Conferința educatorilor de religie, SEB
Lista cu lucruri de făcut a unui învățător


30:15

Lista cu lucruri de făcut a unui învățător

Să predăm în modul Salvatorului cu vârstnicul Dieter F. Uchtdorf

duminică, 12 iunie 2022

Oamenii mei preferați!

Dragii mei frați și dragile mele surori, dragii mei prieteni, ce moment minunat să fim împreună și să urmărim această minunată și frumoasă prezentare video care ne arată modul în care membrii Bisericii și oamenii din lume pot preda cursanților de orice vârstă, din fiecare generație, așa cum a predat Salvatorul.

Ei bine, dragii mei prieteni, sunt atât de recunoscător să mă aflu printre oamenii mei preferați: învățătorii – din trecut, prezent și viitor! Deoarece toți sunt învățători într-un fel sau altul, ar trebui să cred că grupul meu preferat de oameni este destul de cuprinzător. Iubesc învățătorii. Îmi place să fiu în preajma lor. Îi iubesc pe învățătorii din viața mea și le datorez mai mult decât aș putea vreodată să-i răsplătesc.

Erudiții au studiat timp de sute de ani ce face ca un învățător să fie excelent și au propus, promovat și publicat în mod extensiv teoriile lor cu privire la ce contribuie la succesul unei experiențe de învățare.

Noi suntem cu toții binecuvântați să învățăm de la cel mai mare învățător al tuturor timpurilor, Isus Hristos. De-a lungul ultimilor două mii de ani, cred că nu a trecut o singură secundă în care – undeva în lume – învățăturile Sale nu au fost prețuite, studiate, repetate, nu s-a cugetat asupra lor și nu au fost luate drept model în repetate rânduri.

Și nu este acesta obiectivul tuturor învățătorilor? Să facă o schimbare în bine care să dureze? Pentru a binecuvânta viețile altora într-un fel care să se extindă mult mai departe de o lecție sau o sală de clasă?

Și Isus din Nazaret are exact acel fel de influență – în trecut, în prezent și în viitor. Așadar, pe cine altcineva mai bun să studiem? Dacă învățăm de la El, ne vom îmbunătăți nu doar ca învățători, indiferent care este situația noastră în viață, dar ne vom îmbunătăți foarte mult și ca ființe umane.

Astfel, este privilegiul și onoarea mea să vă vorbesc astăzi despre Salvator – deoarece, cea mai bună cale de a deveni un învățător mai bun este aceea de a deveni un ucenic mai bun al lui Isus Hristos.

Importanța verificărilor înainte de zbor

Când eram pilot de avion, de fiecare dată când am stat în scaunul căpitanului, am avut un singur scop – să mă duc pe mine și să duc echipa mea și pasagerii mei în siguranță la destinația noastră. Acest obiectiv a necesitat concentrare și atenție.

Pentru a menține această concentrare, piloții fac o serie de verificări înainte de zbor, repetând procedurile de siguranță și examinând funcționalitatea instrumentelor și fiabilitatea mecanică. Fiecare pas de pe lista cu lucruri de făcut reprezintă ceva pe care pilotul l-a făcut de sute (dacă nu de mii) de ori.

Un pilot priceput nu presupune niciodată că, deoarece a zburat de sute de ori, nu este nevoie să se deranjeze cu verificările dinainte de zbor sau să le facă în mod neglijent.

Verificarea înainte de zbor disciplinează piloții să-și păstreze concentrarea asupra lucrurilor esențiale care fac zborul să fie de succes.

Așa cum un pilot are un scop concret care îl îndrumă, tot așa avem și noi în calitate de învățători ai cuvântului: să aducem suflete mai aproape de Hristos. Oricând folosim o ocazie de predare, acel obiectiv trebuie să fie lucrul cel mai important la care să ne gândim.

În calitate de învățători, avem noi o listă cu lucruri de făcut pentru a ne ajuta să ne concentrăm asupra obiectivului nostru sacru? Da!

Să predăm în modul Salvatorului

În această lună, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă va publica o versiune revizuită a manualului Să predăm în modul Salvatorului. Acesta este un îndrumar pentru toți cei care predau Evanghelia – în cadrul căminului și în Biserică. Va fi disponibil în 70 de limbi în aplicația Biblioteca Evangheliei. Exemplare tipărite vor fi disponibile în lunile următoare.

