„Să vedem chipul lui Dumnezeu în înfățișarea dușmanilor noștri”, Liahona, mart./apr. 2022.
Să vedem chipul lui Dumnezeu în înfățișarea dușmanilor noștri
Aceste lecții despre biruirea conflictelor din cartea Genesa pot oferi un tipar pentru propria viață.
Ilustrații de David Green
În calitate de mediator de conflicte, am cules multă înțelepciune despre cum să transform conflictele și să invit împăcarea uitându-mă la exemplul și învățăturile lui Isus Hristos din Noul Testament. Cu toate acestea, Noul Testament nu este singura carte de scripturi care m-a îndrumat de-a lungul carierei mele. Vechiul Testament are unele cunoștințe surprinzător de profunde care ne pot ajuta când suntem blocați în conflicte distructive.
Ce sunt conflictele distructive? Sunt atunci când incapacitatea noastră de a rezolva probleme împreună cu alții duce la rănirea altora și a nouă înșine.
În cazul conflictelor distructive, apare teama de durere atât în anticiparea unui conflict, cât și ca urmare a conflictului, teama de a nu fi iubiți sau văzuți așa cum dorim să fim văzuți și teama de a nu găsi soluții la problemele pe care le avem. Când permitem acelei temeri să pună stăpânire, nu ne mai simțim pregătiți să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm și, adesea, avem parte de sentimente de disperare, rușine sau neputință.
Acest tip de conflict este periculos pentru majoritatea oamenilor, de aceea ajungem să folosim stiluri de conflicte nefolositoare, cum ar fi evitarea, acomodarea sau concurența, ca modalitate de a încerca să facem ca respectivul conflict să dispară. Din nefericire, în conflicte distructive, niciuna dintre acele soluții nu va funcționa cu adevărat.
Da, trebuie să evităm certurile (vedeți 3 Nefi 11:29). Dar nu trebuie niciodată să evităm oamenii cu care suntem în conflict, să renunțăm la ei sau să-i atacăm. În schimb, trebuie să învățăm cum să iubim oamenii cu care suntem în conflict. Necesită punerea în practică a carității, dragostea pură a lui Hristos, față de dușmanii noștri (vedeți Moroni 7:47).
Isus ne-a învățat că faptul de a-i iubi pe cei care ne iubesc este ușor. De asemenea, El a spus: „Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc” (Matei 5:44). Salvatorul ne cere să iubim așa cum face El și să devenim perfecți așa cum este El (vedeți Ioan 13:34; 3 Nefi 12:48). Acest lucru poate însemna să fim dornici să-i iubim pe alții chiar și atunci când o astfel de dragoste pare riscantă. Putem ezita pentru că, în mod firesc, evităm pericolul. Însă hotărârea de a-i iubi pe cei care ne-ar putea răni ne permite să depășim teama și să devenim plini de caritate.
Acest tip de dragoste necesită neînfricare în fața conflictelor. Ne cere să ne deschidem oamenilor cu care suntem în conflict într-un mod care este „îndelung [răbdător], este [plin] de bunătate… nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău… acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul… [Caritatea] nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:4-5, 7-8). Caritatea arată o astfel de dragoste fără nicio garanție că oamenii de partea cealaltă a conflictului vor face la fel.
Dragostea ne permite să ne vedem frații și surorile cu care suntem în conflict atât de clar, încât nevoile și dorințele lor contează la fel de mult pentru noi ca ale noastre, indiferent de modul în care ne văd ei. Vom face tot ce este necesar pentru a găsi soluții care să împlinească atât nevoile lor, cât și pe ale noastre.
Două istorisiri din Vechiul Testament sunt exemple mărețe ale acestei dragoste.
Esau și Iacov
Esau and Jacob Embracing (Esau și Iacov îmbrățișându-se), de Robert T. Barrett
În Genesa 25, întâlnim un conflict în familie, între doi frați, Esau și Iacov, fiii lui Isaac. Esau și-a vândut moștenirea lui Iacov pentru un blid de ciorbă (vedeți Genesa 25:30-31). Mai târziu, urmând sfatul mamei sale, Iacov s-a dat drept Esau pentru a primi ultima binecuvântare a lui Isaac (vedeți Genesa 27:6-29).
Esau l-a urât pe Iacov și a jurat să-l ucidă pe fratele său. Iacov a fugit să locuiască alături de unchiul său Laban. (Vedeți Genesa 27:41-45.) În cele din urmă, Iacov a avut probleme cu unchiul său și a fost obligat să se întoarcă acasă (vedeți Genesa 31). Iacov a știut că acest lucru însemna să-l înfrunte pe Esau, care avea o oștire mai mare. El s-a temut pentru viața sa și viața familiei sale (vedeți Genesa 32:7-8).
În ziua în care trebuiau să se întâlnească, Iacov a trimis o mare mulțime de capre, cămile, vaci, oi și măgari ca ofrandă de pace. Apoi, s-a plecat de șapte ori când s-a apropiat de fratele său. Esau a reacționat într-un mod în care Iacov nu se aștepta. Esau a plâns, și-a îmbrățișat fratele și i-a spus că nu este nevoie de ofrandele de pace.
Iacov a fost impresionat de dragostea lui Esau și a răspuns:
„«Nu; te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primește darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la fața ta cum se uită cineva la Fața lui Dumnezeu, și tu m-ai primit cu bunăvoință.
