Seminar
Alma 9: Să ne aducem aminte binecuvântările Domnului


„Alma 9: Să ne aducem aminte binecuvântările Domnului”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Alma 9”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Alma 9

Să ne aducem aminte binecuvântările Domnului

Alma și Amulec

Cum te-a binecuvântat Domnul? Ce Se așteaptă El să faci după ce ai primit aceste binecuvântări? Când Alma și Amulec au chemat oamenii din Amoniha la pocăință, oamenii au respins învățăturile lor. Alma propovăduia că Domnul Se aștepta ca ei să fie mai neprihăniți decât lamaniții, care nu fuseseră învățați adevărul. El i-a îndemnat pe oameni să-și aducă aminte binecuvântările Domnului. Această lecție este menită să te ajute să recunoști și să-ți aduci aminte binecuvântările pe care Domnul ți le-a dat.

Adresați întrebări care ajută cursanții să învețe prin Duhul Sfânt. Câteva cuvinte alese cu grijă pot spori eficiența unei întrebări. O întrebare bine concepută va implica mintea și inima cursanților dumneavoastră și va oferi Duhului Sfânt ocazia de a preda.

Pregătirea cursanților. Puteți invita cursanții să scrie, timp de unul sau două minute, mai multe exemple de binecuvântări pe care le-au primit de la Tatăl Ceresc și Isus Hristos.

Posibile activități de învățare

Binecuvântările Domnului date ție

Alocă-ți câteva minute pentru a enumera, în jurnalul tău pentru studiu, binecuvântările pe care le-ai primit de la Tatăl Ceresc și Isus Hristos. (Poți include binecuvântări pe care le-ai primit pentru că ești membru al Bisericii lui Hristos.)

Puteți invita mai mulți cursanți să scrie, pe tablă, una sau două dintre binecuvântările sau darurile pe care le-au primit. Întrebați cursanții ce sentimente au față de acele daruri și de ce. Puteți adăuga și binecuvântările la care v-ați gândit dumneavoastră.

  • Cum te influențează faptul de a-ți aduce aminte aceste binecuvântări și daruri?

  • Cât de des te gândești la aceste binecuvântări? Poți face ceva pentru a te concentra mai mult asupra lor?

Pe măsură ce studiezi astăzi, vei avea ocazii de a adăuga și alte lucruri în listă. Caută îndrumarea Tatălui Ceresc pentru a recunoaște binecuvântările Sale pentru tine și pentru a ști cum să ți le poți aduce aminte de-a lungul vieții.

Alma și Amulec le predică oamenilor din Amoniha

Când Alma și Amulec le-au predicat cuvântul lui Dumnezeu oamenilor din Amoniha, oamenii au avut inima împietrită.

Citește cuvintele pe care li le-a adresat Alma în Alma 9:8-11, 20-22 și caută cuvintele și expresiile care indică binecuvântările date acestor oameni de Domnul și pe care ei le uitaseră.

  • Ce ai aflat?

  • Ce caracteristici ale Domnului a subliniat Alma în versetul 11? (Poți marca aceste trăsături în scripturile tale.)

Ar putea fi util să știi că expresia răbdare îndelungată se referă la răbdarea și reținerea de care dă dovadă Domnul atunci când există motiv de mânie.

Alocă-ți un moment pentru a cugeta asupra modurilor în care Domnul ți-a arătat răbdare. Poți adăuga aceste exemple în lista ta de binecuvântări.

Puteți invita cursanții să-și împărtășească gândurile.

Mai târziu, Alma a depus mărturie despre alte caracteristici ale Domnului care ne pot ajuta să înțelegem mesajul lui Alma. Citește Alma 9:26 și marchează aceste caracteristici. Ar putea fi util să știi că, în scripturi, termenul dreptate înseamnă „corectitudine” sau „nepărtinire”.

În timp ce Alma a continuat să predice, el a subliniat faptul că Isus Hristos este plin de har, de dreptate și de adevăr, de răbdare, de milă și de îndelungă răbdare. Cugetă asupra motivului pentru care Alma a dorit ca oamenii din Amoniha să înțeleagă aceste caracteristici ale Salvatorului.

