Vârstnicul Richard G. Scott: Devotat continuu lucrării Domnului
„În calitate de unul dintre apostolii Lui, autorizat să depun mărturie despre El, mărturisesc solemn că Salvatorul trăieşte, că El este un personaj înviat şi slăvit, cu dragoste perfectă.”1
Sus: fotografie prin amabilitatea Deseret News
Încă de la o vârstă fragedă, vârstnicul Richard G. Scott a avut dorinţa de a face ce era drept, chiar şi atunci când era greu. „Când eram foarte tânăr”, a spus vârstnicul Scott, „am făcut un legământ cu Domnul că aveam să dedic tot ce aveam mai bun lucrării Sale”2. Integritatea cu care şi-a îndeplinit acel legământ i-a guvernat deciziile de-a lungul vieţii. A slujit în calitate de misionar cu timp deplin, preşedinte de misiune, membru al Celor Şaptezeci şi, apoi, apostol al Domnului.
Richard Gordon Scott s-a născut în Pocatello, Idaho, S.U.A., în data de 7 noiembrie 1928. Când avea cinci ani, familia sa împreună cu el s-a mutat în Washington, D.C., unde tatăl său a lucrat în cadrul Departamentului pentru Agricultură al S.U.A., sub conducerea vârstnicului Ezra Taft Benson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, care era secretar al acestui departament.
Sus, stânga: Încurajat de părinţii săi, lui Richard i-a plăcut să dezmembreze lucruri, să înveţe cum funcţionează şi să le reasambleze. Deasupra: Kenneth şi Mary Scott cu copiii lor (de la stânga): Gerald, Wayne, Walter, Mitchel şi Richard.
Când Richard era tânăr, familia lui nu frecventa Biserica. Părinţii săi, Kenneth şi Mary, l-au învăţat valori bune, dar, la vremea aceea, Kenneth nu era membru al Bisericii, iar Mary era mai puţin activă. (Mai târziu, Kenneth s-a alăturat Bisericii şi împreună cu soţia sa au devenit membri activi, slujind în Templul Washington, D.C. timp de mulţi ani.) Richard a mers din când în când la Biserică, fiind îndemnat de prieteni buni, episcopi şi învăţători de acasă.
La liceu, Richard era un tânăr sociabil. A fost ales preşedintele clasei, a cântat la clarinet într-o formaţie şi a fost conducătorul fanfarei. Deşi avea note bune la şcoală şi mulţi prieteni, se simţea singur şi îi lipsea încrederea. Mai târziu, când a fost misionar, şi-a dat seama şi a spus: „Acele sentimente nu ar fi făcut parte din viaţa mea, dacă aş fi înţeles cu adevărat Evanghelia”3.
Deasupra: Richard (în mijloc) cu fraţii lui mai mici. Sus, stânga: Richard a absolvit facultatea în 1950 cu o diplomă în inginerie mecanică. Stânga: Richard, cântând la clarinet cu fraţii săi.
În timpul vacanţelor de vară, Richard şi-a găsit mai multe locuri de muncă pentru a economisi bani pentru facultate. Într-o vară, a lucrat pe un vapor specializat în culesul stridiilor de-a lungul coastei insulei Long Island, New York. Într-o altă vară, a călătorit în Utah pentru a lucra în industria forestieră, tăind copaci; de asemenea, a reparat vagoane de tren. Într-o altă vară, a solicitat să lucreze la compania Utah Parks, deşi i se spusese că aceasta nu avea posturi vacante. S-a oferit să spele vase timp de două săptămâni pe gratis. S-a gândit că, cel puţin, ar avea unde să stea şi ce să mănânce. A fost angajat după ce s-a oferit să ajute atât la gătit, cât şi la spălatul vaselor.4
După terminarea liceului, Richard a urmat cursurile Universităţii George Washington din Washington, D.C., de unde a obţinut o diplomă de licenţă în inginerie mecanică în anul 1950.
Cu gândul la misiune
Mai jos: Vârstnicul Scott a slujit în misiune în Uruguay. Jos: După misiunea sa, s-a căsătorit cu Jeanine Watkins, în Templul Manti, Utah, în luna iulie a anului 1953.
Până la vârsta de 22 de ani, nu s-a gândit prea mult la ideea de a sluji în misiune. Dar a început să se gândească la asta după ce tânăra cu care ieşea la întâlniri, Jeanene Watkins, i-a spus: „Când mă voi căsători, va fi în templu cu un fost misionar”5. El a început să se roage cu privire la faptul de a sluji în misiune şi a vorbit cu episcopul său despre aceasta. A fost chemat să slujească în Uruguay, din 1950 până în 1953.
