2021
Să găsim puterea de a ierta
Iunie 2021


„Să găsim puterea de a ierta”, Pentru întărirea tineretului, iun. 2021, p. 10-11.

Vino și urmează-Mă

Să găsim puterea de a ierta

Domnul ne-a poruncit să-i iertăm pe alții. El ne va ajuta să ținem poruncile Sale, inclusiv pe aceasta.

Doctrină și legăminte 64:10

femeie privind la cineva care întinde mâna către ea

Ilustrație de James Madsen

Par unele porunci mai greu de respectat decât altele?

Iată una dintre porunci care îi intimidează pe mulți oameni: „Eu, Domnul, voi ierta pe cine vreau Eu să iert, dar vouă vi se cere să-i iertați pe toți oamenii” (Doctrină și legăminte 64:10).

Așteptați. Trebuie să iertăm pe toți cei care ne-au greșit? Chiar este posibil acest lucru?!

Una este să ierți pe cineva pentru că ți-a spus ceva nepoliticos sau pentru că a luat ultima chiflă la masa de seară. Dar ce facem cu rănile adânci? Acele jigniri grave care pot întrerupe sau chiar schimba cursul vieții noastre?

Uneori, capacitatea de a ierta pe cineva care ne-a rănit foarte tare poate părea peste puterea noastră.

Iată o veste bună: cu ajutorul lui Isus Hristos, nu suntem niciodată limitați la lucrurile pe care le putem face singuri.

Ajutorul de care avea nevoie

O creștină devotată din Olanda, pe nume Corrie ten Boom, a găsit personal puterea să-L roage pe Dumnezeu s-o ajute să ierte pe cineva.

Ea și sora ei Betsy au fost încarcerate în lagăre de concentrare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Corrie și alte persoane au îndurat abuzuri oribile înfăptuite de gardienii naziști ai închisorii. Sora ei Betsy chiar a murit în urma acelor abuzuri. Corrie a supraviețuit.

După război, Corrie a descoperit puterea vindecătoare de a-i ierta pe alții. Deseori, ea și-a împărtășit mesajul în locuri publice. Totuși, într-o zi, cuvintele ei au fost supuse testului suprem.

După un discurs public, Corrie a fost abordată de unul dintre cei mai cruzi gardieni din lagăre.

El i-a spus lui Corrie că a devenit creștin de la terminarea războiului și s-a pocăit de lucrurile groaznice pe care le făcuse în calitate de gardian.

El a întins mâna și a spus: „Mă vei ierta?”.

În pofida tuturor lucrurilor pe care le învățase și împărtășise despre a-i ierta pe alții, Corrie nu putea accepta mâna acestui om și nu îl putea ierta – în orice caz, nu prin puterea ei.

Mai târziu, ea a scris: „Chiar în timp ce gândurile de furie și răzbunare fierbeau în mine, mi-am dat seama că este un păcat… Doamne Isuse, m-am rugat, iartă-mă și ajută-mă să-l iert.

Am încercat să zâmbesc [și] am încercat să îi întind mâna. Nu am putut. Nu am simțit nimic, nici cea mai mică scânteie de căldură sau caritate. Așa că am rostit din nou o rugăciune în gând. Isus, nu pot să-l iert. Oferă-mi iertarea Ta.

Când am dat mâna cu el, ceva incredibil s-a întâmplat. Din umăr, de-a lungul brațului meu și până în mâna mea părea că trece un curent din mine spre el, în timp ce în inima mea răsărise o dragoste pentru acest străin, care aproape că m-a copleșit.

Și, astfel, am aflat că nu de puterea noastră de iertare sau de bunătatea noastră depinde vindecarea oamenilor, ci de a Lui. Când El ne spune să ne iubim dușmanii, El ne oferă, împreună cu această poruncă, însăși dragostea”1.

Dumnezeu este acolo să vă ajute să respectați poruncile Sale, inclusiv porunca de a ierta – chiar și atunci când este greu. El vă poate ajuta așa cum a ajutat-o pe Corrie ten Boom.

Vindecarea pe care o meritați

Viața este dificilă. Este complicată. Și este plină de oameni cu libertatea de a alege oferită de Dumnezeu.

În acele momente în care cineva face o alegere care vă produce o durere cumplită – sau chiar și când face acest lucru accidental – puteți primi putere de vindecare dacă vă rugați pentru a primi ajutor și vă străduiți să iertați.

Atunci când îi iertăm pe alții, sufletul nostru este vindecat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, când iertați pe cineva care v-a rănit, ridicați o povară enormă de pe umerii voștri, care v-ar putea împiedica progresul. Chiar dacă drumul spre adevărata vindecare pare dificil, alături de Dumnezeu, nu va trebui să-l străbateți niciodată singuri.