2023
Cartea cu dinozauri
Martie 2023


„Cartea cu dinozauri”, Prietenul, mart. 2023, p. 22-23.

Cartea cu dinozauri

Sophia s-a încruntat. De ce nu se putea să-i placă și ei dinozaurii?

Imagine
băiat vorbind cu o fată care ține o carte

Sophia și Allie erau gemene și erau cele mai bune prietene. Le plăceau lucruri diferite, dar acest lucru făcea să fie și mai distractiv! Le plăcea să se joace împreună.

Într-o zi, la școală, Sophia a luat de la bibliotecă o carte despre dinozauri. Era entuziasmată să i-o arate lui Allie.

„Nu poți citi aceasta”, a spus Timmy, un băiat din clasa ei.

„De ce nu?”, a întrebat Sophia.

„Este o carte pentru băieți”, a spus el. „Dinozaurii sunt pentru băieți.”

Sophia s-a încruntat. De ce nu se putea să-i placă și ei dinozaurii? Ea a pus cartea în rucsacul ei. Avea să o citească oricum.

Toată ziua, Sophia s-a gândit la ce spusese Timmy. Încă se simțea supărată când s-a întors acasă de la școală.

„Ce s-a întâmplat?”, a întrebat mama.

„Timmy a spus că nu pot citi o carte despre dinozauri”, a spus Sophia. „El a spus că dinozaurii sunt doar pentru băieți. Nu este adevărat, nu-i așa?”

„Desigur că nu este”, a spus mama.

Sophia privea în jos. „Atunci, de ce a spus Timmy acest lucru?”

„Poate că nu cunoaște alte fete cărora le plac dinozaurii”, a spus mama. „Dar Tatăl Ceresc nu ne-a făcut pe toți la fel. Și, El dorește ca noi să fim buni unii cu alții.”

Mama a îmbrățișat-o pe Sophia. „Îmi pare rău că Timmy te-a tratat așa. Dar Tatăl nostru Ceresc te iubește. Și, la fel, te iubim și noi.”

„Mulțumesc, mamă”, a spus Sophia. Se simțea mult mai bine acum.

„Voi vorbi cu învățătoarea ta despre aceasta, bine?”, a spus mama.

Sophia a dat din cap. „Bine.”

Sophia s-a dus să se joace cu Allie. Au inventat un joc numit Super Princess Racer, în care păpușile lui Allie erau șoferi de mașini de curse. A fost o cursă apropiată, dar prințesa Lightning Cheetah a câștigat! Sophia și Allie s-au bucurat.

„Vrei să vezi cartea cu dinozauri pe care am luat-o astăzi?”, a întrebat Sophia.

„Desigur!”, a spus Allie.

Sophia a zâmbit. Era bucuroasă că se distra mereu cu Allie.

A doua zi, învățătoarea Sophiei a făcut un anunț. „Copii”, a spus ea, „doresc să vă spun ceva. Este bine să ne placă lucruri diferite. Toate cărțile și jucăriile noastre sunt pentru toată lumea.”

Sophia era foarte emoționată! În timpul rezervat citirii, ea a luat cartea cu dinozauri din rucsacul ei.

Timmy a venit la banca ei. „Îmi pare rău că am spus că nu poți citi acea carte”, a spus el. „Și mie îmi plac dinozaurii!”

„Este în regulă”, a spus Sophia. „Vrei să citești cu mine?”

„Desigur!” Timmy s-a așezat lângă ea. „Mulțumesc!”

Sophia a deschis cartea. Ea și Timmy erau diferiți, dar a fost plăcut să citească acum cu un prieten nou.

Această întâmplare a avut loc în S.U.A.

Imagine
povestire PDF

Ilustrație de Mark Robinson

Tipărește