2:3

Isus Hristos este soluția

Vârstnicul Ronald A. Rasband

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Seară cu o autoritate generală • 8 februarie 2019 • Tabernacolul din orașul Salt Lake

Dragi frați și surori, aceia dintre dumneavoastră care sunteți aici, în Tabernacolul din Piața Templului, și aceia care sunteți adunați din toată lumea, sora Rasband și cu mine suntem onorați să ne aflăm aici, alături de dumneavoastră. Privesc în urmă la influența pe care au avut-o asupra mea învățătorii mei de la seminar și institut și care mi-a schimbat viața. Chiar și acum pot recunoaște influența învățătorilor mei asupra modului în care studiez scripturile și, în special, asupra faptului că iubesc atât de mult Cartea lui Mormon.

De asemenea, am prețuit experiența socială de a mă afla într-un loc sigur alături de prietenii mei, care se bucurau să fim împreună studiind Evanghelia. Am petrecut timp împreună în clădirea seminarului, în timpul liceului, și la institut, în timpul facultății. În special, m-am bucurat să merg împreună cu Melanie Twitchell la serile de dans organizate de institut. Melanie este acum frumoasa, minunata mea soție.

În calitate de învățători la seminar și institut, dumneavoastră munciți multe ore pentru a aduce suflete la Isus Hristos. Vă rugați pentru cursanții dumneavoastră; studiați pentru a le putea răspunde la întrebări; vă pregătiți din punct de vedere spiritual pentru a preda cu ajutorul Spiritului; înălțați spiritual, rețineți atenția și lămuriți adevărurile Evangheliei.

Când Domnul îi caută pe cei care pot ajuta un cursant care se străduie, un tânăr care este nesigur de mărturia lui, unul dintre copiii Săi prețioși care slăbește în mărturie și înțelegere, El vă are pregătiți pe dumneavoastră să-l ajutați în timp ce lucrați împreună cu părinții și conducătorii Bisericii. Dumneavoastră stați în fața cursanților și confirmați adevărul că Isus Hristos trăiește, că Tatăl nostru din Cer ne iubește pe fiecare dintre noi și că avem un loc în planul Său etern. Și, cel mai important, dumneavoastră chiar credeți acest adevăr.

Dumneavoastră sunteți, după cum a spus atât de des vârstnicul Jeffrey R. Holland, „[învățători veniți] de la Dumnezeu”¹.

„Câte mii… sunt aduși ca să cânte iubire mântuitoare; și aceasta datorită puterii cuvântului Lui care este în [dumneavoastră]; de aceea, nu [aveți dumneavoastră] mare motiv să [vă bucurați]?

Da, [aveți] motiv să-L [preamăriți] pe El pentru totdeauna, căci El este Dumnezeu Cel Preaînalt”².

Totuși, uneori, povara de a-i inspira, învăța și încuraja pe tineri este aproape mai mult decât puteți îndura. Domnul știe că această muncă de a aduce suflete la El poate fi grea. Am învățat acest lucru pe vremea când eram președinte de misiune în orașul New York, când acest verset din Alma mi s-a părut foarte relevant: „Acum, când inimile noastre erau descurajate și era cât pe ce să ne întoarcem, iată, Domnul ne-a alinat și a zis: Duceți-vă printre frații voştri… și suportați cu răbdare suferințele voastre, iar Eu vă voi da vouă izbândă”³.

Dușmanul nu este mulțumit cu influența negativă pe care a avut-o asupra împărăției lui Dumnezeu pe pământ până acum. El dorește mai mult. Este agresiv și nu are scrupule. Îi țintește pe cei aflați în grija dumneavoastră; vedem că unii dintre ei „își [dau] sufletul de groază”⁴.

Unii cursanți încep să nu mai respecte poruncile, dar, cu Spiritul Domnului, puteți să-i ajutați să facă așa cum e drept. Amintiți-vă cuvintele lui Pavel: „Suntem încolțiți în toate chipurile dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți”⁵.

De ce?

Deoarece lucrarea lui Hristos ne invită cu promisiunea nepieritoare: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”⁶.

