Seminar
Helaman 14: Semne ale Salvatorului


„Helaman 14: Semne ale Salvatorului”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Helaman 14”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Helaman 14

Semne ale Salvatorului

tânăr băiat studiind din scripturi

Tatăl Ceresc trimite profeți pentru a-i ajuta pe copiii Săi să creadă în Fiul Său Preaiubit, cum ar fi atunci când l-a instruit pe Samuel Lamanitul să le profețească nefiților. Ca parte a profețiilor sale, Samuel a vorbit despre semnele care aveau să anunțe nașterea și moartea lui Isus Hristos. Această lecție te poate ajuta să-ți întărești credința în Isus Hristos pe măsură ce înțelegi semnele pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Încurajați fiecare cursant să contribuie la experiența de învățare. Oferiți cursanților mai multe moduri de a participa la lecție. Acestea pot include desenarea, scrierea pe tablă, explicarea a ceea ce înțeleg sau depunerea mărturiei. Recunoașteți eforturile cursanților și încurajați-i pe toți să sprijine contribuțiile colegilor lor.

Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se pregătească să împărtășească modul în care lumina poate fi comparată cu Isus Hristos. Ei se pot gândi la lanterne aprinse în locuri întunecate, la becuri luminând într-o casă sau la lumini naturale precum soarele și stelele.

Posibile activități de învățare

Anunțuri

Gândește-te la evenimente din viața ta care sunt atât de importante, încât îi vei anunța din timp pe prietenii și membrii familiei de ele. În multe culturi, anunțurile oficiale despre absolvire, căsătorie, zile de naștere importante și alte evenimente sunt create și trimise cu săptămâni sau luni înainte.

Le puteți arăta cursanților exemple de anunțuri sau le puteți spune despre un eveniment din viața dumneavoastră care le-a fost anunțat din timp celor dragi.

  • Care sunt unele dintre motivele pentru care oamenii ar trimite aceste anunțuri înainte de ziua evenimentului?

  • Care sunt unele dintre evenimentele pe care Tatăl Ceresc a ales să le anunțe dinainte prin profeții Săi? De ce crezi că este atât de important ca aceste evenimente să fie făcute cunoscute?

Prin profețiile lui Samuel Lamanitul, Dumnezeu i-a anunțat pe nefiți de evenimente viitoare importante și semne care aveau să le însoțească.

Citește Helaman 14:12 și află care sunt motivele pentru care Dumnezeu i-a poruncit lui Samuel să profețească despre aceste semne.

Ajutați cursanții să identifice un principiu invitându-i să rezume ceea ce au învățat din acest verset. Cursanții pot folosi cuvinte diferite, dar adevărul pe care îl identifică poate fi similar cu cel de mai jos.

Un adevăr pe care îl putem învăța este acesta: cunoașterea semnelor date de Dumnezeu ne poate confirma credința în Isus Hristos.

Cum crezi că te-ar fi influențat faptul de a fi martor la semnele date de Samuel pentru a anunța nașterea și moartea lui Isus Hristos? Cugetă la ce semne sau experiențe ți-a dat Dumnezeu pentru a-ți confirma credința în Salvator. Acestea pot include semne care preced a Doua Venire a Salvatorului.

Semnele nașterii și morții Salvatorului

Dacă desfășurați activitatea de mai jos, indicați cursanților un anumit interval de timp în care să se încadreze, pentru a avea timp și pentru restul materialului de care au nevoie cursanții dumneavoastră. Cursanții pot lucra în grupuri mici și puteți desemna diferite grupuri să studieze fie nașterea lui Hristos, fie moartea Sa. Amintiți cursanților să trateze nașterea și moartea Sa cu respect când își creează anunțurile.

O altă opțiune este ca toate grupurile să creeze anunțuri despre nașterea lui Hristos și să discute în cadrul grupurilor lor despre modul în care acele semne depun mărturie despre El. După aceea, cursanții pot studia împreună semnele morții lui Hristos și pot discuta despre modul în care acele semne depun mărturie despre El.

Dacă este nevoie, oferiți materiale precum creioane colorate și hârtie. Cursanții pot folosi dispozitive digitale, dacă sunt disponibile, în loc de hârtie.

Folosind profețiile de mai jos, creează anunțuri pentru nefiții din vremea lui Samuel despre nașterea și moartea Salvatorului. Străduiește-te să redai emoția nașterii Salvatorului și însemnătatea morții Sale. De asemenea, include motivul pentru care oamenii trebuie să se pregătească pentru aceste evenimente viitoare.

