită și putere sporită.

Timpul petrecut în templu vă va ajuta să gândiți din perspectivă celestială și să vă faceți o imagine despre cine sunteți cu adevărat, cine puteți deveni și felul de viață pe care îl puteți avea pentru totdeauna. Preaslăvirea cu regularitate în templu va îmbunătăți modul în care vă vedeți pe dumneavoastră și locul pe care îl aveți în magnificul plan al lui Dumnezeu. Vă promit aceasta.

Ni se promite, de asemenea, că, în templu, putem „[primi] o plenitudine a Duhului Sfânt”. Imaginați-vă ce înseamnă această promisiune, care implică a avea cerurile deschise pentru fiecare căutător onest al adevărului etern.

Suntem învățați că toți cei care preaslăvesc în templu vor avea puterea lui Dumnezeu și îngeri care „să îi păzească”. Cât de mult vă mărește încrederea cunoașterea că, fiind femeie înzestrată sau bărbat înzestrat, înarmați cu puterea lui Dumnezeu, nu trebuie să înfruntați viața singuri? Ce curaj vă dă cunoașterea că îngerii vă vor ajuta cu adevărat?

Ni se promite, de asemenea, că „nicio conspirație de răutate” nu va avea putere asupra celor care preaslăvesc în casa Domnului.

Înțelegerea privilegiilor spirituale, care devin posibile în templu, este vitală pentru fiecare dintre noi astăzi.

Dragii mei frați și dragile mele surori, aceasta este promisiunea mea. Nimic nu vă va ajuta mai mult să vă țineți strâns de bara de fier decât preaslăvirea în templu cu regularitatea pe care v-o permit circumstanțele dumneavoastră. Nimic nu vă va proteja mai mult când vă veți confrunta cu negura și întunericul lumii. Nimic nu vă va întări mai mult mărturia despre Domnul Isus Hristos și ispășirea Sa sau ajuta mai mult să înțelegeți planul magnific al lui Dumnezeu. Nimic nu vă va alina mai mult spiritul în clipele de durere. Nimic nu va deschide cerurile mai mult. Nimic!

Templul este poarta către cele mai mărețe binecuvântări pe care Dumnezeu le are pentru fiecare dintre noi, căci templul este singurul loc de pe pământ în care noi putem primi toate binecuvântările promise lui Avraam. Acesta este motivul pentru care noi facem tot ce ne stă în putere, sub îndrumarea Domnului, ca binecuvântările templului să fie mai accesibile membrilor Bisericii. Astfel, suntem încântați să anunțăm planurile noastre de a construi un templu nou în fiecare dintre următoarele 15 locuri:

  • Uturoa, Polinezia Franceză;

  • Chihuahua, Mexic;

  • Florianópolis, Brazilia;

  • Rosario, Argentina;

  • Edinburgh, Scoția;

  • Brisbane, Zona Sud Australia;

  • Victoria, Columbia Britanică;

  • Yuma, Arizona;

  • Houston, Zona Sud Texas;

  • Des Moines, Iowa;

  • Cincinnati, Ohio;

  • Honolulu, Hawaii;

  • West Jordan, Utah;

  • Lehi, Utah;

  • Maracaibo, Venezuela.

Dragii mei frați și dragile mele surori, depun mărturie că aceasta este Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. El este la conducerea ei. Noi suntem ucenicii Săi.

Fie ca noi să ne bucurăm de restaurarea cheilor preoției, care fac posibil ca dumneavoastră și cu mine să ne bucurăm de fiecare binecuvântare spirituală pe care dorim și suntem demni să o primim. Aceasta este mărturia mea, în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.