Darul perfect
Într-un an, când era copil, cu aproximativ trei zile înainte de ziua de Crăciun, soțul meu, Rob, văzuse că două dintre surorile sale mai mari despachetau, în secret, două dintre cadourile lor de Crăciun. Apoi, după ce au aruncat o privire înăuntru, surorile sale au reîmpachetat cadourile. Surorile lui Rob i-au spus: „Dacă nu îi spui mamei, îți vom arăta cum să faci acest lucru”.
În cele din urmă, el a cedat ispitei, mai ales că sub bradul de Crăciun era un pachet de dimensiunile unei mingi de baschet pe care era scris numele său.
Cu toate acestea, cadoul părea a fi foarte ușor când l-a luat, în secret, în camera sa. El l-a deschis cu grijă și a văzut că era gol, cu excepția unui bilețel. Pe bilețel scria: „Știu ce faci. Nu îți strica Crăciunul. Cu dragoste, mama”. El și-a învățat lecția și acesta a fost sfârșitul desfăcutului cadourilor de Crăciun în secret.
Gândiți-vă la amintirile, priveliștile frumoase, sunetele angelice și mirosurile de neuitat care vă vin în minte atunci când vă gândiți la Crăciun. Și mai dragi sunt amintirile pe care mulți dintre noi le purtăm în inima noastră, încă din copilărie, despre sfințenia Crăciunului – sărbătoarea nașterii Salvatorului nostru. Nu vom uita niciodată aceste sentimente sacre.
Le simțim de fiecare dată când cugetăm asupra acelei mici iesle din Betleem, unde atâtea profeții, de-a lungul secolelor, s-au împlinit sub un cer înstelat – când Salvatorul și Mântuitorul nostru a fost adus pe lume ca Împăratul împăraților și Domnul domnilor.
Auzim deseori că sărbătoarea Crăciunului este pentru copii, dar nu suntem cu toții copii în suflet? Într-o zi, o mamă și fiica ei de nouă ani făceau preocupate cumpărături de Crăciun. În timp ce treceau grăbite prin secțiunea cu bijuterii a unui magazin, fiica a observat un panou publicitar enorm atârnat peste o vitrină. Cu litere roșii mari, pe panoul publicitar era scris: „Darul care nu se oprește niciodată din a dărui”.
Fiica a citit, s-a gândit, o clipă, la ceea ce a citit, apoi a zâmbit. Ea i-a spus cu mândrie mamei sale: „Mamă, știu care este darul care nu se oprește niciodată din a dărui”.
„Poftim?”, a întrebat mama ei în timp ce se deplasau repede prin mulțime.
Fiica a răspuns cu inocență: „Este Isus!”.
Mama ei a răspuns în mod eronat: „Nu, scumpo. Sunt diamantele”.
Isaia ne amintește: „Și le va mâna un copilaș”1.
Folosind un motor de căutare pe Internet, am găsit mii de produse promovate folosind sintagma: „Darul care nu se oprește niciodată din a dărui”. Dar, oricât de mult am încerca, niciun cadou material pe care îl vom oferi nu va dura o veșnicie.
În schimb, permiteți-mi să vă împărtășesc una dintre amintirile mele dragi de Crăciun despre două persoane care, cred, nu s-au oprit niciodată din a dărui. Este vorba despre părinții mei, Aldo și Eleanor Harmon.
A fost o iarnă cu zăpadă în orășelul nostru în acel an, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe tata să ia familia noastră pentru a căuta bradul de Crăciun perfect. Odată ce pomul a fost adus acasă și fixat în suportul pentru brad, beculețele, ornamentele în forma de înger și beteala au fost așezate cu dragoste pe ramuri. Umila noastră casă era, oficial, pregătită pentru ca perioada Crăciunului să înceapă.
Cataloagele de jucării au fost trimise prin poștă, iar frații mei și cu mine răsfoiam paginile cu entuziasm dorindu-ne comori de Crăciun. Mirosul plăcut de turtă dulce și tort de fructe ne-a umplut casa, iar luna decembrie trecea încet în calendarul de Crăciun. Am lăsat surprize la ușa vecinilor și am încercat să slujim familiilor care aveau nevoie de puțină bucurie în perioada Crăciunului.
În fiecare seară, după ce mergeam la culcare, mama mea petrecea foarte mult timp închisă în dormitorul ei. Tot ce puteam auzi era sunetul mașinii ei de cusut. Ea cosea atât de multe dintre hainele noastre, încât nu m-am gândit prea mult la acest lucru.
