Doctrină și legăminte, 2021
20-26 decembrie Crăciun: Darul fără de seamăn – Fiul divin al lui Dumnezeu


„20-26 decembrie Crăciun: Darul fără de seamăn – Fiul divin al lui Dumnezeu”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: Doctrină și legăminte, 2021 (2020)

„20-26 decembrie Crăciun”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: 2021

tablou cu Maria și Pruncul Isus

Nașterea Domnului în tonuri de cupru și ocru, de J. Kirk Richards

20-26 decembrie

Crăciun

Darul fără de seamăn – Fiul divin al lui Dumnezeu

Un mod de a vă concentra gândurile asupra Salvatorului în această perioadă a Crăciunului este să studiați „Hristos cel Viu: mărturia apostolilor”. Acest rezumat sugerează moduri în care puteți face ca această mărturie profetică să devină parte a studiului dumneavoastră personal și ca familie.

Consemnați-vă impresiile

În anul 1838, profetul Joseph Smith a declarat: „Principiile fundamentale ale religiei noastre sunt incluse în mărturia apostolilor și profeților cu privire la Isus Hristos, că El a murit, a fost înmormântat și S-a ridicat din nou, în a treia zi, și S-a înălțat la cer; și toate celelalte lucruri care țin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia” (Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 51-52). Mulți ani mai târziu, președintele Russell M. Nelson a observat că „a fost chiar această afirmație a profetului cea care a asigurat motivația pentru 15 profeți, văzători și revelatori să emită și să-și scrie mărturiile pentru a sărbători cea de-a 2000-a aniversare a nașterii Domnului. Acea mărturie istorică este intitulată «Hristos cel Viu». Mulți membri au memorat adevărurile pe care le conține. Alții abia dacă știu de existența ei. În timp ce căutați să învățați mai mult despre Isus Hristos, vă îndemn să studiați «Hristos cel Viu»” („Să atragem puterea lui Isus Hristos în viața noastră”, Ensign sau Liahona, mai 2017, p. 40).

În calitate de sfinți din zilele din urmă, noi ne bucurăm de binecuvântarea revelației continue primită prin intermediul profeților și apostolilor din zilele noastre. Suntem recunoscători pentru sfaturile, avertizările și încurajările inspirate ale dânșilor. Dar, mai presus de toate, suntem binecuvântați de mărturiile puternice ale dânșilor despre Isus Hristos – în perioada Crăciunului și pe parcursul anului. Acestea reprezintă mai mult decât cuvinte inspirate ale unor scriitori sau vorbitori iscusiți sau cunoștințe din partea unor experți în scripturi. Ele sunt cuvinte ale aleșilor lui Dumnezeu, chemați și autorizați să fie „martori speciali ai numelui lui Hristos în toată lumea” (Doctrină și legăminte 107:23).

icon indicând studiu personal

Idei pentru studiul din scripturi personal

„Nimeni altcineva nu a avut o influență atât de profundă.”

Ce gânduri vă vin în minte când citiți Luca 2:10-11 împreună cu primul paragraf al declarației „Hristos cel Viu”? Ce ați spune pentru a sprijini afirmația că „nimeni altcineva nu a avut o influență atât de profundă [precum Isus Hristos] asupra tuturor celor care au trăit și vor mai trăi pe pământ”? Căutați adevăruri în „Hristos cel Viu” care descriu influența profundă a Salvatorului. Cum v-a influențat El și v-a adus „mare bucurie”? (Luca 2:10).

„El S-a ridicat din mormânt.”

În „Hristos cel Viu”, apostolii depun mărturie despre învierea Salvatorului, menționând trei apariții ale Domnului Înviat (vedeți paragraful cinci). Puteți să citiți despre aceste vizite în Ioan 20-21; 3 Nefi 11-26 și Joseph Smith – Istorie 1:14-20. Ce învățați despre Salvator din cuvintele și acțiunile Sale din timpul acestor apariții?

„Preoția Sa și Biserica Sa au fost restaurate.”

În timp ce ați studiat Doctrină și Legăminte în acest an, ați avut ocazia de a învăța mai mult despre cum „preoția Sa și Biserica Sa au fost restaurate”. Ce adevăruri sau principii restaurate au avut o însemnătate deosebită pentru dumneavoastră? Gândiți-vă să revedeți unele dintre următoarele scripturi care ne învață despre restaurare: Doctrină și legăminte 1:17-23; 13; 20:1-12; 65; 110; 112:30-32; 124:39-42; 128:19-21. Cugetați asupra modului în care aceste adevăruri ale Evangheliei restaurate vă ajută să-L cunoașteți și să-L preaslăviți pe Isus Hristos (vedeți Doctrină și legăminte 93:19).

