Vechiul Testament, 2022
9 ianuarie Cum dorește Dumnezeu ca eu să am grijă de creațiile Sale, inclusiv de trupul meu? Genesa 1-2; Moise 2-3; Avraam 4-5


„9 ianuarie Cum dorește Dumnezeu ca eu să am grijă de creațiile Sale, inclusiv de trupul meu? Genesa 1-2; Moise 2-3; Avraam 4-5”, Vino și urmează-Mă – pentru cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete: Subiecte doctrinare, 2022 (2021)

„9 ianuarie Cum dorește Dumnezeu ca eu să am grijă de creațiile Sale, inclusiv de trupul meu?”, Vino și urmează-Mă – pentru cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete: Subiecte doctrinare, 2022

tânăr plimbându-se pe lângă lac

9 ianuarie

Cum dorește Dumnezeu ca eu să am grijă de creațiile Sale, inclusiv de trupul meu?

Genesa 1-2; Moise 2-3; Avraam 4-5

icon indicând sfătuire împreună

Sfătuiți-vă împreună

Conduce un membru al președinției cvorumului sau o membră a președinției clasei; 10-20 de minute.

La începutul adunării, repetați împreună Crezul Tinerelor Fete sau Crezul Cvorumului Preoției aaronice. Apoi, condu o discuție despre lucrarea de salvare și exaltare folosind una sau mai multe dintre întrebările de mai jos sau propriile întrebări (vezi Manual general – Slujirea în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, 10.2, 11.2, ChurchofJesusChrist.org). Planificați modalități de acționa în acord cu ceea ce discutați.

  • Să trăim potrivit Evangheliei. Despre ce am discutat ultima dată și ce invitații au fost făcute sau ce însărcinări au fost date? Ce am făcut pentru a acționa potrivit acelor invitații sau însărcinări?

  • Să avem grijă de cei aflați la nevoie. Ce putem să facem sau să spunem pentru a-i ajuta pe cei care s-ar putea simți singuri sau distanți față de Tatăl Ceresc?

  • Să-i invităm pe toți să primească Evanghelia. Care sunt unele dintre modurile în care îi putem ajuta pe alții să simtă dragostea lui Isus Hristos?

  • Să unim familiile pentru eternitate. Ce idei putem să ne împărtășim una alteia sau unul altuia pentru a ajuta la întărirea familiilor noastre?

La sfârșitul lecției, după cum este potrivit, fă lucrurile menționate mai jos.

  • Depune mărturie despre principiile predate.

  • Adu aminte membrelor clasei sau membrilor cvorumului planurile și invitațiile făcute pe parcursul adunării.

teach the doctrine icon

Predați doctrina

Conduce o conducătoare adultă sau o tânără, respectiv un conducător adult sau un tânăr; 25-35 de minute.

Învățați împreună

Pentru a ajuta tinerele sau tinerii să se gândească la ce pot face pentru a avea grijă mai bine de creațiile lui Dumnezeu, scrieți; pe tablă, următoarele titluri: Creatorul, Crearea și Responsabilitățile noastre. Rugați-le sau rugați-i să recapituleze Genesa 1-2 și să scrie ce învață despre Creator și despre creare. Ce învățăm despre responsabilitățile noastre? (Vedeți, în mod deosebit, Genesa 1:26-28; 2:15.) Ideile de mai jos pot ajuta tinerele sau tinerii să discute despre responsabilitatea noastră de a avea grijă de creațiile lui Dumnezeu.

  • Cum puteți să le ajutați pe cele cărora le predați sau să-i ajutați pe cei cărora le predați să înțeleagă faptul că trupurile lor sunt creații sacre ale lui Dumnezeu? De exemplu, le-ați putea sau i-ați putea întreba ce învățăm, din 1 Corinteni 6:19-20; Moise 2:26-27; Avraam 4:26-27, despre trupul nostru. Ce înseamnă cuvintele „chip” și „asemănare”? Conlucrați pentru a întocmi o listă cu unele dintre lucrurile pe care le putem face pentru a avea grijă de trupul nostru. [Vedeți „Sănătatea fizică și echilibrul emoțional”, în Pentru întărirea tineretului (broșură, 2011), p. 25-27.]