Primește deci darul meu, care ți-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăți, și am de toate.» Astfel a stăruit de el, și Esau a primit” (Genesa 33:10-11).
Trei elemente necesare pentru a trăi în pace
Iacov a întruchipat un model de dragoste aici, pe care l-am găsit a fi cel mai eficient mod de a invita reconcilierea cu cei cărora le-am greșit sau cei care ne-au greșit.
În Psalmii 85:10, sunt descrise condițiile împăcării: „Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută”. Împăcarea lui Iacov și Esau îndeplinește condițiile din Psalmii.
A fost nevoie de curaj ca Iacov și Esau să recunoască adevărul că nu erau dușmani – erau frați. A fost nevoie de milă să se ierte unul pe celălalt. A fost nevoie de neprihănire – genul de dreptate care îndreaptă ceea ce noi sau alții am făcut rău – ca Iacov să-i ofere lui Esau o parte din cele cu care fusese binecuvântat. Când toate aceste trei elemente au fost prezente, le-a fost permis să trăiască în pace.
Noi putem urma același tipar în viața noastră.
Când suntem blocați într-un conflict distructiv, teama noastră de conflict și teama noastră față de alții ne pot paraliza sau ne pot face să acționăm în moduri care înrăutățesc lucrurile, nu le îmbunătățesc. Deseori, ne gândim că orice am putea face pentru a inversa ciclul distructiv nu va funcționa. Devenim cinici în privința ideii că alții se pot schimba.
Totuși, exemplul lui Iacov ne oferă, de asemenea, o cale de a trece prin acel fel de conflict. Iacov și-a înfruntat teama de fratele său și teama de conflicte cu el. În acel moment, era mai preocupat de „protejarea lor” decât de „auto-protejare”, așa că s-a îndreptat spre fratele său, oferindu-i atât adevărul, cât și dreptatea pentru orice rău pe care i-l făcuse. Inima lui Esau, odată concentrată asupra uciderii lui Iacov, s-a înmuiat; mila și pacea s-au revărsat în schimb. Iacov a găsit o cale de a-și iubi dușmanul și, făcând astfel, a văzut „fața lui Dumnezeu” privindu-l.
În pofida neliniștii pe care o putem simți abordând conflictele în acest fel, acesta este mult mai eficient în transformarea unui astfel de conflict decât orice altceva. Dragostea asemănătoare celei a lui Hristos face loc pentru ca noi să vedem, cu adevărat, oamenii cu care avem probleme într-un mod care ne schimbă în mod fundamental atât pe noi, cât și pe ei.
Iosif și frații săi
Iosif din Egipt, de Michael T. Malm
La o generație după Iacov, vedem un alt exemplu puternic de dragoste din partea celui mai mic fiu al lui Iacov, Iosif.
Iosif a fost vândut în robie de frații lui geloși, când era tânăr. Asemenea lui Esau, frații lui Iosif au simțit că tatăl lor făcea favoritisme și că Iosif avea mai multă trecere înaintea lui. Iosif a suferit foarte mult din cauza răutății fraților săi față de el. El a fost despărțit de familia sa ani de zile, a ajuns slujitor și a fost întemnițat pentru un timp. În cele din urmă, Domnul l-a ajutat să biruiască adversitatea de care avea parte și a devenit un conducător puternic în Egipt. (Vedeți Genesa 37-45.)
Frații săi au suferit, de asemenea, și, într-o perioadă de foamete, au venit în Egipt înfometați și învinși. Când l-au întâlnit pe Iosif, nu l-au recunoscut și l-au implorat să-i ajute.
Iosif avea toate drepturile să-i arunce pe frații săi în temniță pentru a impune dreptatea în cazul lor. Aceasta era ceea ce meritau. În schimb, el a ales să exercite îndurare – să-i ierte, să-i iubească.
„Apropiați-vă de mine”, le-a spus el. „Și ei s-au apropiat. El a zis: «Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt.
Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră»” (Genesa 45:4-5).
Iosif nu numai că și-a iertat frații, ci a văzut, de asemenea, un scop constructiv în conflictul lor. El a recunoscut că mâna lui Dumnezeu era în tot și că, în pofida suferinței pe care o înduraseră cu toții, „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânța vie în țară, și ca să vă păstreze viața printr-o mare izbăvire” (Genesa 45:7).
Din nou, un tipar asemănător predomină în viața noastră când recunoaștem că durerea cauzată de conflict ne poate conduce, de fapt, spre rezultate care ne vor întări familia și comunitatea dacă vom lucra împreună pentru a găsi soluții.
Toți vom avea conflicte. Ne vor răni. Uneori, extrem de mult. Sunt mereu uimit de durerea pe care o simt alții când sunt implicați în conflicte, mai ales cu cei dragi. Totuși, acea durere și acea teamă nu trebuie să fie sfârșitul poveștii.
Putem alege să vedem conflictele și oamenii cu care suntem în conflict în mod diferit, la fel cum a făcut Iosif. Putem alege să renunțăm la mânie, resentimente și vină și să ne îmbrățișăm dușmanii.
Putem alege dragostea în locul temerii și să descoperim – așa cum au făcut Iacov, Esau, Iosif și frații săi – că dușmanii noștri sunt frații și surorile noastre. Străduindu-ne să ne împăcăm cu ei, și noi putem vedea fața lui Dumnezeu.