Domnul a spus: „De aceea, îndrăzniți și nu vă temeți, pentru că Eu, Domnul, sunt cu voi și am să stau lângă voi; și voi trebuie să mărturisiți despre Mine, chiar Isus Hristos, că sunt Fiul Dumnezeului cel Viu, pentru că Eu am fost, pentru că Eu sunt și pentru că Eu voi veni”⁷.

Nu putem să „[îndrăznim]”⁸și să fim blocați de frică. Cele două – îndrăzneala și frica – se exclud una pe cealaltă. Și dacă urmăm porunca Domnului – dacă îndrăznim – vom fi gata să depunem mărturie despre El, Salvatorul lumii. Vom ști Cine este și vom recunoaște rolul esențial pe care îl are în a ne ajuta să învingem problemele lumii.

Să îndrăznim înseamnă să ne încredem în El atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum am planificat. Înseamnă să continuăm când circumstanțele schimbă viețile noastre, când tragedia și greutățile ne spulberă visurile. Dar, Domnul ne amintește: „Bucuria voastră nu este deplină în această lume, dar în Mine bucuria voastră este deplină”⁹.

În clasele dumneavoastră, puteți observa care dintre cursanți trăiesc cu îndrăzneală. Ei au, totuși, încercări și probleme, dar le confruntă cu credință și încredere în Dumnezeu. Ei stau în clasă nerăbdători să răspundă la întrebări, sperând să cunoască adevărurile care sunt predate și încrezători în cine sunt. Pentru ei, „Copil al Domnului”¹⁰înseamnă atât cunoaștere, cât și siguranță, nu doar o amintire veche de când cântau la Societatea Primară. Ei participă la clasă căutând experiențe spirituale, cunoaștere și înțelegere care să-i ajute să găsească răspunsuri la întrebările lor. Ei doresc ca speranța lor să fie întărită în timp ce se orientează printr-o lume pornită pe ceartă și, în mijlocul multor presiuni, lumina din ochii lor este mai puternică decât problemele zilnice.

Pe vremea când participam eu la seminar și institut – pare cu mult timp în urmă, pot să adaug – cursanții veneau în clasă încrezători, sau așa mi se părea. Nu erauplini de îndoialădin pricina lucrurilor găsite pe Internet, pentru că nu exista Internet. Nu purtau în ghiozdanele lor griji pe care lumea le arunca spre ei, griji despre religie, revelație, profeți sau credință în Dumnezeu.

Ce se întâmplă cu cei din rândul din spate, adormiți cu fețele în caietele lor? Sau cu fata care, de curând, și-a tăiat tot părul și nu te privește în ochi? Cu cei doi care obișnuiau să intre în clasă vorbind bucuroși și care, acum, abia dacă-și mai vorbesc? Ce este cu acel cursant eminent care pare să-și fi pierdut interesul în discuții despre Evanghelie și lipsește acum mai mult decât participă? Ce e cu unii a căror expresie arată că nu sunt interesați și nu încearcă să învețe? Unii cursanți vin în clasă, stau și apoi ies pe ușă fără să ia nimic cu ei – nici măcar Spiritul. Stresul, teama, ispitele, crizele și dezamăgirea le-au luat în stăpânire viața.

V-ați întrebat vreodată: „Ce se întâmplă aici?”. Eu mă întreb!

Teamă și disperare: acestea se întâmplă. Teama de a nu fi acceptat de prieteni. Teama de performanțe academice, presiuni și probleme acasă pe care nu le pot rezolva. Teama că nu pot avea încredere în nimeni și că nimeni nu are încredere în ei. Teama de a fi singuri și teama de a fi în grupuri. Teama că sunt o povară pentru alții. Teama de religia organizată și de orice religie. Teama că nu există soluție sau alinare pentru suferința lor. Teama insuflă descurajare și disperare, anxietate și depresie; teama creează frustări și nu are sfârșit bun. Teama crede că nimeni nu va înțelege și, mai rău, că nimeni nici măcar nu întreabă: „Care e problema?”.

Teama, cu multele ei forme, se poate manifesta, din păcate, în cea mai crudă dintre concluzii – sinuciderea.

