„Mosia 4: «[Păstrați] pentru totdeauna iertarea păcatelor voastre»”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„Mosia 4”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
Mosia 4
„[Păstrați] pentru totdeauna iertarea păcatelor voastre”
Cum ar putea fi viața ta diferită dacă ai simți mai multă bucurie și ai avea conștiința împăcată? Nefiții, impresionați de învățăturile regelui Beniamin, au fost „[plini] de bucurie” și au simțit că au „[conștiința împăcată” pe măsură ce s-au pocăit și au primit iertarea păcatelor lor (Mosia 4:3). Regele Beniamin i-a învățat apoi ce să facă pentru a păstra această iertare a păcatelor. Această lecție te poate ajuta să înțelegi ce poți face pentru a primi și a păstra iertarea păcatelor tale.
Posibile activități de învățare
Să rămânem puternici din punct de vedere spiritual
Privește ilustrația de mai jos și gândește-te ce ar trebui să facă cineva pentru a menține această plantă sănătoasă și în creștere.
-
Ce s-ar întâmpla cu această plantă dacă ar fi ținută într-o cameră întunecată sau dacă nu ar fi udată niciodată?
-
Care este legătura dintre acest lucru și sănătatea și nevoile noastre spirituale?
Asemenea faptului de a ne îngriji de o plantă, faptul de a ne păstra sănătoși din punct de vedere spiritual necesită efort constant. În Mosia 4, regele Beniamin și-a învățat poporul ce trebuia să facă pentru a rămâne puternic spiritual. În timp ce studiezi, cugetă asupra învățăturilor care te vor ajuta în eforturile tale de a rămâne puternic spiritual de-a lungul vieții și de a progresa pentru a deveni mai asemănător Salvatorului.
Să păstrăm iertarea pentru păcatele noastre
Amintește-ți că, în cuvântarea sa, regele Beniamin a împărtășit un mesaj pe care l-a primit de la un înger despre venirea lui Isus Hristos și despre importanța faptului de a ne birui firea decăzută prin ispășirea Salvatorului (vezi Mosia 3).
Citește Mosia 4:1-3 și află de ce binecuvântări și sentimente a avut parte poporul regelui Beniamin.
-
Ce îți atrage atenția în aceste versete?
-
Ce crezi că ar trebui să facă oamenii pentru a rămâne în această stare purificată și plină de bucurie?
Imaginează-ți cum ar fi dacă ai fi fost unul din poporul regelui Beniamin în acea zi. Gândește-te cum crezi că ți-ar fi influențat acest lucru sentimentele față de Isus Hristos și ce anume, din această experiență, ai fi dorit să păstrezi pentru totdeauna.
-
Ce schimbare s-ar putea produce în viața ta dacă ai simți mai des iertarea păcatelor tale?
Restul învățăturilor regelui Beniamin din Mosia 4 ne ajută să înțelegem că, după ce am primit iertare de la Isus Hristos, trebuie să depunem eforturi pentru a păstra iertarea păcatelor noastre.
-
Care crezi că este diferența dintre a primi și a păstra iertarea păcatelor noastre?
-
De ce crezi că este important să ne străduim să păstrăm iertarea păcatelor noastre de-a lungul vieții?
Gândește-te cum se aplică acest adevăr vieții tale. Cât de bine simți că păstrezi iertarea păcatelor tale? Pe măsură ce continui să studiezi, caută adevăruri care te pot ajuta să înțelegi ce poți face pentru a păstra iertarea păcatelor tale.
Citește Mosia 4:9-16 și caută învățături ale regelui Beniamin care ne ajută să înțelegem cum putem păstra iertarea păcatelor noastre.
-
Care sunt cel puțin trei lucruri pe care regele Beniamin ne-a învățat că trebuie să le facem pentru a păstra iertarea păcatelor noastre, care îți atrag cel mai mult atenția?
-
Cum crezi că ar fi dacă ai pune în practică, în viața ta, aceste invitații ale regelui Beniamin?
-
Cum te-ar putea ajuta faptul de a face aceste lucruri să păstrezi iertarea păcatelor tale?
Următorii mei pași
Gândește-te cât de bine pui în practică învățăturile regelui Beniamin din aceste versete. Poți face acest lucru concentrându-te asupra celor trei sau patru comportamente pe care tocmai le-ai identificat și adresându-ți întrebări ca cele de mai jos.
-
Cât de mult efort depun pentru a face aceasta?
-
Fac aceasta cu regularitate?
-
Ce sentimente și impresii am avut astăzi care ar putea sugera aspecte în care m-aș putea îmbunătăți?
Întocmește, cu ajutorul rugăciunii, un plan concret pentru a te îmbunătăți într-un singur aspect. Gândește-te la orice obstacol pe care l-ai putea întâlni pe măsură ce încerci să te îmbunătățești în acest aspect și la ce poți face pentru a primi ajutorul Domnului pentru a birui aceste încercări. Ar putea fi util să-ți împărtășești obiectivul unui membru al familiei sau unei persoane dragi care te poate ajuta în acest sens. Poți, de asemenea, să incluzi acest obiectiv în obiectivele tale pentru copii și tineri.