„26 august-1 septembrie 1 Corinteni 8-13: «Voi sunteți trupul lui Hristos»” Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii: Noul Testament, 2019 (2019)
„26 august-1 septembrie 1 Corinteni 8-13”, Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii: 2019
26 august-1 septembrie
1 Corinteni 8-13
„Voi sunteți trupul lui Hristos”
În timp ce citiți, cu ajutorul rugăciunii, 1 Corinteni 8-13, Duhul Sfânt vă poate vorbi în moduri pătrunzătoare (vedeți 1 Împărați 19:11-12). Consemnarea acestor impresii vă va ajuta să vă aduceți aminte de sentimentele și gândurile avute în timpul studiului dumneavoastră.
Consemnați-vă impresiile
Pe vremea lui Pavel, Corintul era un centru comercial prosper, cu rezidenți din tot Imperiul Roman. Cu atât de multe culturi și religii diferite în oraș, membrii Bisericii din Corint au întâmpinat greutăți în menținerea unității, astfel încât Pavel a căutat să-i ajute să găsească unitate în crezurile lor în Hristos. Această unitate trebuia să însemne mai mult decât simpla coexistență pașnică; Pavel nu le cerea doar să-și tolereze reciproc diferențele. De fapt, el a propovăduit că, atunci când ne alăturăm Bisericii lui Isus Hristos, suntem „botezați… ca să alcătuim un singur trup”, și fiecare parte a trupului este necesară (1 Corinteni 12:13). Când un membru este pierdut, este asemenea pierderii unui mădular, iar, drept rezultat, trupul este mai slab. Când un membru suferă, cu toții ar trebui să simțim acea suferință și să ne facem partea pentru a alina acea suferință. În acest tip de unitate, diferențele nu sunt doar recunoscute, ci și prețuite, deoarece fără membre cu diverse daruri și abilități, trupul ar fi limitat. Așadar, indiferent dacă v-ați simțit mereu ca acasă la Biserică sau dacă v-ați îndoit în legătură cu apartenența dumneavoastră la această Biserică, mesajul lui Pavel către dumneavoastră este acela că unitatea nu înseamnă asemănare perfectă. Aveți nevoie de semenii dumneavoastră sfinți, iar semenii dumneavoastră sfinți au nevoie de dumneavoastră.
Idei pentru studiul din scripturi personal
Dumnezeu oferă mijlocul de a ieși din ispită.
Experiențele spirituale, chiar și cele miraculoase, nu ne scutesc de ispite care sunt „[potrivite] cu puterea omenească” (1 Corinteni 10:13). Acesta poate fi un motiv pentru care Pavel a scris despre încercările cu ispita pe care le-au avut israeliții, în vremea lui Moise, deși au fost martori la miracole (vedeți Exodul 13:21; 14:13-31). În timp ce citiți, 1 Corinteni 10:1-13, ce avertizări din experiențele trăite de israeliți considerați că sunt valabile pentru dumneavoastră? Ce tipuri de „[mijloc] să ieșiți” din ispită v-a oferit Tatăl Ceresc? (Vedeți, de asemenea, Alma 13:27-30; 3 Nefi 18:18-19.)
1 Corinteni 10:16-17; 11:16-30
Împărtășania ne unește ca ucenici ai lui Hristos.
Deși rânduiala împărtășaniei implică un angajament personal între o persoană și Domnul, este, de asemenea, o experiență pe care o împărtășim cu alții – aproape mereu luăm din împărtășanie împreună, ca un trup de sfinți. Citiți ce ne-a învățat Pavel despre împărtășanie și gândiți-vă cum poate această rânduială sacră să-i ajute pe „mulți” să devină „[una]” în Hristos (1 Corinteni 10:17). Cum puteți să primiți tărie din faptul de a lua din împărtășanie alături de alți credincioși? Ce influență are aceasta asupra modului în care vă pregătiți pentru împărtășanie și al modului în care vă străduiți să țineți legămintele pe care le-ați făcut la botez?
De ce a scris Pavel despre acoperirea capului și stiluri de aranjare a părului?
