Scripturi
Declaraţia oficială 1


Declaraţia oficială—1

Către oricine este interesat:

Deoarece, din Salt Lake City, au fost trimise, din motive politice, articole de presă care au apărut în multe publicaţii, cu menţiunea că în raportul recent al Comisiei Statului Utah către ministrul de Interne se pretinde că, încă, se mai oficiază căsătorii pluraliste şi că patruzeci sau mai multe asemenea căsătorii au fost încheiate în statul Utah, din luna iunie a anului trecut sau în cursul anului trecut şi că, de asemenea, în discursuri publice, conducătorii Bisericii au propovăduit, au încurajat şi au recomandat continuarea practicii poligamiei—

Eu, de aceea, în calitate de preşedinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, declar, prin prezenta, în modul cel mai solemn, că aceste acuzaţii sunt false. Noi nu propovăduim poligamia sau căsătoriile pluraliste, nici nu permitem vreunei persoane să practice aceasta şi neg faptul că patruzeci sau alt număr de căsătorii pluraliste au fost celebrate în cursul acestei perioade în templele noastre sau în orice alt loc al teritoriului Utah.

A fost raportat un caz, în care părţile pretind că a fost realizată căsătoria în Casa de Înzestrări din Salt Lake City, în primăvara anului 1889, dar nu am putut să aflu cine a realizat ceremonia; ceea ce s-a făcut în această problemă a fost fără cunoştinţa mea. În consecinţă, ca urmare a acestui pretins eveniment, din ordinul meu, Casa de Înzestrări a fost demolată fără nici o întârziere.

Deoarece Congresul a validat legi care interzic căsătoriile pluraliste, legi care au fost declarate constituţionale de către Curtea Supremă, declar, prin prezenta, intenţia mea de a mă supune acestor legi şi de a uza de influenţa mea faţă de membrii Bisericii asupra căreia prezidez pentru ca ei să facă la fel.

Nu există nimic în învăţăturile mele către Biserică sau în acelea ale asociaţilor mei, în perioada menţionată, care să poată fi în mod rezonabil interpretat ca ceva care promovează sau încurajează poligamia; şi când vreun vârstnic al Bisericii a folosit un vocabular care părea că exprimă o învăţătură de acest gen, acesta a fost imediat dezaprobat. Şi acum, eu declar în mod public că sfatul meu către sfinţii din zilele din urmă este de a se abţine de la a contracta vreo căsătorie pluralistă, interzisă prin legea ţării.

Wilford Woodruff

Preşedinte al Bisericii lui Isus Hristos
a Sfinţilor din Zilele din Urmă

Preşedintele Lorenzo Snow a prezentat următoarele:

„Propun ca, recunoscându-l pe Wilford Woodruff ca preşedinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi ca singurul om de pe pământ care deţine în această perioadă cheile pecetluirii rânduielilor, să îl considerăm pe deplin autorizat, în virtutea poziţiei sale, să publice manifestul care ne-a fost citit, datat 24 septembrie 1890 şi, fiind adunaţi în Conferinţa Generală a Bisericii, noi acceptăm declaraţia sa cu privire la căsătoriile pluraliste, aceasta având autoritate şi efect de lege”.

Votul pentru susţinerea moţiunii de mai sus a fost unanim.

Salt Lake City, Utah, 6 octombrie 1890.

Extrase din trei discursuri ale
preşedintelui Wilford Woodruff
cu privire la Manifest

Domnul nu-mi va permite niciodată, mie sau oricărui alt bărbat care este în oficiul de preşedinte al acestei Biserici, să vă conducem pe un drum greşit. Nu este în planul lui Dumnezeu. Nu este voinţa lui Dumnezeu. Dacă aş încerca să fac un astfel de lucru, Domnul m-ar muta din locul meu şi tot aşa va face El cu oricare bărbat care încearcă să-i îndepărteze pe copiii oamenilor de oracolele lui Dumnezeu şi de datoria lor. (A 61-a Conferinţă Generală Bianuală a Bisericii, luni, 6 octombrie 1890, Salt Lake City, Utah. Publicat în Deseret Evening News, 11 octombrie 1890, pag. 2.)

Nu contează cine trăieşte şi cine moare sau cine este chemat să conducă această Biserică, ei trebuie să o conducă prin inspiraţie de la Atotputernicul Dumnezeu. Dacă ei nu o fac în acest fel, ei nu pot să o facă deloc….

Am avut, recent, unele revelaţii foarte importante pentru mine şi vă voi spune ceea ce mi-a spus Domnul. Permiteţi-mi să vă aduc în atenţie ceea ce este numit manifestul….

