Dragostea şi căsătoria
Seară cu preşedintele Russell M. Nelson
Adunare de devoţiune pentru tineri adulţi • 8 ianuarie 2017 • Universitatea Brigham Young
Mulţumesc corului pentru interpretarea emoţionantă.
Dragi fraţi şi surori, vă iubim şi ne place să fim alături de voi! Voi sunteţi cu adevărat speranţa lui Israel şi, în timp ce vă voi împărtăşi câteva gânduri, mă rog ca Duhul Sfânt să vă transmită mesajul de care aveţi nevoie.
Înainte de căsătoria noastră, am fost, timp de mai bine de 25 de ani, o profesoară care predă despre căsătorie şi terapia de familie – ultimii 13 ani chiar la universitatea Brigham Young. Am consiliat mii de cupluri şi am ascultat nenumărate poveşti tragice despre familii destrămate şi despre relaţii distruse. Am văzut cu ochii mei ceea ce merge şi ceea ce nu merge într-o căsătorie. Am aflat ce poate să vindece chiar şi căsătoriile distruse şi ce poate să dărâme altele aproape peste noapte. Aşadar, astăzi, îmi permiteţi să vă vorbesc despre un subiect care, cu siguranţă, este unul dintre preferatele voastre? Dragostea şi căsătoria?
Aş dori să vă împărtăşesc patru adevăruri care cred că nu doar vă vor feri să suferiţi din dragoste în mod inutil, ci şi vă vor ajuta să fiţi şi să vă alegeţi un partener neprihănit şi apoi să întemeiaţi o familie fericită şi dinamică.1
În această seară, sper că vă veţi gândi la mine ca la „mătuşa voastră Wendy” în timp ce vă vorbesc din inimă aşa cum aş face-o – şi am făcut-o – propriilor nepoţi şi nepoate. Iată care sunt cele patru adevăruri despre dragoste şi căsătorie ale mătuşii Wendy2:
Adevărul #1: Adevăruri despre dragoste şi căsătorie vă sunt transmise prin Duhul Sfânt, de la Tatăl Ceresc. Tatăl a stabilit căsătoria ca fiind o parte de neînlocuit a planului Său al fericirii3. Spiritul este mesagerul acestor adevăruri. Vă îndemn să căutaţi să le înţelegeţi.
În mod asemănător, minciunile despre dragoste şi căsătorie provin de la Satana şi slujitorii săi şi sunt răspândite de aceştia. Duşmanul se bucură de fiecare dată atunci când convinge o victimă să facă orice denigrează sau pângăreşte dragostea şi căsătoria. Totuşi, adevărul este adevăr şi minciunile sunt minciuni, indiferent cât de ingenios sunt prezentate, de câtă reclamă li se face sau de câtă susţinere au parte.
Adevărul #2: Puritatea personală reprezintă cheia dragostei adevărate. Cu cât gândurile, sentimentele, cuvintele şi acţiunile voastre sunt mai pure, cu atât mai mare va fi capacitatea voastră de a oferi şi de a primi dragoste adevărată.
Aveţi încredere în mine în privinţa acestui lucru: De fiecare dată când vă deschideţi inima în rugăciune către Tatăl Ceresc şi, apoi, ascultaţi, de fiecare dată când studiaţi scripturile căutând răspunsuri la întrebările din inima voastră, de fiecare dată când evitaţi orice care ar răni spiritul vostru (precum pornografia), de fiecare dată când preaslăviţi în templu, de fiecare dată când introduceţi informaţii pentru a fi realizate rânduieli pentru unul dintre strămoşi, atunci alegeţi să vă măriţi puritatea personală.
Viitorul vostru partener vă va mulţumi deoarece, chiar atunci, vă pregătiţi pentru adevărata relaţie intimă care are loc în cadrul căsătoriei. Dacă sunteţi singur şi vă gândiţi cum să vă pregătiţi mai bine pentru dragostea adevărată, răspunsul este: Faceţi orice este necesar pentru a vă păstra gândurile, sentimentele, cuvintele şi acţiunile pure. Invitaţi Spiritul să vă îndrume. El vă va ajuta. Iar dacă sunteţi căsătoriţi, sfatul meu este – exact acelaşi!
