Președintele Russell M. Nelson: îndrumat, pregătit, devotat
După decenii în care a reparat inimi în calitate de chirurg renumit iar, apoi, a atins inimi în calitate de apostol al Domnului Isus Hristos, președintele Russell M. Nelson aduce o mână fermă și o dragoste statornică în slujirea sa în calitate de președinte al Bisericii.
Când un președinte al Bisericii moare, mulți se gândesc la procesul prin care este ales succesorul său. De fapt, acel proces, îndrumat de Domnul, a început cu mulți ani în urmă. Russell M. Nelson a trăit o viață care l-a pregătit continuu pentru această chemare sacră. Am fost martor la mare parte din acea pregătire.
Pregătirea președintelui Russel M. Nelson este evidentă în totalitatea experiențelor și realizărilor sale din întreaga viață. Este renumit pentru inovațiile sale în calitate de chirurg cardiovascular. Este scriitor și vorbitor strălucit, care poate comunica în multe limbi. Cunoaște și iubește oamenii și înțelege efectele deciziilor în viața lor. Cunoaște și iubește scripturile și templul sfânt. Este un administrator experimentat, care ia decizii prompt și cu hotărâre.
Președintele Nelson a cunoscut personal și, în multe ocazii, a fost școlit de zece dintre cei șaisprezece președinți precedenți ai Bisericii. Acum, în calitate de cel de-al 17-lea președinte al Bisericii, dânsul își începe slujirea de președinte încredințându-i pe sfinții din zilele din urmă că Isus Hristos va continua să-Și îndrume Biserica.
„Domnul Și-a instruit și inspirat mereu profeții și o va face mereu”, a spus dânsul în timpul adunării transmise în data de 16 ianuarie 2018. „Domnul Se află la cârmă. Noi, cei care am fost rânduiți să mărturisim numele Lui sfânt în întreaga lume, vom continua să căutăm să cunoaștem voia Lui și să o urmăm”1.
Preocuparea președintelui Nelson pentru bunăstarea eternă a copiilor Tatălui Ceresc este rezultatul unei vieți de slujire oferite din inimă. Așa cum a atins literalmente multe inimi în calitate de chirurg, el a atins, metaforic vorbind, inimile sfinților din lumea întreagă cu învățăturile sale puternice, slujirea sa altruistă și dragostea sa statornică. După cum a spus în timpul transmisiunii istorice din luna ianuarie, acea dragoste „s-a dezvoltat de-a lungul deceniilor în care m-am întâlnit și am preaslăvit cu dumneavoastră și v-am slujit”2.
Pregătirea esențială
Cariera sa preeminentă de erudit, om de știință și medic deschizător de drumuri în chirurgia cardiovasculară este bine cunoscută. Aceasta, precum și viața sa de familie exemplară au constituit o parte principală a pregătirii sale.
Russell Marion Nelson s-a născut în data de 9 septembrie 1924, în familia lui Marion C. și Edna Anderson Nelson. În timpul copilăriei lui Russell, ambii părinți erau membri mai puțin activi ai Bisericii, dar îi copleșeau pe copii cu dragostea lor și, ocazional, îi trimiteau la Școala de duminica. La început, tânărul Russell nu a fost interesat de Biserică, preferând în schimb să joace fotbal cu prietenii săi. Dar, când a împlinit 16 ani, inima sa a început să fie mișcată de adevărurile Evangheliei și a fost botezat împreună cu frații și surorile sale. Ani mai târziu, datorită exemplului și puterii de convingere ale copiilor lor, părinții Nelson au redevenit activi.
Tânărul Russell s-a folosit și de prilejul de a se educa. Și-a dat seama, după cum a și predicat ulterior, că dobândirea unei educații este o responsabilitate religioasă. A absolvit liceul la vârsta de 16 ani și s-a înscris la cursurile Universității Utah, iar izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial l-a împiedicat să slujească în misiune cu timp deplin.
