2010-2019
Comori spirituale
Conferința Generală, octombrie 2019


2:3

Comori spirituale

Pe măsură ce vă exercitați credința în Domnul și în puterea preoției Sale, capacitatea dumneavoastră de a accesa această comoară spirituală pe care Domnul a pus-o la dispoziție va crește.

Mulțumesc pentru muzica frumoasă. În timp ce eram cu toții în picioare și cântam acel imn intermediar, „Mulțumim, Ție, Dumnezeul nostru”, două gânduri foarte puternice mi-au venit în minte. Unul este despre profetul Joseph Smith, profetul acestei dispensații. Dragostea și admirația mea față de el cresc pe zi ce trece. Al doilea gând mi-a venit în timp ce-mi priveam soția, fiicele, nepoatele și strănepoatele. Am simțit că mi-aș dori ca fiecare dintre dumneavoastră să faceți parte din familia mea.

Cu mai multe luni în urmă, la sfârșitul unei sesiuni de înzestrare în templu, i-am spus lui Wendy, soția mea: „Sper că surorile înțeleg comorile spirituale care sunt ale lor în templu”. Surori, mă gândesc adesea la dumneavoastră, la fel cum a fost și în urmă cu două luni când Wendy și cu mine am fost în Harmony, Pennsylvania.

Restaurarea Preoției aaronice

Aceasta a fost a doua noastră călătorie acolo. De ambele dăți am fost profund impresionați în timp ce pășeam pe acel pământ sacru. În apropiere de Harmony a fost locul în care Ioan Botezătorul i s-a arătat lui Joseph Smith și unde a restaurat Preoția aaronică.

Restaurarea Preoției lui Melhisedec

Acolo a fost locul în care apostolii Petru, Iacov și Ioan s-au arătat pentru a restaura Preoția lui Melhisedec.

Harmony a fost locul în care Emma Hale Smith a slujit ca primul copist al soțului ei în timp ce profetul traducea Cartea lui Mormon.

Harmony a fost, de asemenea, locul în care Joseph a primit o revelație în care Domnul Își manifesta voia în legătură cu Emma. Domnul a instruit-o pe Emma să explice scripturile, să îndemne Biserica, să-L primească pe Duhul Sfânt și să-și petreacă timpul „[învățând] mult”. Emma a fost, de asemenea, sfătuită să „[lase] la o parte lucrurile acestei lumi și să [caute] lucrurile unei lumi mai bune”, precum și să-și țină legămintele pe care le făcuse cu Dumnezeu. Domnul Și-a încheiat instrucțiunile cu următoarele cuvinte convingătoare: „Acesta este glasul Meu pentru toți”.

Tot ce s-a întâmplat în această zonă are implicații profunde în viața dumneavoastră. Restaurarea preoției împreună cu sfatul pe care Domnul l-a dat Emmei vă pot îndruma și binecuvânta pe fiecare în parte. Îmi doresc foarte mult ca dumneavoastră să înțelegeți că restaurarea preoției este la fel de relevantă pentru dumneavoastră, ca femei, cât este și pentru fiecare bărbat. Deoarece Preoția lui Melhisedec a fost restaurată, atât femeile, cât și bărbații care fac și țin legăminte au acces la „[toate] [binecuvântările] spirituale ale Bisericii” sau, am putea spune, la toate comorile spirituale pe care Domnul le are pentru copiii Săi.

Fiecare femeie și fiecare bărbat care fac legăminte cu Dumnezeu și care țin aceste legăminte și care iau parte, fiind demni, la rânduieli ale preoției au acces direct la puterea lui Dumnezeu. Cei care sunt înzestrați în casa Domnului primesc un dar al puterii preoției a lui Dumnezeu prin virtutea legământului lor, alături de un dar al cunoașterii pentru a ști cum să acceseze acea putere.

Cerurile sunt la fel de deschise femeilor care sunt înzestrate cu puterea lui Dumnezeu care rezultă din legămintele lor ale preoției, cum sunt pentru bărbații care dețin preoția. Mă rog ca acest adevăr să se imprime în inima fiecăruia dintre dumneavoastră, deoarece cred că vă va schimba viața. Dragi surori, aveți dreptul să accesați din plin puterea Salvatorului pentru a vă ajuta familia și pe alții pe care-i iubiți.

Acum, v-ați putea întreba: „Sună bine, dar cum fac acest lucru? Cum accesez puterea Salvatorului pentru a o avea în viața mea?”.

Nu veți găsi acest proces explicat în niciun manual. Duhul Sfânt va fi îndrumătorul dumneavoastră personal pe măsură ce veți căuta să înțelegeți ce dorește Domnul să știți și să faceți. Acest proces nu este nici rapid, nici ușor, însă este revigorant spiritual. Ce poate fi mai entuziasmant decât faptul de a lucra cu Spiritul pentru a înțelege puterea lui Dumnezeu – puterea preoției?

Ce vă pot spune este că accesarea puterii lui Dumnezeu în viața dumneavoastră implică aceleași lucruri pe care Domnul v-a instruit, pe Emma și pe dumneavoastră, să le faceți.

