2015
Calităţile divine ale lui Isus Hristos: puternic şi plin de glorie
septembrie 2015


Mesajul învăţătoarelor vizitatoare, septembrie 2015

Calităţile divine ale lui Isus Hristos: puternic şi plin de glorie

Studiaţi, rugându-vă, acest material şi căutaţi să aflaţi ce să împărtăşiţi. În ce mod înţelegerea calităţilor divine ale Salvatorului sporeşte credinţa dumneavoastră în El şi le binecuvântează pe cele cărora le purtaţi de grijă prin învăţământul prin vizite? Pentru mai multe informaţii, accesaţi reliefsociety.lds.org.

Emblema Societăţii de Alinare

Credinţă, familie, alinare

Scripturile ne învaţă că Isus Hristos „a primit toată puterea, atât în cer, cât şi pe pământ, şi slava Tatălui a fost cu El” (D&L 93:17). Vârstnicul M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus că prin această putere Salvatorul nostru a creat cerurile şi pământul, a înfăptuit miracole şi a îndurat durerea din grădina Ghetsimani şi de pe Căpăţâna1. Atunci când înţelegem acest lucru, credinţa noastră în Isus va creşte şi noi vom deveni mai puternici.

Pe măsură ce facem şi ţinem legămintele din templu, Domnul ne va binecuvânta cu puterea Sa. Linda K. Burton, preşedinta generală a Societăţii de Alinare, a spus: „Ţinerea legămintelor întăreşte, împuterniceşte şi protejează… Am cunoscut, de curând, o nouă prietenă dragă. Ea a mărturisit că, după ce şi-a primit înzestrarea în templu, s-a simţit întărită pentru a rezista ispitelor”2.

Profetul Nefi a depus mărturie despre puterea legămintelor: „Eu, Nefi, am văzut puterea Mielului lui Dumnezeu cum se pogora asupra sfinţilor Bisericii Mielului… iar ei erau înarmaţi cu dreptate şi cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă” (1 Nefi 14:14).

Scripturi suplimentare

Ieremia 51:15; Apocalipsa 1:6; Iacob 4:6-7; Mosia 3:17

Din scripturi

Fiind plin de o mare compasiune pentru Marta şi Maria, Isus Hristos l-a înviat pe fratele lor, Lazăr, prin puterea lui Dumnezeu pe care El o avea.

Isus a ajuns la casa Martei şi a Mariei după patru zile de la înmormântarea lui Lazăr. Ei s-au dus la mormântul lui Lazăr iar Isus le-a poruncit ca piatra care acoperea intrarea să fie dată la o parte. Isus i-a spus Martei: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”. Apoi, El s-a rugat lui Dumnezeu Tatăl şi „a strigat cu glas tare: «Lazăre, vino afară!».

Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză”. (Vezi Ioan 11:1-45.) Salvatorul Şi-a folosit puterea pentru a ne mântui şi a ne întări. Credinţa noastră în El va creşte în timp ce ne amintim că El este plin de putere şi slavă.

Note.

  1. M. Russell Ballard, „Aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea”, Liahona, mai 2013, p. 18.

  2. Linda K. Burton, „Puterea, bucuria şi dragostea pe care le primim dacă ţinem legămintele”, Liahona, nov. 2013, p. 111.

Aveţi în vedere următoarea întrebare:

Cum ne înarmează puterea lui Dumnezeu cu tărie şi slavă?