În timp ce Russell învăța pentru diploma de licență, talentul său muzical l-a determinat să se alăture celor din distribuția unei piese muzicale jucate în cadrul universității. Soprana principală, Dantzel White, i-a captat atenția. S-au căsătorit la scurt timp după ce el a obținut diploma de licență în anul 1945. La vârsta de 22 de ani, el a absolvit summa cum laude cursurile Universității Utah ca medic generalist. Apoi, a urmat instruirea postuniversitară în cadrul Universității Minnesota. Acolo, a fost un membru de bază al echipei de medici care au făcut posibilă, pentru prima oară, efectuarea de operații pe cord deschis. Ulterior, a lucrat ca medic chirurg rezident în Minnesota și la Spitalul General din Boston, Massachusetts, SUA.
În timp ce-și continua educația și familia sa se mărea, doctorul Nelson a fost chemat să-și servească țara în timpul Războiului coreean, deoarece era nevoie acută de medici în cadrul armatei. Datorită pregătirii sale în chirurgie, dânsul a fost trimis în Washington D.C., unde a format o echipă de cercetare în domeniul chirurgiei, în cadrul Centrului Medical Militar Național Walter Reed (Walter Reed National Military Medical Center). În anul 1953, și-a terminat de îndeplinit obligațiile militare și a petrecut un an în Serviciul Harvard din cadrul Spitalului General din Boston, Massachusetts. A obținut doctoratul în cadrul Universității Minnesota, în anul 1954.
În ciuda instruirii și carierei sale medicale încărcate, doctorul Nelson și-a pus mereu familia pe primul loc. Dantzel White Nelson a fost alături de soțul ei și l-a sprijinit în toate activitățile sale de familie, din Biserică, profesionale și militare. Relația lor statornică, plină de susținere reciprocă și dragoste a fost sursă de inspirație și echilibru pentru fiecare dintre cei zece copii ai lor – nouă fiice și un fiu. Relația lor „a fost foarte plăcută și plină de altruism unul față de celălalt”, potrivit celor spuse de una dintre fiice, Sylvia Webster. Mezinul familiei, Russell Nelson jr., și-a amintit: „Era mereu evident că părinții mei se iubeau unul pe celălalt foarte mult”3.
Dantzel Nelson a decedat pe neașteptate la scurt timp după cea de-a 60-a aniversare a căsătoriei lor. După o perioadă de singurătate, vârstnicul Nelson s-a căsătorit cu Wendy Watson, o femeie care nu mai fusese căsătorită anterior, a cărei licență de doctor, profesorat în cadrul Universității Brigham Young și relație plină de dragoste cu numeroasa familie Nelson au făcut-o să fie partenera ideală pentru vârstnicul și președintele Nelson.
„Sunt convinsă că este greu să intri într-o familie cu mai mult de 200 de oameni și să simți că sunteți prieteni apropiați”, a spus fiica Sylvia. „Wendy a depus acest efort și a fost minunată”4. Russell jr. a adăugat: „Wendy îi este o parteneră absolut minunată… Pot vedea acum că a fost pregătit de-a lungul anilor pentru această poziție și chemare, iar o parte vitală a acestei pregătiri este faptul că Wendy face parte din viața sa”5.
La momentul în care s-a scris acest articol, familia Nelson era formată din zece copii, 57 de nepoți, 116 strănepoți și alți doi strănepoți care se vor naște în curând. Toți cei care sunt disponibili se întâlnesc în fiecare lună la casa unuia dintre ei pentru a sărbători zile de naștere și aniversări.
„Toate împărățiile au primit o lege”
Când Russell M. Nelson studia medicina, el a fost învățat că niciun doctor nu ar trebui să atingă vreodată inima omului, deoarece, odată ce inima este atinsă, aceasta încetează să mai bată. Totuși, câțiva ani mai târziu, doctorul Nelson și colegii săi cercetători au raportat folosirea cu succes, pentru prima oară, pe un câine, a unei pompe cardio-pulmonare artificiale. Pompa cardio-pulmonară asigura circulația arterială a pacientului, făcând posibilă operația chirurgicală pe o inimă care nu bate. La scurt timp, acea descoperire a doctorului Nelson și a colegilor săi a fost folosită pe oameni și, acum, face posibile cele peste 1,5 milioane de operații pe cord deschis efectuate anual în întreaga lume.
Doctorul Nelson a primit inspirația care a dus la această descoperire în timp ce cugeta asupra următoarelor versete din Doctrină și legăminte:
„Toate împărățiile au primit o lege…
și fiecărei împărății îi este dată o lege; și, de asemenea, în fiecare lege sunt anumite limite și condiții” (D&L 88:36, 38)6.
