2:3

O, aduceți-vă aminte, aduceți-vă aminte

Henry B. Eyring

al doilea consilier în Prima Președinție

Deseori, profeții din Cartea lui Mormon au implorat: „O, aduceți-vă aminte, aduceți-vă aminte”¹. Doresc să vă îndemn să găsiți moduri de a recunoaște și de a vă aduce aminte de bunătatea lui Dumnezeu.

Sunt recunoscător pentru ceea ce a interpretat corul despre Salvator în transmisiunea din această dimineață și sunt recunoscător pentru cuvintele unuia dintre imnurile care au fost intonate, „This Is the Christ”, care au fost scrise de președintele James E. Faust. Stând lângă fratele Newell, m-am aplecat spre el și l-am întrebat: „Ce-ți fac copiii?”. El mi-a spus: „Când președintele Faust stătea pe acest scaun, mă întreba mereu acest lucru”. Nu mă surprinde, deoarece președintele Faust a fost întotdeauna exemplul perfect al ucenicului care a fost descris astăzi în programul Muzică și cuvânt spiritual. Mi-am dorit mereu ca atunci când voi fi mare să fiu ca președintele Faust. Mai este încă timp.

Când copiii noștri erau mici, am început să notez câteva lucruri despre ce se întâmpla în fiecare zi. Permiteți-mi să vă spun cum a început totul. Am venit acasă târziu de la o îndatorire din cadrul Bisericii. Se întunecase deja. Socrul meu, care locuia lângă noi, m-a surprins în timp ce mă îndreptam spre ușa de la intrarea casei mele. Ducea pe umeri o grămadă de țevi, mergea foarte repede și era îmbrăcat în hainele de lucru. Știam că lucra la un sistem de pompare a apei spre proprietatea noastră, de la un izvor aflat mai jos de casa noastră.

Mi-a zâmbit, a vorbit în șoaptă și, apoi, a trecut în grabă pe lângă mine, în întuneric, pentru a-și continua munca. Am făcut câțiva pași spre casă, gândindu-mă la ce făcea el pentru noi și, cum am ajuns lângă ușă, am auzit în mintea mea – nu exprimate de mine – aceste cuvinte: „Nu îți ofer aceste experiențe pentru tine. Notează-le”.

Am intrat. Nu m-am dus la culcare. Deși eram obosit, am scos o foaie de hârtie și am început să scriu. Și, pe măsură ce scriam, am înțeles mesajul pe care-l auzisem în mintea mea. Trebuia să țin o evidență, pe care să o citească copiii mei, la un moment dat în viitor, despre cum am văzut mâna lui Dumnezeu binecuvântând familia noastră. Bunicul nu era nevoit să facă ceea ce făcea pentru noi. Putea pune pe altcineva să facă acel lucru sau putea să nu-l facă deloc. Însă el ne slujea nouă, familiei lui, așa cum fac mereu ucenicii lui Isus Hristos care au făcut legământ cu Dumnezeu. Știam că acest lucru era adevărat. Așa că l-am notat, pentru ca ei, copiii mei, să aibă o amintire de care, într-o zi, ar putea avea nevoie.

Am scris câteva rânduri în fiecare zi timp de ani de zile. N-am ratat nicio zi, indiferent cât de obosit eram sau cât de devreme trebuia să încep următoarea zi. Înainte de a începe să scriu, mă gândeam la această întrebare: „Am văzut astăzi mâna lui Dumnezeu întinsă spre a ne atinge pe noi, pe copiii noștri sau pe familia noastră?”. Tot gândindu-mă, ceva a început să se întâmple. Gândindu-mă la cele întâmplate peste zi, vedeam dovada a ceea ce făcuse Dumnezeu pentru unul dintre noi, lucru pe care nu îl sesizasem în momentele ocupate ale zilei. Întâmplându-se aceasta, și se întâmpla des, am înțeles faptul că, încercând să-mi amintesc, Dumnezeu putea să-mi arate ce făcuse El.