Pe măsură ce lucraţi pentru a deveni mai puri, Duhul Sfânt vă va însoţi din ce în ce mai des. Abilitatea voastră de a primi revelaţie personală va creşte, ceea ce înseamnă că veţi primi mai multă îndrumare în viaţa voastră. Veţi simţi mai multă pace şi bucurie, vă veţi simţi mai puţin singuri şi veţi fi mai optimişti cu privire la viitor. Atunci când veţi studia şi lucra, veţi avea parte de o minte mai limpede. Pe lângă această răsplată minunată pe care o veţi primi deoarece vă străduiţi în fiecare zi să fiţi puţin mai puri, vă veţi mări abilitatea de a vă bucura de adevărata relaţie intimă care are loc în cadrul căsătoriei.
Pornografia este atât de nocivă! Contrar celor afirmate de cei care o promovează, pornografia vă va împiedica să aveţi parte de cele mai minunate experienţe intime.
Următorul adevăr, adevărul #3, poate să vă pună în dificultate deoarece este exact opusul a ceea ce duşmanul şi mare parte din lume doreşte să credeţi despre dragoste şi căsătorie.
Adevărul #3: Ca parte importantă a exprimării dragostei lor, Domnul doreşte ca soţul şi soţia să se bucure de minunile şi bucuriile relaţiilor intime din cadrul căsătoriei.
Relaţiile intimite din cadrul căsătoriei sunt rânduite de Dumnezeu. Sunt poruncite şi lăudate de El, deoarece fac ca un soţ şi o soţie să fie mai aproape unul de altul şi mai aproape de Domnul! Adevăratele relaţii intime din cadrul căsătoriei implică întregul suflet al soţului şi al soţiei4. Reprezintă unirea trupului şi a spiritului soţului cu trupul şi spiritul soţiei.
Acea uniune emoţionantă reprezintă cât de uniţi sunt un soţ şi o soţie în toate aspectele vieţii lor. Ei lucrează împreună ca parteneri. Se roagă, se joacă, trec prin greutăţi, progresează şi se bucură de viaţă împreună. Fac sacrificii unul pentru altul şi se încurajează pentru a deveni tot ceea ce au fost născuţi să devină.
Dragi fraţi şi surori, relaţiile intime din cadrul căsătoriei sunt sacre. De fapt, un soţ şi o soţie pot să se apropie mai mult de Dumnezeu când sunt împreună în adevărata relaţie intimă din cadrul căsătoriei.
Cum vă puteţi pregăti pentru o astfel de relaţie intimă? Va trebui să trăiţi în mod neprihănit pentru ca Spiritul să poată să vă însoţească, pe voi şi pe partenerul vostru.
Aceasta ne îndrumă către adevărul #4: Pentru a putea avea parte de adevărata relaţie intimă din cadrul căsătoriei, este necesar ca Duhul Sfânt să fie prezent. Este pur şi simplu imposibil să aveţi parte de acelaşi fel de experienţe intime în afara căsătoriei aşa cum puteţi avea în cadrul căsătoriei deoarece Spiritul nu va fi prezent.
Vârstnicul Parley P. Pratt ne-a învăţat că Duhul Sfânt are capacitatea de a „accentua, mări, lărgi şi purifica toate pasiunile şi sentimentele”. 5 Doar imaginaţi-vă: Poate să vă purifice sentimentele! Orice lucru care invită Spiritul în viaţa voastră şi în viaţa partenerului vostru şi în căsnicia voastră vă va mări capacitatea de a vă bucura de relaţiile intime din cadrul căsătoriei. Este atât de simplu şi atât de profund!