Domnul mi-a spus să pun o întrebare sfinţilor din zilele din urmă şi El, de asemenea, mi-a spus că, dacă ei vor asculta ceea le spun şi vor răspunde la întrebarea care le-a fost pusă, prin Spiritul şi puterea lui Dumnezeu, ei vor răspunde toţi la fel şi vor crede toţi la fel în ceea ce priveşte această problemă.

Întrebarea este aceasta: Care este cea mai înţeleaptă cale de urmat pentru sfinţii din zilele din urmă—să continue să încerce practicarea căsătoriilor pluraliste, împotriva legilor ţării şi a opoziţiei a şaizeci de milioane de oameni şi cu costul confiscării şi pierderii tuturor templelor şi opririi tuturor rânduielilor din cadrul lor, atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi, şi al arestării Primei Preşedinţii şi a Celor Doisprezece şi a capilor de familie din Biserică, şi al confiscării proprietăţilor personale ale oamenilor (toate acestea, singure, ar pune capăt practicii); sau, după ce am făcut ceea ce am făcut şi am suferit aşa cum am suferit ca urmare a acceptării acestui principiu, să încetăm practica şi să ne supunem legii şi, făcând astfel, să-i lăsăm pe profeţi, pe apostoli şi pe taţi acasă, astfel încât ei să-i poată instrui pe oameni şi să aibă grijă de îndatoririle faţă de Biserică şi, de asemenea, să lase templele în mâinile sfinţilor, pentru ca ei să se îngrijească de rânduielile Evangheliei atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi?

Domnul mi-a arătat prin viziune şi revelaţie exact ceea ce se va întâmpla, dacă nu vom opri această practică. Dacă nu am fi oprit-o, nu aţi fi avut nevoie de … nici unul dintre aceşti oameni în acest templu din Logan; pentru că toate rânduielile ar fi fost oprite în tot ţinutul Sionului. Confuzia ar fi domnit peste tot în Israel şi mulţi bărbaţi ar fi fost făcuţi prizonieri. Această încercare ar fi venit peste întreaga Biserică şi am fi fost forţaţi să oprim această practică. Acum, întrebarea este dacă trebuie oprită în acest fel sau pe calea pe care Domnul ne-a prezentat-o şi să-i lăsăm pe profeţii şi apostolii noştri şi pe taţii noştri bărbaţi liberi şi să lăsăm templele în mâinile oamenilor, astfel încât morţii să poată fi mântuiţi. Un număr mare a fost deja eliberat din casa închisorii din lumea spiritelor de către aceşti oameni şi munca trebuie să continue sau să se oprească? Aceasta este întrebarea pe care o pun în faţa sfinţilor din zilele din urmă. Trebuie să judecaţi voi înşivă. Doresc să vă răspundeţi voi înşivă. Eu nu voi răspunde; dar, eu vă spun vouă că exact în această situaţie ar fi fost poporul nostru, dacă nu am fi reacţionat aşa cum am făcut-o.

… Am văzut exact ceea ce s-ar fi întâmplat, dacă nu s-ar fi făcut ceva. De mult acest spirit mă apasă. Dar vreau să spun aceasta: Aş fi lăsat să pierdem toate templele din mâna noastră; aş fi mers eu însumi la închisoare şi aş fi lăsat pe ceilalţi bărbaţi să meargă acolo, dacă Dumnezeu din cer nu mi-ar fi poruncit să fac ceea ce am făcut; şi când a venit ora în care mi s-a poruncit să fac aceasta, era totul clar pentru mine. Am mers în faţa Domnului şi am scris ceea ce mi-a spus Domnul să scriu….

Vă prezint acestea pentru ca să vă gândiţi şi să luaţi în considerare. Domnul lucrează cu noi. (Conferinţa ţăruşului Cache, Logan, Utah, duminică 1 noiembrie 1891. Publicat în Deseret Weekly, 14 noiembrie 1891.)

Vă voi spune, acum, ceea ce mi s-a manifestat şi ceea ce a realizat Fiul lui Dumnezeu în acest lucru … Tot atât de adevărat cum Dumnezeu Atotputernicul trăieşte, toate aceste lucruri s-ar fi întâmplat, dacă nu ar fi fost dat manifestul. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a voit ca aceste lucruri să fie prezentate Bisericii şi lumii din motive pe care El însuşi le cunoaşte. Domnul a hotărât stabilirea Sionului. El a hotărât terminarea acestui templu. El a hotărât ca salvarea celor vii şi a celor morţi să fie dată în aceste văi ale munţilor. Şi Atotputernicul Dumnezeu a hotărât ca diavolul să nu le poată zădărnici. Dacă puteţi înţelege aceasta, aceasta este cheia. (Dintr-un discurs ţinut la cea de-a şasea sesiune de dedicare a Templului Salt Lake, aprilie 1893. Copie dactilografiată a Serviciului de Dedicare, Arhive, Departamentul de istorie a Bisericii, Salt Lake City, Utah).