Așadar, vă invit să studiați, cu ajutorul rugăciunii, secțiunea 25 din Doctrină și legăminte și să aflați ce va învăța Duhul Sfânt. Acțiunea dumneavoastră personală, spirituală vă va aduce bucurie în timp ce dobândiți, înțelegeți și folosiți puterea cu care ați fost înzestrate.

O parte a acestei acțiuni va necesita să lăsați la o parte multe dintre lucrurile acestei lumi. Uneori, vorbim cu prea multă ușurință despre faptul de a ne îndepărta de lume și de conflictele ei, de ispitele ei prezente pretutindeni și filosofiile ei false. Însă a face aceasta cu adevărat implică faptul de a vă examina viața cu meticulozitate și cu regularitate. Pe măsură ce faceți astfel, Duhul Sfânt vă va îndemna în legătură cu ce nu mai este necesar, cu ce nu mai merită timpul și energia dumneavoastră.

Când nu vă mai concentrați asupra distragerilor lumești, unele lucruri care vă par importante nu vor mai avea aceeași prioritate. Va trebuie să spuneți „nu” în cazul anumitor lucruri, chiar dacă par inofensive. Când începeți și continuați aceste proces de-o viață de a vă consacra viața Domnului, schimbările legate de perspectiva, sentimentele și tăria dumneavoastră spirituală vă vor uimi!

Acum, câteva cuvinte de avertizare. Sunt unii care vă vor submina capacitatea de a folosi puterea lui Dumnezeu. Sunt unii care vă vor face să vă îndoiți de dumneavoastră însevă și vă vor minimaliza capacitate spirituală extraordinară pe care o aveți în calitate de femei neprihănite.

Mai mult ca sigur, dușmanul nu dorește să înțelegeți legământul pe care l-ați făcut la botez sau înzestrarea profundă privind cunoașterea și puterea pe care le-ați primit sau le veți primi în templu – casa Domnului. Și, cu siguranță, Satana nu dorește să înțelegeți că, de fiecare dată când slujiți și preaslăviți în templu, fiind demne, plecați înarmate cu puterea lui Dumnezeu și cu îngerii Săi „[păzindu-vă]”.

Satana și slujitorii săi vor născoci în mod constant obstacole pentru a vă împiedica să înțelegeți darurile spirituale cu care ați fost și cu care puteți fi binecuvântate. Din nefericire, unele obstacole pot fi rezultatul comportamentului neadecvat al altcuiva. Mă mâhnește gândul că este posibil ca vreuna dintre dumneavoastră să se fi simțit marginalizată sau să nu fi fost crezută de vreun conducător al preoției ori să fi fost abuzată sau înșelată de soț, de tată sau de vreun presupus prieten sau prietenă. Sunt profund întristat că este posibil ca oricare dintre dumneavoastră să fi fost ignorată, nerespectată sau judecată greșit. Astfel de jigniri nu au ce căuta în împărăția lui Dumnezeu.

În schimb, mă bucur să aflu despre conducători ai preoției care caută, cu entuziasm, să implice activ femeile în cadrul consiliului episcopiei sau consiliului țărușului. Mă inspiră fiecare soț care arată că responsabilitatea sa cea mai importantă în cadrul preoției este de a se îngriji de soția sa. Îl laud pe bărbatul care respectă, în mod profund, capacitatea soției sale de a primi revelație și o prețuiește ca parteneră egală în căsnicia lor.

Când bărbatul înțelege măreția și puterea unei femei sfinte din zilele din urmă, care este neprihănită, dornică să învețe și înzestrată, este de mirare că el simte că trebuie să se ridice în picioare când ea intră în încăpere?

Încă de la început, femeile au fost binecuvântate cu o busolă morală unică – capacitatea de a distinge binele de rău. Acest dar este intensificat în cele care fac și țin legăminte. Și slăbește în cele care ignoră de bunăvoie poruncile lui Dumnezeu.

Mă grăbesc să adaug că nu-i absolv pe bărbați sub nicio formă de cerința lui Dumnezeu, valabilă și pentru ei, de a distinge binele de rău. Dar, dragile mele surori, capacitatea dumneavoastră de a discerne adevărul de minciună, de a fi apărătoarele moralității în cadrul societății, este crucială în aceste zile din urmă. Și depindem de dumneavoastră să-i învățați și pe alții să facă la fel. Permiteți-mi să fiu foarte clar în această privință: dacă lumea pierde corectitudinea morală a femeilor sale, lumea nu-și va mai reveni niciodată.

Noi, sfinții din zilele din urmă, nu suntem ai lumii; suntem ai lui Israel care a făcut legământ. Suntem chemați să pregătim un popor pentru a Doua Venire a Domnului.

În continuare, voi clarifica mai multe aspecte referitoare la femei și la preoție. Când sunteți puse deoparte pentru a sluji într-o chemare sub îndrumarea unui deținător de chei ale preoției – cum ar fi episcopul sau președintele dumneavoastră de țăruș – vi se oferă autoritatea preoției de a sluji în acea chemare.