Jeanene a studiat dans modern şi sociologie la Universitatea George Washington. Ea a absolvit în anul 1951 şi apoi a slujit în misiune în nord-vestul Statelor Unite. La două săptămâni după ce vârstnicul Scott s-a întors din misiune, el şi Jeanene au fost pecetluiţi în Templul Manti, Utah, în luna iulie a anului 1953. Cu privire la acea pecetluire, dânsul a relatat la o Conferinţă Generală: „Nu am puterea să descriu pacea şi liniştea pe care le oferă încrederea că, dacă voi continua să trăiesc în mod demn, eu voi putea să fiu pentru totdeauna cu preaiubita mea Jeanene şi copiii noştri datorită rânduielilor sacre înfăptuite prin autoritatea corespunzătoare a preoţiei în casa Domnului”6.
De multe ori în viaţa sa, vârstnicul Scott a luat hotărâri drepte în ciuda opoziţiei şi presiunii semenilor. Aşa s-a întâmplat când a acceptat chemarea de a sluji în misiune. El îşi amintea: „Profesorii şi prietenii au încercat să-mi schimbe părerea cu privire la acceptarea unei chemări în misiune, sfătuindu-mă că acest lucru ar stingheri începutul carierei mele în inginerie. Însă, curând după misiunea mea, am fost ales să particip la Programul Naval Nuclear pentru absolvenţi… În cadrul unei adunări pe care am fost trimis să o conduc, am aflat că unul dintre profesorii care m-a sfătuit să nu merg în misiune primise, în cadrul programului, un post cu mult inferior postului meu. Pentru mine, aceasta a fost o mărturie despre modul în care Domnul m-a binecuvântat când am ales corect priorităţile”7.
După aproximativ cinci ani de căsătorie, vârstnicul şi sora Scott au trecut prin ceea ce dânsul a descris ca fiind „o experienţă prin care am crescut” – o încercare grea care, în final, s-a dovedit a fi o binecuvântare în viaţa familiei sale. Până în acest moment, avuseseră o fiică şi un fiu, de trei, respectiv doi ani. Sora Scott era însărcinată cu o fetiţă. Din nefericire, bebeluşa a murit la naştere.
La doar şase săptămâni, Richard, fiul lor în vârstă de doi ani, a decedat în urma unei operaţii prin care se încerca remedierea unei malformaţii congenitale a inimii. Vârstnicul Scott a relatat:
„Tatăl meu, care nu era, în acel moment, membru al Bisericii l-a iubit foarte mult pe Richard. El i-a spus mamei mele inactive: «Nu înţeleg cum Richard şi Jeanene par să reuşească să accepte pierderea acestor copii».
Mama, dând curs unui îndemn, a spus: «Kenneth, ei au fost pecetluiţi în templu. Ei ştiu că aceşti copii vor fi cu ei în veşnicie dacă duc o viaţă neprihănită. Dar noi nu-i vom avea pe cei cinci fii ai noştri pentru că noi nu am făcut acele legăminte».
Tatăl meu a reflectat asupra acelor cuvinte. El a început să se întâlnească cu misionarii ţăruşului şi, după puţin timp, a fost botezat. După un an şi ceva, mama, tata şi copiii lor au fost pecetluiţi în templu”8.
Mai târziu, vârstnicul şi sora Scott au mai adoptat încă patru copii.
Deasupra: Familia Scott în anul 1965, în vremea când el a fost chemat să slujească în calitate de preşedinte de misiune în Argentina, cu copiii Mary Lee, Linda şi Kenneth. Jos (de la stânga): Kenneth, David, Linda, Jeanene, vârstnicul Scott, Michael şi Mary Lee. Pagina următoare: Când a lucrat în Marina militară a S.U.A., vârstnicul Scott a ajutat la proiectarea reactorului nuclear pentru primul submarin nuclear.
