2011
Numărul mare de misionari din viaţa mea
Februarie 2011


tineret

Numărul mare de misionari din viaţa mea

Când am mers la Biserică în prima duminică împreună cu misionarii, am recunoscut oameni alături de care crescusem şi pe care îi ştiam din comunitate. Am văzut-o pe una dintre cele mai bune prietene ale mele de la şcoală, pe secretarele de la şcoala elementară şi de la liceu, o fată cu care nu fusesem prea drăguţă în trecut şi chiar un tânăr băiat de care am fost cândva îndrăgostită în secret.

Fiecare dintre aceste persoane a avut o influenţă de durată asupra mea. Cea mai bună prietenă a mea era o femeie de o mare integritate şi, datorită ei, am ales să fiu în continuare simpatizantă a Bisericii. Secretarele care mi-au amintit de şcoală m-au ajutat să ştiu că sunt importantă. Am învăţat despre dragostea pioasă şi despre caritate de la tânăra fată care m-a acceptat în pofida comportării mele din trecut, mai deloc amabilă faţă de ea. Iubirea mea din tinereţe era un exemplu foarte bun, i-am recunoscut lumina şi am vrut să fiu în preajma lui.

Aceste experienţe m-au ajutat să învăţ că, chiar înainte de prima mea discuţie cu misionarii, Tatăl Ceresc mă pregătise să primesc Evanghelia prin intermediul oamenilor pe care i-a adus în preajma mea. De la ei am învăţat că lucrurile mici pe care le facem pot avea un impact mare. Cel mai important, am învăţat că munca misionară începe cu mine.