Am început să am mai mult decât doar recunoștință în inimă. Mărturia a crescut. Am devenit și mai sigur de faptul că Tatăl nostru Ceresc aude rugăciunile și răspunde la acestea. Am simțit o și mai mare recunoștință pentru alinarea și purificarea sufletelor oamenilor, care se întâmplă datorită ispășirii Salvatorului Isus Hristos. Am devenit și mai încrezător în faptul că Duhul Sfânt poate să ne aducă aminte de toate lucrurile – chiar lucrurile pe care nu le-am observat sau cărora nu le-am acordat atenție când s-au întâmplat.

Anii au trecut. Băieții mei sunt bărbați maturi. Iar câteodată, unul dintre ei mă surprinde spunând: „Tată, citeam în exemplarul meu al jurnalului despre clipa în care… ” iar, apoi, îmi zice cum, citind despre ce s-a întâmplat demult, a observat ceva ce făcuse Dumnezeu la acea vreme.

Doresc să vă îndemn să găsiți moduri de a recunoaște și de a vă aduce aminte de bunătatea lui Dumnezeu. Acest lucru ne va clădi mărturiile. Poate că nu țineți un jurnal. Poate că nu împărtășiți consemnările pe care le aveți cu cei pe care îi iubiți și cărora le slujiți. Dar atât dumneavoastră, cât și ei, veți fi binecuvântați atunci când vă veți aminti ceea ce a făcut Domnul. Vă amintiți acel cântec pe care îl intonăm câteodată: „Privește la tot cu ce-ai fost înzestrat și vei fi mirat ce mult Domnul ți-a dat”².

Nu va fi ușor să ne aducem aminte. Trăind cu un văl care ne acoperă ochii, nu este posibil să ne amintim cum era în lumea premuritoare în prezența Tatălui nostru Ceresc și a Preaiubitului Său Fiu, Isus Hristos, nici nu putem vedea, cu ochii noștri fizici sau doar cu rațiunea, influența mâinii lui Dumnezeu în viața noastră. Pentru a vedea astfel de lucruri trebuie să-L avem pe Duhul Sfânt. Și nu este un lucru ușor să fii demn de însoțirea Duhului Sfânt într-o lume imorală.

De aceea, uitarea de Dumnezeu este o problemă prezentă printre copiii Săi, încă de la începuturile lumii. Gândiți-vă la vremea lui Moise, când Dumnezeu a asigurat mană și, prin căi miraculoase și vizibile, i-a condus și i-a protejat pe copiii Săi. Totuși, profetul a avertizat poporul care fusese atât de binecuvântat, așa cum au făcut profeții întotdeauna și o vor face mereu: „Ia seama asupra ta, și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii, și să-ți iasă din inimă”³.

Încercarea de a-și aminti a fost dintotdeauna cea mai grea pentru cei care sunt binecuvântați din belșug. Cei care sunt credincioși lui Dumnezeu sunt protejați și prosperă. Aceasta se întâmplă ca rezultat al slujirii față de Dumnezeu și al ținerii poruncilor Sale. Dar, odată cu aceste binecuvântări, vine și ispita de a uita sursa de unde au venit. Este ușor să începem să credem că binecuvântările au fost date ca un drept ce ni se cuvine, nu de către un Dumnezeu iubitor de care depindem, ci prin propriile noastre puteri. Profeții au repetat această lamentare iar și iar:

„Și astfel putem vedea noi cât de neadevărate și de nestatornice erau inimile copiilor oamenilor; da, noi putem vedea că Domnul, în marea Lui bunătate nemărginită, îi binecuvântează și-i face să prospere pe cei care își pun nădejdea în El.