Când guvernatorul statului Utah a organizat anul trecut un grup special care să încerce să abordeze creșterea rapidă a cazurilor de sinucidere în rândul adolescenților, dânsul l-a rugat pe președintele Russell M. Nelson să desemneze un conducător al Bisericii care să facă parte din acel grup. Președintele Nelson mi-a încredințat această responsabilitate importantă. Am aflat că nimeni nu este imun. Sinuciderea în rândul adolescenților este o criză care a cuprins întreaga lume. Statisticile arată că sinuciderea este acum printre primele trei dintre cele mai întâlnite cauze de deces la tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Și arată: „Tentativele de sinucidere sunt de 20 de ori mai frecvente decât sinuciderea propriu-zisă”¹¹. Acestea, dragi frați și surori, sunt statistici crude.

Noi, toți, trebuie să ne confruntăm cu această problemă. Ca membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, trebuie să ne asumăm obligația de a face tot ce putem pentru a schimba gândirea că sinuciderea este o soluție, de a da un răspuns care ar putea chiar să rezolve problema lor. Trebuie să vorbim cu adolescenții despre sinucidere și să-i iubim, astfel încât să nu o considere o soluție pentru suferința lor. Viața președintelui Thomas S. Monson a fost un exemplu minunat al expresiei „pentru salvare”. Trebuie să ne asumăm această responsabilitate.

Aceasta este ceea ce Salvatorul a făcut pentru noi toți. El a venit să ne salveze prin ispășire și continuă să exprime acea dragoste profundă vindecându-ne, încurajându-ne și aducându-ne pace, dacă ne întoarcem spre El.

Putem exprima dragoste dacă de aceasta au nevoie tinerii, le putem găsi un prieten, îi putem asculta și le putem oferi un cuvânt sau un gest bun. Poate fi nevoie să lucrăm cu părinții lor și cu episcopii pentru a obține servicii de consiliere pentru stări de tensiune, depresie sau alte boli mintale. Putem să-i ajutăm. Sunt în mod special vulnerabili la sinucidere acei tineri și tineri adulți necăsătoriți care se luptă cu probleme legate de gen. Au nevoie să fie înconjurați de brațele Salvatorului lor și să știe că sunt iubiți. Deseori, Domnul apelează la noi; El Se așteaptă ca noi să fim brațele Sale primitoare, iubitoare. Trebuie să-i încurajăm pe prietenii lor să facă la fel.

Sinuciderea este strâns legată de suferința pentru întrebări fără răspuns, supărări, mâhniri, întrebări de genul: „Ce ar fi fost dacă?” și „Ce să fac acum?”. Aceste pierderi ale vieții sunt tragedii de asemenea proporții, încât noi, toți, trebuie să ajutăm în moduri noi și mai eficiente pentru a oferi sfaturi, a arăta grijă și preocupare și pentru a fi aproape de tineri și a-i sprijini. Încercați doar să rostiți numele „Isus Hristos” într-o împrejurare primejdioasă, alături de cineva care și-a pierdut speranța. Doar faptul de a-L chema pe nume, cu pioșenie, poate aduce o schimbare într-un moment dificil.

Unele comunități se confruntă cu ceea ce numesc „mănunchi” de sinucideri, când un adolescent recurge la o astfel de faptă cumplită și alții văd în aceasta o posibilitate și se sinucid la rândul lor.

Permiteți-mi să vă împărtășesc o relatare despre o adolescentă britanică, relatare care a fost transmisă la Știrile BBC în aprilie 2018. Relatarea era despre o adolescentă de 16 ani, Hati Sparey-South, care „încercase deja să se sinucidă. Și ar fi încercat din nou și, poate, ar fi reușit dacă nu ar fi fost o profesoară care a observat cât de nefericită părea”. Trei dintre prietenii ei își luaseră deja viața. De doi ani, suferea de depresie accentuată.

Hati a spus: „De obicei, eram foarte tristă. Și nu puteam dormi”. Întunericul a continuat. Părinții ei se separaseră și mama ei fusese internată de mai multe ori în spital cu o mulțime de probleme de sănătate. Cu toată atenția concentrată asupra mamei ei, nimeni nu a observat disperarea pe care Hati o simțea. Nimeni nu a întrebat: „Cum te descurci? Cum te simți?”.