Doctorul Nelson s-a gândit că, dacă lucra, studia și adresa întrebările corecte, el și echipa sa puteau afla ce legi guvernează bătăile inimii. Dânsul a spus: „Înțelegând scripturile și «aplicându-le» acestei sfere de activitate, am putut cunoaște domeniul complex al chirurgiei cardiovasculare așa cum îl știm azi”7.
De-a lungul vieții sale, abilitatea sa de a pune în practică principiile Evangheliei l-a binecuvântat pe președintele Nelson, i-a binecuvântat familia, Biserica și lumea. Aceasta a fost vitală în pregătirea sa pentru chemarea de apostol și, acum, de președinte al Bisericii.
În cariera sa profesională, doctorul Nelson a devenit rapid un chirurg și cercetător renumit în domeniul medical. În anul 1955, el a acceptat poziția de profesor cercetător în chirurgie în cadrul Universității Utah. Acolo, el a construit o pompă cardio-pulmonară pe care a folosit-o să efectueze prima operație pe cord deschis din Utah – o primă astfel de operație la vest de Fluviul Mississippi. A ținut cursuri și a scris numeroase capitole pentru cărți de medicină și mai mult de 70 de lucrări, analizate de alți medici chirurgi, în alte publicații. Înainte să fie chemat să slujească în calitate de apostol, dânsul a efectuat aproape 7.000 de operații.8
Pe lângă îndemânarea sa de medic, doctorul Nelson a fost un învățător inspirat și un administrator înțelept, calități care l-au făcut de neprețuit în domeniul medical și care, ulterior, l-au scos în evidență în chemările din cadrul Bisericii.
„Principala datorie a unui doctor este de a preda”, a spus doctorul Nelson. Dânsul a adăugat: „Un doctor își îndeplinește datoria în cel mai înalt grad atunci când îi explică pacientului ce probleme are și ce se poate face în acea privință”9.
Doctorul Nelson și-a dovedit dorința și înclinația de a preda și educa prin faptul că a călătorit în alte țări pentru a efectua și a preda despre proceduri medicale. Pentru a se pregăti de predare, dânsul a studiat multe limbi, inclusiv franceza, portugheza, germana, rusa și spaniola, pentru a comunica mai bine cu medicii și cercetătorii din alte țări și a le preda mai bine. După ce au participat la o adunare în care președintele Spencer W. Kimball (1895-1985) a sfătuit congregația să învețe limba chineză, doctorul Nelson și soția sa, Dantzel, au început imediat să studieze mandarina. Abilitatea lui de a comunica în acea limbă i-a permis să conlucreze îndeaproape cu comunitatea de medici din China, unde a ținut prelegeri și a efectuat operații chirurgicale, salvând viața unuia dintre eroii naționali ai Chinei.10
Căutând mai întâi împărăția lui Dumnezeu
Oricât de impresionante au fost realizările președintelui Nelson în domeniul medical, dânsul nu a încetat să-l aibă în centrul atenției pe Domnul și lucrarea Sa. Majoritatea membrilor Bisericii nu știu că a slujit ca misionar în Piața Templului între anii 1955 și 1965, îndrumând vizitatorii între orele 4:00 și 5:00 p.m. în fiecare zi de joi. Acești ani au fost unii dintre cei mai aglomerați ani ai săi în calitate de chirurg. Dânsul a scris mai târziu că, „în anul 1964, începuserăm primele cercetări în domeniul medical privind înlocuirea valvei aortice. Rata mortalității era mare și era necesar să se petreacă timp îndelungat cu fiecare pacient – un medic trebuia să stea aproape tot timpul lângă un pacient foarte, foarte multe ore, uneori, chiar zile”11.