„El va reveni, într-o zi, pe pământ.”

Crăciunul este o perioadă în care să privim atât înapoi, spre ziua în care Isus Hristos S-a născut, cât și înainte, spre ziua când El va veni din nou. Ce învățați despre întoarcerea Sa din penultimul paragraf al declarației „Hristos cel Viu”? Ar putea fi, de asemenea, interesant să citiți, să cântați sau să ascultați imnuri de Crăciun care ne învață despre a Doua Venire, cum ar fi: „E bucurie în lume” sau „La miezul nopții a venit” (Imnuri, nr. 125, 130).

„El este lumina, viața și speranța lumii.”

În ultimul paragraf al declarației „Hristos cel Viu”, observați atributele Salvatorului și titlurile Sale. Următoarele scripturi vă pot ajuta să cugetați la modul în care Isus Hristos este „lumina, viața și speranța lumii: Luca 2:25-32; 1 Corinteni 15:19-23; Moroni 7:41; Doctrină și legăminte 50:24; 84:44-46; 93:7-10. În ce mod este El lumina, viața și speranța dumneavoastră? Ce alte atribute sau titluri ale Salvatorului au o însemnătate deosebită pentru dumneavoastră?

Cum v-a influențat faptul că ați studiat „Hristos Cel Viu” credința și dragostea față de Salvator?

Isus Hristos

Lumina lumii, de Howard Lyon

icon indicând studiu ca familie

Idei pentru studiul din scripturi ca familie și seara în cămin

Hristos cel Viu”.Pentru a ajuta membrii familiei dumneavoastră să înțeleagă adevărurile pe care le învățăm despre Salvator din „Hristos cel Viu”, puteți alege unele expresii cheie și să lucrați împreună pentru a găsi sau a desena ilustrații care descriu acele expresii. Puteți chiar să adunați aceste ilustrații și expresii și să alcătuiți o carte.

„Ne oferim mărturia.”Ce învățăm din „Hristos cel Viu” despre ce înseamnă să depunem mărturie? Puteți să vă consemnați mărturiile despre Hristos pentru a sărbători nașterea Salvatorului.

El „umbla din loc în loc, făcea bine.”Cum ar putea urma membrii familiei dumneavoastră exemplul Salvatorului de slujire în această perioadă a Crăciunului? Cum veți aduce „pace și bucurie” în familia și comunitatea dumneavoastră? Ce puteți face pentru a aduce „[vindecare celor] bolnavi”? Puteți găsi unele idei în seria de prezentări videoChristmas videos (Prezentări video de Crăciun) în aplicațiile Gospel Media sau Biblioteca Evangheliei (medialibrary.ChurchofJesusChrist.org).

„Să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul fără de seamăn care este Fiul Său divin.”Ce daruri am primit datorită ispășirii lui Isus Hristos? Membrii familiei dumneavoastră pot găsi răspunsuri în „Hristos cel Viu” și, apoi, pot să împacheteze lucruri care reprezintă daruri de la Salvator. Membrii familiei dumneavoastră pot deschide cadourile în ziua de Crăciun sau în timpul săptămânii și pot citi versete care au o legătură cu fiecare în parte. Iată câteva versete posibile, deși membrii familiei dumneavoastră pot găsi și altele: Luca 2:10-14; 1 Petru 2:21; Mosia 3:8; Alma 11:42-43; Doctrină și legăminte 18:10-12. Puteți cânta, de asemenea, un cântec despre Salvator, cum ar fi „El Și-a trimis Fiul” (Cântece pentru copii, p. 20-21) pentru a găsi alte daruri care vin de la El.

Pentru mai multe idei pentru a le preda copiilor, vedeți rezumatul acestei săptămâni din manualul Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară.

Imn sugerat: „Ascultați! Îngerii cântă”, Imnuri, nr. 132.

Să ne îmbunătățim studiul personal

Concentrați-vă asupra Salvatorului. „Când citiți, rugându-vă, «Hristos cel Viu», este ca și cum ați citi mărturiile lui Matei, Marcu, Luca, Ioan și ale profeților din Cartea lui Mormon. Aceasta vă va spori credința în Salvator și vă va ajuta să vă concentrați asupra Lui” (M. Russell Ballard, „Să ne întoarcem și să primim”, Ensign sau Liahona, mai 2017, p. 65).