Seminar
Cunoașterea doctrinei ‒ recapitulare 3


„Cunoașterea doctrinei – recapitulare 3”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Cunoașterea doctrinei ‒ recapitulare 3”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Cunoașterea doctrinei ‒ recapitulare 3

Înțelege și explică

tineri discutând

Faptul de a înțelege anumite fragmente scripturale și de a fi capabil să explici adevărurile propovăduite de acestea este esențial pentru a ajunge să cunoști doctrina. Această lecție este menită să te ajute să-ți mărești înțelegerea și să-ți permită să exersezi explicarea doctrinei propovăduite în unele dintre fragmentele care conțin doctrină din Cartea lui Mormon.

Aflați mai multe despre cursanții dumneavoastră. Căutați ocazii de a cunoaște cursanții. Observarea și întrebările sincere vă pot ajuta să aflați mai multe despre ce este important pentru fiecare cursant. Pe măsură ce înțelegeți mai multe despre cursanții dumneavoastră, Duhul Sfânt vă poate ajuta să vă concentrați, când predați, asupra nevoilor lor.

Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să aleagă un fragment care conține doctrină din Cartea lui Mormon care este important pentru ei și să se pregătească să împărtășească membrilor clasei motivul pentru care acel fragment este important.

Posibile activități de învățare

Este posibil ca în locul acestei lecții de recapitulare să fie necesară predarea unei lecții consacrate unui fragment care conține doctrină. Consultați programul de predare pus la dispoziție de directorul sau coordonatorul zonei sau regiunii dumneavoastră, pentru a vă asigura că fiecare lecție consacrată unui fragment care conține doctrină va fi predată cât timp seminarul este în desfășurare.

Înțelegerea fragmentelor care conțin doctrină

Lecția poate fi adaptată în funcție de nevoile membrilor clasei. De exemplu, ar putea fi util să recapitulați doar fragmentele pe care cursanții le-au studiat până acum în acest an.

Puteți invita cursanții să enumere cât mai multe referințe ale primelor 12 fragmente care conțin doctrină din Cartea lui Mormon. Enumerați, pe tablă, aceste referințe scripturale pe măsură ce sunt menționate. Expuneți tabelul de mai jos, pentru a ajuta după cum este necesar. Apoi, adresați întrebările de mai jos.

Primele 12 fragmente care conțin doctrină și expresiile cheie ale acestora

Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

Referință scripturală

Expresie scripturală cheie

Referință scripturală

1 Nefi 3:7

Expresie scripturală cheie

„Mă voi duce și voi face lucrurile pe care Domnul le-a poruncit.”

Referință scripturală

2 Nefi 2:25

Expresie scripturală cheie

„Adam a căzut, ca oamenii să poată fi; iar oamenii sunt ca să poată avea bucurie.”

Referință scripturală

2 Nefi 2:27

Expresie scripturală cheie

„Ei sunt liberi să aleagă libertatea și viața veșnică… sau… robia și moartea.”

Referință scripturală

2 Nefi 26:33

Expresie scripturală cheie

„Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu.”

Referință scripturală

2 Nefi 28:30

Expresie scripturală cheie

Dumnezeu „[va] da copiilor oamenilor rând după rând, precept după precept”.

Referință scripturală

2 Nefi 32:3

Expresie scripturală cheie

„Ospătați-vă din cuvintele lui Hristos; căci iată, cuvintele lui Hristos vă vor spune toate lucrurile pe care trebuie să le faceți.”

Referință scripturală

2 Nefi 32:8-9

Expresie scripturală cheie

„Trebuie întotdeauna să vă rugați.”

Referință scripturală

Mosia 2:17

Expresie scripturală cheie

„Când sunteți în slujba aproapelui, sunteți numai în slujba Dumnezeului vostru.”

Referință scripturală

Mosia 2:41

Expresie scripturală cheie

„[Cei] care țin poruncile lui Dumnezeu… sunt binecuvântați în toate lucrurile.”

Referință scripturală

Mosia 3:19

Expresie scripturală cheie

„Înlătură omul firesc și [devino] un sfânt prin ispășirea lui Hristos Domnul.”

