Ca el să devină, de asemenea, puternic
Mă rog ca noi să ne ridicăm la înălţimea chemării noastre pentru a-i înălţa spiritual pe alţii în vederea pregătirii pentru slujirea lor glorioasă.
Mă simt binecuvântat să particip la această adunare alături de cei care deţin preoţia lui Dumnezeu. Devotamentul, credinţa şi slujirea altruistă ale acestui grup de bărbaţi şi băieţi sunt un miracol modern. Mă adresez în această seară deţinătorilor preoţiei, în vârstă şi mai tineri, uniţi în slujire plină de entuziasm oferită Domnului Isus Hristos.
Domnul oferă puterea Sa celor din oficiile preoţiei care slujesc, în mod demn, în responsabilităţile lor din cadrul preoţiei.
Wilford Woodruff, când a slujit în calitate de preşedinte al Bisericii, a descris experienţa pe care a trăit-o în cadrul oficiilor preoţiei:
„Am ascultat prima cuvântare pe care am auzit-o vreodată în această Biserică. A doua zi, am fost botezat… Am fost rânduit la oficiul de învăţător. Misiunea mea a început imediat… Pe toată durata misiunii am fost învăţător… În cadrul conferinţei, am fost rânduit la oficiul de preot… După ce am fost rânduit preot, am fost trimis… în misiune în sudul ţării. Aceasta s-a întâmplat în toamna anului 1834. Am avut un coleg şi amândoi am pornit fără pungă şi fără traistă. Am călătorit singur mulţi kilometri şi am predicat Evanghelia şi am botezat mulţi oameni pe care nu i-am putut confirma în Biserică, deoarece eram doar preot… Am călătorit o bună perioadă predicând Evanghelia înainte să fi fost rânduit vârstnic…
[Acum], au trecut aproximativ cinzeci şi patru de ani de când fac parte din Cei Doisprezece Apostoli. Am călătorit ca membru al acelui cvorum şi al altor cvorumuri timp de şaizeci de ani şi doresc să spun acestei congregaţii că am fost susţinut de puterea lui Dumnezeu în aceeaşi măsură când deţineam oficiul de învăţător şi, mai ales, când am slujit în vie în calitate de preot, ca cea în care sunt susţinut în calitate de apostol. Nu există diferenţe atât timp cât ne îndeplinim responsabilitatea”.
Acea minunată posibilitate spirituală conform căreia nu există diferenţe este sugerată în descrierea pe care Domnul o face Preoţiei aaronice ca fiind o „anexă” a Preoţiei lui Melhisedec. Termenul anexă sugerează faptul că cele două au legătură una cu cealaltă. Această legătură este importantă pentru ca preoţia să devină forţa şi binecuvântarea care poate fi, în această lume şi pentru totdeauna, căci ea „este fără început al zilelor sau sfârşit al anilor”.
Legătura este una simplă. Preoţia aaronică pregăteşte tinerii băieţi pentru a li se acorda o încredinţare şi mai sacră.
„Puterea şi autoritatea preoţiei mai mari sau a Preoţiei lui Melhisedec este dreptul de a deţine cheile tuturor binecuvântărilor spirituale ale Bisericii –
De a avea privilegiul de a primi tainele împărăţiei cerului, de a vedea cerurile deschise înaintea lor, de a fi într-o comuniune cu adunarea generală şi cu Biserica Primului Născut şi de a se bucura de comuniunea şi de prezenţa lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Isus, Mijlocitorul noului legământ.”
Aceste chei ale preoţiei pot fi exercitate toate, într-un anumit moment, doar de un singur bărbat, acesta fiind preşedintele şi înaltul preot care prezidează al Bisericii Domnului. Apoi, prin delegarea preşedintelui, fiecare bărbat care deţine Preoţia lui Melhisedec poate primi autoritatea şi privilegiul de a vorbi şi acţiona în numele Celui Atotputernic. Acea putere este infinită. Are legătură cu viaţa şi moartea, cu familia şi Biserica, precum şi cu măreaţa natură a lui Dumnezeu Însuşi şi a lucrării Sale eterne.
Domnul îl pregăteşte pe deţinătorul Preoţiei aaronice să devină vârstnic slujind cu credinţă, cu putere şi cu recunoştinţă în cadrul acelei glorioase Preoţii a lui Melhisedec.
