Seminar
Alma 42, partea 2: „Mila își cere drepturile asupra celui pocăit”


„Alma 42, partea 2: „Mila își cere drepturile asupra celui pocăit”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Alma 42, partea 2”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Alma 42, partea 2

„Mila își cere drepturile asupra celui pocăit”

Imagine
pictură reprezentându-L pe Isus Hristos întinzând o mână milostivă

Pentru a-l ajuta pe fiul său Corianton să se pocăiască, Alma l-a învățat despre dreptatea și mila lui Dumnezeu și despre cum „nimeni în afară de cel cu adevărat plin de pocăință nu este salvat” (Alma 42:24). Când înțelegem planul milei întocmit de Tatăl Ceresc, suntem înclinați să ne pocăim. Această lecție te poate ajuta să înțelegi modul în care ispășirea lui Isus Hristos îți permite să primești mila promisă în planul Tatălui Ceresc.

Legea aplică pedeapsa

  • Care sunt unele dintre circumstanțele în care dreptatea este de dorit? Dar mila?

Cu toții suntem binecuvântați pentru că Tatăl Ceresc este atât drept, cât și milos. Datorită planului Tatălui Ceresc, noi, toți, vom fi aduși înapoi în prezența lui Dumnezeu pentru a fi judecați (vezi Alma 42:23). În starea sa păcătoasă, Corianton nu era pregătit pentru judecată. Alma a sperat că faptul de a-l învăța despre planul Tatălui Ceresc avea să-l facă pe Corianton să se pocăiască și să-I slujească lui Dumnezeu. În timp ce studiezi Alma 42, află ce l-a învățat Alma pe Corianton că putea să facă pentru a primi mila lui Dumnezeu.

Așa cum legile joacă un rol important în societate, ele sunt o parte esențială a planului Tatălui Ceresc.

Citește Alma 42:17-21 și caută unele dintre scopurile legii în planul Tatălui Ceresc (vezi, de asemenea, 2 Nefi 2:13).

  • Ce ai învățat despre lege din planul Tatălui Ceresc?

În jurnalul tău pentru studiu, desenează o balanță asemănătoare celei de mai jos.

Imagine
desen cu o balanță

Denumește balanța „Dreptate”.

Potrivit legii dreptății, suportăm consecințele faptelor noastre. Primim binecuvântări când ne supunem legii și pedepse când încălcăm legea.

Denumește un taler al balanței „încălcarea legii” și pe celălalt „pedeapsă îndurată de păcătos”.

Dacă încălcăm o lege, balanța se înclină într-o parte. Dreptatea cere ca talerele să fie în echilibru. O plată (sau o pedeapsă) este necesară pentru a pune talerele în echilibru (vezi Alma 42:22).

  • Ce ni s-ar întâmpla dacă balanța dreptății ar putea fi pusă în echilibru numai prin pedeapsa noastră?

Pedeapsa pentru păcat este moartea spirituală, care reprezintă „[alungarea] din prezența Domnului” (Alma 42:11).

Mila își cere drepturile asupra celor care se pocăiesc

Deoarece Dumnezeu este „un Dumnezeu perfect, drept și, de asemenea, milos” (Alma 42:15), El a pregătit un plan pentru ca noi să putem avea parte de milă atunci când păcătuim.

Citește Alma 42:15, 22–25 și află ce a oferit planul Tatălui Ceresc pentru a echilibra balanța dreptății.

Taie sau șterge cuvântul păcătos din balanța dreptății și înlocuiți-l cu Salvatorul.

Imagine
icon indicând consemnare
  1. Răspunde la întrebările de mai jos.

Un principiu pe care îl învățăm este că, dacă ne pocăim cu adevărat, vom avea parte de milă prin ispășirea Salvatorului.

Pocăit înseamnă a fi umil și a-ți exprima întristarea pentru faptul de a fi păcătuit (vezi 2 Corinteni 7:10; 2 Nefi 2:7; Mosia 4:10).

Imagine
icon indicând consemnare
  1. Răspunde la întrebările de mai jos.

    • De ce crezi că numai cei care se pocăiesc cu adevărat sunt salvați?

Imaginează-ți că ești Corianton și că nu te-ai pocăit încă de toate păcatele tale. Citește Alma 42:26-30 și caută cuvintele sau expresiile care te motivează să te pocăiești.

  • Ce cuvinte sau expresii te-ar putea motiva să te pocăiești? De ce?

După ce l-a învățat pe Corianton despre planul Tatălui Ceresc (vezi Alma 40-42), Alma i-a adus aminte lui Corianton că el era „chemat de Dumnezeu ca să [predice] cuvântul” pentru a „[aduce] suflete la pocăință” (Alma 42:31). Corianton s-a pocăit de păcatele sale și și-a îndeplinit chemarea (vezi Alma 49:30).

Cugetă asupra nevoii tale de a te pocăi și gândește-te cum te poți pocăi cu adevărat. Amintește-ți că Tatăl Ceresc te va ierta pe măsură ce te pocăiești (vezi Mosia 26:30; Isaia 1:18).

  1. Desfășoară activitatea de mai jos.

    Scrie trei sau patru fraze în care să explici rolul ispășirii lui Isus Hristos în planul Tatălui Ceresc. Include rolurile dreptății și milei și ceea ce trebuie să facem pentru a avea parte de milă. Consemnează orice sentimente dorești să exprimi legate de Salvator.

Tipărește