Referință scripturală

Mosia 4:9

Expresie scripturală cheie

„Credeți în Dumnezeu… credeți că El are toată înțelepciunea.”

Referință scripturală

Mosia 18:8-10

Expresie scripturală cheie

„Fiți botezați în numele Domnului, ca o mărturie… că ați intrat într-un legământ cu El.”

  • Pe care dintre aceste fragmente simți că le înțelegi bine?

  • Ce experiențe te-au ajutat să înțelegi adevărul (adevărurile) acelui fragment?

    În cazul în care cursanții au finalizat activitatea de pregătire a cursanților pentru această lecție, îi puteți invita să împărtășească ce fragmente au fost importante pentru ei și de ce. Puteți folosi această discuție pentru a ajuta cursanții să evalueze cât de bine înțeleg fragmentele și dacă există fragmente pe care ar dori să le înțeleagă mai bine.

Alege cel puțin unul dintre fragmentele care conțin doctrină din Cartea lui Mormon pe care dorești să le înțelegi mai bine și desfășoară una dintre activitățile de mai jos, care te va ajuta să-ți aprofundezi înțelegerea despre doctrina propovăduită în el. Dacă termini repede, alege un alt fragment care conține doctrină și desfășoară o altă activitate.

În timp ce cursanții studiază, puteți expune opțiunile de mai jos. Puteți, de asemenea, să aduceți, la lecție, obiecte pe care cursanții să le folosească pentru opțiunea „Compararea”. De asemenea, cursanții ar putea fi creativi și să folosească resurse suplimentare în clasă pentru a face comparații.

Activitatea A. Vizualizare

Creează un desen, un colaj, o memă, un text grafic, un nor de cuvinte sau alte reprezentări vizuale care reflectă ceea ce te învață fragmentul ales.

Apasă pe linkurile de mai jos pentru câteva exemple.

Activitatea B. Împărtășire

Creează un plan de a preda despre fragmentul ales. Acesta poate include întrebări pe care le-ai adresa pentru a-i ajuta pe cei cărora le predai să înțeleagă mai bine fragmentul. Poți, de asemenea, să creezi o prezentare video în care să răspunzi la întrebările pe care le-ai creat sau să explici înțelesul cuvintelor și expresiilor cheie.

Activitatea C. Studiul independent

Alege unul sau două cuvinte cheie din fragmentul de studiat. Folosește ajutoarele pentru studiu din scripturile tale, din aplicația Biblioteca Evangheliei sau din alte surse desemnate de Divinitate pentru a identifica definiții, posibile referințe suplimentare sau declarații ale conducătorilor Bisericii care îți aprofundează înțelegerea. Consemnează ce înveți, inclusiv ce te învață aceste lucruri despre Tatăl Ceresc și Isus Hristos.

Activitatea D. Compararea

Identifică obiecte tangibile sau creează o analogie care poate reprezenta fragmentul sau cuvintele și expresiile din fragment. De exemplu, pentru 2 Nefi 2:27, poți lua o cheie într-o mână, pentru a ilustra faptul că noi „[suntem] liberi să [alegem] libertatea și viața veșnică”, și un lacăt în cealaltă mână, pentru a reprezenta „robia și moartea”.

După ce cursanții au avut suficient timp pentru această activitate de studiu, invitați voluntarii să împărtășească ceva din activitățile pe care le-au ales. Ei pot împărtăși lucrările lor de artă, întrebările pe care le-au formulat, cunoștințele dobândite ca rezultat al studiului lor sau obiectele pe care le-au folosit pentru comparație.

Această împărtășire poate fi făcută în grupuri mici, împreună cu toată clasa sau folosind ambele metode. Ca parte a discuției, cursanții pot răspunde la întrebările de mai jos pentru una sau mai multe dintre scripturile pe care le-au ales.

  • De ce crezi că este important să înțelegi fragmentul pe care l-ai ales?

  • Cum te poate ajuta înțelegerea acestui fragment să-ți mărești credința în Isus Hristos sau să devii mai asemănător Lui?