Pentru dumneavoastră, stimaţi vârstnici, recunoştinţa profundă va juca un rol esenţial în a vă îndeplini, în totalitate, responsabilitatea de slujire în cadrul preoţiei. Vă veţi aduce aminte de zilele în care aţi fost diacon, învăţător sau preot, când cei care deţineau preoţia mai mare şi-au întins braţele pentru a vă înălţa spiritual şi a vă încuraja în călătoria dumneavoastră în cadrul preoţiei.
Fiecare deţinător al Preoţiei lui Melhisedec are astfel de amintiri, însă este posibil ca sentimentul de recunoştinţă să se fi diminuat odată cu trecerea anilor. Eu sper să vă reînsufleţiţi acel sentiment şi să fiţi hotărâţi să oferiţi unui număr cât mai mare de oameni acelaşi tip de ajutor pe care şi dumneavoastră l-aţi primit odată.
Îmi aduc aminte de un episcop care s-a comportat cu mine de parcă aş fi fost deja ceea ce aveam potenţialul să devin în puterea preoţiei. Într-o duminică, pe când eram preot, el m-a sunat. Mi-a spus că avea nevoie să-i fiu coleg şi să-l însoţesc pentru a vizita anumiţi membri ai episcopiei noastre. A spus-o de parcă eu aş fi fost singura lui speranţă de a avea succes. El nu avea nevoie de mine. Avea consilieri excelenţi în episcopatul său.
Am vizitat o văduvă care nu prea avea bani şi alimente. El a dorit ca eu să-l ajut să ajungă la inima ei, să-i cerem să-şi facă şi să urmeze un buget şi să-i promitem că putea să ajungă nu doar să aibă grijă de sine, ci şi să-i ajute pe alţii.
Ne-am dus apoi să alinăm două fetiţe care trăiau în circumstanţe dificile. În timp ce plecam de la ele, episcopul mi-a spus încet: „Acele copile nu vor uita niciodată că le-am vizitat”.
La următoarea casă, am învăţat cum să invit un bărbat mai puţin activ să vină înapoi la Domnul convingându-l că membrii episcopiei aveau nevoie de el.
Acel episcop a fost un deţinător al Preoţiei lui Melhisedec care m-a ajutat să-mi înţeleg potenţialul şi care m-a inspirat prin exemplul său. El m-a învăţat să am puterea şi curajul de a mă duce şi de a sluji oriunde pentru Domnul. El s-a dus demult să-şi primească răsplata, dar eu încă mi-l amintesc, deoarece el şi-a întins braţele să mă înalţe spiritual când am fost un deţinător al Preoţiei aaronice neexperimentat. Ulterior, am aflat că el m-a văzut pe o viitoare cale a preoţiei cu mari responsabilităţi, lucru care, pe atunci, a fost peste puterea mea de înţelegere.
Tatăl meu a făcut acelaşi lucru pentru mine. El a fost un deţinător al Preoţiei lui Melhisedec experimentat şi înţelept. Odată, a fost rugat de un apostol să scrie câteva rânduri despre dovezile ştiinţifice legate de vârsta Pământului. El a scris cu atenţie ştiind că unii dintre cei care ar fi putut citi aveau sentimente puternice despre faptul că Pământul ar fi mult mai tânăr decât sugerează dovezile ştiinţifice.
Încă îmi amintesc cum tata mi-a dat ceea ce a scris spunându-mi: „Hal, ai înţelepciunea spirituală de a şti dacă ar trebui să trimit aceasta apostolilor şi profeţilor”. Nu-mi amintesc prea multe din ceea ce era scris pe acea foaie, dar îmi voi aminti mereu recunoştinţa pe care am simţit-o faţă de un măreţ deţinător al Preoţiei lui Melhisedec care a văzut în mine înţelepciunea spirituală pe care eu n-o puteam vedea.
Într-o seară, cu mulţi ani în urmă, după ce fusesem rânduit apostol, profetul lui Dumnezeu m-a sunat şi m-a rugat să citesc ceva ce fusese scris în legătură cu doctrina Bisericii. El petrecuse seara citind capitolele unei cărţi. Mi-a spus râzând: „Nu pot s-o citesc pe toată. Tu n-ar trebui să te odihneşti în timp ce eu muncesc”. Şi, apoi, a folosit aproape aceleaşi cuvinte pe care tatăl meu le folosise cu mulţi ani înainte: „Hal, tu eşti cel care ar trebui s-o citească. Vei şti dacă este bine să fie publicată”.
