Mesaj din partea conducerii zonei
Ascultă Tu din ceruri
Unul dintre cele mai prețioase daruri pe care părinții mei mi le-au împărtășit în copilăria mea a fost dragostea lor pentru templu. Dorința lor de a preaslăvi în casa Domnului era constantă și nu șovăia niciodată, în pofida distanței lungi și a costului mare de a călători la cel mai apropiat templu.
La sfârșitul anilor 1980, în timpul renovării Templului Berna, Elveția, familia noastră a călătorit la Frankfurt, Germania. Încă îmi amintesc foarte bine ziua în care am ajuns la templu. Aveam doar nouă ani și, deși fratele meu și cu mine ne-am însoțit părinții la templu de multe ori, această experiență a fost diferită pentru mine. Când am mers la recepția pentru cazarea membrilor care participă la rânduielile din templu, am avut un sentiment de bucurie și apartenență pe care nu le mai simțisem niciodată înainte. Îmi amintesc că am stat acolo având o senzație nouă pentru mine, fiind copleșit de dragoste profundă. Îmi amintesc că mama mea mi-a explicat că acele sentimente erau date de Spiritul Domnului, Care îmi depunea mărturie că mă aflam în casa Sa sfântă. Deși nu am înțeles pe deplin acest lucru atunci, mi-a fost clar că ceea ce simțeam era un dar personal de la Domnul.
În secolul al X-lea î.H., după multe generații, poporul lui Israel construise, în cele din urmă, un templu pentru Domnul. Cartea Împărați consemnează rugăciunea de dedicare rostită de regele Solomon. Regele adunase poporul pentru a desfășura o ceremonie de dedicare și a oferi un ospăț în cinstea Domnului. După ce au pus chivotul legământului în „Locul prea sfânt”1, un nor a coborât peste templu și „slava Domnului [a umplut] casa Domnului”2. Asemenea taților lor care călătoreau în deșert, Domnul oferea poporului Său o manifestare clară a prezenței Sale în templu.3 Domnul nu făcuse nicio deosebire între un chivot temporar din țesătură și unul prețios făcut din piatră; ambele au fost acceptate de El, deoarece reprezentau cel mai bun sacrificiu pe care trebuiau să-l ofere oamenii la acea vreme.
Ca parte a rugăciunii de dedicare, regele Solomon s-a rugat de mai multe ori Domnului să „[asculte] strigătul și rugăciunea [robului Său]”4 și să asculte poporul Său ori de câte ori se vor pocăi și se vor întoarce către casa Sa. În timp ce Solomon se roagă, el știe că templul nu doar că binecuvântează popoare și națiuni, ci, în special, persoane și familii și, prin urmare, adaugă: „Dacă un om… va face rugăciuni și cereri, și fiecare își va cunoaște mustrarea cugetului lui și va întinde mânile spre casa aceasta, - ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și iartă-l; lucrează, și răsplătește fiecăruia după căile lui, Tu care cunoști inima fiecăruia”5.
De-a lungul anilor, bucuria și dragostea personale pe care le-am simțit în acea zi în Frankfurt au crescut pentru a deveni cunoaștere și o înțelegere mai mare cu privire la Tatăl nostru din Cer și mi-au oferit binecuvântarea de a avea parte de dragostea Sa și de sfatul Său pentru mine. În templu, am ajuns să știu că Domnul cunoaște „mustrarea cugetului meu” și că El mă aude când mă întorc către templu cu credință. Un alt lucru pe care l-am învățat este că faptul de a clădi o relație personală cu Hristos și a-ți întări cunoașterea despre El în templu necesită sacrificiu, credință și dorință. Vârstnicul Bednar a spus: „Există o diferență între membrii care merg la Biserică, care plătesc zeciuială, care, din când în când, se duc în grabă la templu pentru a merge la o sesiune și acei membri care preaslăvesc cu credință și sârguință în templu”6.
Președintele Nelson a adăugat: „Construirea și întreținerea templelor poate că nu vă va schimba viața, dar faptul că vă petreceți timp în templu o va face cu siguranță”7. Fie ca noi, toți, să descoperim bucuria de a preaslăvi în casa Sa sfântă, unde Dumnezeu cunoaște „mustrarea cugetului [nostru]”5 și ascultă cererile noastre4.