Într-o zi, a intrat în clasă purtând un tricou jalnic și tocmai își tăiase tot părul. Profesoara ei a întrebat: „Hei, ești bine? Cum îți merge?”.

Hati a răspuns cu: „OK”. Dar nu a spus doar atât. Cineva îi observase nefericirea. „De fapt, mă simt foarte rău”, a spus ea. „Mă simt foarte tristă. Și plâng continuu.”

Apoi, Hati a plâns mult și machiajul i-a curs pe față. Dar nu a contat de data aceasta, pentru că cineva îi întinsese mâna.

Această profesoară îi adresase o întrebare simplă, pe care o adresa multor copii. Deoarece profesoara a arătat că îi păsa, Hati a acceptat ajutorul. Și Hati a primit ajutor.

Mai târziu, ea a explicat: „Pare un lucru atât de neînsemnat, dar este incredibil de important să îi spui unui copil: «Ce mai faci?» când intră în clasă și, chiar dacă răspunde: «Bine», el te-a auzit”¹².

Dragul meu frate Jeffrey R. Holland a spus: „Oricare ar fi problema cu care vă confruntați, dragi frați și surori ‒ psihică, emoțională, fizică sau de alt fel ‒ nu votați împotriva prețioasei vieți punându-i capăt! Încredeți-vă în Dumnezeu! Țineți-vă strâns de dragostea Sa! Fiți siguri că, într-o zi, zorii se vor ivi strălucitori și toate umbrele morții vor dispărea! Deși ne-am putea simți «ca un vas sfărâmat», așa cum spune psalmistul, trebuie să ne aducem aminte că vasul este în mâinile olarului divin”¹³.

Nu este ușor de spus cine este supus riscului. Acești tineri cântă la trombon, cântă în cor, joacă în echipe de fotbal sau împachetează produse de băcănie după orele de școală. Vin la Biserică, unii dintre ei – sunt prietenii celor care vin la orele dumneavoastră, deși unii au pus deoparte religia de mult timp. Dar sunt lucruri pe care le au, deseori, în comun: dezamăgire, un test ratat, sfârșitul unei relații romantice, un șir de hărțuiri și intimidări, stres provocat de școală și ceea ce putem numi nefericire adolescentină.

Biserica a luat în serios sinuciderea din rândul adolescenților creând un website cu informații, prezentări video online, ajutoare pentru cei care se simt singuri, linii de ajutor și o listă cu semnale de alarmă care, precum în cazul lui Hati, sunt un strigăt de ajutor.

Vă rog să vă familiarizați cu aceste resurse și vă veți îndeplini, mai din plin, chemarea de „învățător venit de la Dumnezeu”¹⁴.

Cum putem să-i transmitem cuiva care suferă că Domnul știe cum se simte? El a luat încercările și greșelile dumneavoastră asupra Lui. El le-a purtat pentru dumneavoastră, astfel încât să aveți un Aproape care vă va sluji cu o înțelegere deplină a faptului că vă doare și de ce vă doare.

O înțelegere mai mare despre Isus Hristos îi va ajuta pe cei care își pierd nădejdea. Dragostea Sa pentru ei și locul extraordinar și exaltat pe care El l-a pregătit pentru ei în eternități este un mesaj de speranță. El îi iubește. Ei au nevoie să știe acest lucru. Scripturile declară: „Eu, Domnul, sunt cu voi și am să stau lângă voi”¹⁵. Promisiunea Sa de a fi acolo nu este nesinceră sau rezervată doar celor care nu au probleme sau care sunt membrii ai consiliului pentru seminar. El îl va sprijini pe fiecare dintre tinerii noștri – pe fiecare dintre noi în orice problemă – în cele mai întunecate ore ale sale. Aceasta este puterea ispășirii și noi trebuie s-o propovăduim cu convingere, astfel încât să ajungă la cei care suferă.

Ajutați cursanții să identifice o „scriptură de protecție”, una pe care să și-o amintească atunci când se află într-o situație periculoasă sau au nevoie să se îndepărteze de ea. „Îndrăzniți și nu vă temeți, pentru că Eu, Domnul, sunt cu voi”¹⁶este una dintre acestea.