Pe mulți membri ai Bisericii, acel lucru i-ar determina să refuze o chemare care le-ar solicita mai mult timp. Nu și pe doctorul Nelson. În anul 1964, după ce dânsul și alții au fost intervievați pentru o posibilă chemare de președinte de țăruș, vârstnicul Spencer W. Kimball, însoțit de vârstnicul LeGrand Richards (1886-1983), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, i-au spus: „«Simțim că Domnul vrea ca tu să prezidezi asupra acestui țăruș. În multele noastre interviuri, ori de câte ori era menționat numele tău, reacția era mai degrabă una generală: „O, nu s-ar descurca cel mai bine” sau „Nu are timp” ori ambele. Totuși, simțim că Domnul te vrea pe tine. Dacă simți că ești prea ocupat și că nu ar trebui să accepți chemarea, acesta este privilegiul tău…»
Am răspuns simplu spunând că acea decizie a fost luată pe 31 august 1945, când sora Nelson și cu mine ne-am căsătorit în templu. Ne-am luat angajamentul să «[căutăm] mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui» fiind încredințați că orice altceva ni se va da pe deasupra, după cum a promis Domnul (vedeți Matei 6:33)”12.
Acceptarea de către doctorul Nelson a acelei chemări ilustrează ceea ce vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a numit recent „umilința și simplitatea de copil a credinței lui Russell Nelson… Atât de umil este dânsul, atât de asemănător unui copil, în fiecare aspect și, practic, în fiecare relație interumană în care l-am văzut!”13.
Vârstnicul Kimball i-a oferit doctorului Nelson o binecuvântare, promițându-i că rata mortalității cauzată de dificultatea operării valvei aortice va scădea și că procedura nu-i va mai consuma atât de mult timpul și energia.
„În anul următor, timpul necesar unei astfel de operații a scăzut într-adevăr și am avut timpul necesar să slujesc în acea chemare și în altele”, a spus doctorul Nelson. „De fapt, rata mortalității cauzate de dificultatea efectuării unei astfel de operații a scăzut până la un punct… foarte jos, acceptabil și tolerabil. Este interesant faptul că acea operație am efectuat-o asupra președintelui Kimball opt ani mai târziu”14.
Responsabilitățile care țineau de cariera sa și chemările sale în Biserică îi limitau foarte mult timpul liber pe care îl putea petrece acasă. Totuși, a făcut tot ce a putut ca soția sa și cei zece copii ai lor să fie o prioritate. Ori de câte ori era acasă, își dedica în întregime timpul familiei sale. În multele sale călătorii în jurul lumii, lua adesea cu el pe soția sa sau pe una dintre fetele lor. Deși Dantzel se descurca de minune în a avea grijă de copiii lor în absența sa, ea era recunoscătoare pentru devotamentul său față de ei ori de câte ori făcea o pauză de la cariera și chemarea sa aglomerate. „Când este acasă, este acasă!”, i-a spus o dată președintelui Harold B. Lee (1899-1973), care, la acel moment, era președintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli.15 Președintele Lee obișnuia să repete des această replică atunci când îi sfătuia pe deținătorii preoției ocupați să se concentreze asupra familiilor lor.
Urmându-l pe profet
Am fost martor și participant secundar la un episod important din viața profesională a doctorului Russell M. Nelson și a soției sale, Dantzel. Acesta a avut loc în timpul primei mele întâlniri cu cuplul Nelson, în 1965, acum mai bine de 52 de ani. În autobiografia sa, doctorul Nelson ne spune despre cum i s-a oferit postul de profesor de chirurgie cardiovasculară și o poziție de conducere în cadrul Diviziei de Chirurgie Toracică și Cardiovasculară din cadrul Universității Chicago. Această ofertă, a scris dânsul, „îmi oferea resursele necesare, susținere financiară, un laborator de cercetare și sprijin din partea unei echipe, care ar fi îndeplinit visul oricărui academician. Ca stimulent suplimentar, oferta includea patru ani de educație universitară pentru toți cei nouă copii ai noștri la o instituție de învățământ la alegerea lor, plătită în întregime de Universitatea Chicago.” Decanul i-a spus doctorului Nelson: „Unul dintre motivele pentru care te vrem este pentru că știm că ești un bun mormon”. Te vrem în facultatea noastră. Avem nevoie de tine aici pentru a influența universitatea într-un fel în care o poate face un mormon”16.