În mod asemănător, în templul sfânt, sunteți autorizate să înfăptuiți și să oficiați rânduieli ale preoției de fiecare dată când sunteți prezente. Înzestrarea dumneavoastră în templu vă pregătește să faceți aceasta.

Dacă sunteți înzestrate, dar nu căsătorite în prezent cu un bărbat care deține preoția și cineva vă spune: „Îmi pare rău că nu ai preoția în căminul tău”, vă rog să înțelegeți că afirmația respectivă este incorectă. Poate că nu aveți un deținător al preoției în căminul dumneavoastră, dar ați primit și ați făcut legăminte sacre cu Dumnezeu în templul Său. Din aceste legăminte rezultă o înzestrare cu puterea preoției Sale asupra dumneavoastră. Și nu uitați, dacă soțul dumneavoastră moare, dumneavoastră prezidați în căminul dumneavoastră.

În calitate de femei sfinte din zilele din urmă neprihănite, înzestrate, vorbiți și predați cu putere și autoritate de la Dumnezeu. Indiferent dacă este sub forma îndemnului sau conversației, avem nevoie ca dumneavoastră să predați doctrina lui Hristos. Avem nevoie de contribuția dumneavoastră în cadrul consiliului familiei, episcopiei și țărușului. Participarea dumneavoastră este esențială și niciodată doar de formă!

Dragile mele surori, puterea dumneavoastră va crește pe măsură ce slujiți altora. Rugăciunile dumneavoastră, postul, timpul petrecut studiind scripturile, slujirea dumneavoastră în templu și în întocmirea istoriei familiei vă vor deschide cerurile.

Vă implor să studiați, cu ajutorul rugăciunii, toate adevărurile pe care le puteți găsi despre puterea preoției. Puteți începe cu Doctrină și legăminte, secțiunile 84 și 107. Aceste secțiuni vă vor duce către alte fragmente scripturale. Scripturile și învățăturile profeților, văzătorilor și revelatorilor din zilele noastre sunt pline de aceste adevăruri. Pe măsură ce înțelegerea dumneavoastră crește și vă exercitați credința în Domnul și în puterea preoției Sale, capacitatea dumneavoastră de a accesa această comoară spirituală pe care Domnul a pus-o la dispoziție va crește. Pe măsură ce faceți aceasta, veți putea să ajutați mai bine la crearea de familii eterne care sunt unite, pecetluite în templul Domnului și pline de dragoste față de Tatăl nostru Ceresc și de Isus Hristos.

Toate acțiunile noastre de a ne sluji unul altuia, de a proclama Evanghelia, de a desăvârși sfinții și de a-i mântui pe cei morți converg către templul sfânt. Avem acum 166 de temple în întreaga lume și multe altele urmează.

Așa cum știți, Templul Salt Lake, Piața Templului și zona adiacentă de lângă Clădirea birourilor Bisericii vor fi renovate în cadrul unui proiect care va începe la sfârșitul acestui an. Acest templu sacru trebuie conservat și pregătit pentru a inspira generațiile viitoare, tot așa cum ne-a inspirat și pe noi, cei din această generație.

Pe măsură ce Biserica crește, mai multe temple vor fi construite pentru ca mai multe familii să poate avea acces la cea mai mare binecuvântare dintre toate, aceea a vieții eterne. Pentru noi, templul este cea mai sacră clădire în cadrul Bisericii. Ori de câte ori sunt anunțate planuri privind construirea unui templu nou, acest lucru devine o parte importantă a istoriei noastre. Așa cum am discutat aici în această seară, dumneavoastră, dragi surori, sunteți esențiale în lucrarea privind templul, iar templul este locul în care vă veți primi cele mai mărețe comori spirituale.

Vă rog să ascultați cu atenție și cu pioșenie când vă voi anunța acum planurile de a construi opt temple noi. Dacă voi anunța vreunul într-un loc care are o însemnătate aparte pentru dumneavoastră, vă sugerez să vă plecați capul cu umilință și cu recunoștință în inimă. Ne face plăcere să anunțăm planurile de a construi temple în următoarele locuri: Freetown, Sierra Leone; Orem, Utah; Port Moresby, Papua Noua Guinee; Bentonville, Arkansas; Bacolod, Filipine; McAllen, Texas; Cobán, Guatemala; și Taylorsville, Utah. Vă mulțumesc, dragi surori! Apreciem profund modul în care ați acceptat aceste planuri și reacția dumneavoastră plină de pioșenie.

Acum, în încheiere, doresc să vă dau o binecuvântare, aceea ca dumneavoastră să puteți înțelege puterea preoției cu care ați fost înzestrate și ca dumneavoastră să măriți acea putere exercitându-vă credința în Domnul și în puterea Sa.

Dragi surori, cu profund respect și recunoștință, îmi exprim dragostea față de dumneavoastră. Declar, cu umilință, că Dumnezeu trăiește! Isus este Hristosul. Aceasta este Biserica Sa. Depun astfel mărturie în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.