Slujiţi
Avem nevoie de fiecare membru şi fiecare membru are nevoie de o ocazie de a sluji.
Când eram copil, îmi plăcea să lucrez cu unchiul Lyman şi mătuşa Dorothy la ferma lor. De obicei, unchiul Lyman era cel care coordona proiectele noastre şi mătuşa Dorothy îl ajuta deseori şi conducea vechiul camion Dodge. Îmi amintesc cât de tensionat am fost când ne-am împotmolit în noroi sau am încercat să urcăm un deal abrupt. Unchiul Lyman obişnuia să zică: „Dă-i mai multă putere”. Atunci eu începeam să mă rog. Cumva, cu ajutorul Domnului şi manevrând schimbătorul de viteze, mătuşa Dorothy reuşea să genereze mai multă putere. Roţile fiind ambalate şi în mişcare, camionul reuşea să se mişte şi munca noastră continua.
„A da mai multă putere” se referă la faptul de a schimba viteza în aşa fel încât să faci pinioanele să conlucreze pentru a genera mai multă putere. Să faci pinioanele să conlucreze astfel şi să ai o transmisie integrală îţi va permite să schimbi viteza, să generezi mai multă putere şi să înaintezi.
Îmi place să cred că fiecare dintre noi suntem parte a unui mecanism care generează mai multă putere pe măsură ce slujim împreună în Biserică – în episcopiile şi ramurile noastre, în cadrul cvorumurilor şi organizaţiilor auxiliare. Aşa cum pinioanele conlucrează pentru a oferi o putere mai mare, şi noi suntem mai puternici atunci când ne unim. Când ne unim pentru a sluji unul altuia, noi realizăm mai multe împreună decât am putea realizăm singuri. Este palpitant să fim implicaţi şi uniţi pe măsură ce slujim şi ajutăm în munca Domnului.
Slujirea este o binecuvântare
Ocazia de a sluji este una dintre cele mai mari binecuvântări ale faptului de a fi membru al Bisericii. Domnul a spus: „Dacă Mă iubeşti, Mă vei sluji” şi noi Îl slujim slujind altora.
Pe măsură ce slujim, ne apropiem de Dumnezeu. Ajungem să-L cunoaştem în moduri în care altfel nu am putea. Credinţa noastră în El se măreşte. Problemele noastre capătă o perspectivă. Viaţa devine mai satisfăcătoare. Dragostea noastră pentru alţii se măreşte, precum şi dorinţa noastră de a sluji. Prin intermediul acestui proces binecuvântat, noi devenim mai asemănători lui Dumnezeu şi suntem mai bine pregătiţi pentru a ne întoarce la El.
Preşedintele Marion G. Romney ne-a învăţat: „Slujirea nu este ceva ce facem pe acest pământ pentru a ne câştiga dreptul de a trăi în împărăţia celestială. Slujirea reprezintă esenţa din care este alcătuită o viaţă exaltată în împărăţia celestială”.
Slujirea poate fi dificilă
Totuşi, slujirea în Biserică poate fi dificilă dacă ni se cere să facem ceva care ne sperie, dacă am obosit să slujim sau dacă am fost chemaţi să facem ceva ce iniţial nu ni s-a părut interesant.
Recent, am primit o nouă însărcinare. Slujeam în Zona Sud-Est, Africa. A fost palpitant să slujesc într-un loc în care Biserica este relativ tânără şi i-am iubit pe sfinţi. Apoi, am fost chemat să mă întorc la sediul central al Bisericii şi, ca să fiu cinstit, nu prea am fost entuziasmat. O nouă însărcinare a adus cu sine câteva lucruri necunoscute.
Într-o noapte, când meditam asupra viitoarelor schimbări, l-am visat pe străbunicul meu, Joseph Skeen. Ştiam din jurnalul său că, atunci când el şi soţia sa, Maria, s-au mutat în Nauvoo, el a dorit să slujească şi, astfel, s-a dus la profetul Joseph Smith şi l-a întrebat cum putea să ajute. Profetul i-a cerut să lucreze pe câmp şi să facă tot ce poate iar el a făcut aceasta. El a lucrat la ferma familiei Smith.