Slujirea în calitate de preşedinte de misiune
Lucrând în Oak Ridge, Tennessee, în cadrul programului Forţelor Maritime, vârstnicul Scott a finalizat echivalentul unui doctorat în inginerie nucleară. Din cauza faptului că domeniul era strict secret, nu a putut primi o diplomă. Ofiţerul de marină care l-a invitat pe Richard să se alăture programului nuclear a fost Hyman Rickover, pionier în domeniu. Ei au lucrat împreună timp de 12 ani – până când Richard a fost chemat să slujească în calitate de preşedinte de misiune în Argentina, în anul 1965. Vârstnicul Scott a explicat cum a primit chemarea:
Deasupra: Familia Scott în anul 1965, în vremea când el a fost chemat să slujească în calitate de preşedinte de misiune în Argentina, cu copiii Mary Lee, Linda şi Kenneth. Jos (de la stânga): Kenneth, David, Linda, Jeanene, vârstnicul Scott, Michael şi Mary Lee. Pagina următoare: Când a lucrat în Marina militară a S.U.A., vârstnicul Scott a ajutat la proiectarea reactorului nuclear pentru primul submarin nuclear.
„Într-o seară, eram la o adunare cu persoane care dezvoltau o parte esenţială a unei instalaţii de energie nucleară. Secretara mea a intrat şi a spus: «Vă caută cineva la telefon şi mi-a spus că, dacă vă spun numele dânsului, veţi veni la telefon».
Am întrebat-o: «Cum îl cheamă?».
Ea mi-a răspuns: «Harold B. Lee».
I-am spus: «Are dreptate». I-am răspuns la telefon. Vârstnicul Lee, care mai târziu a devenit preşedinte al Bisericii, m-a întrebat dacă ne puteam întâlni chiar în acea seară. Dânsul era în New York City şi eu eram în Washington, D.C. Am luat avionul pentru a-l întâlni şi am avut un interviu care a dus la chemarea de a fi preşedinte de misiune”.
După aceea, vârstnicul Scott a simţit că trebuia să-l anunţe imediat de chemarea sa pe amiralul Rickover, un om harnic şi exigent.
„Când i-am explicat despre chemarea mea în misiune şi faptul că aceasta însemna că trebuia să demisionez, el s-a cam supărat. A spus nişte lucruri nepotrivite, pe care nu le pot repeta, a rupt tava pentru hârtii de pe biroul său şi, în comentariile care au urmat, a clarificat două lucruri:
«Scott, ceea ce faci tu în cadrul acestui program de apărare este atât de vital încât va dura un an să te înlocuim, deci nu poţi pleca. În al doilea rând, dacă într-adevăr pleci, îţi trădezi patria».
Eu i-am spus: «Îl pot instrui pe cel care-mi va lua locul în cele două luni rămase şi ţara nu va păţi nimic».
Am continuat conversaţia, iar, în final, el mi-a spus: «Nu mai vorbesc cu tine niciodată. Nu mai vreau să te văd niciodată. Eşti terminat, nu doar aici; să nu-ţi faci planuri să mai lucrezi vreodată în domeniul nuclear».
Eu i-am răspuns: «Amirale, mă poţi alunga din birou, dar, dacă nu mă vei opri, voi preda această însărcinare altei persoane»”.
Amiralul s-a ţinut de cuvânt şi nu a mai vorbit cu vârstnicul Scott. Când trebuia luate decizii importante, trimitea un mesager. A numit o persoană care să preia postul vârstnicului Scott, iar vârstnicul Scott a instruit-o.
În ultima sa zi la birou, vârstnicul Scott a cerut să-l vadă pe amiral. Secretara lui a fost uimită. Vârstnicul Scott a intrat în birou ţinând în mână un exemplar al Cărţii lui Mormon. Vârstnicul Scott a explicat ce s-a întâmplat după aceea:
„El s-a uitat la mine şi mi-a spus: «Stai jos, Scott. Ce ai acolo? Am încercat în toate felurile să te forţez să te schimbi. Ce ai acolo?» A urmat o conversaţie foarte interesantă şi liniştită. De data aceasta, a ascultat mai mult.
A spus că va citi Cartea lui Mormon. Apoi s-a întâmplat ceva ce nu am crezut niciodată că se va întâmpla. El a adăugat: «Când te întorci din misiune, sună-mă! Te va aştepta un loc de muncă»”9.
Vârstnicul Scott a împărtăşit o lecţie pe care a învăţat-o din această experienţă: „De-a lungul vieţii, veţi avea parte de provocări şi va trebui să luaţi decizii grele. Dar hotărâţi acum să faceţi ce este drept pentru libertatea dumneavoastră şi lăsaţi consecinţele să urmeze. Consecinţele vor fi întotdeauna pentru binele dumneavoastră”10.
