Revelaţie dată prin Joseph Smith, profetul, lui Sidney Rigdon, Parley P. Pratt şi Leman Copley la Kirtland, Ohio, în martie 1831 (History of the Church, 1:167–169). (Unele surse istorice dau ca dată a acestei revelaţii luna mai 1831.) Leman Copley a îmbrăţişat Evanghelia, dar încă mai credea în unele învăţături ale shakerilor (Societatea unită a celor care cred în cea de-a Doua Apariţie a lui Hristos), din care făcuse parte mai înainte. Shakerii credeau, printre altele, că cea de-a Doua Venire a lui Hristos avusese loc deja şi că El apăruse sub forma unei femei, Ann Lee; botezul cu apă nu era considerat ca fiind esenţial; era interzisă cu desăvârşire consumarea cărnii de porc şi mulţi nu mâncau nici un fel de carne; şi viaţa celibatară era considerată superioară căsătoriei. În prefaţa acestei revelaţii, profetul a scris: „Pentru a avea o înţelegere mult mai perfectă a subiectului, L-am întrebat pe Domnul şi am primit ceea ce urmează” (History of the Church, 1:167). Revelaţia combate unele dintre concepţiile de bază ale shakerilor. Fraţii, mai sus menţionaţi, au dus o copie a acestei revelaţii la comunitatea shakerilor (lângă Cleveland, Ohio) şi le-au citit-o în întregime, dar ea a fost respinsă.