Pavel a făcut referire la obiceiuri culturale privind stilul de îmbrăcare și de aranjare a părului pentru a preda despre relațiile dintre bărbați, femei și Domnul. Deși nu respectăm aceste obiceiuri astăzi, putem să învățăm din declarația lui Pavel din 1 Corinteni 11:11 că atât bărbații, cât și femeile sunt necesari în planul Domnului, atât în căsătorie, cât și în Biserică. Așa cum ne-a învățat vârstnicul David A. Bednar, „bărbatul și femeia trebuie să învețe unul de la celălalt, să se întărească, binecuvânteze și completeze unul pe celălalt” în timp ce progresează împreună către exaltare („Noi credem în păstrarea castității”, Ensign sau Liahona, mai 2013, p. 42; vedeți, de asemenea, Marcu 10:6-9).
Darurile spirituale (duhovnicești) sunt date pentru folosul tuturor copiilor Tatălui Ceresc.
Lista darurilor spirituale, din 1 Corinteni 12-13 nu este completă. Dar este un bun punct de pornire când identificați și cugetați la darurile spirituale pe care Tatăl Ceresc vi le-a oferit. Articolul de dicționar „Spiritual Gifts (Daruri spirituale)”, din Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie) (topics.lds.org) vă poate ajuta să înțelegeți mai bine aceste daruri. Puteți să adăugați în lista lui Pavel darurile pe care le-ați remarcat la alții, la dumneavoastră sau la oamenii din scripturi. Dacă v-ați primit binecuvântarea patriarhală, în aceasta este posibil să fie menționate unele dintre darurile dumneavoastră spirituale. Cum ne ajută aceste daruri să clădim împărăția lui Dumnezeu? Gândiți-vă ce veți face pentru a căuta, cu sârguință „darurile cele mai bune” (1 Corinteni 12:31).
Vedeți, de asemenea, Moroni 10:8-21, 30; Doctrină și legăminte 46:8-26; Articolele de credință 1:7.
Idei pentru studiul din scripturi ca familie și seara în familie
În timp ce citiți din scripturi cu membrii familiei dumneavoastră, căutați inspirație pentru a răspunde nevoilor familiei dumneavoastră. Sugestiile de mai jos v-ar putea fi utile.
Având în vedere că Pavel a comparat faptul de a trăi potrivit Evangheliei cu o întrecere de alergări, puteți desfășura o întrecere de alergări în cadrul familiei pentru a ilustra ideea lui. Oferiți câte o coroană tuturor celor care termină cursa și discutați cum vor câștiga, toți cei care sunt sârguincioși în faptul de a-L urma pe Isus Hristos în această viață, cununa care „nu se poate veșteji” (1 Corinteni 9:25; vedeți, de asemenea, 2 Timotei 4:7-8). Ce face un campion pentru a se pregăti pentru cursă? În mod asemănător, ce putem să facem pentru a ne pregăti să ne întoarcem la Tatăl Ceresc?
Oferiți fiecăruia câte o foaie de hârtie pe care este scris, în partea de sus, numele unui alt membru al familiei. Rugați-i pe toți să enumere darurile spirituale pe care le-au remarcat la acea persoană. Apoi, puteți da mai departe, în cerc, foile de hârtie până când toți au avut ocazia să scrie despre darurile fiecărui membru al familiei.
De ce este necesar Duhul Sfânt pentru a dobândi o mărturie despre Isus Hristos? Ce putem să facem pentru a-L invita pe Duhul Sfânt să ne întărească mărturia despre El?
Analogia cu trupul făcută de Pavel poate fi un mod memorabil de a discuta despre unitatea familiei. De exemplu, membrii familiei pot încerca să deseneze un trup format doar din ochi sau urechi (vedeți versetul 17). Ce sugerează aceste versete despre modul în care ar trebui să ne tratăm unul pe celălalt ca membri ai familiei?
Definiția carității dată de Pavel ar putea deveni un motto inspirator pentru familia dumneavoastră. Puteți însărcina fiecare membru al familiei să studieze câte o expresie din versetele 4-8 și să-i învețe pe ceilalți membri ai familiei ce înseamnă folosind definiții, exemple și experiențe personale. Cum este Salvatorul un exemplu al acestor atribute? Puteți, de asemenea, să faceți împreună afișe pentru fiecare dintre aceste expresii și să le expuneți prin casă. Fiți creativi!
Pentru mai multe idei pentru a le preda copiilor, vedeți rezumatul acestei săptămâni, din manualul Vino și urmează-Mă – Pentru Societatea Primară.