Când a slujit în Argentina, preşedintele Richard G. Scott a fost un preşedinte de misiune eficient dar plin de compasiune. Unul dintre misionarii săi, Wayne Gardner, îşi aminteşte că a trebuit să organizeze o conferinţă a misionarilor departe de casa misiunii şi era responsabil să-l ia pe preşedintele Scott de la aeroport. În ultima clipă, clădirea unde vârstnicul Gardner programase conferinţa a devenit indisponibilă. Apoi, el şi colegul său au întârziat la aeroport de unde trebuiau să-l ia pe preşedintele Scott. De asemenea, au uitat să-i spună taximetristului să-i aştepte şi nu au găsit alt taxi, deci au rămas fără un mijloc de transport.
„Cu toate că puteam să văd frustrarea în ochii preşedintelui”, şi-a amintit vârstnicul Gardner, „dânsul şi-a pus braţul pe umerii mei şi mi-a spus că mă iubeşte. A fost atât de răbdător şi înţelegător. Sper că nu voi uita niciodată lecţia aceea”11.
Preşedintele Scott s-a bizuit pe Cartea lui Mormon ca sursă de inspiraţie pentru el şi pentru misionari. La un moment dat, un misionar a venit în biroul lui cu o problemă. Vârstnicul Scott şi-a amintit:
„Pe măsură ce vorbea, am început să formulez în mintea mea, anumite comentarii pentru a-l ajuta să-şi rezolve problema. Când a terminat, i-am spus: «Ştiu cum să te ajut». S-a uitat la mine cu interes şi, dintr-o dată, mintea mea s-a golit. Nu mi-am amintit nimic din ceea ce avusesem pregătit pentru el.
Agitat, am început să răsfoiesc Cartea lui Mormon din mâna mea până când un verset potrivit mi-a atras atenţia şi i l-am citit. Acest lucru s-a întâmplat de trei ori. Fiecare verset s-a potrivit perfect situaţiei sale. Apoi, ca şi cum ar fi fost ridicată o perdea de pe mintea mea, mi-am amintit sfatul pe care plănuisem să i-l dau. Acum, acesta avea un înţeles mult mai profund, deoarece era bazat pe temelia unor versete valoroase din scripturi. La sfârşitul conversaţiei noastre, el a spus: «Ştiu că sfatul pe care mi l-aţi dat este inspirat deoarece aţi repetat aceleaşi trei versete care mi-au fost citite când am fost pus deoparte ca misionar»”12.
Slujire continuă acasă şi în străinătate
Când soţii Scott şi-au încheiat misiunea şi s-au întors în Washington, D.C., vârstnicul Scott a continuat să lucreze în industria ingineriei nucleare. Unii dintre colegii cu care lucrase înainte de misiune l-au invitat să li se alăture în compania lor privată de consultanţă. A lucrat în cadrul acelei companii din 1969 până în 1977. La Biserică, el a slujit în calitate de consilier într-o preşedinţie de ţăruş şi, mai târziu, în calitate de reprezentant regional.
În anul 1977, la opt ani după ce fusese eliberat din chemarea de preşedinte de misiune, vârstnicul Scott a fost chemat în Primul Cvorum al celor Şaptezeci. Primele sale însărcinări au inclus slujirea în calitate de director executiv al Departamentului Preoţiei şi, apoi, în calitate de administrator executiv în Mexic şi America Centrală. În cadrul acelei însărcinări, vârstnicul Scott şi familia lui au locuit în oraşul Mexic timp de trei ani. Membrii latino-americani i-au apreciat stilul blând de conducere, abilitatea de a vorbi spaniola şi dragostea sinceră faţă de oameni.
Deasupra: Preşedintele Spencer W. Kimball şi sora Camilla Kimball au vizitat misiunea Argentina Nord, unde vârstnicul Scott a slujit în calitate de preşedinte de misiune. Vârstnicul Scott a deschis, de asemenea, munca misionară printre indienii din tribul Quechua în sudul Boliviei. Mai jos: Vârstnicul Scott, care a vorbit fluent spaniola, a prezidat asupra creării celui de-al 100-lea ţăruş din Mexic.
Jos: fotografie prin amabilitatea arhivelor Deseret News
Chiar şi în calitate de autoritate generală, dânsul a fost destul de umil să înveţe de la învăţători şi conducători locali. Şi-a amintit că, în timp ce se afla la o adunare a preoţiei într-o ramură din oraşul Mexic, a primit o revelaţie.
