2013
Recunoaşte, aminteşte-ţi şi mulţumeşte
august 2013


Mesajul Primei Preşedinţii, august 2013

Recunoaşte, aminteşte-ţi şi mulţumeşte

Preşedintele Henry B. Eyring

Dumnezeu ne-a cerut să-I mulţumim pentru toate binecuvântările pe care le primim de la El. Este uşor pentru noi să repetăm mecanic în rugăciunile noastre de recunoştinţă, deseori, repetând aceleaşi cuvinte, dar fără intenţia de a aduce mulţumirile noastre lui Dumnezeu, ca pe un dar din inimă. Noi trebuie să „[mulţumim] lui Dumnezeu… potrivit Spiritului” (D&L 46:32), astfel încât să putem simţi o adevărată recunoştinţă pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu.

Cum ne putem aminti măcar o parte dintre toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi? Apostolul Ioan a consemnat ceea ce Salvatorul ne-a învăţat despre darul aducerii aminte care este primit prin darul Duhului Sfânt. „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26).

Duhul Sfânt ne aminteşte ceea ce ne-a învăţat Dumnezeu. Una dintre căile prin care Dumnezeu ne învaţă este cea a binecuvântărilor; şi astfel, dacă alegem să dăm dovadă de credinţă, Duhul Sfânt ne va aminti de bunătatea lui Dumnezeu.

Puteţi testa acest lucru, astăzi, rugându-vă. Puteţi urma porunca: „Mulţumeşte-I Domnului, Dumnezeului tău, pentru toate lucrurile” (D&L 59:7).

Preşedintele Ezra Taft Benson (1899–1994) ne-a amintit că rugăciunea este o ocazie pentru a face aceasta. El a spus: „Profetul Joseph Smith a spus odată că unul dintre cele mai mari păcate de care sfinţii din zilele din urmă vor fi vinovaţi este păcatul nerecunoştinţei. Presupun că cei mai mulţi dintre noi nu s-au gândit că nerecunoştinţa este un păcat serios. Există o mare tendinţă din partea noastră de a cere binecuvântări suplimentare în rugăciunile şi implorările adresate Domnului. Dar, uneori, am sentimentul că este necesar să dedicăm o mai mare parte din rugăciunile noastre exprimării recunoştinţei şi mulţumirilor pentru binecuvântările deja primite. Noi suntem foarte binecuvântaţi”.1

Puteţi avea o asemenea experienţă cu darul Duhului Sfânt astăzi. Puteţi începe o rugăciune personală cu mulţumiri. Puteţi începe să număraţi binecuvântările dumneavoastră şi, apoi, să faceţi o pauză. Dacă vă exercitaţi credinţa, cu darul Duhului Sfânt, veţi găsi că amintirile altor binecuvântări se vor revărsa în mintea dumneavoastră. Dacă începeţi să vă manifestaţi recunoştinţa pentru fiecare dintre binecuvântările pe care le-aţi primit, rugăciunea dumneavoastră poate va dura puţin mai mult decât în mod obişnuit. Amintirile vor veni, şi la fel şi recunoştinţa.

Puteţi încerca acelaşi lucru când faceţi o consemnare în jurnalul dumneavoastră. Duhul Sfânt i-a ajutat pe oameni cu această aducere-aminte de la începutul lumii. Vă amintiţi că în cartea lui Moise scrie: „Şi o carte de aducere-aminte a fost ţinută, în care s-a înregistrat, în limba lui Adam, pentru că ea a fost dată tuturor acelora care Îl chemau pe Dumnezeu să scrie prin spiritul inspiraţiei” (Moise 6:5).

Preşedintele Spencer W. Kimball (1895–1985) a descris acel proces de scriere inspirată: „Este mult mai probabil ca cei care ţin o carte de aducere-aminte să-L păstreze pe Domnul în memorie, zilnic, în viaţa lor. Jurnalele sunt o cale de numărare a binecuvântărilor şi un mod de a lăsa un inventar al acestor binecuvântări urmaşilor noştri”.2

Când începeţi să scrieţi, puteţi să vă întrebaţi: „Cum m-a binecuvântat Dumnezeu, astăzi, pe mine şi pe cei pe care îi iubesc?”. Dacă faceţi acest lucru, deseori şi cu credinţă, veţi constata că vă amintiţi binecuvântările. Uneori vă veţi aduce aminte de binecuvântări pe care nu le-aţi observat în timpul zilei şi atunci veţi şti că aţi avut parte de influenţa lui Dumnezeu în viaţa dumneavoastră.

Mă rog să puteţi face un efort continuu să recunoaşteţi, să vă amintiţi şi să mulţumiţi pentru ceea ce Tatăl nostru Ceresc şi Salvatorul nostru au făcut şi fac pentru a deschide drumul spre Ei, spre casă.

Note

  1. Ezra Taft Benson, God, Family, Country: Our Three Great Loyalties (1974), p. 199.

  2. Spencer W. Kimball, „Listen to the Prophets”, Ensign, mai 1978, p. 77.

Să predăm din acest mesaj

În acest mesaj, preşedintele Eyring ne invită să ne amintim în rugăciunile noastre de bunătatea Tatălui Ceresc. Discutaţi cu cei cărora le predaţi despre modul în care rugăciunea făcută cu recunoştinţă ne poate ajuta să recunoaştem influenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră. Aveţi în vedere să îngenunchiaţi pentru a vă ruga cu cei cărora le predaţi şi să propuneţi oricăruia spune rugăciunea să exprime doar mulţumiri.

De asemenea, puteţi studia importanţa recunoştinţei citind, pe lângă versetele pe care le-a menţionat preşedintele Eyring, următoarele versete: Psalmii 100; Mosia 2:19–22; Alma 26:8; 34:38; Doctrină şi legămine 59:21; 78:19; 136:28.