„Cunoașterea doctrinei: Moroni 7:45-48 – «Caritatea este dragostea pură a lui Hristos»”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„Cunoașterea doctrinei: Moroni 7:45-48”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
Cunoașterea doctrinei: Moroni 7:45-48
„Caritatea este dragostea pură a lui Hristos”
Când ai studiat Moroni 7:44-48, ai învățat cum să cauți să deprinzi caritate, dragostea pură a lui Isus Hristos. Această lecție te poate ajuta să memorezi referința scripturală și expresia scripturală cheie pentru fragmentul care conține doctrină Moroni 7:45-48, să explici doctrina propovăduită în acest fragment și să pui în practică principiile dobândirii cunoașterii spirituale în situații din viața reală.
Explică și memorează
Gândește-te la scenariul de mai jos pentru a te ajuta să exersezi explicarea atributului divin reprezentat de caritate.
Imaginează-ți că ești în timpul unei discuții despre Vino și urmează-Mă cu membrii familiei tale și vorbiți despre înțelesul carității, când fratele tău mai mic spune ceva de genul: „Caritatea nu înseamnă doar să faci lucruri frumoase pentru oameni?”. Îi spui fratelui tău că faptul de a fi amabili face parte din caritate, dar că la seminar ai învățat mai multe despre aceasta.
-
Ce alte detalii despre caritate i-ai spune fratelui tău?
Folosește ideea de mai jos pentru a te ajuta să memorezi referința scripturală și expresia scripturală cheie. Sau alege o metodă diferită care te ajută cel mai bine să memorezi.
Exersarea punerii în practică
Pentru a te ajuta să recapitulezi principiile dobândirii cunoașterii spirituale, corectează cele trei expresii de mai jos și explică ce înseamnă fiecare dintre ele. Invitați cursanții să citească paragrafele 5-12 din secțiunea „Dobândirea cunoașterii spirituale” a manualului Cunoașterea doctrinei – document fundamental (2023).
-
Analizăm cu credință.
-
Căutăm să dobândim mai multă înțelegere prin intermediul perspectivei desemnate de Divinitate.
-
Acționăm concepte și întrebări din sursele eternității.
Citește scenariile de mai jos.
-
Oskar este deranjat cu ușurință de frații lui mai mici. Adesea, ei îl imploră pe Oskar să se joace cu ei sau să-i ajute la teme. Oskar dorește ca frații și surorile lui să-l lase în pace pentru a-și putea vedea de treabă.
-
Hae-Won a aflat că o altă fată din clasa ei de la Tinerele Fete a răspândit zvonuri despre ea. Hae-Won se simte confuză și rănită din cauza acestui lucru și nu este sigură cum să reacționeze.
-
Kapo dorește să fie popular la școală și să apară neînfricat în fața prietenilor lui. Deseori, el îi tratează cu superioritate pe ceilalți colegi de clasă și le ia lucrurile fără să-i întrebe.