„Abiș”, Povestiri din Cartea lui Mormon (2023)
Abiș
Ajutându-și poporul să creadă în Isus
Abiș a lucrat pentru o regină care era lamanită. Abiș învățase despre Isus Hristos dintr-o viziune a tatălui ei. Mulți ani, ea a crezut în Isus și a dorit să-L urmeze. Dar încă nu le spusese celorlalți lamaniți.
Într-o zi, un nefit pe nume Amon a venit în împărăție pentru a le propovădui lamaniților despre Isus și despre Dumnezeu. Regina și regele au crezut ce propovăduia Amon. Regina și regele știau că Isus avea să vină pe pământ și să facă astfel încât toți cei care credeau în El să poată fi iertați.
Alma 17:12-13; 18:33-36, 39-40; 19:9, 13
Regina și regele L-au simțit pe Duhul Sfânt și au fost atât de fericiți, încât au căzut la pământ. Amon și slujitorii au căzut și ei. Abiș era singura care rămăsese în picioare.
Abiș a dorit să le spună oamenilor despre acest miracol. Ea spera ca oamenii să creadă în puterea lui Dumnezeu când aveau să vadă ce se întâmplase. Abiș a alergat din casă în casă. Le-a spus oamenilor să se ducă și să vadă ce făcuse Dumnezeu pentru regină și rege.
Mulți oameni au venit la casa reginei și a regelui. Ei au fost surprinși, pentru că părea că regina, regele și toți slujitorii lor erau morți.
Oamenii erau confuzi. Ei se contraziceau în legătură cu ceea ce li se întâmplase reginei și regelui.
Când Abiș s-a întors, i-a văzut pe oameni contrazicându-se. Era tristă pentru că ei nu vedeau puterea lui Dumnezeu. Ea a luat-o de mână pe regină, iar regina s-a trezit și L-a lăudat pe Isus.
Regina l-a luat pe soțul ei de mână, iar el s-a ridicat. Regele le-a spus oamenilor despre Isus. Atunci Amon și ceilalți slujitori s-au ridicat. Ei, toți, le-au spus oamenilor că Isus îi schimbase. Acum, ei doreau să facă doar lucruri bune. Mulți oameni i-au crezut.
Așa cum sperase Abiș, oamenii au văzut puterea lui Dumnezeu. Mulți oameni au crezut în Isus și au fost botezați. Aveau Spiritul lui Dumnezeu cu ei. Ei au întemeiat chiar și Biserica în ținutul lor. Ei au văzut că Isus ajută pe oricine se pocăiește și crede în El.