Mesajul învățătoarelor vizitatoare, iulie 2017
Pentru ca ei să fie una
Studiați, rugându-vă, acest material și căutați inspirație ca să știți ce să împărtășiți. În ce fel înțelegerea scopului Societății de Alinare le va pregăti pe fiicele lui Dumnezeu pentru binecuvântările vieții eterne?
Vârstnicului D. Todd Christofferson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat: „Isus a realizat unitatea perfectă cu Tatăl supunându-Şi trupul și spiritul voinței Tatălui…
Cu siguranță, noi nu vom fi una cu Dumnezeu și cu Hristos până când nu vom dori din tot sufletul să Le împlinim dorința. O asemenea supunere nu este dobândită într-o zi, ci, prin intermediul Spiritul Sfânt, Domnul ne va învăța și îndruma, dacă Îi permitem, până când, de-a lungul timpului, se va putea spune, în mod îndreptățit, că El este în noi tot așa cum Tatăl este în El”1.
Linda K. Burton, președinta generală a Societății de Alinare, ne-a învățat cum să lucrăm spre această unitate: „A face și a ține legăminte este o expresie a angajamentului nostru de a deveni mai asemănători Salvatorului. Idealul este să ne străduim să avem atitudinea exprimată cel mai bine în câteva cuvinte ale unuia dintre imnurile mele preferate: «Voi merge unde vei vrea Tu… Voi rosti ce vrei Tu, mereu… Voi fi așa cum Tu dorești»”2.
De asemenea, vârstnicul Christofferson ne-a amintit: „Pe măsură ce ne străduim în fiecare zi și în fiecare săptămână să urmăm calea lui Hristos, spiritele noastre își afirmă superioritatea, lupta din interior slăbește iar ispitele nu ne mai creează probleme”3.
Neill F. Marriott, a doua consilieră în Președinția generală a Tinerelor Fete, depune mărturie despre binecuvântările care vin ca urmare a efortului de a ne alinia voia cu voia lui Dumnezeu: „M-am luptat să alung dorința omenească de a face lucrurile în felul meu, realizând, în cele din urmă, că felul meu este atât de incomplet, limitat și inferior felului lui Isus Hristos. «[Calea Tatălui nostru Ceresc] este drumul care duce la fericire în această viață și la viața eternă în lumea viitoare»”4. Să ne străduim, cu umilință, să devenim una cu Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său, Isus Hristos.
Scripturi și informații suplimentare
Ioan 17:20-21; Efeseni 4:13; Doctrină și legăminte 38:27; reliefsociety.lds.org
© 2017 Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Tipărit în S.U.A. Aprobarea versiunii în limba engleză: 6/17. Aprobarea traducerii: 6/17. Titlul original: Visiting Teaching Message, July 2017. Romanian. 97927 171