Ca parte a acestui proces de recrutare agresiv care-l viza pe acest doctor remarcabil, decanul m-a sunat și m-a rugat să-l ajut să convingă cuplul Nelson să se mute în Chicago. Pe atunci, eram profesor de drept la Universitatea Chicago și-l cunoșteam pe decanul Facultății de Medicină deoarece amândoi făceam parte din Senatul universității. Decanul m-a rugat să invit cuplul Nelson să ia cina la noi acasă. M-a implorat să le spun tot ce se putea despre Biserica din Chicago pentru că știa că acesta era un aspect deosebit de important pentru hotărârea pe care cuplul urma s-o ia.
Așadar, răposata mea soție, June, și cu mine ne-am întâlnit cu Dantzel și Russell Nelson și i-am invitat să ne viziteze în casa noastră din Chicago și să cineze cu noi în ziua de duminică, 21 noiembrie 1965. Am făcut tot ce am putut pentru a-i convinge să se mute în Chicago. Mai târziu, am aflat din autobiografia sa că „[erau] foarte atrași de această ofertă și chiar [aleseseră] o casă într-una dintre suburbiile orașului Chicago, în care [și-ar] fi putut crește familia”17.
Ceea ce s-a întâmplat după aceea este doar unul dintre multe exemple în care inspirația venită de la Domnul a îndrumat deciziile și pregătirea lui Russell M. Nelson. Revenit în orașul Salt Lake, dânsul a cerut sfatul președintelui David O. McKay (1873-1970) pentru a îndruma cuplul Nelson în decizia lor atât de importantă. Profetul s-a rugat și a primit răspunsul: „Nu”.
Președintele McKay a spus: „Locuiți deja în cel mai bun oraș din lume. Aveți un mod de viață care nu poate fi egalat niciunde în lume. Aici, fiicele voastre vor avea parte de cel mai bun mediu care li se poate oferi. Ele sunt mai importante pentru voi decât orice faimă sau viitor pe care le-ai putea avea în orice universitate. Nu, frate Nelson, locul tău este aici, în orașul Salt Lake. Oameni din toată lumea vor veni la tine pentru că tu ești aici. Nu cred că trebuie să te duci în Chicago”18.
Plin de credință, doctorul Nelson a refuzat oferta din Chicago și a rămas în orașul Salt Lake. Acolo, în anii ce au urmat, dânsul a efectuat operații pe cord deschis și a prelungit viața multor pacienți recunoscători, inclusiv a președintelui Kimball, a vârstnicului Richard L. Evans (1906-1971), a președintelui Boyd K. Packer (1924-2015) și a multor alți conducători ai Bisericii, a membrilor și familiilor lor.
Pentru June și pentru mine, acea întâlnire din Chicago a fost începutul unei lungi și prețioase prietenii cu Russell și Dantzel Nelson. Șase ani mai târziu, dânsul a fost eliberat din chemarea de președinte de țăruș și chemat în calitate de președinte general al Școlii de duminica. În același an, eu am fost numit președinte al Universității Brigham Young. Timp de mulți ani, am slujit împreună în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, iar acum vom sluji împreună în Prima Președinției, într-o relație de prietenie care a început în Chicago între doi academicieni și soțiile lor acum 52 de ani.
Schimbând inimi
În data de 7 aprilie 1984, doctorul Nelson a fost rânduit apostol și pus deoparte ca membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. „Într-o singură clipă”, a spus dânsul, „prioritatea din ultimii patruzeci de ani, medicina și chirurgia, s-a schimbat și mi-am dedicat restul vieții slujirii cu timp deplin a Domnului și Salvatorului meu, Isus Hristos”19.
Odată cu chemarea sa în calitate de apostol, vârstnicul Nelson a declarat: „Lucrarea în care sunt angajat acum este cea mai importantă cauză a lumii. Este atotcuprinzătoare, aduce împlinire și este plină de provocări. Iar eu trebuie să fac tot ce îmi stă în putință, deoarece sunt răspunzător de această slujire”20.
De când a devenit apostol și în calitate de președinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, începând cu anul 2015, președintele Nelson a continuat să călătorească – împărtășind cuvintele vieții eterne și schimbând inimi. Una dintre responsabilitățile sale a fost de a deschide ușile națiunilor din Europa de Est pentru predicarea Evangheliei. „În… cinci ani, am călătorit de 27 de ori în 31 de țări din Europa”, a spus președintele Nelson. „Înainte de decesul președintelui [Ezra Taft] Benson… i-am putut raporta că ne-am îndeplinit însărcinarea – Biserica era acum stabilită în fiecare țară din Europa de Est”21.
