„Alma 1:19-33: Să găsim pace în Hristos rămânând credincioși în vremuri de persecuție”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„Alma 1:19-33”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
Alma 1:19-33
Să găsim pace în Hristos rămânând credincioși în vremuri de persecuție
Noi credem că toți oamenii au dreptul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu potrivit conștiinței lor (vezi Articolele de credință 1:11). Dar ce se întâmplă dacă alții te persecută datorită crezurilor tale? Cum poți reacționa și găsi pace dacă alții te critică pentru credința ta? În zilele lui Alma, oamenii „au început să-i persecute pe cei care aparțineau de Biserica lui Dumnezeu” (vezi Alma 1:19). Această lecție te poate ajuta să reacționezi cu credință și să simți pace chiar dacă ai parte de persecuție pentru că ești membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
A fi persecutat datorită crezurilor tale
Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a sfătuit tinerii Bisericii. Vizionează prezentarea video „Costul și binecuvântările uceniciei”, de la minutul 0:25 până la minutul 2:05, care se găsește pe ChurchofJesusChrist.org, sau citește declarația de mai jos.
Cu admirație și cuvinte de încurajare pentru toți care vor trebui să rămână statornici în aceste zile din urmă, mă adresez tuturor, în special tinerilor Bisericii, și vă spun că, dacă nu vi s-a întâmplat încă, vă veți vedea puși cândva în situația de a vă apăra credința sau poate chiar de a îndura unele nedreptăți pentru simplul fapt că sunteți membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. În astfel de momente va trebui să fiți atât curajoși, cât și civilizați.
De exemplu, o soră misionară mi-a scris recent: „Colega mea și cu mine am văzut un bărbat stând pe o bancă în centrul orașului și mâncându-și prânzul. În timp ce ne apropiam, el și-a ridicat privirea și a văzut ecusoanele noastre de misionare. Cu o expresie înfiorătoare pe chip, a sărit în picioare și și-a ridicat mâna să mă lovească. M-am ferit la timp, în schimb el a scuipat mâncarea pe mine și a început să ne înjure folosind cele mai oribile cuvinte. Ne-am îndepărtat fără să spunem nimic. În timp ce încercam să îmi șterg mâncarea de pe față, am simțit cum am fost împroșcată cu piure de cartofi în ceafă. Uneori este dificil să fii misionar, deoarece chiar atunci am vrut să mă întorc, să-l apuc pe acel omuleț și să-i spun: «HEI, CE CREZI CĂ FACI?». Dar nu am făcut-o” (Jeffrey R. Holland, „Costul și binecuvântările uceniciei”, Liahona, mai 2014, p. 6).
-
Cum ai fi reacționat dacă ai fi fost misionarul din această situație?
-
De ce ar putea fi dificil să reacționăm într-un mod asemănător celui al lui Hristos?
-
Când ai fost tratat necorespunzător sau persecutat datorită crezurilor tale?
-
Care ar putea fi unele dintre situațiile din viitor în care ai putea fi persecutat datorită crezurilor tale?
Pe măsură ce studiezi exemplele membrilor Bisericii lui Hristos din Cartea lui Mormon, caută modurile în care poți rămâne statornic și poți găsi pace în Isus Hristos în timpul persecuției.
Persecuția din Cartea lui Mormon
Alma a avut multe încercări în timp ce era judecător-șef. După ce Nehor a fost omorât pentru că l-a ucis pe Ghedeon, unii oameni au continuat să creadă în învățăturile lui Nehor. Citește Alma 1:19-24 și caută încercările de care au avut parte nefiții.
-
Ce asemănări observi între ceea ce au înfruntat nefiții și experiențele tale?
-
Ce fapte ale membrilor Bisericii au contribuit la aceste încercări (vezi versetul 22)?
Citește Alma 1:25-28 și află ce au făcut membrii neprihăniți ai Bisericii. Pentru a te ajuta să organizezi ceea ce studiezi, întocmește o listă cu ceea ce au făcut oamenii. Poți face acest lucru în jurnalul pentru studiu sau poți marca ceea ce găsești în scripturile tale.
-
Care au fost câteva dintre diferitele moduri în care au reacționat membrii Bisericii în fața persecuției?
Completează fraza de mai jos cu ceva ce ai învățat din exemplul nefiților.
-
… ne poate ajuta să simțim pacea continuă a Salvatorului chiar și atunci când suntem persecutați pentru faptul de a crede în El.
Mai mult decât pace
Pe lângă faptul că au avut parte de pace, Tatăl Ceresc i-a binecuvântat pe nefiții credincioși și în alte moduri. Citește Alma 1:29-32 și află care sunt binecuvântările pe care Tatăl Ceresc le-a dat nefiților în timp ce aceștia au rămas statornici în timpul momentelor dificile.