Încrederea dârză și consecventă
Încrederea în Domnul include încrederea în timpul stabilit de El și necesită răbdare și rezistență care să dureze mai mult decât furtunile vieții.
Fiul nostru Dan s-a îmbolnăvit foarte grav în misiunea sa din Africa și a fost dus la o unitate medicală care avea resurse limitate. Când am citit prima sa scrisoare după ce s-a îmbolnăvit, ne-am așteptat ca el să se simtă descurajat, dar, în schimb, el a scris: „Chiar și când stau în camera de la urgențe, eu simt pace. Nu am fost niciodată în viața mea fericit cu atâta dârzenie și consecvență.
Când soția mea și cu mine am citit aceste cuvinte, am fost copleșiți de emoții. Fericit cu dârzenie și consecvență. Nu am mai auzit pe cineva care să descrie fericirea astfel, dar cuvintele sale păreau veridice. Știam că fericirea pe care el o descria nu era pur și simplu plăcere sau vreo stare de euforie, ci o pace și o bucurie care vin din faptul de a ne da pe mâna lui Dumnezeu și de a ne pune încrederea în El în toate lucrurile. Și noi am avut parte de astfel de perioade, în viața noastră, în care Dumnezeu ne-a dat pace în suflet și ne-a făcut să avem speranță în Hristos chiar și când viața era grea și nesigură.
Lehi ne învață că, dacă Adam și Eva nu ar fi căzut, „ar fi rămas într-o stare de nevinovăție, neavând nicio bucurie, întrucât ei n-ar fi cunoscut nicio suferință…
Dar iată, toate lucrurile au fost făcute potrivit înțelepciunii Aceluia care cunoaște toate lucrurile.
Adam a căzut, ca oamenii să poată fi; iar oamenii sunt ca să poată avea bucurie”.
În mod paradoxal, suferințele și tristețea ne pregătesc să simțim bucurie dacă avem încredere în Domnul și în planul Său pentru noi. Acest adevăr este exprimat în mod frumos de un poet din secolul al XIII-lea: „Tristețea te pregătește pentru bucurie. Ea mătură totul cu violență din casa ta, pentru ca noua bucurie să găsească loc pentru a intra. Ea scutură frunzele galbene de pe ramura inimii tale, pentru ca frunze verzi, proaspete să poată crește în locul lor. Ea smulge rădăcinile putrede, pentru ca noile rădăcini, ascunse dedesubt, să aibă loc să crească. Orice tristețe îți zguduie inima, lucruri mult mai bune îi vor lua locul”.
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „Bucuria [pe care ne-o oferă Salvatorul]… este constantă, asigurându-ne că «suferințele [noastre] vor fi numai pentru un scurt timp» [Doctrină și legăminte 121:7]”. Încercările și suferințele noastre pot face loc unei bucurii mai mari.
Vestea bună a Evangheliei nu este promisiunea unei vieți fără tristețe și încercări, ci a unei vieți pline de scop și înțeles – o viață în care tristețile și suferințele noastre pot fi „[absorbite] în bucuria [lui] Hristos”. Salvatorul a declarat: „În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. Evanghelia Sa este un mesaj al speranței. Tristețea, împreună cu speranța în Isus Hristos, conțin promisiunea unei bucurii care durează.
Relatarea despre călătoria iarediților către pământul făgăduit poate fi folosită ca metaforă pentru călătoria noastră în viața muritoare. Domnul i-a promis fratelui lui Iared și poporului său că El avea „[să meargă] în fruntea [lor] până într-o țară care este aleasă mai presus decât toate țările pământului”. El le-a poruncit să construiască corăbii și ei, supuși, s-au apucat de treabă construindu-le potrivit instrucțiunilor Domnului. Totuși, pe măsură ce munca progresa, fratele lui Iared a început să-și facă griji că planurile Domnului privind corăbiile nu erau de ajuns. El a implorat:
„O, Doamne, eu am făcut lucrarea pe care Tu mi-ai poruncit-o și am construit corăbiile așa cum Tu mi-ai indicat.
Și iată, o, Doamne, în ele nu este nicio lumină”.
„Iată, o, Doamne, ne vei lăsa Tu ca să trecem această apă în întuneric?”
V-ați revărsat vreodată astfel sufletul în fața lui Dumnezeu? Când vă străduiți să trăiți așa cum Domnul poruncește și așteptările neprihănite nu sunt îndeplinite, v-ați întrebat vreodată dacă trebuie să treceți prin această viață în întuneric?
Apoi, fratele lui Iared și-a exprimat o îngrijorare și mai mare despre abilitatea lor de a supraviețui în corăbii. El a implorat: „Și, de asemenea, noi vom pieri, căci în ele noi nu putem să respirăm, în afară de aerul care este în ele”. Oare greutățile vieții v-au făcut să respirați greu și v-au făcut să vă întrebați cum veți rezista toată ziua, darămite cum vă veți putea întoarce în căminul dumneavoastră ceresc?
După ce Domnul a lucrat cu fratele lui Iared pentru a-l liniști în privința fiecărei îngrijorări, apoi El a explicat: „Voi nu puteți să treceți peste aceste adâncuri mari dacă Eu nu vă pregătesc [o cale] împotriva valurilor mării și a vânturilor care s-au întețit și a inundațiilor care vor veni”.