De asemenea, președintele Nelson a dedicat 27 de țări pentru predicarea Evangheliei, inclusiv Bulgaria, Croația, El Salvador, Etiopia, Polinezia Franceză, Kazahstan și Rusia. Odată, în decurs de patru zile, dânsul a dedicat șase națiuni.22 În slujirea sa de apostol, dânsul a vizitat până acum 133 de țări.23
În calitate de membru al Cvorumului celor Doisprezece, vârstnicul Russell M. Nelson a slujit mulți ani ca președinte în fiecare dintre cele trei consilii cheie ale sale: Consiliul pentru munca misionară, Consiliul pentru temple și istoria familiei și Consiliul executiv al preoției (acum Consiliul executiv pentru preoție și familie).
Biserica a trecut prin multe schimbări însemnate în timpul anilor petrecuți de vârstnicul Nelson în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, unde a slujit sub conducerea a cinci președinți ai Bisericii. Din 1984, numărul de membri ai Bisericii a crescut de mai mult de două ori și a ajuns de la 6 milioane de membri la peste 16 milioane. Cvorumul celor Doisprezece Apostoli și Prima Președinție au emis două declarații oficiale: „Familia: o declarație oficială către lume”, în anul 1995, și „Hristos cel Viu”, în anul 2000. Numărul de temple aflate în funcțiune a crescut de la 30 în anul 1984, la 159 în anul 2017. În anul 2010, când președintele Nelson a fost chemat să slujească în calitate de președinte al Consiliului executiv pentru munca misionară, Biserica număra 58.000 de misionari. Acum, după creșterea masivă, când vârsta la care se putea sluji a coborât, numărul misionarilor s-a stabilizat la aproximativ 67.000.
Calități personale
Mai toate informațiile pe care le-am prezentat despre doctorul, vârstnicul și, acum, președintele Nelson, sunt publice. Voi menționa acum câteva dintre calitățile personale remarcabile pe care le-am observat de-a lungul anilor.
În primul rând, Russel M. Nelson este o persoană extrem de plăcută și un bun prieten și asociat. Dânsul este în mod constant plin de bunătate și compasiune în toate relațiile sale personale. Este un model de urmat minunat, sârguincios și atent în a-și îndeplini toate responsabilitățile – în familie, în Biserică și pe cele profesionale. Este o plăcere să te afli în preajma sa.
Prin stilul său de conducere, dânsul este mereu prietenos și ușor de abordat. Aceasta este una dintre cele mai de dorit calități la un conducător marcant. În preajma sa, nu ezităm niciodată să aducem în discuție un anumit subiect sau nu simțim că, făcând acest lucru, l-am deranja. Nu ne este teamă niciodată să vorbim cu dânsul despre un anumit subiect. Președintele Nelson este foarte deschis, foarte abordabil și o persoană cu care se poate discuta ușor.
În felul său de a lua decizii, președintele Nelson este preocupat de impactul de ansamblu. Știe foarte bine să aibă în vedere efectul probabil al unei decizii, politici sau puneri în practică a unei doctrine asupra diferitelor grupuri de membri – cei în vârstă, cei tineri, cei mai puțin activi, conducătorii Bisericii și alții. Am văzut această calitate la alți conducători, dar viziunea președintelui Nelson cu privire la acest aspect este excepțională. Probabil că aceasta izvorăște din experiența sa ca doctor, care nu poate prescrie o rețetă pentru o parte a corpului fără să aibă în vedere efectele asupra celorlalte părți.
Președintele Nelson știe extrem de bine să delege, mai bine decât majoritatea conducătorilor pe care i-am observat în diferite situații din cadrul Bisericii și profesionale. Probabil că și acest lucru are legătură cu profesia sa de chirurg, în care efectuează o însărcinare unică după ce alții și le îndeplinesc pe ale lor (și înainte de aceasta).