Viața a fost întotdeauna plină de încercări. Nimeni nu este imun la aceste experiențe. Nici dumneavoastră, nici eu, nici ei. Unii tineri suferă crezând că sunt singurii care au probleme. Li se pare că toți ceilalți nu au probleme. Ei cred în mod greșit că, dacă studiezi scripturile, ții poruncile și te rogi zilnic, supărările, îngrijorările, lipsa de popularitate și accidentele vor trece pe lângă tine. Lucrurile nu se întâmplă așa. Încercările vin la noi toți.

Problemele, provocările, încercările, suferințele, greutățile, durerile – spuneți-le cum doriți – sunt parte a acestei experiențe muritoare pentru a ne face puternici și a ne întări. Binecuvântarea este că, prin ispășirea lui Isus Hristos, putem, totuși, să „[îndrăznim]”¹⁷.

Nu lăsați cerințele abstracte ale învățării Evangheliei să devină mai importante decât puterea Spiritului de a vă influența și încuraja cursanții. Pregătiți-i să primească inspirație și să acționeze conform acesteia. Pregătiți-i să primească revelație personală așa cum a accentuat președintele Nelson.¹⁸

Când o vor primi, vor trăi experiența miracolului de a fi conduși și îndrumați de Domnul, o formă foarte reală a dragostei Sale.

De ce aș alege să vorbesc despre sinucidere și sentimentele asociate ei – frica, singurătatea, disperarea, anxietatea și durerea – într-o adunare pioasă ca aceasta? Pentru că dumneavoastră, dragi frați și surori, sunteți din grupul „primii care acordă ajutor” și, dacă nu sunteți, vă invit să fiți. Sinuciderea și sentimentele asociate ei sunt o realitate. Acestea cresc în rândul tinerilor noștri cauzând o nenorocire care ispitește chiar și pe cei aleși, care sunt tineri plini de promisiuni, să creadă că viața nu are sens pentru ei. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr.

Viața este fragilă. Nu știm când i se va întâmpla cuiva ceva care ne ia prin surprindere. Ne simțim nepregătiți și nu știm ce să facem. Dar, dacă ei provin dintr-un cămin în care se roagă ca familie, studiază scripturile și țin seara în familie, atunci instrumentele care îi ajută să se „țină tare” stau mai bine la locul lor. Totuși, vă rog să nu faceți greșeala de a crede că unul dintre tinerii noștri nu poate fi vulnerabil chiar dacă face toate aceste lucruri. Un tânăr băiat a răspuns la o activitate din cadrul unei seri în familie care cerea fiecărui membru să scrie un lucru care era important pentru el. Tânărul de 14 ani, care părea să aibă tot ce își dorea, a scris următoarele: „Să știu că exită cineva care să fie alături de mine”.

Am un prieten apropiat care nu a participat la seminar până în ultimul său an de liceu. Nu participa la adunările Bisericii; nu participase de când avea 13 ani. Fiind cântăreț, s-a hotărât să încerce la corul seminarului și chiar a reușit. (Toată lumea reușește la corul seminarului!) Nu-și amintește vreuna dintre lecțiile din clasă. Totuși, de fiecare dată când cântau, Spiritul umplea încăperea și el știa că era diferit de corul de la școală în care cânta pe cealaltă parte a străzii. A simțit ceva ce nu mai simțise niciodată. A simțit Spiritul. Provenind dintr-un cămin destrămat, fără să fie instruit în privința Evangheliei, nu era obișnuit cu Spiritul. A început să prețuiască Spiritul și să se bizuie pe El. El este puternic în Evanghelia lui Isus Hristos pentru că „a fost cineva alături de el”. Și acum, ani mai târziu, încă vorbește deseori despre învățătorul lui de la seminar, care a fost un „învățător venit de la Dumnezeu”¹⁹.

Pentru aceia cărora le predați care nu au sprijin, acea putere de acasă, învățăturile dumneavoastră devin esențiale pentru bunăstarea lor. Ei pot fi aceia care adresează o întrebare în mod privat, doar pentru a se angaja într-o discuție suplimentară despre Evanghelie, pentru că este singura dată când au o legătură spirituală în acea zi. Prețuiți, vă rog, aceste ocazii și făceți-vă timp pentru ele.

