„3 Nefi 28: Dorința de a-i aduce pe alții la Isus Hristos”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„3 Nefi 28”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
3 Nefi 28
Dorința de a-i aduce pe alții la Isus Hristos
Una dintre cele mai mari dorințe pe care o putem avea în viața noastră este de a ajuta alți oameni să primească binecuvântările oferite de Isus Hristos și ispășirea Sa (vezi Doctrină și legăminte 15:6). Trei dintre ucenicii nefiți au demonstrat acest lucru într-un mod unic când au dorit să rămână pe pământ și să aducă suflete la Isus Hristos până la a Doua Sa Venire. Această lecție este menită să te ajute să simți o dorință mai mare de a-i aduce pe alții la Isus Hristos.
Posibile activități de învățare
Ce îți dorești?
-
Ce ai răspunde dacă Isus ți-ar apărea și te-ar întreba: „Ce dorești tu de la Mine?”.
-
De ce ai alege răspunsul respectiv?
În timpul slujirii Salvatorului printre nefiți, El le-a adresat această întrebare ucenicilor Săi (vezi 3 Nefi 28:1).
Citește 3 Nefi 28:2-6 și află ce au răspuns ucenicii nefiți la întrebarea Salvatorului.
-
Ce ai aflat?
În versetul 6, Salvatorul a menționat că trei dintre ucenicii nefiți doreau același lucru pe care îl dorise și Ioan cel Iubit. Citește Doctrină și legăminte 7:1-3 și află care a fost dorința lui Ioan.
-
De ce crezi că acești trei ucenici au dorit să rămână pe pământ?
Gândește-te la propria ta dorință de a aduce oameni la Isus Hristos. Autoevaluarea de mai jos te poate ajuta să faci acest lucru.
Răspunde la fiecare dintre următoarele afirmații cu unul dintre aceste răspunsuri: „Cu regularitate”, „Uneori” sau „Rar”.
-
Caut ocazii de a le spune oamenilor despre Hristos.
-
Mă rog pentru ocazii de a găsi oameni cu care să vorbesc despre Hristos.
-
Simt dorința de a-i ajuta pe alții să-L urmeze pe Isus Hristos.
Mărirea dorinței tale de a-i ajuta pe alții să vină la Hristos
În mijlocul unei pagini din jurnalul tău pentru studiu, desenează o siluetă care să reprezinte un adolescent care nu are dorința de a le împărtăși altora Evanghelia. În spațiul gol din jurul siluetei, scrie câteva dintre motivele pentru care acest adolescent ar putea să nu dorească să împărtășească Evanghelia. Păstrează spațiu pentru a scrie adevărurile pe care le vei învăța în timp ce vei studia astăzi.
În timp ce continui să studiezi, caută învățături care ar putea ajuta pe cineva să simtă o dorință mai mare de a împărtăși Evanghelia.
Citește 3 Nefi 28:7-10 și află ce le-a promis Domnul ucenicilor nefiți care doreau să rămână pe pământ pentru a aduce suflete la El.
-
Ce binecuvântare le-a dat Isus, în versetele 7-8, pentru ca ei să-și poată îndeplini dorințele?
-
Ce le-a promis Salvatorul ucenicilor Săi că vor primi, în versetele 9-10, datorită dorințelor lor neprihănite?
În dispensația noastră, Domnul a promis binecuvântări celor care caută să aducă suflete la El. Citește Doctrină și legăminte 18:15-16 și caută binecuvântările de care putem avea parte pentru faptul de a aduce suflete la Isus Hristos.
-
Ce adevăr putem învăța din aceste versete despre modul în care putem fi binecuvântați pe măsură ce căutăm să aducem suflete la Isus Hristos?
Un adevăr pe care îl putem învăța din aceste versete este că, pe măsură ce depunem eforturi pentru a aduce suflete la Isus Hristos, putem avea parte de bucurie. Poți scrie acest adevăr în ilustrația pe care ai creat-o.
-
De ce crezi că a aduce suflete la Isus Hristos este o sursă de bucurie?
-
Cum poate ajuta înțelegerea acestui adevăr pe cineva să simtă o dorință mai mare de a împărtăși Evanghelia?
Caută alte scripturi sau declarații ale conducătorilor Bisericii care ne pot ajuta să ne mărim dorința de a împărtăși Evanghelia. Poți folosi instrumente pentru studiu cum ar fi Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie) sau Ghid pentru scripturi pentru a căuta subiecte precum „Munca misionară” sau poți studia câteva sau toate versetele de mai jos. Adaugă adevărurile pe care le găsești pe imaginea din jurnalul tău pentru studiu.
-
Care sunt unele dintre învățăturile pe care le-ai găsit și care ar putea ajuta pe cineva să simtă o dorință mai mare de a împărtăși Evanghelia? De ce crezi că aceste învățături ar fi de ajutor?
-
Ce experiențe te-au ajutat să vezi binecuvântările care pot fi primite când împărtășim Evanghelia?
Pentru a vedea exemple despre modul în care oamenii au fost binecuvântați prin eforturile misionare, poți viziona „Your Day for a Mission (Ziua în care să pleci în misiune)” (3:31) sau „By Small and Simple Things: Sharing the Gospel (Prin lucruri mici și simple: împărtășirea Evangheliei)” (3:19). Ambele prezentări video pot fi găsite pe ChurchofJesusChrist.org.
Gândește-te la ce ai învățat sau simțit astăzi și ar fi putut să-ți influențeze dorința de a-i ajuta pe alții să vină la Hristos. Consemnează în jurnalul tău pentru studiu gândurile sau impresiile spirituale pe care le-ai avut și întocmește un plan pentru a acționa potrivit impresiilor tale.