Da, și noi putem să vedem că exact în momentul în care El face ca poporul Său să prospere, da, în creșterea câmpurilor lor, a turmelor și cirezilor lor, și în aur, și în argint, și în tot felul de lucruri prețioase de orice fel și soi; cruțându-le viața și eliberându-i pe ei din mâinile dușmanilor lor, înmuind inimile dușmanilor lor pentru ca aceștia să nu declare război împotriva lor; da, în sfârșit, făcând tot felul de lucruri pentru bunăstarea și fericirea poporului Său; da, atunci este momentul când ei își întăresc inimile și Îl uită pe Domnul, Dumnezeul lor și-L calcă în picioare pe Cel Sfânt – da, și aceasta din cauza ușurinței lor și a marii lor prosperități”.

Iar profetul continuă, zicând: „Da, cât de grăbiți în a fi înălțați în mândrie; da, cât de grăbiți în a se înfumura și a face tot felul de lucruri nedrepte; și cât de lenți sunt ei în a-și aduce aminte de Domnul, Dumnezeul lor și în a-și îndrepta urechea la sfaturile Lui, da, cât de lenți în a păși pe drumul înțelepciunii!”⁴.

Din nefericire, prosperitatea nu este singurul motiv pentru care oamenii uită de Dumnezeu. Poate fi greu să ne amintim de El și când viața noastră nu merge bine. Când ne zbatem, așa cum o fac mulți, în sărăcie cruntă sau când dușmanii noștri ne biruiesc ori când boala nu se vindecă, dușmanul sufletelor noastre își poate trimite mesajul diabolic despre faptul că nu există niciun Dumnezeu sau că, dacă El există, nu-I pasă de noi. Apoi, este greu ca Duhul Sfânt să ne aducă aminte de binecuvântările de-o viață pe care Domnul ni le-a dat din pruncie și până în timpul suferinței noastre.

Există un leac simplu împotriva groaznicei boli de a uita de Dumnezeu, de binecuvântările Lui și de mesajul Său pentru noi. Isus Hristos a promis aceasta ucenicilor Lui înainte de a fi răstignit, înviat și, apoi, luat de la ei pentru a se ridica în glorie la Tatăl Său. Ei voiau să știe cum vor fi în stare să îndure după ce El nu va mai fi cu ei.

Aceasta este promisiunea. A fost îndeplinită pentru ei, atunci. Poate fi îndeplinită pentru noi toți, acum:

„V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.

Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile, și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”⁵.

Cheia pentru amintirea care aduce și păstrează mărturia este primirea Duhului Sfânt ca însoțitor. Duhul Sfânt este Acela care ne ajută să vedem ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Duhul Sfânt este Acela care îi poate ajuta pe cei cărora le slujim să vadă ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei.

Tatăl Ceresc ne-a oferit un model simplu pentru a-L primi pe Duhul Sfânt, nu doar o dată, ci în mod continuu în tumultul vieții noastre de zi cu zi. Modelul este repetat în rugăciunea de împărtășanie: noi promitem că ne vom aminti totdeauna de Salvator. Noi promitem să luăm numele Lui asupra noastră. Noi promitem să ținem poruncile Sale. Iar nouă ni se promite că, dacă vom face acestea, vom avea Spiritul Său cu noi⁶. Aceste promisiuni conlucrează într-un mod minunat pentru a întări mărturia noastră și, cu timpul, prin intermediul ispășirii, pentru a schimba firea noastră pe măsură ce ne ținem partea din promisiune.

Duhul Sfânt este Acela care mărturisește că Isus Hristos este Fiul Preaiubit al unui Tată Ceresc care ne iubește și care dorește să avem viață eternă alături de El cu familiile noastre. Atunci când doar începem să avem această mărturie, simțim dorința de a-I sluji și de a ține poruncile Sale. Când continuăm să facem aceste lucruri, noi primim darurile Duhului Sfânt care ne dau puterea de a sluji. Ajungem să vedem influența mâinii lui Dumnezeu și mai clar, atât de clar încât, cu timpul, nu numai că ne vom aminti de El, ci vom ajunge să-L iubim și, prin puterea ispășirii, vom deveni mai asemănători Lui.