Acelaşi tipar privind un deţinător al Preoţiei lui Melhisedec care ajută pe cineva să-şi înţeleagă potenţialul şi care oferă încredere a fost observat într-o seară, în cadrul unui concurs de oratorie organizat de Biserică. Când aveam 17 ani, am fost rugat să vorbesc în faţa unui auditoriu mare. Nu ştiam ce se dorea de la mine. Nu mi s-a cerut să vorbesc despre un subiect anume, aşadar am pregătit o cuvântare care a fost cu mult peste ceea ce ştiam eu despre Evanghelie. În timp ce vorbeam, mi-am dat seama că făcusem o greşeală. Încă îmi pot aminti că, după ce am vorbit, am avut un sentiment de eşec foarte puternic.
Următorul şi, totodată, ultimul vorbitor a fost vârstnicul Matthew Cowley, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. El a fost un orator deosebit – foarte iubit în cadrul Bisericii. Încă îmi amintesc cum îl priveam de pe scaunul meu aflat în apropierea pupitrului.
El a început cu un glas puternic. A spus că ceea ce spusesem l-a făcut să simtă că participa la o conferinţă extraordinară. A zâmbit când a spus aceasta. Sentimentele mele de eşec au dispărut şi au fost înlocuite de încrederea în faptul că, într-o bună zi, aş fi putut deveni ceea ce se părea că el credea că eu eram deja.
Amintirea acele seri continuă să mă facă să ascult cu atenţie atunci când vorbeşte un deţinător al Preoţiei aaronice. Datorită a ceea ce vârstnicul Cowley a făcut pentru mine, mă aştept întotdeauna să aud cuvântul lui Dumnezeu. Sunt rareori dezamăgit şi adesea plăcut surprins şi nu pot să mă abţin să nu zâmbesc aşa cum a făcut vârstnicul Cowley.
Multe lucruri îi pot întări pe fraţii noştri mai tineri să progreseze în cadrul preoţiei, însă nimic nu va fi mai puternic decât faptul ca noi să-i ajutăm să-şi dezvolte credinţa şi încrederea că se pot bizui pe puterea lui Dumnezeu în slujirea lor în cadrul preoţiei.
Acea credinţă şi acea încredere nu vor rămâne cu ei doar ca urmare a unei singure experienţe de a fi înălţaţi spiritual chiar şi de cel mai talentat deţinător al Preoţiei lui Melhisedec. Abilitatea de a se bizui pe acele puteri trebuie dezvoltată prin intermediul multor încurajări din partea celor mai experimentaţi în cadrul preoţiei.
Deţinătorii Preoţiei aaronice vor avea nevoie, de asemenea, de încurajări şi corectări zilnice, dacă nu chiar din oră în oră, din partea Domnului Însuşi prin intermediul Duhului Sfânt. Acest lucru le va fi disponibil dacă aleg să rămână demni de el. Va depinde de alegerile pe care le vor face.
De aceea trebuie să predăm prin exemplu şi mărturie că acele cuvinte ale regelui Beniamin, măreţul deţinător al Preoţiei lui Melhisedec, sunt adevărate. Ele sunt cuvinte de dragoste rostite în numele Domnului, a Cărui preoţie este aceasta. Regele Beniamin ne învaţă ce ni se cere pentru a rămâne suficient de demni să primim încurajarea şi corectarea Domnului:
„Şi, în sfârşit, nu pot să vă spun toate lucrurile prin care puteţi păcătui; căci sunt diferite căi şi mijloace, chiar atât de multe încât nu le pot număra.
Dar atât vă pot spune că, dacă nu vegheaţi asupra voastră, şi a gândurilor voastre, şi a cuvintelor voastre, şi a faptelor voastre, şi nu respectaţi poruncile lui Dumnezeu, şi nu continuaţi în credinţa a ceea ce voi aţi auzit despre venirea Domnului nostru, chiar până la sfârşitul vieţilor voastre, atunci va trebui să pieriţi. Şi acum, o omule, adu-ţi aminte şi nu pieri”.