Această resursă folosește viața și învățăturile lui Isus Hristos ca îndrumar și inspirație pentru noi, în calitate de învățători. Ne ajută să ne concentrăm asupra faptului de a preda așa cum a predat El.

Să predăm în modul Salvatorului îi va ajuta pe toți cei care predau. Poate oferi inspirație și instruire pentru părinți, vecini, frați și surori care slujesc, misionari și toți ucenicii lui Isus Hristos. Ucenicie înseamnă să-i iubiți, să-i binecuvântați, să-i înălțați spiritual pe alții și să aveți grijă de ei, și aceasta înseamnă predare.

Cu alte cuvinte, dacă încercați să iubiți și să slujiți așa cum a făcut Isus, atunci sunteți învățător și Să predăm în modul Salvatorului este pentru dumneavoastră și pentru mine. Sper că va fi o comoară pentru dumneavoastră, fie că sunteți de curând în această călătorie sau mergeți pe acest drum de mulți ani.

În partea a treia a resursei Să predăm în modul Salvatorului, este o autoevaluare – o listă cu lucruri de verificat înainte de zbor, dacă putem spune așa – care ne poate ajuta să fim mai concentrați în eforturile noastre de predare. Aceasta va conduce la introspecție, va revela lipsuri în înțelegere și va stimula inspirație despre moduri în care să ne îmbunătățim. Poate fi la fel de folositor pentru învățători precum este lista cu lucruri de făcut înainte de zbor pentru piloți.

Dacă îmi veți permite să iau loc alături de dumneavoastră în carlingă, să spun așa, aș dori să fac împreună cu dumneavoastră o verificare înainte de zbor referitoare la predare. Vă invit să folosiți o planșetă cu clamă pentru hârtii metaforică și să vă gândiți cum v-ați autoevalua la fiecare pas. Această autoevaluare poate fi o mare binecuvântare – astăzi și de fiecare dată când ne pregătim să predăm în modul Salvatorului.

Concentrați-vă asupra lui Isus Hristos

Primul nostru pas de verificat înainte de zbor este „Concentrați-vă asupra lui Isus Hristos”. Este o ocazie de a cugeta dacă Salvatorul este cu adevărat în centrul predării noastre. Vă rog să vă gândiți la aceste întrebări.

  • Predau despre Isus Hristos indiferent de subiectul pe care îl predau?

  • Subliniez exemplul lui Isus Hristos?

  • Ajut cursanții să recunoască dragostea, puterea și mila Domnului în viața lor?

  • Ajut cursanții să se străduiască în mod intenționat să devină mai asemănători lui Isus Hristos?

Acestea sunt întrebări profunde!

Haideți să fim realiști: Evanghelia este atât de vastă, încât am putea petrece o viață studiind și am ajunge de-abia la aspectele superficiale. Imaginați-vă că pictați un obiect tot atât de înalt și de lat precum o latură a unei clădiri gigantice de lemn, care ar putea reprezenta amploarea Evangheliei.

Noi, toți, avem preocupările noastre preferate în ceea ce privește Evanghelia – lucruri care ne interesează. Perioade din istorie, programe ale Bisericii, subiecte doctrinare sau chiar versete unice din scripturi. Și putem fi tentați să ne concentrăm toată atenția, ore întregi, asupra acestor subiecte preferate.

Dar, pe cât este de mare ținta predării Evangheliei, punctul central – centrul țintei – asupra căruia nu trebuie să uităm niciodată să ne concentrăm – este mic. Și este centrul care ne-a fost dat nu prin comentariu, sondaj de opinii sau dezbatere. Însuși Salvatorul ni l-a dat.

Care este acesta?

Iubește-L pe Dumnezeu și iubește-i pe alții.

Acesta este centrul.

Alte lucruri pot fi de interes pentru noi. Pot fi chiar importante. Dar ele nu reprezintă centrul.

Sunt roluri secundare. Ele sunt garnitura din meniul nostru; poate salata de la felul principal. Ele adaugă condimente sau varietate, o mulțime de vitamine probabil, dar nu sunt felul principal.