Vindecarea vine prin intermediul Salvatorului, care „a coborât sub toate lucrurile”²⁰, astfel încât să poată ști, „în ce privește trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor”²¹.

Gândiți-vă că Isus a hrănit cinci mii de oameni cu câțiva pești și câteva pâini pe care un tânăr și le pregătise pentru prânz și, apoi, s-a dus singur pe munte să se roage. Ucenicii Săi s-au îmbarcat pentru a trece Marea Galileii și, când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei umblînd pe mare. Văzându-L, ei „s-au înspâimântat”²²și El a răspuns: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”²³.

Când Petru a sărit curajos peste marginea corăbiei, în acea noapte, la chemarea Domnului, și a început să umble pe ape, a fost plin de îndrăzneală până când s-a uitat în jos și a văzut marea învolburată și furtunoasă. Atunci a strigat de frică.

Isus l-a ajutat, nu cu mânie, ci cu milă. Moroni descrie ezitările noastre spunând: „Fie ca Hristos să te înalțe pe tine; și fie ca suferințele Lui și moartea Lui… și îndurarea Lui și suferința Lui îndelungată și nădejdea slavei Lui și aceea a vieții veșnice să trăiască în mintea ta pentru totdeauna”²⁴.

El vorbea cu noi, deoarece noi, toți, frați și surori, umblăm pe apă.

Într-o altă împrejurare descrisă în Noul Testament, un grup s-a adunat în jurul unui om „slăbănog, care zăcea într-un pat”²⁵. Domnul Isus S-a uitat la omul lovit de boală, a simțit credința celor din jurul său și a spus: „Îndrăznește”²⁶.

În această ultimă dispensație, Isus Hristos a vorbit prin intermediul lui Joseph Smith slujitorilor Săi care plecaseră în misiuni și înfruntaseră pericole și calamități, spunând: „Îndrăzniți, copii mici; pentru că Eu sunt în mijlocul vostru”²⁷.

Joseph Smith i-a văzut într-o viziune pe apostolii care erau în misiune în Anglia „stând împreună într-un cerc, foarte obosiți, cu hainele găurite și picioarele umflate, cu ochii plecați și pe Isus stând în mijlocul lor, dar ei nu L-au văzut. Salvatorul S-a uitat la ei și a plâns”²⁸.

Dumneavoastră puteți vedea modelul? Puterea care ne întărește a lui Hristos se manifestă în simplitatea faptului că El ne este alături – întotdeauna. Orice ar fi, El va fi cu noi, ne va alina și ne va vindeca dacă venim la El și folosim puterea Sa de a ne salva. Cel mai adesea, El vindecă inimile rănite. Cum se întâmplă aceasta? Prin puterea ispășirii exercitată în viețile noastre astăzi, nu la sfârșit, înainte de judecata finală, ci în fiecare zi, pe măsură ce căutăm să fim ca El, să iubim ce iubește El, să urmăm pe profeții Săi aleși.

Când studiez ispășirea, încerc să-mi imaginez starea teribilă a lucrurilor din jurul Salvatorului din momentul în care El a îngenuncheat în grădina Ghetsimani. El S-a rugat „zicând: «Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta»”²⁹. El a spus despre suferințele Sale: „Tu nu știi cât de dureroase sunt, nu știi cât de cumplite sunt, da, nu știi cât sunt de greu de suportat”³⁰. Tinerii noștri au nevoie să înțeleagă această declarație profundă.

„Atunci I S-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească”³¹.

Când avea nevoie, când lua povara tuturor păcatelor noastre asupra Sa, zilele noastre rele, slăbiciunile și dezamăgirile noastre, un înger a apărut pentru a-L alina. În timpul încercărilor, frați și surori, Domnul a trimis „[îngeri] în jurul vostru pentru a vă susține”³². Dragi învățători, dumneavoastră puteți fi acel înger.

La Cina cea de taină, după ce Salvatorul a făcut clară misiunea Sa, a promis pace spunând: „În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”³³. Era atât de sigur de ceea ce avea să se întâmple, atât de sigur de rolul Său în îndeplinirea mărețului plan al salvării, încât i-a încurajat pe ucenicii Săi, spunând: „Îndrăzniți”.