Suntem cu toţii conştienţi de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului oricărei neprihăniri care sunt trimise asemenea unui vânt îngrozitor împotriva deţinătorilor tineri ai preoţiei pe care-i iubim atât de mult. Pentru noi, ei sunt asemenea soldaţilor tineri care s-au autointitulat fiii lui Helaman. Ei pot supravieţui, aşa cum au făcut acei tineri războinici, dacă rămân în siguranţă, aşa cum i-a îndemnat regele Beniamin.
Fiii lui Helaman nu s-au îndoit. S-au luptat dând dovadă de curaj şi au ieşit victorioşi, deoarece au crezut cuvintele mamelor lor. Noi înţelegem puterea credinţei unei mame iubitoare. Mamele oferă fiilor lor acel sprijin mare în ziua de astăzi. Noi, în calitate de deţinători ai preoţiei, putem şi trebuie să contribuim la acel sprijin cu hotărârea noastră de a ne îndeplini responsabilitatea ca, atunci când suntem convertiţi, să ne întindem braţele şi să ne întărim fraţii.
Rugăciunea mea este ca fiecare deţinător al Preoţiei lui Melhisedec să accepte ocazia oferită de Domnul:
„Şi, dacă vreunul dintre voi este tare în Spirit, să ia cu el pe acela care este slab pentru ca el să poată fi edificat în toată umilinţa, ca el să devină, de asemenea, puternic.
De aceea, luaţi cu voi pe aceia care sunt rânduiţi la preoţia cea mai mică şi trimiteţi-i înaintea voastră pentru a stabili întâlnirile şi a pregăti calea, şi a realiza întâlnirile pe care voi nu puteţi să le realizaţi.
Iată, aceasta este calea prin care apostolii Mei, din timpurile străvechi, au zidit Biserica Mea”.
Dumneavoastră, conducători ai preoţiei şi taţi ai deţinătorilor Preoţiei aaronice puteţi înfăptui miracole. Dumneavoastră Îl puteţi ajuta pe Domnul să completeze numărul de vârstnici credincioşi cu tineri băieţi care acceptă chemarea de a predica Evanghelia şi care o fac cu încredere. Îi veţi vedea pe mulţi dintre cei pe care i-aţi înălţat spiritual şi încurajat rămânând credincioşi, căsătorindu-se, fiind demni, în templu şi, la rândul lor, înălţându-i spiritual şi pregătindu-i pe alţii.
Nu va fi nevoie de programe noi de activităţi, de materiale de predare îmbunătăţite sau de reţele de socializare mai bune. Nu va fi nevoie de nicio chemare cu excepţia celei pe care o aveţi acum. Jurământul şi legământul preoţiei vă oferă putere, autoritate şi îndrumare. Mă rog ca dumneavoastră să mergeţi acasă şi să studiaţi, cu atenţie, despre jurământul şi legământul preoţiei, care se găseşte în Doctrină şi legăminte, secţiunea 84.
Noi, toţi, sperăm ca un număr cât mai mare de tineri băieţi să aibă experienţe precum a avut Wilford Woodruff, care, în calitate de deţinător al Preoţiei aaronice, a predicat Evanghelia lui Isus Hristos cu puterea convertirii.
Mă rog ca noi să ne ridicăm la înălţimea chemării noastre pentru a-i înălţa spiritual pe alţii în vederea pregătirii pentru slujirea lor glorioasă. Le mulţumesc din toată inima oamenilor minunaţi care m-au înălţat spiritual şi mi-au arătat cum să-i iubesc şi să-i încurajez pe alţii.
Depun mărturie că preşedintele Thomas S. Monson deţine astăzi toate cheile preoţiei pe pământ. Depun mărturie că dânsul, de-a lungul unei vieţi de slujire, a fost un exemplu pentru noi, toţi, în ceea ce priveşte faptul de a-i înălţa spiritual pe alţii în calitatea sa de deţinător al Preoţiei lui Melhisedec. Personal, îi sunt recunoscător pentru modul în care m-a înălţat spiritual şi mi-a arătat cum să-i înalţ spiritual pe alţii.
Dumnezeu Tatăl trăieşte. Isus este Hristosul. Aceasta este Biserica şi împărăţia Sa. Aceasta este preoţia Sa. Ştiu aceasta prin puterea Duhului Sfânt. În numele Domnului Isus Hristos, amin.