Am meditat la privilegiul pe care Joseph Skeen l-a avut de a primi însărcinarea sa astfel. Brusc, am realizat că şi eu am acelaşi privilegiu, la fel ca noi toţi. Toate chemările din Biserică vin de la Dumnezeu – sunt date prin intermediul slujitorilor săi desemnaţi.
Am primit o confirmare spirituală deosebită că noua mea însărcinare era una inspirată. Este important ca noi să înţelegem acest lucru – faptul că, literalmente, chemările noastre vin de la Dumnezeu prin intermediul conducătorilor preoţiei. După această experienţă, atitudinea mea s-a schimbat şi am simţit o dorinţă puternică de a sluji. Sunt recunoscător pentru binecuvântarea pocăinţei şi pentru schimbarea din inima mea. Iubesc noua mea însărcinare.
Chiar dacă ne gândim că a noastră chemare din Biserică a fost pur şi simplu ideea conducătorului nostru al preoţiei sau că ni s-a oferit deoarece nimeni n-a acceptat-o, noi vom fi binecuvântaţi pe măsură ce slujim. Dar când recunoaştem influenţa lui Dumnezeu în chemarea noastră şi slujim din toată inima, noi vom primi mai multă putere atunci când slujim şi vom deveni slujitori adevăraţi ai lui Isus Hristos.
Slujirea necesită credinţă
A îndeplini chemări necesită credinţă. La scurt timp după ce Joseph şi Maria au ajuns la fermă, ei s-au îmbolnăvit. Nu aveau bani şi se aflau printre străini. A fost o perioadă grea pentru ei. În jurnalul său, Joseph a scris: „Am continuat să lucrăm şi ne-am păstrat puţina credinţă pe care o mai aveam în Biserică, deşi diavolul a încercat să ne distrugă şi să ne facă să ne întoarcem de unde am venit”.
Eu, împreună cu alte câteva sute de descendenţi, vom fi veşnic recunoscători lui Joseph şi Mariei pentru că nu s-au întors. Binecuvântările vin pe măsură ce perseverăm în chemările şi responsabilităţile noastre şi ne agăţăm de toată credinţa pe care o avem.
Cunosc o învăţătoare a clasei Doctrina Evangheliei care îi înalţă pe toţi membrii clasei pe măsură ce predă, dar n-a fost mereu aşa. După ce s-a alăturat Bisericii, ea a primit chemarea de a preda la Societatea Primară. Ea a simţit că nu avea niciun talent pentru a preda, dar deoarece ştia importanţa faptului de a preda, a acceptat. Teama a copleşit-o rapid şi ea nu a mai venit pentru a nu mai fi nevoită să predea. Din fericire, învăţătorul ei de acasă i-a observat absenţa, a vizitat-o şi a invitat-o să vină înapoi. Episcopul şi membrii episcopiei au ajutat-o. În cele din urmă, cu o credinţă mai mare, ea a început să le predea copiilor. Punând în practică principiile predate în Să predăm în modul Salvatorului, Domnul i-a binecuvântat eforturile şi a devenit o învăţătoare talentată.
Omul firesc, care se află în fiecare dintre noi, este înclinat să ofere scuze pentru a nu sluji dând motive precum: „Nu sunt pregătit să slujesc, încă mai am multe de învăţat”, „Sunt obosit şi am nevoie de o pauză”, „Sunt prea bătrân – este rândul altcuiva” sau „Pur şi simplu sunt prea ocupat”.
Dragi fraţi şi surori, faptul de a accepta şi a îndeplini o chemare reprezintă un act de credinţă. Putem să ne încredem în ceea ce profetul nostru, preşedintele Thomas S. Monson, ne învaţă mereu: „Pe cine Domnul cheamă, pe acela Domnul îl instruieşte” şi „Atunci când ne aflăm în slujba Domnului, avem dreptul de a primi ajutorul Domnului”. Indiferent dacă suntem copleşiţi sau lipsiţi de interes, indiferent dacă ne este frică de moarte sau suntem plictisiţi de moarte, Domnul doreşte să schimbăm viteza, să generăm mai multă putere şi să slujim.