„Îmi amintesc foarte bine cum s-a străduit un umil conducător mexican al preoţiei să transmită adevărul Evangheliei în timpul lecţiei pe care a ţinut-o … În stilul lui de predare se putea vedea dragostea pură faţă de Salvator şi faţă de cei cărora le preda.
Sinceritatea lui, puritatea intenţiei şi dragostea au permis ca o putere spirtituală să învăluie camera. Am fost profund impresionat. Apoi, am început să primesc impresii în continuarea principiilor predate de acest învăţător umil …
Pe măsură ce primeam fiecare impresie, o notam cu grijă. Făcând aceasta, am primit adevăruri preţioase de care aveam mare nevoie pentru a fi un slujitor mai eficient al Domnului”13.
După ce s-a întors din Mexic, dânsul a primit o altă însărcinare preţioasă: aceea de director al Departamentul de Istorie a Familiei. Nu numai că a ajutat la munca Bisericii privind istoria familiei, dar a realizat, de asemenea, munca de istorie a familiei sale. Deoarece tatăl vârstnicului Scott era convertit la Biserică, a avut mult de căutat pe linia aceea. Vârstnicul Scott şi soţia sa, împreună cu părinţii lui, şi-au dedicat mult timp pentru cercetarea istoriei familiei lor.
La jumătatea anilor 80, tehnologia a început să joace un rol mai important în munca de istorie a familiei, dar, „chiar şi cu ajutorul calculatoarelor, este şi va fi mereu nevoie de implicarea oamenilor în această muncă”, a spus vârstnicul Scott, „pentru ca membrii Bisericii să aibă experienţele spirituale minunate care însoţesc această muncă”14.
Stânga: Vârstnicul Scott (dreapta de tot) a fost chemat să slujească în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli în anul 1988, chemare pe care a îndeplint-o timp de 27 de ani. Stânga, jos: Dânsul îl salută pe preşedintele Thomas S. Monson. Mai jos: Vârstnicul Scott a fost chemat să slujească în Preşedinţia celor Şaptezeci în anul 1983. Jos: Plecând de la Conferinţa Generală cu vârstnicii Jeffrey R. Holland şi M. Russell Balard.
În anul 1988, a primit o chemare copleşitoare. S-a întâlnit cu preşedintele Ezra Taft Benson (1899-1994), care, „cu bunătate, dragoste şi multă înţelegere”, i-a oferit vârstnicului Scott chemarea de a deveni apostol al Domnului. „Nu m-am putut abţine să nu plâng”, a spus vârstnicul Scott despre acea experienţă. Şi, apoi, preşedintele Benson a vorbit cu multă blândeţe despre propria sa chemare pentru a mă linişti. A depus mărturie despre modul în care fusese inspirat să mă cheme pe mine. Nu voi uita niciodată consideraţia şi înţelegerea de care a dat dovadă profetul Domnului”15. Vârstnicul Scott a fost susţinut în cadrul Conferinţei Generale din 1 octombrie.
Căsătoria
Vârstnicul Scott şi soţia dânsului, Jeanene, s-au bucurat de multe activităţi împreună; au studiat păsări, au pictat (dânsul a folosit acuarele, dânsa a folosit pasteluri), au ascultat muzică jazz şi muzică folk sud-americană.
Cei care au ascultat cuvântările vârstnicului Scott din cadrul conferinţelor generale ştiu cât de mult o iubea pe Jeanene. A vorbit, deseori, despre dânsa, chiar şi după ce a decedat. În anul 1977, în prima sa cuvântare din cadrul conferinţei generale în calitate de membru în Primul Cvorum al Celor Şaptezeci, vârstnicul Scott i-a adus un omagiu soţiei sale, „o parteneră iubită, preţuită… Jeanene a fost întotdeauna un model de mărturie pură, dragoste şi devotament; ea este fortăreaţa mea”16.
Mai recent, într-o cuvântare inspirată despre căsătorie, dânsul şi-a amintit de multele exprimări ale dragostei dintre dânsul şi Jeanene prin care şi-au întărit căsnicia. Dânsul a încheiat: „Ştiu ce înseamnă să iubeşti o fiică a Tatălui din Cer, care, cu graţie şi devotament, a trăit splendoarea feminităţii depline a calităţii ei de femeie neprihănită. Sunt convins că, în viitor, când o voi vedea din nou dincolo de văl, noi ne vom da seama că ne iubim şi mai mult. Ne vom aprecia unul pe celălalt şi mai mult după ce am petrecut această perioadă separaţi de văl”17.
Acum, ei sunt împreună din nou.
© 2015 Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate.