„Alma 29: Dorințele inimii noastre”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„Alma 29”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
Alma 29
Dorințele inimii noastre
Cum îți poți da seama dacă dorințele tale pentru viața ta sunt în armonie cu ceea ce dorește Domnul pentru tine? Alma 29 consemnează dorința inimii lui Alma și întrebarea asupra căreia el cugetă, dacă dorințele sale sunt în acord cu ceea ce dorește Dumnezeu pentru el. Această lecție te poate ajuta să-ți evaluezi dorințele și să le aliniezi la cele ale Domnului.
Dorințe pentru viața mea
-
Când ai fost copil, care au fost unele dintre dorințele tale cele mai mari?
-
Acum, că ești mai mare, cum s-au schimbat dorințele tale? Cum s-ar putea schimba dorințele tale în viitor?
Pe o parte a unei pagini din jurnalul tău pentru studiu, scrie câteva dintre dorințele tale pentru viața ta. (Vei folosi cealaltă parte mai târziu, în cadrul lecției.)
-
Cum ne influențează viața dorințele noastre?
Pe măsură ce creștem și ne maturizăm în Evanghelie și ne apropiem mai mult de Dumnezeu, unele dintre dorințele noastre se pot schimba și se pot alinia mai mult la ceea ce dorește El pentru noi.
-
Cum ne putem da seama dacă dorințele noastre sunt în armonie cu ceea ce dorește Dumnezeu pentru noi?
În timp ce studiezi această lecție, cugetă asupra dorințelor tale. Caută să identifici dorințele care se aliniază la cele ale lui Dumnezeu și cele care ar putea avea nevoie să se maturizeze sau să se schimbe.
Să ne aliniem dorințele la voia Domnului
În Alma 29, Alma a consemnat una dintre dorințele sale. Citește Alma 29:1-2 și află ce a descris acesta.
-
De ce a dorit Alma să fie un înger? Ce-ți spune aceasta despre el?
-
Ce știi despre trecutul lui Alma care i-ar fi putut inspira dorința de a fi înger (vezi Mosia 27:11-17)?
Ilustrația de mai jos te poate ajuta să-ți amintești o experiență anterioară importantă din viața lui Alma.
Înțelegerea contextului versetelor ne poate oferi mai multe cunoștințe. În capitolele anterioare capitolului Alma 29, Domnul i-a poruncit lui Amon să-i aducă pe anti-nefi-lehiți să trăiască alături de nefiți, pentru protecția lor (vezi Alma 27:4-12). Nefiții le-au dat anti-nefi-lehiților ținutul Ierșon, pentru a se stabili acolo, și au promis să-i protejeze. Lamaniții ticăloși i-au urmat pe anti-nefi-lehiți și au început o luptă. Nefiții s-au apărat, pe ei și familiile lor, împotriva lamaniților. Drept rezultat, „zeci de mii dintre lamaniți au fost uciși și împrăștiați… și… a fost un măcel înspăimântător al poporului lui Nefi” (Alma 28:2-3).
-
Cum te poate ajuta acest context să înțelegi de ce a dorit Alma să cheme, cu îndrăzneală, oamenii la pocăință și să prevină tristețea?
Citește Alma 29:3-6 și află ce a înțeles Alma despre dorințe.
Un principiu pe care poate l-ai identificat este acela că Dumnezeu ne permite să facem alegeri pe baza dorințelor noastre.
Uită-te la ambele fețe ale paginii tale. Observă că Domnul dorește ca noi să ne concentrăm dorințele asupra faptului de a-L iubi și a-I sluji și la fel și pe aproapele nostru. Gândește-te cât de bine se aliniază dorințele tale la dorințele lui Dumnezeu pentru tine.
Deși dorința lui de a împărtăși Evanghelia era bună, Alma și-a dat seama că dorința de a împărtăși întregii lumi Evanghelia ca un înger nu se alinia complet la locul și modul în care Dumnezeu îl chemase să slujească. Poți sublinia orice expresii din Alma 29:3-6 care arată că Alma a dorit să-și alinieze dorințele la voia lui Dumnezeu.
-
Ce crezi că înseamnă să fim mulțumiți cu ceea ce ne-a oferit Domnul?
-
De ce crezi, asemenea lui Alma, că trebuie să căutăm să ne aliniem dorințele la cele ale Domnului?
-
Cum ne putem alinia dorințele la voia lui Dumnezeu când este posibil să primim o chemare de a sluji într-un mod diferit de cel pe care l-am prefera?
Mai târziu în capitol, Alma a explicat că nu trebuia să fie un înger pentru a vorbi întregului pământ, deoarece Dumnezeu avea să propovăduiască tuturor națiunilor în înțelepciunea Sa și la timpul ales de El (vezi Alma 29:7-8). Citește Alma 29:9, 13 și află pentru ce s-a mândrit Alma și cum s-a simțit când și-a aliniat dorințele la cele ale lui Dumnezeu.
Importanța dorințelor
Alocă-ți un moment pentru a cugeta asupra modului în care această lecție are legătură cu tine. În jurnalul tău pentru studiu, scrie ce poți face pentru a-ți întări dorințele neprihănite și a căuta ajutorul Domnului pentru a-ți alinia orice alte dorințe la voia Sa.