„4-10 noiembrie: «Eu vorbesc către voi ca și cum voi ați fi prezenți.» Mormon 7-9”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică: Cartea lui Mormon, 2024 (2023)
„4-10 noiembrie Mormon 7-9”, Vino și urmează-Mă – pentru acasă și la biserică, 2024 (2023)
4-10 noiembrie: „Eu vorbesc către voi ca și cum voi ați fi prezenți”
Mormon 7-9
Moroni știa cum este să fii singur într-o lume ticăloasă – mai ales după ce tatăl său a murit în luptă și nefiții au fost distruși. El a scris: „Eu chiar rămân singur… Nu am nici prieteni și nici unde să mă duc” (Mormon 8:3, 5). Lucrurile au părut, probabil, fără speranță, dar Moroni a găsit speranță în Isus Hristos și în mărturia sa că „[scopurile] veșnice [ale] Domnului vor continua” (Mormon 8:22). Și Moroni știa că o componentă cheie a acestor scopuri veșnice avea să fie Cartea lui Mormon – cronica pe care o finaliza acum cu sârguință, care, într-o zi, avea să aducă mulți oameni la „cunoașterea lui Hristos” (Mormon 8:16; 9:36). Credința lui Moroni în aceste promisiuni a făcut posibil ca el să declare viitorilor cititori ai acestei cărți: „Eu vorbesc către voi ca și cum voi ați fi prezenți” și „eu știu că voi veți avea cuvintele mele” (Mormon 8:35; 9:30). Noi chiar avem cuvintele sale, iar lucrarea Domnului este în plină desfășurare, în parte datorită faptului că Mormon și Moroni au rămas fideli misiunii lor, chiar și când au fost singuri.
Idei pentru învățarea acasă și la biserică
„Credeți în Isus Hristos” și „țineți-vă strâns de Evanghelia [Sa]”.
După ce a prescurtat cronica poporului său, Mormon a oferit mesajul său de încheiere în Mormon 7. De ce crezi că el a ales acest mesaj? Ce crezi că înseamnă să „[te ții] strâns de Evanghelia lui Hristos” (Mormon 7:8)?
Vezi, de asemenea, „Eu cred în Hristos”, Imnuri, nr. 84.
Mormon 7:8-10; 8:12-16; 9:31-37
Cartea lui Mormon are o mare valoare.
Președintele Russell M. Nelson a întrebat: „Dacă vi s-ar oferi diamante sau rubine sau Cartea lui Mormon, ce ați alege? Fiți sinceri, care dintre acestea are o valoare mai mare pentru dumneavoastră?” („Cartea lui Mormon – Cum ar fi viața dumneavoastră fără aceasta?”, Liahona, nov. 2017, p. 61).
Ce găsești în Mormon 7:8-10; 8:12-22 și 9:31-37 care te ajută să înțelegi de ce Cartea lui Mormon este valoroasă în zilele noastre? De ce este valoroasă pentru tine? Poți găsi mai multe cunoștințe în 1 Nefi 13:38-41; 2 Nefi 3:11-12 și Doctrină și legăminte 33:16; 42:12-13.
Eu pot să țin poruncile chiar și atunci când alții nu le țin.
Uneori, este posibil să te simți singur în eforturile tale de a ține poruncile. Ce poți învăța, din exemplul lui Moroni, care te-ar putea ajuta (vezi Mormon 8:1-11)? Dacă l-ai putea întreba pe Moroni cum a rămas credincios, ce crezi că ar spune?
Vezi, de asemenea, „All May Know the Truth: Moroni’s Promise (Toți pot cunoaște adevărul: promisiunea lui Moroni)” (prezentare video), Biblioteca Evangheliei.
Cartea lui Mormon a fost scrisă pentru zilele noastre.
Isus Hristos i-a arătat lui Moroni ce avea să se întâmple la scoaterea la lumină a Cărții lui Mormon (vezi Mormon 8:34-35), ceea ce l-a făcut să ofere avertizări îndrăznețe pentru zilele noastre. Pe măsură ce citești Mormon 8:26-41 și 9:1-30, cugetă asupra modului în care aceste cuvinte ar putea fi valabile pentru tine. De exemplu, în aceste versete, Moroni adresează 24 de întrebări. Ce dovadă observi, în aceste întrebări, că Moroni a văzut zilele noastre? Cum poate Cartea lui Mormon să ajute în încercările pe care le-a prezis Moroni?
Isus Hristos este un Dumnezeu al miracolelor.