Nu observ nimic care să indice faptul că preşedintele Monson şi colegii săi din Prima Preşedinţie şi din Cvorumul celor Doisprezece sunt prea ocupaţi sau prea obosiţi. Ei exemplifică, într-un mod care inspiră, puterea care ne este dată în vieţile noastre pe măsură ce ne exercităm credinţa, acceptăm însărcinări şi le îndeplinim cu sârguinţă şi devotament. Ei „[au venit cu toţii şi au ajutat]” cu mulţi ani în urmă şi continuă să înainteze.
Într-adevăr, ei slujesc în chemări importante, dar fiecare chemare sau însărcinare este importantă. Preşedintele Gordon B. Hinckley, precedentul profet şi preşedinte al Bisericii, a spus: „Cu toţii participăm la acest măreţ efort… Obligaţia dumneavoastră este la fel de serioasă în domeniile dumneavoastră de activitate, pe cât este şi obligaţia mea în domeniul meu. Nicio chemare din această Biserică nu este mică sau lipsită de importanţă”. Fiecare chemare este importantă.
Haideţi să slujim
Haideţi să ne ridicăm având credinţă, „[să venim cu toţii şi să ajutăm]” „în orice lucrare demnă” pentru a o face să înainteze. Haideţi „să-i dăm mai multă putere” împreună cu credincioasa mătuşă Dorothy. În calitate de fraţi şi surori, haideţi să slujim.
Dacă doriţi să-i faceţi ziua mai bună preşedintelui dumneavoastră de ramură sau episcopului dumneavoastră, adresaţi-i întrebările: „Cum pot să ajut?” „Unde ar dori Domnul să slujesc?” Când se va ruga şi se va gândi la responsabilităţile dumneavoastră personale, de familie şi de la locul de muncă, el va fi inspirat să vă dea chemarea potrivită. Când sunteţi puşi deoparte, veţi primi o binecuvântare a preoţiei care vă va ajuta să aveţi succes. Veţi fi binecuvântaţi! Avem nevoie de fiecare membru şi fiecare membru are nevoie de o ocazie de a sluji.
Isus Hristos este exemplul nostru
Isus Hristos, măreţul nostru exemplu, şi-a dat viaţa pentru lucrarea Tatălui. În cadrul Marelui Consiliu care a avut loc înainte de crearea acestei lumi, Isus, ales şi uns încă de la început, s-a oferit voluntar: „Aici sunt, trimite-Mă pe Mine”. Făcând acest lucru, El a devenit, literalmente, slujitorul tuturor. Prin intermediul lui Isus Hristos şi a puterii pe care o primim prin intermediul ispăşirii Sale, şi noi putem sluji. El ne va ajuta.
Îmi exprim dragostea sinceră faţă de toţi cei care nu pot momentan sluji în Biserică din cauza situaţiei lor, dar care îşi trăiesc viaţa potrivit unui spirit al slujirii. Mă rog ca dumneavoastră să fiţi binecuvântaţi în eforturile dumneavoastră. De asemenea, îmi exprim aprecierea faţă de toţi cei care îşi îndeplinesc chemările în fiecare săptămână, precum şi faţă de toţi cei care, în curând, vor accepta chemări de a sluji. Toate contribuţiile şi sacrificiile sunt apreciate, mai ales de El, celui căruia Îi slujim. Toţi cei care slujesc vor primi harul lui Dumnezeu.
Indiferent de vârsta sau situaţia dumneavoastră, fie ca slujirea să fie „strigătul de muncă”. Slujiţi în chemarea dumneavoastră. Slujiţi în misiune. Slujiţi-vă mama. Slujiţi unui străin. Slujiţi aproapelui. Pur şi simplu, slujiţi.
Fie ca Domnul să ne binecuvânteze pe fiecare dintre noi în eforturile noastre de a sluji şi de a deveni ucenici adevăraţi ai lui Isus Hristos. Depun mărturie că El trăieşte şi îndrumă lucrarea Sa. În numele lui Isus Hristos, amin.