2021
Nu am fost acceptată în echipa de dans
Septembrie 2021


„Nu am fost acceptată în echipa de dans”, Pentru întărirea tineretului, sept. 2021, p. 10-11.

Nu am fost acceptată în echipa de dans

Numele meu nu era pe listă. Eram distrusă. Dar Domnul m-a învățat ceva.

balerine

Ilustrații de Gabriele Cracolici

Mi-a plăcut să dansez încă de la vârsta de trei ani. Așadar, când eram la gimnaziu, am fost entuziasmată când au avut loc preselecțiile pentru echipa de dans. Nu aveam nicio îndoială că, având talentul și experiența mea, voi intra, cu ușurință, în echipă.

La câteva zile după preselecții, au fost afișate numele persoanelor care au fost acceptate în echipa de dans. Spre consternarea mea, nu mi-am putut găsi numele nicăieri pe listă. Eram distrusă. M-am întors acasă și am plâns stând pe pat. Eram supărată pe profesorul de dans și dezamăgită că nu fusesem suficient de bună pentru face parte din echipă. Mama mea a intrat în liniște în camera mea și mi-a sugerat să-i cer Tatălui Ceresc tăria de a trece peste acest „hop” din viața mea. Am acceptat, cu reticență, și am spus o scurtă rugăciune. După rugăciune, nu m-am simțit mai bine, așa că am continuat să fiu îmbufnată și nefericită. Nu am dormit deloc bine în acea noapte.

A doua zi, m-am dat, cu greu, jos din pat. Amintirea eșecului meu era proaspătă în mintea mea și am vrut să mă bag iar sub așternuturi. Dar înainte să fac asta, mi-am adus aminte o promisiune pe care mi-a făcut-o episcopul meu. El a spus că, dacă citesc din scripturi în fiecare zi, chiar și doar 15 minute, atunci voi fi binecuvântată. Dacă am avut vreodată nevoie de o binecuvântare, acum era momentul.

Pe măsură ce citeam, am descoperit acest verset în Doctrină și legăminte:

„Vă spun vouă, prietenii Mei, nu vă temeți, inimile voastre să fie îmbărbătate; da, bucurați-vă întotdeauna și aduceți mulțumiri pentru toate lucrurile;

Nădăjduiți cu răbdare în Domnul, pentru că rugăciunile voastre au ajuns la urechile Domnului Savaot și sunt înregistrate cu această pecete și acest testament—Domnul a jurat și a hotărât că ele vor fi acordate.

De aceea, El vă face această promisiune cu un legământ imuabil că ele vor fi împlinite; și toate lucrurile pe care le-ați suferit vor lucra împreună pentru binele vostru și pentru slava numelui Meu, spune Domnul” (Doctrină și legăminte 98:1-3).

Am fost șocată. Stăteam în pijamale cu părul ciufulit și mă minunam cât de mult avusesem nevoie de aceste versete. Toate sentimentele de mânie și tristețe au dispărut datorită acestor trei versete. Am simțit dragostea Tatălui meu Ceresc și am știut că El știa prin ce treceam. Cu această nouă perspectivă, am putut vedea că a nu fi aleasă pentru echipa de dans a fost, într-adevăr, doar un mic hop pe drumul vieții mele. Am căzut în genunchi în semn de recunoștință și I-am mulțumit Tatălui Ceresc.

În restul zilei, am putut să păstrez Spiritul cu mine și să privesc încercările mele ca ocazii de progresa. Aceste versete îmi vor rămâne mereu aproape de inimă. Și îmi voi aduce aminte promisiunea episcopului meu despre binecuvântările faptului de a mă întoarce spre scripturi. Sunt foarte recunoscătoare că pot face parte din această Biserică și că am o cunoaștere despre Evanghelie. Eu știu că planul Tatălui Ceresc pentru noi este, într-adevăr, un plan al fericirii.