O altă calitate însemnată a președintelui Nelson este răbdarea sa. Dânsul evită confruntarea atunci când are probleme de rezolvat sau lucruri de făcut. Dânsul folosește în mod înțelept tactica: „Hai să rezolvăm asta acum” în loc de a lăsa să treacă puțin timp și a vedea dacă lucrurile se rezolvă de la sine. Această calitate va fi foarte importantă în conducerea sa, la fel cum a fost în timpul celor doi ani și jumătate în care a slujit în calitate de președinte al Cvorumului celor Doisprezece.
După ce am lăudat răbdarea președintelui Nelson, trebuie să laud și o calitate opusă acesteia. Dânsul nu ezită să ia decizii. Când timpul este potrivit, iar problema este gata pentru a i se oferi o soluție, dânsul ia decizii prompt și cu hotărâre. Simte foarte bine când, pentru un anumit lucru, este nevoie de răbdare și mai multă discuție și când trebuie ca pur și simplu să alegem una dintre opțiuni și să continuăm să facem lucrarea Domnului. Asociații săi din conducere iubesc acest lucru.
Președintele Nelson este, de asemenea, un unificator. Dânsul aduce în armonie puncte de vedere opuse și unește persoane care au păreri diferite. Ce calitate minunată pentru un conducător al unor membri care sunt loiali aceleiași doctrine divine, dar care vin din locuri cu tradiții și culturi diferite!
Russell M. Nelson are un dar înnăscut al diplomației, la care am fost martor personal. L-a folosit în activitățile sale profesionale, chiar și în China. De când a fost chemat în Cvorumul celor Doisprezece, dânsul a deschis pentru Biserică ușile, în Europa de Est, printr-o serie de împrejurări miraculoase. În plus, a vizitat 133 de națiuni diferite în calitate de slujitor al Domnului. Ce pregătire remarcabilă pentru poziția importantă la care a fost chemat acum!
O altă calitate remarcabilă a președintelui Nelson – surprinzătoare pentru unii – este darul său de a scrie. Comunicările sale scrise sunt exemple de claritate, iar redactarea textului scris de alții a fost mereu de ajutor. Membrii Cvorumului celor Doisprezece își trimit unii altora schițe pentru a primi sugestii de îmbunătățiri ale textului pentru cuvântări importante. În acel proces, am observat că nimeni nu recomandă îmbunătățiri mai bune la textul meu decât președintele Nelson. Fiind o persoană care și-a petrecut viața profesională lucrând cu cuvinte, am fost surprins să mi se redacteze textele de cineva a cărui viață profesională a presupus lucrul cu corpul uman. M-am simțit ușurat să aflu că acest dar al scrierii este rezultatul unei munci asidue. Odată, când mi s-a solicitat examinarea unuia dintre manuscrisele sale, am văzut că aceea era cea de-a opta sa schiță. Dacă aș fi cunoscut numărul incredibil de publicații profesionale ale doctorului Nelson, nu aș fi fost surprins să descopăr că nu exista scriitor mai rafinat în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.
Mulți se miră de vârsta noului nostru președinte – 93 de ani! Singura noastră grijă, a celor care lucrăm îndeaproape cu dânsul, este de a ține pasul. Este impresionant de activ, fizic și mintal. Memoria sa este impresionantă! Schiază frecvent fără sa facă multe pauze. Încă folosește suflanta de zăpadă, atât pentru aleea din fața casei sale, cât și a vecinului.24 Am simțit energia sa fără margini în fiecare joi. Când încheiem întâlnirile noastre din Templul Salt Lake, unii iau liftul, iar alții coboară pe scări câteva etaje, din camera noastră de sus. Președintele Nelson se grăbește tot timpul să o ia pe scări. Încerc mereu să țin pasul cu dânsul, dar nu reușesc.
Loial Salvatorului
Președintele Nelson a spus: „Fiecare zi de slujire din viața unui apostol este o zi de învățare și pregătire pentru o mai mare responsabilitate în viitor”25. Pentru dânsul, pregătirea de a conduce Biserica s-a încheiat și a primit mantia sacră de președinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. La ce să ne așteptăm în perioada sa de conducere când ne gândim la pregătirea de care a avut parte?
