Seminar
Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 26:33: „Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”


„Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 26:33: «Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu»”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 26:33”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 26:33

„Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”

un grup de oameni

Când ai studiat 2 Nefi 26, ai învățat că „toți sunt egali în fața lui Dumnezeu” (versetul 33) și că Dumnezeu îi invită pe toți copiii Săi să vină la El. Această lecție te poate ajuta să memorezi referința fragmentului scriptural care conține doctrină și expresia scripturală cheie pentru 2 Nefi 26:33, să explici doctrina și să pui în practică principiile dobândirii cunoașterii spirituale în situații din viața reală.

Explică și memorează

Citește 2 Nefi 26:33 și recapitulează principiul doctrinar pe care l-ai învățat în lecția precedentă, aceea că toți sunt egali în fața lui Dumnezeu.

  • Care sunt situațiile în care principiul doctrinar din acest verset ar putea ajuta? Explică în ce mod.

În jurnalul tău pentru studiu, scrie referința scripturală și expresia scripturală cheie pentru 2 Nefi 26:33: „Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”. Repetă referința scripturală și expresia scripturală cheie de câteva ori (cu glas tare sau în scris), până când ai memorat-o.

Exersarea punerii în practică

Recapitulează principiile dobândirii cunoașterii spirituale studiind paragrafele 5-12 ale secțiunii „Dobândirea cunoașterii spirituale” din Cunoașterea doctrinei – document fundamental (2022).

Relatarea de mai jos, adaptată după articolul „O voi face cu credință”, de Elizabeth Maki (history.ChurchofJesusChrist.org), este despre un bărbat care a fost afectat de restricția legată de preoție. Pentru a afla mai multe despre restricția legată de preoție, vezi introducerea la Declarația oficială – 2 de la sfârșitul cărții Doctrină și legăminte.

În timp ce citești relatarea fratelui Rickford, caută dovezile concrete ale fiecărui principiu al dobândirii cunoașterii spirituale din călătoria sa.

Povestea lui George Rickford

Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător – Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 26:33: „Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”

În anul 1969, George Rickford, un tânăr adult care locuia în Leicester, Anglia, a întâlnit misionari ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. George s-a opus inițial mesajului lor, dar, în cele din urmă, a început întâlnirile cu misionarii. După trei luni de cercetări intense, George s-a trezit într-o dimineață având convingerea că Biserica este adevărată.

George era nerăbdător să le împărtășească vârstnicilor mărturia sa nou dobândită. Înainte de a putea face acest lucru, ei l-au informat că nu va fi eligibil să primească preoția în calitatea lui de membru al Bisericii din cauza moștenirii rasei sale mixte, care includea strămoși de culoare de origine africană.

Într-o zi, George i-a vorbit unui prieten apropiat despre experiențele sale cu misionarii și a început să-și învețe prietenul despre profetul Joseph Smith. „În timp ce spuneam acea relatare, m-am însuflețit și ceva a preluat controlul și eu, pur și simplu, radiam”, a declarat el.

Această experiență a confirmat mărturia lui George, dar îngrijorările sale privind restricția legată de preoție au continuat. În timp ce se ruga pentru a dobândi o înțelegere mai mare, a primit acest mesaj: „Nu trebuie să înțelegi totul despre Evanghelia Mea înainte de să te dedici ei. De ce nu îți arăți credința acceptând ceea ce ai auzit și lăsând restul în mâinile Mele?”.

Alinat de mesajul primit, George a răspuns în rugăciune: „Da, Doamne, o voi face. O voi face cu credință. Și, apropo, Îți mulțumesc, Îți mulțumesc”. Două luni mai târziu, George a fost botezat și a devenit un membru credincios al Bisericii.

În anul 1975, cu trei ani înainte de revelația despre preoție, George și-a exprimat credința într-un Dumnezeu drept scriind că a acceptat restricția „cu credință, fără nicio rezervă”. „Sunt recunoscător că preoția Domnului este din nou pe pământ, cu toate binecuvântările, autoritatea și responsabilitatea care vin împreună cu ea”, a adăugat el. „Pentru mine, contează mai puțin cine o are și cine nu și contează mai mult modul în care este folosită”.

În anul 1978, George a aflat despre revelația prin care preoția este oferită tuturor bărbaților demni (vezi Declarația oficială – 2).

Imediat ce s-a întors acasă, George și June [soția sa] au vorbit toată noaptea despre ce avea să însemne vestea respectivă pentru familia lor. Schimbarea a fost colosală. În dimineața următoare, George Rickford a fost rânduit preot în Preoția aaronică. Două luni mai târziu, el a fost rânduit la oficiul de Cei Șaptezeci și a fost făcut membru senior al cvorumului Celor Șaptezeci la nivel de țăruș. Și, la două luni după aceea, George și June Rickford au fost pecetluiți în Templul Londra, Anglia, alături de cei patru copii ai lor” („O voi face cu credință”).

  • Cum crezi că s-a simțit George când a auzit că nu era eligibil să primească preoția?

icon indicând consemnare
  1. Răspunde la întrebările de mai jos.

Acționăm cu credință

  • În ce moduri a acționat fratele Rickford cu credință? Cum l-a ajutat acest lucru?

Analizăm concepte și întrebări din perspectiva eternității

  • Cum l-a ajutat răspunsul Tatălui Ceresc la rugăciunea sa pe fratele Rickford să își privească situația dintr-o perspectivă a eternității? Cum l-a ajutat acest lucru pe fratele Rickford să-L urmeze pe Domnul?

Căutăm să dobândim mai multă înțelegere prin intermediul surselor desemnate de Divinitate

  • În ce moduri a fost Duhul Sfânt o sursă desemnată de Divinitate care l-a ajutat pe fratele Rickford?

  • Ce alte surse desemnate de Divinitate din zilele noastre ar putea ajuta pe cineva care are întrebări despre restricția legată de preoție? Cum l-ar putea ajuta Declarația oficială – 2 și 2 Nefi 26:33?

Pentru mai multe informații utile în legătură cu întrebările despre restricția legată de preoție, faceți referire la secțiunea „Opțional: Vrei să afli mai multe?” de la sfârșitul acestei lecții.