„Alma 5-7: Prezentare generală”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„Alma 5-7”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
Alma 5-7
Prezentare generală
Alma a adresat membrilor Bisericii din Zarahemla o serie de întrebări care i-au încurajat să cugete asupra a ceea ce era important în inima lor și a situației lor înaintea lui Dumnezeu. El i-a invitat să vină la Hristos folosind figuri de stil tandre, cum ar fi: „brațele milosteniei [Sale] sunt întinse” (Alma 5:33), „pocăiți-vă și Eu vă voi primi” (Alma 5:33) și „Păstorul cel Bun vă cheamă” (Alma 5:38). El ne-a învățat că Salvatorul a suferit de bunăvoie toate lucrurile pentru noi, „ca El să știe, în ce privește trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor” (Alma 7:12). El ne-a învățat, de asemenea, cum să continuăm pe „cărarea care… duce în împărăția lui Dumnezeu” (Alma 7:19).
Pregătiți-vă să predați
Informațiile de mai jos le oferă învățătorilor idei cu privire la ce ar putea fi necesar să pregătească în avans pentru fiecare lecție.
Alma 5:1-32
Scopul lecției. Această lecție este menită să ajute cursanții să-și evalueze progresul spiritual și să întărească propria convertire la Isus Hristos.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să parcurgă rapid Alma 5 și să marcheze toate semnele de întrebare din capitol. Cursanții pot, de asemenea, să-și adreseze unele dintre întrebările pe care Alma le-a adresat poporului său, din acest capitol.
-
Prezentare video. „Să ne întoarcem și să primim” (16:10; vizionați de la minutul 8:14 până la minutul 8:58).
-
Propunere pentru predarea prin videoconferință. Un scop principal al acestei lecții este de a permite cursanților să citească și să cugete asupra mai multor întrebări despre Alma 5. Un mod de a face acest lucru este de a le acorda un timp, pe durata lecției, în care să-și închidă microfonul și camera, să studieze, să cugete și să-și consemneze răspunsurile la întrebări în jurnalele lor pentru studiu. Poate fi util să-i anunțați când mai au două minute din acest timp și, apoi, când mai au 30 de secunde.
Alma 5:33-62
Scopul lecției. Această lecție poate ajuta cursanții în eforturile lor de a veni la Isus Hristos și de a primi binecuvântările pe care El li le oferă.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să studieze Alma 5:33-34 și să vină la lecție pregătiți să împărtășească ce au învățat despre Salvator din aceste versete.
-
Ilustrații. Câteva ilustrații care ar fi interesante pentru cursanți; câteva ilustrații cu Isus Hristos cu brațele întinse.
-
Prezentare video. „Inimi legate în unitate” (15:10; vizionați de la minutul 13:56 până la minutul 14:51).
Alma 7:1-13
Scopul lecției. Această lecție poate ajuta cursanții să se bizuie pe Salvatorul lor și să simtă o dragoste mai mare față de El.
-
Pregătirea cursanților. Puteți invita cursanții să studieze Alma 7:11-13 și să caute în aceste versete ce a suferit Isus Hristos prin ispășirea Sa și motivul pentru care El a suferit aceste lucruri.
-
Conținut de expus. Tabelul despre suferința Salvatorului, fie expus, fie desenat pe tablă, astfel încât cursanții să-l poată desena în jurnalele lor.
-
Prezentare video. „Întăriți de ispășirea lui Isus Hristos” (15:45; vizionați de la minutul 3:13 până la minutul 4:01).
-
Propunere pentru predarea prin videoconferință. Puteți folosi o tablă albă digitală sau un document partajat, pentru a le permite cursanților să completeze tabelul împreună.
Cunoașterea doctrinei: Alma 7:11-13
Scopul lecției. Această lecție poate ajuta cursanții să memoreze referința scripturală și expresia scripturală cheie pentru fragmentul care conține doctrină Alma 7:11-13, să explice doctrina propovăduită în acest fragment și să pună în practică principiile dobândirii cunoașterii spirituale în situații din viața reală.
-
Pregătirea cursanților. Puteți invita cursanții să cugete, cu ajutorul rugăciunii, asupra a ce pot face pentru a primi ajutorul și tăria pe care Isus Hristos le oferă prin ispășirea Sa.
-
Propunere pentru predarea prin videoconferință. Pentru a ajuta cursanții să memoreze referința scripturală și expresia scripturală cheie, îi puteți invita să scrie, din memorie, pe chat cât mai mult din referință și expresie. Apoi, recapitulați referința și expresia de câteva ori și invitați-i să le scrie din nou pe chat, pentru a vedea cât de mult își amintesc. Continuați până când majoritatea cursanților pot recita referința și expresia.
Alma 7:14-27
Scopul lecției. Această lecție este menită să ajute cursanții în eforturile lor de a dobândi însușiri asemănătoare celor ale lui Hristos pe măsură ce urmează cărarea care duce înapoi la Dumnezeu.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se gândească la însușiri asemănătoare celor ale lui Hristos pe care ar dori să și le dezvolte mai bine și să vină pregătiți să împărtășească de ce.
-
Conținut de expus. Instrucțiunile pentru activitatea despre însușirile asemănătoare celor ale lui Hristos, de la sfârșitul lecției.
-
Ilustrații. O cărare; o reprezentare a cărării care duce în împărăția lui Dumnezeu; diferite ilustrații cu Isus Hristos.
-
Prezentare video. „Restaurare zilnică” (13:43, vizionați de la minutul 1:40 până la minutul 3:25).
-
Propunere pentru predarea prin videoconferință. Puteți folosi funcția de tablă albă din aplicația de videoconferință. Afișați ilustrația cu cărarea și invitați cursanții să scrie acțiuni, însușiri și comportamente în jurul ilustrației, în timpul lecției, conform indicațiilor.