Invitați fiecare grup să-și prezinte anunțul unui alt grup. Dacă diferite grupuri s-au concentrat asupra unor semne diferite, invitați-le să-și prezinte anunțul unui grup care a studiat un semn diferit.

Apoi, invitați la o discuție în clasă despre Salvator, adresând întrebări precum cele de mai jos.

  • De ce crezi că nașterea și moartea Salvatorului au fost anunțate de semne care implică lumină și întuneric?

  • Cum ar fi putut vederea acestor semne să afirme credința nefiților în Salvator?

Dacă le-ar fi util cursanților, îi puteți invita să găsească un loc în scripturi în care Salvatorul este comparat cu lumina – de exemplu, Ioan 8:12. Puteți întreba: „În ce mod a fost Isus Hristos o lumină pentru voi?”.

Semnele celei de-a Doua Veniri

A Doua Venire

La fel cum Tatăl Ceresc a folosit semne pentru a-i pregăti pe nefiții din vechime pentru venirea Fiului Său, El folosește semne în zilele noastre pentru a ne ajuta să ne pregătim pentru a Doua Venire a Fiului Său.

Această secțiune este menită să ajute cursanții să înțeleagă unele dintre semnele care preced a Doua Venire. Testul de potrivire de mai jos este un mod de a ajuta cursanții să facă acest lucru. Puteți folosi și alte metode, cum ar fi expunerea unei liste cu semnele în timp ce cursanții răspund la întrebările de la sfârșitul lecției. Sau puteți ruga fiecare cursant să aleagă o referință pe care să o citească și, apoi, să spună membrilor clasei semnul pe care l-au descoperit.

Răspunsuri corecte: 1-d, 2-b, 3-a, 4-c, 5-e.

Pentru a te ajuta să te familiarizezi cu unele dintre semnele care preced a Doua Venire sau ți le aduci aminte, citește fragmentele scripturale de mai jos și potrivește-le cu descrierea semnului. Dacă dorești să studiezi mai multe semne, vezi „Semnele vremurilor”, în Ghid pentru scripturi (scriptures.ChurchofJesusChrist.org).

  1. 1 Nefi 14:14

  1. Oameni din toate națiunile vor fi atrași de templul lui Dumnezeu.

  1. 2 Nefi 3:6, 11, 15

  1. Un urmaș al lui Iosif din Egipt (Joseph Smith) va vesti cuvântul lui Dumnezeu (Cartea lui Mormon).

  1. Isaia 2:2-3

  1. Evanghelia va fi predicată în întreaga lume.

  1. Matei 24:14

  1. Poporul Domnului va fi găsit peste tot pe pământ și va fi binecuvântat cu puterea lui Dumnezeu.

  1. 2 Timotei 3:1-7

  1. Oamenii vor fi egoiști și păcătoși și se vor îndepărta de Dumnezeu

  • Cum ai văzut că s-au împlinit unele dintre semnele celei de-a Doua Veniri a Salvatorului?

Ar putea fi important ca membrii clasei să cugete la întrebarea de mai jos. Înainte de a răspunde, le puteți acorda timp să cugete la modul în care Biserica restaurată a lui Isus Hristos, munca misionară, templele, profetul Joseph Smith și Cartea lui Mormon le-au influențat credința în Salvator.

  • În ce mod împlinirea acestor semne ți-a confirmat credința în Salvator?

  • Potrivit celor relatate în Helaman 14:13, 28-29, de ce este atât de important ca noi să credem în Hristos?

  • În ce moduri a fost credința ta în Isus Hristos o binecuvântare pentru tine?

Puteți invita cursanții să-și consemneze gândurile referitoare la cele de mai jos în jurnalele lor pentru studiu.

În timp ce vei studia 3 Nefi 1-10 în lecțiile următoare, vei citi despre împlinirea semnelor pe care le-a dat Samuel despre nașterea și moartea Salvatorului. Oamenii din zilele lui Samuel care au crezut profețiile și s-au pregătit pentru venirea lui Hristos au avut experiențe foarte diferite de ale celor care nu au crezut.

În jurnalul tău pentru studiu, scrie despre credința ta în Salvator și despre experiențele care te-au condus spre aceasta. Poți menționa inclusiv cum poți întări această credință (de exemplu, continuând să studiezi Cartea lui Mormon sau mergând la templu).