Puteți întreba: „Dar cum pornește acest proces pentru cineva care nu știe nimic despre Dumnezeu și nu are niciun fel de amintire despre experiențe spirituale?”. Fiecare a avut experiențe spirituale pe care poate că nu le-a observat. Fiecărei persoane, odată cu venirea pe lume, îi este dat Spiritul lui Hristos. Modul în care lucrează acest spirit este descris în cartea lui Moroni:

„Căci iată, Spiritul lui Hristos este dat fiecărui om pentru ca el să poată deosebi binele de rău; de aceea, eu vă arăt vouă felul de a judeca; căci fiecare lucru care te invită la a face bine și la a te convinge să crezi în Hristos este trimis de către puterea și darul lui Hristos; prin urmare, voi veți putea cunoaște cu o cunoaștere perfectă că aceasta este de la Dumnezeu.

Dar tot ceea ce îi convinge pe oameni să facă rău și să nu creadă în Hristos și să-L tăgăduie și să nu-L slujească pe Dumnezeu, atunci voi veți putea cunoaște cu o cunoaștere perfectă că aceasta este de la diavol; căci în felul acesta lucrează diavolul, căci el nu convinge pe niciun om să facă bine, nu, pe niciunul; și nici îngerii lui nu fac aceasta și nici cei care se supun lui…

De aceea, eu vă rog fierbinte, fraților, să căutați cu hărnicie în lumina lui Hristos ca să puteți deosebi binele de rău; și dacă veți pune mâna pe fiecare lucru bun și nu-l veți condamna, atunci voi cu siguranță veți fi un copil al lui Hristos”⁷.

Așadar, chiar și înainte ca oamenii să primească dreptul pentru darurile Duhului Sfânt atunci când sunt confirmați ca membri ai Bisericii, ba chiar și înainte ca Duhul Sfânt să le confirme adevărul înainte de botez, ei au parte de experiențe spirituale. Spiritul lui Hristos deja, din copilăria lor, i-a invitat să facă bine și i-a îndrumat să nu facă rău. Au amintiri despre aceste experiențe chiar dacă nu le-au recunoscut sursa. Acea amintire le va reveni pe măsură ce noi sau misionarii îi vom învăța cuvântul lui Dumnezeu iar ei îl vor auzi. Ei își vor aminti sentimentul de bucurie sau tristețe atunci când vor fi învățați despre adevărurile Evangheliei. Iar acea amintire despre Spiritul lui Hristos le va înmuia inimile pentru a permite Duhului Sfânt să le depună mărturie. Aceasta îi va face să țină poruncile și să dorească să ia asupra lor numele Salvatorului. Și atunci când o vor face, în apele botezului, și în timp ce aud cuvintele de la confirmare: „primește-L pe Duhul Sfânt”, rostite de un slujitor autorizat al lui Dumnezeu, puterea de a-și aminti mereu de Dumnezeu va fi sporită.

Vă depun mărturie că sentimentele arzătoare pe care le-ați avut în timp ce ați ascultat adevărul rostit la această conferință sunt de la Duhul Sfânt. Salvatorul, Cel care a promis că Duhul Sfânt va veni, este Fiul Preaiubit și Slăvit al Tatălui nostru Ceresc.

În această seară, precum și mâine seară, vă puteți ruga și puteți cugeta, adresând întrebările: „Oare, Dumnezeu a trimis vreun mesaj ce mi-a fost destinat numai mie? Văd eu mâna Lui influențând viața mea sau pe cea a copiilor mei?”. Eu voi face acest lucru. Apoi, voi găsi o metodă de a păstra acea amintire pentru ziua când eu și cei pe care îi iubesc vom avea nevoie să ne amintim cât de mult ne iubește Dumnezeu și cât de mult avem nevoie de El. Depun mărturie că El ne iubește și ne binecuvântează, mai mult decât au observat cei mai mulți dintre noi până acum. Știu că aceste lucruri sunt adevărate, iar faptul de a-mi aduce aminte de El îmi oferă bucurie. În numele lui Isus Hristos, amin.