Compararea și punerea în antiteză a două popoare

Deseori, scripturile compară sau pun în antiteză idei, evenimente și popoare într-un mod care propovăduiește principiile Evangheliei. Căutarea acestor comparații sau antiteze poate fi o metodă utilă de studiu din scripturi. Alma a comparat două grupuri de oameni care se aflau în situații diferite – lamaniții și oamenii din Amoniha. În jurnalul tău pentru studiu, completează tabelul de mai jos. Află cum a subliniat Alma trăsăturile Salvatorului.

Desenați acest tabel pe tablă și rugați cursanții să-l copieze în jurnalele lor. Puteți să împărțiți membrii clasei în două grupuri și să rugați un grup să studieze despre lamaniți și pe celălalt să studieze despre oamenii din Amoniha. Sau puteți să împărțiți membrii clasei în grupuri mai mici și să-i rugați să completeze tabelul împreună.

Ce înveți despre oameni

Modul în care Domnul dă dovadă de har, dreptate, adevăr, răbdare, milă sau îndelungă răbdare față de acești oameni

Lamaniții (Alma 9:14-17)

Oamenii din Amoniha (Alma 9:20-25)

După ce cursanții au citit, rugați-i să împărtășească ce au învățat. Puteți sublinia că, deși Domnul este milos cu cei care nu cunosc poruncile Sale (vezi Alma 9:16), cei care se răzvrătesc cu bună-știință împotriva Evangheliei și refuză să se pocăiască vor primi o condamnare mai mare (vezi versetele 23-24). Puteți chiar să rugați cursanții să scrie la aceste versete referința scripturală Doctrină și legăminte 82:3. Asigurați-vă că membrii clasei simt și văd că măreața milă a Domnului le este oferită tuturor celor care sunt dornici să se pocăiască.

  • Cum a arătat mila Domnului faptul de a-i trimite pe Alma și pe Amulec să-i avertizeze pe oamenii din Amoniha și să le depună mărturie?

  • De ce crezi că este important pentru noi să ne amintim, în zilele noastre, învățăturile lui Alma despre Dumnezeu din Alma 9?

Ce ți-a dat Domnul?

Alma s-a minunat cât de repede au uitat oamenii din Amoniha binecuvântările pe care Domnul li le dăduse, ca popor (vezi Alma 9:8-11). Pentru a-i ajuta să se pocăiască și să se întoarcă la Domnul, Alma le-a adus aminte multele binecuvântări pe care le primiseră (vezi versetele 20-24).

  • Care sunt unele dintre motivele pentru care am putea uita ce a făcut Domnul pentru noi?

Acordați timp cursanților pentru a cugeta asupra binecuvântărilor pe care le-au primit personal de la Dumnezeu. Încurajați-i să adauge completări în lista pe care au întocmit-o la începutul lecției și ajutați-i să se gândească la moduri în care să-și aducă aminte aceste binecuvântări. Puteți expune întrebările de mai jos, asupra cărora cursanții să cugete în liniște.

  • Ce lucruri „[ți-a] făcut [Domnul] cunoscute… după dorința [ta] și credința [ta] și rugăciunile [tale]” (Alma 9:20)?

  • Cum ai fost binecuvântat de darurile Spiritului menționate în Alma 9:21?

  • Cum te-a eliberat Dumnezeu din încercările tale? (Vezi Alma 9:22.)

Puteți să invitați câțiva cursanți să împărtășească unele dintre răspunsurile lor.

Alocă-ți un moment pentru a face ceva care să te ajute să îți aduci aminte binecuvântările pe care ți le-a dat Domnul. Mai jos sunt câteva idei.

  • Fă o fotografie cu lista pe care ai întocmit-o în clasă și pune-o undeva unde o poți vedea des, de exemplu ca imagine de fundal a telefonului tău.

  • Scrie-ți sentimentele în jurnalul pentru studiu și întocmește un plan pentru a-ți consemna binecuvântările cu regularitate.

  • Creează-ți un memento în calendar pentru a cugeta cu regularitate asupra a ceea ce a făcut Domnul pentru tine.

Puteți invita câțiva cursanți să împărtășească ce au făcut sau ce plănuiesc să facă și ce simt în legătură cu acest lucru. Puteți, de asemenea, să împărtășiți propriile planuri.

Depuneți mărturie despre principiile predate în această lecție și despre dragostea pe care Dumnezeu o are pentru copiii Săi.