Pe de altă parte, orice lucru care alungă Spiritul vă va micşora capacitatea de a fi una cu soţul sau soţia voastră. Lucruri precum mânia, pofta, faptul de a nu ierta, cearta, imoralitatea şi păcatele de care nu vă pocăiţi vor scădea şansele să aveţi parte de relaţia intimă care are loc în cadrul căsătoriei şi o vor transforma în ceva ce nu este mai mult decât o experienţă sexuală.
Să recapitulăm: În timp ce relaţiile sexuale lumeşti sunt influenţate de lume şi de duşman şi implică pasiuni de natură carnală, senzuală şi diavolească, relaţiile intime din cadrul căsătoriei rânduite de Dumnezeu sunt influenţate de Spirit şi implică pasiuni intensificate şi purificate de Spirit. Relaţia intimă din cadrul căsătoriei voastre va fi mai minunată cu cât sunteţi mai puri6.
Orice este considerat potrivit în cazul relaţiilor sexuale lumeşti. În cazul relaţiilor intime care au loc în cadrul căsătoriei, trebuie avut grijă la orice lucru care poate răni Spiritul, spiritul vostru sau spiritul partenerului – de la limbaj până la muzică şi filme.
În timp ce relaţiile sexuale lumeşti sunt pline de pofte şi omoară dragostea, relaţiile intime care au loc în cadrul căsătoriei produc mai multă dragoste.
Relaţiile sexuale lumeşti degradează bărbaţii şi femeile şi trupurile lor, în timp ce relaţiile intime care au loc în cadrul căsătoriei cinstesc bărbaţii şi femeile şi sărbătoresc trupul ca fiind marele premiu al vieţii muritoare.
În cazul relaţiilor sexuale lumeşti, indivizii se pot simţi folosiţi, abuzaţi şi, în cele din urmă, mai singuri. În cazul relaţiilor intime din cadrul căsătoriei, soţul şi soţia se simt mai uniţi şi mai iubiţi, mai protejaţi şi mai înţeleşi.
Relaţiile sexuale lumeşti devastează şi, în final, distrug relaţiile. Relaţiile intime din cadrul căsătoriei întăresc căsnicia. Susţin, vindecă şi sfinţesc viaţa soţului şi a soţiei şi căsnicia lor.
Relaţiile sexuale lumeşti au fost asemănate cu sunetul strident al unui fluier, în timp ce relaţiile intime din cadrul căsătoriei au fost asemănate cu splendoarea unei întregi orchestre7.
Relaţiile sexuale lumeşti devin o obsesie totală, deoarece niciodată nu te fac să te simţi împlinit. Relaţiile intime din cadrul căsătoriei, rânduite de Dumnezeu, sunt glorioase şi vor continua etern pentru soţii şi soţiile care-şi ţin legămintele.
Pe scurt, relaţiile intime din cadrul căsătoriei, susţinute de Spirit, sunt binecuvântate de Domnul şi sfinţesc8.
Nu este uşor să întemeiezi o căsnicie fericită şi puternică! Pot să depun mărturie despre acest lucru. Însă vă va aduce bucurie!
Pentru cea de-a 10-a noastră aniversare, m-am gândit ce aş putea să-i ofer soţului meu care să reprezinte bucuria pe care căsnicia noastră mi-a adus-o. Asta este ce i-am dăruit:
Un balansoar!
Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, pe care îi iubim, dacă veţi alege să puneţi în practică aceste patru adevăruri, sunt încrezătoare că puteţi să clădiţi o căsnicie fericită care vă va întări şi vă va oferi confort pentru totdeauna. O căsătorie care vă va permite să fiţi mult mai mult decât aţi putea fi vreodată de unul singur.
Depun mărturie despre căsătorie, că este unul dintre cele mai mari privilegii pe care Dumnezeu le-a dăruit copiilor Săi, că poate fi sursa unei bucurii de neegalat şi că puritatea personală reprezintă cheia acestei bucurii. În numele lui Isus Hristos, amin.
© 2017 by Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 10/16. Aprobarea traducerii: 10/16. Titlul original: „Love and Marriage”. Romanian. PD60002798 171