Atunci, care este obiectivul nostru în predare?

Obiectivul nostru este de a-i ajuta pe cei cărora le predăm să se apropie mai mult de Hristos, să-și mărească cunoașterea despre Dumnezeu și dragostea pentru El și să-I slujească lui Dumnezeu ajutându-i cu compasiune pe toți copiii Săi.

Acesta reprezintă centrul țintei.

Și unde găsim exemplul cel mai măreț de dragoste față de Dumnezeu și față de alții?

În viața și învățăturile Salvatorului și Mântuitorului nostru.

Pe măsură ce aducem suflete mai aproape de Hristos, noi le ajutăm să-și mărească credința în Dumnezeu și dragostea pentru El. Și le ajutăm să-și mărească dragostea și compasiunea pentru alții.

Ori de câte ori suntem tentați să ne abatem de la lecția planificată și să fim distrași de alt subiect care ne poate părea interesant, ar trebui, cu adevărat, să ne întrebăm:

„Mă concentrez asupra Salvatorului, indiferent de subiectul pe care îl predau?”

„Ceea ce predau îi ajută pe alții să crească în dragostea lor față de Dumnezeu și să arate acea dragoste iubind la rândul lor și slujind și punând în practică învățăturile Salvatorului în viața lor?”

În calitate de învățători, noi putem vorbi în limba îngerilor; putem distra, încânta, amuza și surprinde. Dar dacă am eșuat în a ne păstra concentrarea asupra lui Isus Hristos, am ratat ținta1 și predarea noastră este doar o umbră a ceea ce ar trebui să fie.

Păstrați întotdeauna concentrarea asupra Salvatorului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos.

Iubiți-i pe cei cărora le predați

A doua categorie a listei cu lucruri de făcut este: „Iubiți-i pe cei cărora le predați”. Această categorie a listei cu lucruri de făcut ne permite să cugetăm asupra propriei motivații în calitate de învățători și ne amintește să ne păstrăm inima concentrată asupra dragostei și prețuirii față de cei cărora le predăm. Iată câteva întrebări de avut în vedere.

  • Mă străduiesc să văd cursanții așa cum îi vede Salvatorul?

  • Caut să-i cunosc pe cei cărora le predau – să le înțeleg circumstanțele, nevoile și punctele forte?

  • Mă rog pentru cursanți pe nume?

  • Creez un mediu sigur în care toți sunt respectați și știu că gândurile lor sunt prețuite?

  • Găsesc moduri corespunzătoare de a-mi exprima dragostea?

Am auzit despre o femeie care a fost o profesoară de liceu pricepută. Ea petrecuse ani dezvoltându-și metodele de predare și contribuise semnificativ la viața elevilor de liceu. Știa perfect cum să se poarte cu această grupă de vârstă.

Într-un an, a participat la un program de școală de vară, unde a predat unor elevi mult mai tineri, mult mai diferiți, chiar copii de cinci ani. Desigur, copiii erau entuziasmați și plini de energie în timp ce intrau în clasa sa. Ei erau foarte gălăgioși și râdeau, țipau, alergau printre bănci și se fugăreau unii pe alții. Această profesoară, pentru a face ordine în clasă, și-a folosit „glasul de profesoară”, care funcționa cu elevii de liceu, pentru a-i determina să se liniștească și să se așeze pe scaune. Dar ce s-a întâmplat?

O liniște a cuprins clasa. Copiii s-au oprit imediat din ce făceau și, cu ochii larg deschiși, s-au grăbit spre o bancă liberă. Toți cu excepția a doi dintre ei.

Primul copil, o fetiță, a căzut pe podea și a început să plângă. Deși profesoara nu simțea nici măcar o urmă de mânie față de ea, fetița a simțit că trebuia să fi făcut ceva cu adevărat rău și stătea pe podea plângând incontrolabil.

Al doilea copil, un băiețel, dar puternic, s-a uitat la profesoară cu teamă și a alergat spre ușă, de unde a dispărut pe coridor cu viteză foarte mare. Profesoara s-a întrebat dacă avea să se mai întoarcă vreodată.