  • Tinerii se confruntă adesea cu mesaje care-i fac să se simtă nesiguri în legătură cu trupul lor. Invitați tinerele sau tinerii să vizioneze prezentarea video „God’s Greatest Creation (Creația cea mai măreață a lui Dumnezeu)” (ChurchofJesusChrist.org). Rugați-le sau rugați-i să caute mesaje care le pot ajuta sau care îi pot ajuta să se simtă recunoscătoare sau recunoscători pentru trupul lor [vedeți, de asemenea, Russell M. Nelson, „Your Body: A Magnificent Gift to Cherish (Trupul tău: un dar minunat care trebuie prețuit)”, New Era, aug. 2019, p. 2-7]. Ce putem împărtăși pentru a ajuta un prieten sau un membru al familiei care se simte nesigur în legătură cu trupul său?

  • Invitați tinerele sau tinerii să citească, în gând, unul sau mai multe dintre următoarele fragmente scripturale și să afle informații despre motivul pentru care a creat Dumnezeu pământul și despre cum dorește El ca noi să avem grijă de el: Genesa 1:26-28; 2:15; 1 Nefi 17:36; Doctrină și legăminte 49:19-21; 59:15-20; 104:13-18; Moise 2:26-31; 3:15. Rugați-le sau rugați-i să-și împărtășească gândurile despre fiecare fragment scriptural. Apoi, invitați-le sau invitați-i să conlucreze pentru a întocmi o listă cu lucruri pe care le pot face, individual sau ca grup, pentru a-și îndeplini responsabilitatea de a avea grijă de pământ (vedeți ideile din „Resurse utile”). Ce schimbări trebuie să facem în legătură cu gândurile și faptele noastre pentru a avea grijă mai bine de pământ?

  • Puteți invita membrele clasei sau membrii cvorumului să vină la adunare aducând ceva care să arate frumusețea pământului pe care l-a creat Dumnezeu, cum ar fi un desen, o fotografie sau o poezie. Invitați-le sau invitați-i să împărtășească ce au adus și sentimentele pe care le au față de creațiile lui Dumnezeu. Vizionați prezentarea video „Our Home (Căminul nostru)” (ChurchofJesusChrist.org) și rugați-le să fie atente sau rugați-i să fie atenți la lucrurile care ne arată ce simte Dumnezeu în legătură cu pământul și care le inspiră sau care-i inspiră să aibă grijă de el.

Acționați cu credință

Încurajați membrele clasei sau membrii cvorumului să cugete asupra a ceea ce vor face pentru a acționa potrivit impresiilor pe care le-au primit astăzi și să consemneze aceste lucruri. Dacă doresc, ele sau ei își pot împărtăși ideile. Invitați-le sau invitați-i să se gândească la modul în care faptul de a acționa potrivit impresiilor pe care le-au primit le va întări relațiile cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos.

Resurse utile

Moduri în care putem să avem grijă de pământ:

  • sădind semințe, plantând pomi sau cultivând o grădină;

  • adunând gunoiul din comunitatea noastră;

  • organizând un proiect de curățenie în cadrul cartierului sau unul de reciclare;

  • ducându-ne în excursii și cugetând asupra lucrurilor pentru care suntem recunoscători;

  • creând obiecte de artă din articole pe care, altfel, le-am arunca la gunoi și împărtășindu-le într-un grup de expoziție de artă;

  • stabilind moduri în care putem economisi energie și apă.

Să predăm în modul Salvatorului

Oferiți-le membrelor clasei sau membrilor cvorumului multe ocazii de a se învăța unele pe altele sau unii pe alții la oră, căci ele sau ei, adesea, învață cel mai bine una de la alta sau unul de la altul și din experiența de a preda.