Vârstnicul Neal A. Maxwell a observat: „Inimaginabila agonie din Ghetsimani era pe cale de a coborî asupra lui Isus; trădarea lui Iuda era iminentă. Apoi, urma arestarea și judecarea lui Isus; risipirea Celor Doisprezece ca o turmă de oi; biciuirea îngrozitoare a Salvatorului; judecata nedreaptă; mulțimea strigând strident Baraba în loc de Isus; și, apoi, groaznica răstignire de pe Căpățâna. Ce era acolo de îndrăznit? Așa cum a spus Isus: El biruise lumea! Ispășirea era pe cale să devină realitate. Învierea întregii omeniri era asigurată. Moartea era pe cale să fie învinsă – Satana eșuase să oprească ispășirea”³⁴.

Putem preda adevărul declarat de președintele Russell M. Nelson: „Fără ispășirea infinită a Mântuitorului nostru, niciunul dintre noi nu ar putea spera să se întoarcă vreodată la Tatăl nostru Ceresc. Fără învierea Sa, moartea ar fi sfârșitul. Ispășirea Salvatorului nostru a făcut ca viața eternă să fie o posibilitate și nemurirea o realitate pentru toți”³⁵.

Cugetați asupra modului în care îi puteți face pe cursanții dumneavoastră să înțeleagă puterea Salvatorului, dragostea Lui pentru noi toți și respectul Său pentru planul divin al Tatălui. Rugați-vă pentru a-i ajuta să știe că ispășirea lui Isus Hristos este pentru ei și ce înseamnă aceasta în viața lor foarte complexă.

Încurajați acea slujire în împărăția lui Dumnezeu care aduce cu ea Spiritul lui Dumnezeu.

Deoarece am slujit și am condus în Departamentul Temple al Bisericii timp de mulți ani, mă încântă să fiu la templu și să văd șiruri de tineri – tineri băieți și tinere fete – intrând în templu pentru a face botezuri pentru cei morți. Când predați și accentuați puterea templului, dumneavoastră întăriți această ocazie măreață ca ei să vină să-L cunoască pe Isus Hristos, să știe că El este sursa îndrăznelii lor.

Apreciez numărul în creștere de tineri adulți de curând înzestrați care slujesc în calitate de lucrători în templu. Îmbrăcați toți în alb, într-un cadru liniștit și plin de pace, ei stau pe pământ sfânt depunând mărturie despre El, că El a fost, că El este și că El va veni.³⁶Faptul că slujim Domnului în templu este, într-adevăr, un mod unic de a-L simți aproape pe Salvator.

Încurajați-vă cursanții să dețină întotdeauna o recomandare valabilă pentru templu – cu utilizare limitată sau obișnuită, în funcție de vârsta și circumstanțele lor – și, apoi, să-și împărtășească sentimentele pe care le au în templu, revelația și inspirația pe care le primesc când ajung dincolo de această viață, la „lucrurile unei lumi mai bune”³⁷, slujindu-i pe cei care nu pot face rânduielile pentru ei înșiși.

Dragul nostru președinte Nelson a spus: „Când țelul principal al vieții noastre este să trăim potrivit planului salvării… și să-L urmăm pe Isus Hristos și Evanghelia Sa, putem simți bucurie indiferent de ceea ce ni se întâmplă – sau nu ni se întâmplă – în viață”³⁸.

Când am fost rânduit în calitate de apostol, dragul nostru președinte Monson a spus că trebuia să fiu martor special al numelui lui Isus Hristos în toată lumea. Nu m-am gândit la acea responsabilitate ca fiind neînsemnată. Am studiat intens scripturile indentificându-L pe Domnul după numele și titlurile Sale. Toate acestea pe care am să vi le împărtășesc sunt din versete scripturale care ne amintesc de speranța care ne este în El. El este:

Speranța lui Israel³⁹;
Luceafărul strălucitor al dimineții⁴⁰;
Păstorul cel Bun⁴¹;
Sfătuitorul⁴²;
Prințul păcii⁴³;
Izbăvitorul⁴⁴;
Lumina lumii⁴⁵;
Marele Preot al bunurilor viitoare⁴⁶;
Cel care are are puterea să slaveze⁴⁷;
Cel care are toată puterea⁴⁸.