În acea zi, profesoara a învățat o lecție importantă: tehnicile pe care ea le folosea cu adolescenții nu funcționau bine cu copiii foarte mici.

Și, aceasta este o lecție și pentru noi, pentru dumneavoastră și pentru mine, de asemenea.

Fiecare persoană căreia îi predăm este un copil al lui Dumnezeu și are o personalitate.

Îi vedem noi așa cum îi vede Tatăl nostru Ceresc – ca persoane unice cu gânduri, sentimente, încercări și greutăți proprii? Creăm noi un mediu de învățare sigur – un loc în care fiecare persoană se poate simți în siguranță și acceptată?

Indiferent care este limba noastră maternă, știu cursanții noștri că vorbim limba universală a dragostei? Că noi îi prețuim, avem compasiune față de ei și îi respectăm?

Salvatorul a petrecut mult din viața Sa cu cei respinși și ignorați de societate.

Ar fi putut să le dea lecții și să-i condamne. În schimb, El i-a îmbrățișat, i-a vindecat și i-a alinat.

Da, El i-a învățat: „Du-te, și să nu mai păcătuiești”2. Dar bolnavilor, păcătoșilor și celor cu dizabilități, El le-a vorbit și S-a purtat cu ei cu dragoste, compasiune și respect.

El ne vede pe fiecare dintre noi ca fii și fiice ai Atotputernicului Dumnezeu – nu inferiori Lui, ci cu potențialul etern de a păși alături de El în slavă.

Marele scriitor creștin C. S. Lewis a oglindit această perspectivă când ne-a învățat: „Nu este un lucru ușor să trăiești într-o societate cu posibili zei și zeițe, să-ți amintești că cea mai plictisitoare și mai neinteresantă persoană cu care ai putea vorbi poate să ajungă, într-o zi, o ființă pe care, dacă ai vedea-o acum, ai fi ispitit puternic s-o preaslăvești”. El a continuat: „Nu există oameni obișnuiți. Nu ați vorbit niciodată cu un simplu muritor… sunt nemuritorii cei cu care glumim, lucrăm, ne căsătorim, îi ignorăm și îi exploatăm – splendori nemuritoare, eterne”3.

Când îi tratăm pe alții cu acest fel de respect, noi reflectăm exemplul lui Isus Hristos. Cum a iubit El, noi iubim. Cum a înălțat El, noi înălțăm. Cum a predat El, noi predăm.

Să ne aducem aminte să iubim, să respectăm și să-i înălțăm pe cei cărora le predăm.

Predați cu ajutorul Spiritului

A treia categorie a listei cu lucruri de făcut este: „Predați cu ajutorul Spiritului”. Vă rog să vă gândiți la aceste întrebări.

  • Mă pregătesc din punct de vedere spiritual să predau?

  • Răspund îndemnurilor spirituale privind nevoile cursanților?

  • Creez împrejurări și ocazii în care cursanții să fie învățați de Duhul Sfânt?

  • Ajut cursanții să caute, să recunoască și să acționeze potrivit revelației personale?

  • Depun mărturie deseori și încurajez cursanții să facă la fel?

Încerc să-mi aduc aminte deseori că, prin toate eforturile mele de a preda Evanghelia și de a aduce oameni la Isus Hristos, eu nu pot să convertesc pe nimeni.

Doar Duhul Sfânt poate face acest lucru.

Noi putem rosti cuvintele, dar convertirea este o problemă a Spiritului. Se întâmplă când Duhul Sfânt atinge inima și o persoană răspunde la influența Sa urmându-l pe Salvator.

Dacă, datorită cuvintelor convingătoare sau argumentelor bine gândite, cineva este „convins” să-L urmeze pe Isus Hristos, acea convingere poate fi la fel de instabilă precum sămânța care cade pe un loc stâncos.4

Munca noastră nu este să convertim. Nu aceasta este responsabilitatea noastră.

Dar care este munca noastră? Să predăm vestea bună a lui Isus Hristos și a Evangheliei Sale care a fost restaurată în vremurile noastre! Și este datoria noastră să sprijinim și să confirmăm cuvintele noastre cu faptele noastre oneste și sincere. Viața noastră, cum trăim și acționăm.