Mai presus de toate, la angajamentul său față de Domnul Isus Hristos, care este capul Bisericii Sale. După cum a spus președintele Nelson în mesajul său din ianuarie, din care am citat mai devreme: „Vom continua să căutăm să cunoaștem voia Lui și să o urmăm”26. Între timp, învățăturile inspirate ale președintelui Nelson dezvăluie subiecte probabile care vor fi accentuate.
În timpul conferinței generale din octombrie 2017, președintele Nelson le-a reamintit membrilor Bisericii despre însemnătatea extraordinară a Cărții lui Mormon. Dânsul a împărtășit rezultatele studiului său personal al Cărții lui Mormon, inclusiv o listă cu ceea ce este Cartea lui Mormon, ceea ce afirmă, ceea ce respinge, ceea ce împlinește, ceea ce clarifică și ceea ce revelează. Dânsul i-a îndemnat pe membri să studieze cartea și să cugete asupra ei zilnic.27
În data de 16 ianuarie 2018, la două zile după ce președintele Nelson a fost pus deoparte ca președinte al Bisericii, dânsul a anunțat că noua Primă Președinție își va începe slujirea „având în minte obiectivul”. Obiectivul este salvarea fiecărei persoane și pecetluirea familiilor în casa Domnului. „Din acest motiv, azi vă vorbim dintr-un templu”, a spus președintele Nelson dintr-o încăpere anexă a Templului Salt Lake.
Obiectivul pe care fiecare dintre noi se străduiește să-l îndeplinească este de a fi înzestrați cu putere într-o casă a Domnului, pecetluiți ca familii, credincioși față de legămintele făcute într-un templu, ceea ce ne face demni de cel mai mare dar al lui Dumnezeu – acela al vieții eterne. Rânduielile din templu și legămintele pe care le faceți acolo sunt cheia pentru a vă întări viața, căsnicia și familia, precum și abilitatea de a rezista atacurilor dușmanului. Preaslăvirea dumneavoastră în templu și slujirea în beneficiul strămoșilor dumneavoastră vă vor binecuvânta cu mai multă revelație personală și pace sporită și vă vor întări în angajamentul dumneavoastră de a rămâne pe cărarea legămintelor”28.
Președintele Nelson i-a invitat pe sfinți să rămână pe cărarea legămintelor: „Angajamentul dumneavoastră de a-L urma pe Salvator făcând legăminte cu El și, apoi, respectând acele legăminte va deschide ușa pentru fiecare binecuvântare spirituală și privilegiu disponibile bărbaților, femeilor și copiilor de pretutindeni”. Celor care s-au depărtat de cărare, le-a spus: „Vă invit, cu toată speranța din inima mea, să vă întoarceți. Indiferent de preocupările și provocările dumneavoastră, există un loc pentru dumneavoastră în această Biserică, Biserica Domnului. Dumneavoastră și generațiile încă nenăscute veți fi binecuvântați de acțiunile dumneavoastră de a vă întoarce acum pe cărarea legămintelor”29.
Iată un alt indiciu important. Președintele Nelson a spus: „Versetul care, pentru mine, a prins viață, se găsește în secțiunea 88 din Doctrină și legăminte, unde Domnul spune: «Voi grăbi lucrarea Mea, la timpul ei»”. „Și am trăit… să văd cum Domnul o grăbește”30. Acum, dânsul o va îndruma.
Președintele Russell M. Nelson a depus mereu mărturie despre divinitatea lui Isus Hristos și adevărul planului salvării oferit de Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său Preaiubit pentru a ne informa și îndruma. Pe măsură ce președintele Nelson conduce Biserica spre viitor, sfinții din zilele din urmă pot avea parte de liniște sufletească știind că dânsul îi va îndruma în acord cu voința cerului. „Îmi declar devotamentul față de Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, și față de Fiul Său, Isus Hristos”, a spus dânsul. „Îi cunosc, Îi iubesc și mă angajez solemn să-I slujesc – și să vă slujesc pe dumneavoastră – până la ultima suflare”31.
Îl iubesc pe acest slujitor al Domnului, asociatul și prietenul meu de-o viață, președintele Russell M. Nelson. Împreună cu membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă prețuiesc învățăturile sale și privesc cu nerăbdare către conducerea sa inspirată în calitate de profet al nostru. Depun mărturie că dânsul a fost chemat de Dumnezeu pentru a conduce Biserica în zilele noastre.