Domnul a clarificat, în cele din urmă, că iarediții nu ar fi putut ajunge în țara făgăduită fără ajutorul Său. Ei nu dețineau controlul și singurul mod în care puteau să traverseze marele adânc era acela de a-și pune încrederea în El. Aceste experiențe și îndrumările de la Domnul păreau să mărească credința fratelui lui Iared și să întărească încrederea lui în Domnul.
Observați modul în care în rugăciunile lui nu a mai adresat întrebări și nu și-a mai exprimat îngrijorări, ci și-a exprimat credința și încrederea:
„Eu știu, o, Doamne, că Tu ai toată puterea și că poți să faci orice vrei pentru binele omului…
Iată, o, Doamne, Tu poți să faci aceasta. Noi știm că Tu ești în stare să arăți putere mare, care pare mică pentru înțelegerea oamenilor”.
Este consemnat faptul că iarediții „s-au urcat… în bărcile lor și au pornit-o pe mare, dedicându-se pe ei înșiși Domnului Dumnezeului lor”. A te dedica înseamnă a avea încredere în ceva sau în cineva sau a te da pe mâna cuiva. Iarediții nu s-au urcat în bărci pentru că știau exact cum vor decurge lucrurile în călătoria lor. Ei s-au urcat, deoarece au învățat să aibă încredere în puterea, bunătatea și mila Domnului și ei erau, drept urmare, dispuși să se dea pe ei înșiși și orice îndoieli sau temeri ar avea pe mâna Domnului.
Recent, nepotului nostru Abe i-a fost teamă să se urce pe unul dintre animăluțele de la carusel care se mișca în sus și în jos. El prefera unul care nu se mișca. În cele din urmă, bunica lui l-a convins că avea să fie în siguranță și, astfel, având încredere în ea, el s-a urcat. Apoi, a spus zâmbind: „Nu mă simt în siguranță, dar sunt în siguranță”. Poate că așa s-au simțit și iarediții. Este posibil ca, uneori, încrederea în Dumnezeu să nu te facă să te simți în siguranță la început, dar după aceea ai bucurie.
Călătoria nu a fost ușoară pentru iarediți. „Și s-a întâmplat că au fost de multe ori îngropați în adâncimile mării, din cauza valurilor ca munții care s-au spart peste ei”. Totuși s-a consemnat că „vântul niciodată n-a încetat să bată înspre țara făgăduită”. Deși este greu de înțeles, mai ales când, în viața noastră, vântul este puternic și mările sunt agitate, putem să găsim alinare știind că Dumnezeu, în infinita Sa bunătate, ne duce mereu înspre casă.
Relatarea continuă: „Și astfel au fost ei mânați înainte; și nicio lighioană a mării nu a putut să-i rupă pe ei și nicio balenă nu le-a adus nicio stricăciune; și ei au avut lumină tot timpul, fie că era pe apă sau sub apă”. Trăim într-o lume în care obstacolele morții, bolilor fizice și mintale și ale încercărilor și suferințelor de orice fel ne copleșesc. Totuși, prin credința în Isus Hristos și prin faptul de a alege să avem încredere în El, și noi putem avea lumină în mod continuu, indiferent dacă suntem deasupra apei sau sub ea. Noi putem avea confirmarea că Dumnezeu nu va înceta niciodată să ne ducă înspre țara făgăduită.
Când erau scuturați în bărci, iarediții „au cântat laude pentru Domnul…și [i-au] mulțumit și [L-au] preamărit pe Domnul cât era ziua de lungă; iar când noaptea cădea, ei nu se opreau să-L preamărească pe Domnul”. Ei au simțit bucurie și recunoștință chiar și în mijlocul suferințelor lor. Ei încă nu ajunseseră în țara făgăduită, dar se bucurau de binecuvântarea promisă datorită încrederii dârze și consecvente în El.
Iarediții au fost purtați înainte pe apă timp de 344 de zile. Vă puteți imagina aceasta? Încrederea în Domnul include încrederea în timpul stabilit de El și necesită răbdare și rezistență care să dureze mai mult decât furtunile vieții.
În cele din urmă, iarediții „au debarcat la țărmul țării făgăduite. Iar atunci când ei au pus piciorul pe malul țării făgăduite, ei au făcut plecăciuni la pământ și s-au umilit înaintea Domnului și au vărsat lacrimi de bucurie înaintea Domnului, datorită nenumăratelor milostiviri blânde ale Lui asupra lor”.
Dacă suntem credincioși în ținerea legămintelor noastre, și noi vom ajunge în siguranță acasă într-o zi și ne vom pleca înaintea Domnului și vom vărsa lacrimi de bucurie datorită nenumăratelor Sale milostiviri blânde din viața noastră, inclusiv datorită tristeților care au făcut loc pentru mai multă bucurie.
Depun mărturie că, pe măsură ce ne încredințăm în Domnul și avem încredere dârză și consecventă în Isus Hristos și în scopurile Sale divine pentru viața noastră, El ne va da asigurări, pace sufletului nostru și ne va face să „nădăjduim că vom fi eliberați de El”.
Depun mărturie că Isus este Hristosul. El este sursa întregii bucurii. Harul Său este suficient și El are puterea să salveze. El este lumina, viața și speranța lumii. El nu va îngădui ca noi să pierim. În numele lui Isus Hristos, amin.