Dacă cineva răspunde la ceea ce predăm, aceasta este între el și Dumnezeu. Dar putem fi podul care îl conectează cu Duhul Sfânt. Putem fi fereastra prin care Spiritul Sfânt va intra în viața sa. Cuvintele și faptele noastre pot preda doctrina lui Hristos într-un mod care să ajute cursanții să trăiască experiența influenței Duhului Sfânt.

După cum ne-a învățat vârstnicul Dallin H. Oaks: „Studiul și rațiunea pot găsi adevărul… dar numai revelația îl poate confirma”5.

Permiteți-mi să repet această frază: „Studiul și rațiunea pot găsi adevărul… dar numai revelația îl poate confirma”.

Uneori, noi mergem prin viață ca niște somnambuli. Vedem lucruri, dar de-abia ne amintim de ele. Reclame, citate de pe Pinterest și chiar indicatoare rutiere. Majoritatea dintre ele ne inundă mintea fără să ne pătrundă în inimă.

Dar, dacă Duhul Sfânt vorbește sufletului dumneavoastră, sufletului meu, nu mai putem uita, deoarece acest lucru ne schimbă. Să ne aducem aminte ce a spus Joseph Smith după ce a citit Iacov 1:5: „Niciodată nu a pătruns un pasaj din scriptură în inima omului cu mai multă putere decât a pătruns acesta, atunci, în inima mea”6.

Spiritul poate lua un gând obișnuit, rostit în mod obișnuit și poate să-l facă să ardă ca focul.

Convertirea unei alte persoane nu depinde de elocvența noastră sau cunoașterea noastră a scripturilor. Nu depinde de cât de bine predăm sau apărăm doctrina. Nu depinde de inteligența, carisma noastră sau stăpânirea limbii.

Singurul lucru asupra căruia trebuie să lucrăm este ca noi înșine să știm personal. Atunci, Tatăl nostru Ceresc ne invită „să [ne deschidem] gura tot timpul, declarând Evanghelia [Sa] cu accent de bucurie”7. Dacă facem aceasta, Spiritul Sfânt va depune mărturie despre adevăr.

Nu trebuie să „fim” nimic mai mult sau mai puțin decât ceea ce suntem – copii ai lui Dumnezeu și ucenici ai lui Isus Hristos.

Puteți dumneavoastră, cu bucurie, să vă exprimați dragostea față de Salvator, Evanghelia Sa și Biserica Sa?

Dacă ne facem partea, Spiritul va face partea Sa. Acesta este modul în care „predăm cu ajutorul Spiritului”.

Predați doctrina

Al patrulea pas de verificat înainte de zbor este „Predați doctrina” – nu orice doctrină, desigur, ci doctrina pe care Isus Hristos a primit-o de la Tatăl Său. Salvatorul a spus: „Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine”8. Pentru a evalua cât de bine urmați exemplul Său, gândiți-vă la aceste întrebări.

  • Învăț eu însumi doctrina?

  • Predau din scripturi și din cuvintele profeților din zilele din urmă?

  • Ajut cursanții să recunoască și să înțeleagă adevăruri din scripturi?

  • Mă concentrez asupra adevărurilor care clădesc credința în Isus Hristos?

  • Ajut cursanții să găsească revelație personală în doctrină?

În dispensația noastră, Domnul a spus: „Vă dau porunca de a vă învăța unul pe altul doctrina împărăției. Propovăduiți cu sârguință și harul Meu va fi cu voi”9.

Care este doctrina pe care trebuie s-o predăm?

Este cuvântul care iese din scripturile sfinte și din gura apostolilor și profeților. Ei sunt cei care au dreptul și autoritatea de a explica și clarifica doctrina. Și, prin ei, Dumnezeu a declarat întotdeauna cuvântul Său, oferind îndrumare și înțelegere copiilor Săi.

Doctrina centrală și care duce la salvare a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este că Isus este Salvatorul și Mântuitorul tuturor. Apostolul Pavel, care L-a văzut și a comunicat cu Salvatorul înviat, le-a scris corintenilor: „Vă fac [cunoscută]… Evanghelia pe care v-am propovăduit-o… că [Isus Hristosul] a murit pentru păcatele noastre… că a fost îngropat și a înviat a treia zi… și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece”10.