Influența lui Hristos este atotcuprinzătoare. El ne este alături când ne clătinăm și ne străduim să mergem mai departe. Și, dacă alunecăm, El, „lumina care strălucește în întuneric”⁴⁹ – alt nume al Său – este mai strălucitoare ca niciodată. El ne iubește în momentele noastre cele mai bune și cele mai rele.

Să fim ucenici ai lui Isus Hristos nu înseamnă să facem presupuneri. Calea Sa este bine marcată de urmele pașilor Săi. Când Îl urmăm, ajungem să iubim ceea ce iubește El. Când ne înnoim legămintele făcute cu El în fiecare săptămână luând din sfânta împărtășanie, noi creștem în înțelegerea că El este Mântuitorul lumii⁵⁰, Spiritul adevărului⁵¹, Cuvântul⁵².

Învățați-i pe cursanții dumneavoastră despre puterea împărtășaniei, în special pe cei a căror credință nu este puternică și pe cei care nu înțeleg importanța acestei prețioase rânduieli. Vorbiți despre binecuvântarea împărtășaniei, „să [putem] avea totdeauna Spiritul Său cu [noi]”⁵³, astfel încât folosirea puterii vindecătoare a lui Isus Hristos, prin ispășirea Sa, să fie reală.

De asemenea, Salvatorul a vorbit despre El Însuși prin declarații precum acestea, care au revelat atât natura Sa divină, cât și rolurile Sale eterne:

„Fiți liniștiți și să știți că Eu sunt Dumnezeu”⁵⁴;
„Eu pot să vă fac sfinți”⁵⁵;
„Eu fac voia [Tatălui]”⁵⁶;
„Eu, Domnul… îi cinstesc pe aceia care Mă slujesc”⁵⁷;
„Harul Meu vă este de ajuns”⁵⁸;
„Vei avea pace în Mine”⁵⁹;
„Nu vă temeți… pentru că sunteți ai Mei”⁶⁰.

Dragi prieteni, dragi frați și surori, acesta este Salvatorul pe care Îl cunosc, Îl iubesc și Îl respect din toată inima. Din adâncul sufletului meu, depun mărturie despre El și despre bunătatea și mila Sa. El a promis: „Pentru că voi sunteți prietenii Mei și veți avea o moștenire cu Mine”⁶¹.

În realitate, frați și surori, Isus Hristos este întotdeauna soluția. Înțelegerea misiunii Sale și a Evangheliei Sale, dragostea noastră pentru El, credința noastră în El și nădejdea noastră în El ne dau putere.

Helaman a descris foarte bine acest lucru: „Aduceți-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiți voi temelia voastră ca, atunci când diavolul își va trimite vânturile lui puternice, da, săgețile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre și furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii și al suferinței fără de sfârșit, datorită stâncii pe care voi sunteți zidiți, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă”⁶².

Vă las cu binecuvântarea mea, ca dumneavoastră să simțiți dragostea Domnului în viața dumneavoastră și să-i ajutați pe cursanții dumneavoastră să simtă la fel. Vă binecuvântez să aveți speranță și să „îndrăzniți”, astfel încât Spiritul Domnului să poată rămâne cu dumneavoastră, să vă inspire și să vă înalțe. Vă binecuvântez ca să-i ascultați pe cursanții dumneavoastră, să simțiți ceea ce ei nu spun și, de asemenea, ceea ce ei exprimă și să aveți inspirația de a ști ceea ce Domnul dorește să faceți. Vă binecuvântez familiile, pe soțiile și soții dumneavoastră. Fie ca dumneavoastră, toți, să cunoașteți respectul, nădejdea și dragostea pe care frații mei și cu mine o avem pentru dumneavoastră și munca importantă pe care o faceți, aceea de a aduce suflete la Isus Hristos. Și fie ca dumneavoastră să-L simțiți pe Domnul alături de dumneavoastră când depuneți mărturie despre El, Salvatorul lumii. Isus Hristos este întotdeauna soluția.

În numele lui Isus Hristos, amin.