Dar pe măsură ce ziua de Crăciun se apropia, mama mea era complet epuizată. Era bolnavă, la pat, cu o zi înainte de ziua de Crăciun. Când medicul i-a spus tatălui meu că va trebui să stea în pat cel puțin o săptămână, eram îngrijorată – dar și foarte dezamăgită. Cum puteam petrece Crăciunul fără mama? Cum am fi putut simți că era cu adevărat Crăciunul? Și pe lângă aceasta, cine avea să gătească cina de Crăciun?
În timp ce tatăl meu avea grijă, cu drag, de mama mea, și-a dat seama că sarcina de a găti cina de Crăciun îi revenea lui. Din nou, eram îngrijorată. Deși era un om foarte înțelept și talentat, gătitul nu era un lucru la care excela.
Ajunul Crăciunului m-a găsit în genunchi rugându-mă ca mama să fie vindecată în mod miraculos și ca dimineața de Crăciun să fie așa cum a fost întotdeauna – familia noastră adunată în jurul bradului de Crăciun. Dezamăgirea a venit peste noi în dimineața de Crăciun, când am văzut că draga noastră mamă era încă foarte bolnavă în pat. În timp ce ne deschideam cadourile, am fost surprinsă să aflu că darul meu special a fost o varietate de haine pentru păpuși, lucrate manual, pe care mama mi le-a cusut în acele multe nopți târzii din decembrie. Eram nerăbdătoare să alerg la ea și să o îmbrățișez. Cum se sacrificase ea pentru mine.
Dragul meu tată a încercat tot ce era posibil ca ziua de Crăciun să fie cea obișnuită, din fiecare an, pe cât de obișnuită putea să fie fără mama. Și a reușit. După simpla noastră cină, minunatul meu tată a adormit pe scaunul de lângă șemineu în timp ce mă jucam cu frații mei și cu păpușa și hainele ei noi. Draga mea mamă și-a revenit după multă odihnă și totul a fost bine. Dar, în viața mea, părinții mei au fost pentru mine darul care nu s-a oprit niciodată din a dărui.
Să ne gândim la această frază un moment. Nu ar fi un dar care nu se oprește niciodată din a dărui considerat darul perfect? În primul rând, un dar perfect ar dezvălui ceva despre cel care îl dăruiește. În al doilea rând, ar reflecta ceva despre nevoile persoanei care primește darul. Și, în ultimul rând, darul, dacă ar fi cu adevărat darul perfect, și-ar păstra valoarea nu doar pe măsură ce trece timpul, ci pentru totdeauna.
Nu cumva Salvatorul nostru iubit, chiar Salvatorul lumii, îndeplinește aceste trei cerințe? Darul nașterii lui Isus Hristos, slujirea și sacrificiul ispășitor dezvăluie ceva despre Cel care oferă darul? Desigur. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu.”2 Tatăl nostru din Cer Și-a jertfit Fiul din dragoste pură pentru noi, copiii Săi.
Demonstrează darul lui Isus Hristos că Tatăl nostru Ceresc știa cu exactitate de ce avem nevoie? Din nou, un empatic da! Suntem decăzuți prin natura omului firesc și avem nevoie disperată de un Salvator și Mântuitor. Așa cum Nefi ne-a învățat, Isus Hristos „nu face nimic decât dacă este spre binele lumii.”3
Și cerința finală pentru darul perfect? Trebuie să-și păstreze valoarea pentru totdeauna. Cartea lui Mormon ne învață cu claritate că ispășirea lui Isus Hristos este infinită și eternă.4
Vă amintiți de panoul publicitar din secțiunea cu bijuterii a magazinului? Acea tânără fată știa intuitiv care este adevăratul dar. În această lume întunecată, privim dincolo de bijuterii spre Lumina Lumii. Salvatorul ne-a învățat:
„De aceea, țineți sus lumina, pentru ca aceasta să lumineze lumea. Iată, Eu sunt lumina pe care voi o veți ține înălțată”5.
„Eu sunt lumina care strălucește în întuneric”.6
Depun mărturie că Isus Hristos este darul perfect – darul care nu se oprește niciodată din a dărui. Fie ca toți să păstrăm acest adevăr în inima noastră în această perioadă a Crăciunului și pentru totdeauna. El trăiește. În numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.