Mesaj din partea conducerii zonei
Slujirea Salvatorului și noi
În perioada Crăciunului sărbătorim nașterea Salvatorului, ne gândim la El, Îl adorăm, Îl preaslăvim și cugetăm la ceea ce a făcut pentru noi. Apoi, când vine Paștele, ne aducem din nou aminte de El, simțim recunoștință eternă pentru ispășirea Sa și sărbătorim cu bucurie și pioșenie învierea Sa.
Când ne gândim la evenimentele unice din viața Salvatorului, cum ne concentrăm mai mult asupra a ceea ce s-a întâmplat între acele evenimente sacre, nașterea și moartea Sa? Cum sărbătorim viața Sa în fiecare zi, pe lângă faptul că sărbătorim evenimentele unice care au caracterizat începutul și sfârșitul misiunii Sale sacre pe pământ?
În predica Sa către nefiți, El i-a învățat: „Voi cunoașteți lucrurile pe care trebuie să le faceți…; căci lucrurile pe care voi M-ați văzut pe Mine că le fac, pe acelea trebuie să le faceți și voi… ”1.
Singurul mod adevărat de a-L sărbători pe Hristos este urmându-L în slujire, zi după zi, nu doar de Crăciun sau Paște.
Pe măsură ce învăț mai multe despre slujirea Salvatorului și încerc să urmez exemplul Său, cred că cele mai importante trei elemente ale slujirii Sale sunt: cum a iubit; cum a slujit; și cum a îndurat.
Faptul de a iubi pe alții este începutul slujirii noastre tot așa cum acesta a fost începutul slujirii Salvatorului. El a venit pentru că ne-a iubit și L-a iubit pe Tatăl mai mult decât pe El Însuși. Prin urmare, ne arătăm dragostea față de Salvator și sărbătorim slujirea Sa când slujim cu dragoste tuturor copiilor lui Dumnezeu, nu pentru că am primit desemnarea de «frați și surori care slujesc», ci pentru că îi iubim pe alții cu sinceritate așa cum a iubit și El. Nu slujim pentru că suntem desemnați, ci pentru că avem dragoste.
Slujirea în împărăție este un element crucial al slujirii noastre pentru a stabili Biserica, a administra rânduielile Evangheliei și a permite copiilor lui Dumnezeu să se întoarcă la El. Salvatorul a slujit neîncetat în împărăția pe care a organizat-o prin autoritatea preoției arătând cât de important este să slujim în Biserică. Faptul de a-i ajuta pe alții reprezintă esența slujirii noastre așa cum a reprezentat esența slujirii Salvatorului. El a început cu rânduiala botezului pentru a împlini legământul prin intermediul autorității corespunzătoare și, apoi, a chemat pe ucenicii Săi să slujească neîncetat până la sfârșit, pentru a stabili împărăția lui Dumnezeu pe pământ.
Îndurarea până la sfârșit este elementul slujirii noastre care, în cele din urmă, arată credința noastră adevărată. Domnul nu a renunțat niciodată, nu S-a oprit, nu a dat înapoi și nu a refuzat să slujească. Desigur, chiar și Salvatorul a avut «momentele» Sale în care S-a simțit singur sau abandonat de toți cei din jur. El a fost ispitit, însă S-a împotrivit. El a devenit nepopular, a fost batjocorit și insultat, însă nu a încetat niciodată să Se concentreze asupra misiunii Sale eterne și nu a cerut niciodată să fie eliberat din îndatorirea sacră pe care o primise. El I-a oferit Tatălui adevăratul semn al credinței Sale, îndurând până la sfârșit. Doar după aceea a spus: «S-a isprăvit!»2.
Cum ne vom arăta credința când suntem ispitiți, obosiți sau batjocoriți? Când influențele lumii ne tulbură viața sau când furtunile bolilor sau greutăților emoționale ori temporale se abat asupra noastră, ne va ajuta credința să rămânem puternici? Vom îndura asemenea Salvatorului?
Președintele Russell M. Nelson a spus: „Angajamentul de a îndura până la sfârșit înseamnă că nu vom cere eliberarea din chemarea de a sluji. Înseamnă că vom persevera în căutarea unui obiectiv demn. Înseamnă că nu vom renunța, niciodată, nu, niciodată, la cineva drag care s-a îndepărtat. Și înseamnă că vom prețui întotdeauna relațiile noastre eterne, chiar și în zilele grele în care avem parte de boală, dizabilitate sau moarte”.3
Pe măsură ce încercăm să urmăm exemplul slujirii Salvatorului vom găsi putere pentru viața noastră. Pe măsură ce iubim, slujim și îndurăm așa cum a făcut El, vom atrage puterea Salvatorului Însuși în viața noastră.
Când slujim așa cum a slujit El, nașterea, moartea și învierea Lui vor avea o însemnătate mai mare pentru noi. Vom ajunge să ne dăm seama că, atât Crăciunul, cât și Paștele nu sunt o comemorare de o zi, ci o sărbătorire zilnică a vieții Salvatorului.
Fiecare zi va fi o nouă naștere spirituală pentru noi, chiar o nouă înviere spirituală, pe măsură ce „omul firesc” din noi moare pentru a se naște și a trăi din nou în Hristos.
Fie ca noi să sărbătorim Crăciunul urmându-L în slujirea-I sacră, ca noi să devenim din ce în ce mai asemănători Lui în toate zilele vieții noastre, zi cu zi.