Moroni a încheiat scrierile tatălui său cu un mesaj puternic pentru oamenii din zilele noastre care nu cred în miracole (vezi Mormon 8:26; 9:1, 10-11). De ce simți că este nevoie să se creadă în miracole în zilele noastre? Cercetează Mormon 9:9-11, 15-27 și Moroni 7:27-29 și cugetă asupra întrebărilor de mai jos.
-
Ce învăț despre Salvator din aceste versete?
-
Ce învăț despre miracole, din trecut și din prezent?
-
Care sunt beneficiile faptului de a crede că Isus Hristos este un Dumnezeu al miracolelor? Care sunt consecințele faptului de a nu crede acest lucru?
-
Ce miracole – mari și mici – a înfăptuit Salvatorul în viața mea? Ce mă învață aceste miracole despre El?
Președintele Russell M. Nelson a spus: „Salvatorul și Mântuitorul nostru, Isus Hristos, va înfăptui unele dintre cele mai mărețe lucrări ale Sale, începând de acum și până când va veni din nou. Vom vedea semne miraculoase că Dumnezeu Tatăl și Fiul Său, Isus Hristos, prezidează asupra acestei Biserici cu măreție și slavă” („Revelație pentru Biserică, revelație pentru viața noastră”, Liahona, mai 2018, p. 96). Care crezi că ar putea fi unele dintre aceste miracole? Ce poți face pentru a-L ajuta pe Salvator să le înfăptuiască?
Ce înveți despre credință și miracole din experiențele trăite de sfinții din Samoa, Tonga, Fiji și Tahiti când i-au vizitat președintele și sora Nelson (vezi Russell M. Nelson, „Hristos a înviat; credința în El va muta munții”, Liahona, mai 2021, p. 101-104)?
Vezi, de asemenea, Ronald A. Rasband, „Priviți! Eu sunt un Dumnezeu al miracolelor”, Liahona, mai 2021, p. 109-112; Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie), „Miracles (Miracole)”, Biblioteca Evangheliei.
Idei pentru a le preda copiilor
Cartea lui Mormon și Biblia depun mărturie despre Isus Hristos.
-
Pentru a sublinia relația dintre Biblie și Cartea lui Mormon, așa cum a făcut Moroni, poți juca cu copiii tăi un joc ca cel care urmează. Roagă-i să spună „Vechiul Testament, Noul Testament” când ții ridicat în mână un exemplar al Bibliei și „Un alt testament” când ții ridicat un exemplar al Cărții lui Mormon. De asemenea, poți să alegi mai multe evenimente despre care depun mărturie Biblia și Cartea lui Mormon – cum ar fi nașterea, moartea și învierea lui Isus – și să-ți inviți copiii să găsească ilustrații cu aceste evenimente (de exemplu, în Carte cu picturi inspirate din Evanghelie).
-
Pentru a-ți ajuta copiii să învețe cel de-al optulea articol de credință, poți scrie fiecare cuvânt pe bilețele de hârtie. Invită-ți copiii să lucreze împreună pentru a pune cuvintele în ordinea corectă și repetați-l de mai multe ori.
Pot să țin poruncile chiar și atunci când mă simt singur.
-
Exemplul lui Moroni îți poate inspira copiii să se supună poruncilor lui Dumnezeu chiar și atunci când se simt singuri. După ce citiți Mormon 8:1-7 împreună, ei pot împărtăși cum s-ar fi simțit dacă ar fi fost în locul lui Moroni. În versetele 1, 3 și 4, ce i s-a poruncit lui Moroni să facă și cum s-a supus el? Cum putem fi mai asemănători lui Moroni?
-
Tu și copiii tăi ați putea vorbi despre situații în care ei trebuie să aleagă între bine și rău când nimeni nu se uită. Cum ne ajută, în aceste situații, faptul de a avea credință în Isus Hristos? Un cântec, cum ar fi „Apărăm dreptatea” (Cântece pentru copii, p. 81), ar putea fi de ajutor în această discuție.
Isus Hristos este „un Dumnezeu al miracolelor”.
-
Le poți explica propriilor copii că un miracol este ceva ce Dumnezeu face pentru a-Și arăta puterea și a ne binecuvânta viața. Apoi, le poți citi expresii din Mormon 9:11-13, 17 care descriu câteva dintre miracolele lui Dumnezeu, iar copiii se pot gândi la alte miracole (ilustrații din Carte cu picturi inspirate din Evanghelie, cum ar fi nr. 26, 40, 41 și 83, pot ajuta). Vorbește despre miracole pe care le-a făcut Dumnezeu în viața ta.
-
Arată-le copiilor o rețetă și vorbește despre ce s-ar întâmpla dacă nu ai folosi un ingredient esențial. Citiți împreună Mormon 8:24 și 9:20-21 pentru a găsi „ingredientele” care pot duce la miracole de la Dumnezeu.