„Mormon 8:27-41; 9:1-6, 27-37: Scrisă pentru zilele noastre”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„Mormon 8:27-41; 9:1-6, 27-37”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
Mormon 8:27-41; 9:1-6, 27-37
Scrisă pentru zilele noastre
Imaginează-ți că trăiai acum sute de ani, dar știai cum va fi să trăiești în zilele noastre. Moroni a trăit experiența aceasta; Domnul i-a arătat zilele noastre. Moroni a descris păcatele și atitudinile care aveau să predomine în ultimele zile. El ne-a invitat să „[ne întoarcem] către Domnul” (Mormon 9:6) și ne-a dat alte sfaturi pentru a ne ajuta să-L urmăm pe Isus Hristos. Această lecție te poate ajuta să înțelegi că scriptura Cartea lui Mormon este scrisă pentru a ne ajuta, în zilele din urmă, să ne întoarcem către Domnul.
Moroni a scris pentru noi
Imaginează-ți că ai trăit cu mult timp în urmă și ai fost rugat să scrii un mesaj pe care să-l pui într-o capsulă a timpului care urmează să fie deschisă în zilele noastre.
-
Ce avertizare, sfat sau încurajare ai oferi pentru a ajuta pe cineva să răzbească prin încercările vremurilor de astăzi?
Înainte de a muri, Mormon i-a încredințat fiului său, Moroni, plăcile de aur (vezi Mormon 8:1). Moroni a descris un mod în care Domnul l-a ajutat să știe ce să le scrie oamenilor din zilele noastre. Citește Mormon 8:34-35; 9:30 și caută să identifici modurile în care Domnul l-a binecuvântat pe Moroni în responsabilitatea sa sacră.
-
Ce i-a arătat Domnul lui Moroni?
-
Ce adevăruri putem învăța din aceasta?
Un adevăr pe care îl învățăm este acela că Isus Hristos a inspirat profeții din Cartea lui Mormon să scrie gândindu-se la zilele noastre.
-
Cum ar putea cunoașterea faptului că profeții din Cartea lui Mormon au văzut zilele noastre să influențeze modul în care citim Cartea lui Mormon?
Citește următoarea declarație a președintelui Ezra Taft Benson (1899-1994) despre profeții din Cartea lui Mormon.
Dacă ei au văzut zilele noastre și au ales acele lucruri care urmau să fie de cea mai mare valoare pentru noi, nu așa ar trebui noi să studiem Cartea lui Mormon? Trebuie să ne întrebăm în mod constant: „De ce Domnul l-a inspirat pe Mormon (sau pe Moroni sau pe Alma) să includă aceste lucruri în cronica lui? Ce lecție pot să învăț din aceasta care să mă ajute să trăiesc în aceste zile și în această eră?” (Ezra Taft Benson, „The Book of Mormon—Keystone of Our Religion”, Ensign, nov. 1986, p. 6).
Faptul de a-ți adresa întrebări precum cele sugerate de președintele Benson este o metodă eficientă de studiu al scripturilor, care te poate ajuta să găsești mai multă însemnătate și relevanță în studiul tău din Cartea lui Mormon. Îți poți consemna aceste întrebări, pe care să le revezi când studiezi.
-
Cum crezi că faptul de a adresa aceste întrebări îți poate îmbunătăți studiul din scripturi?
Citește Mormon 8:27-33 sau Mormon 8:36-41 și află cum a descris Moroni starea spirituală a oamenilor din zilele noastre.
-
Pe care dintre stările descrise de Moroni le observi în societatea noastră?
-
Cum pot influența aceste atitudini și comportamente credința noastră în Isus Hristos?
Soluții spirituale în zilele noastre
Citește Mormon 9:6, 27-31 și află ce l-a inspirat Domnul pe Moroni să scrie pentru a ne ajuta să biruim stările spirituale negative.
Învățăturile din Cartea lui Mormon
Cartea lui Mormon a fost scrisă pentru a ne ajuta să credem în Isus Hristos și să ne întoarcem către El (vezi 1 Nefi 6:4; Mormon 7:5; Moroni 10:30, 32).