Nouă ni se poruncește să „[punem] stăpânire pe cuvântul lui Dumnezeu, care este iute și puternic… și îl va conduce pe omul lui Hristos pe un drum strâmt și îngust… și va așeza sufletele lor nemuritoare, de-a dreapta lui Dumnezeu, în împărăția cerului”11.

În calitate de învățători, nu trebuie să ne fie rușine cu Evanghelia lui Isus Hristos.12 Dimpotrivă, trebuie să ne ridicăm glasurile cu bucurie propovăduind doctrina Sa chiar și atunci când poate fi o piatră de poticnire pentru unii și o nebunie pentru alții.13 „Fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.”14

Invitați la a învăța cu sârguință

Pasul nostru final de verificat înainte de zbor este „Invitați cursanții să învețe cu sârguință”. Acest pas ne aduce aminte că predarea cu sârguință pe care o realizăm este doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate – pe termen lung, poate cea mai importantă jumătate – este învățarea cu sârguință pe care o realizează cursanții noștri. Iată câteva întrebări pentru a ne ajuta să evaluăm dacă predarea noastră cu sârguință conduce la învățarea cu sârguință.

  • Ajut cursanții să-și asume responsabilitatea pentru propria învățare?

  • Încurajez cursanții să studieze Evanghelia zilnic?

  • Încurajez cursanții să împărtășească adevărurile pe care le învață?

  • Invit cursanții să trăiască potrivit celor pe care le învață?

Spiritul nostru are nevoie constantă de hrană, astfel încât să putem deveni ființele de lumină și slavă pe care Dumnezeu ne-a creat să devenim. Când studiem și cugetăm asupra cuvintelor profeților lui Dumnezeu, noi bem apă vie și ne ospătăm din cuvântul lui Hristos.

Nu este suficient doar să citim cuvintele. Avem nevoie să le dăm ascultare; avem nevoie să cugetăm asupra lor și să ni le însușim.15

Pentru a parafraza un proverb: „Învață un om Evanghelia și l-ai binecuvântat pentru o zi. Învață un om să se ospăteze din cuvântul lui Dumnezeu și să se conecteze cu Spiritul Sfânt și l-ai binecuvântat pentru întreaga viață”.

Prin acest proces de inspirație și revelație personală, noi ne clădim viața pe stânca Mântuitorului nostru.16 Atunci Evanghelia lui Isus Hristos poate deveni „o ancoră a sufletului”17.

Să predăm Evanghelia este important. Să-i învățăm pe alții să se cufunde în rugăciune, să caute Spiritul și să pună în practică ceea ce au învățat este cel puțin la fel de important.

Promisiune & Binecuvântare

Dragii mei frați și dragile mele surori, preaiubiții mei prieteni, dragi și prețioși învățători – și sunteți cu toții învățători; suntem cu toții învățători – vă mulțumesc pentru credința dumneavoastră și dorința de a face bine. Vă mulțumesc pentru multele ore pe care le petreceți pregătindu-vă, slujind și învățând pe alții despre Evanghelie cu bucurie.

Vă invit să studiați noul îndrumar Să predăm în modul Salvatorului și să folosiți autoevaluarea pentru a vă aduce aminte de scopul dumneavoastră.

Ținându-ne strâns de cuvântul lui Dumnezeu și învățându-i pe alții să facă același lucru – predând în modul Salvatorului – ne arătăm dragostea față de Dumnezeu și față de semenii noștri ființe umane. Și, pe măsură ce înaintăm pe acea cărare strâmtă și îngustă, noi luăm parte la cea mai sfântă dintre chemări, de a conduce propriile suflete nemuritoare și sufletele altora „de-a dreapta lui Dumnezeu în împărăția cerului, ca să stea împreună cu Avraam și cu Isaac și cu Iacov și cu toți strămoșii noștri cei sfinți, ca să nu mai plece de acolo”18.

Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze, colegii mei învățători, dragii mei prieteni, semenii mei slujitori, pentru munca dumneavoastră sinceră de a preda în modul Salvatorului. În numele sfânt al Celui mai măreț învățător din toate timpurile, în numele Învățătorului nostru, în numele lui Isus Hristos, amin.